Sforarii de Chișinău și circarii de Moscova

Orice comentator onest din Republica Moldova se află într-o dilemă. Pe de o parte, observă că puterea de la Chișinău trăiește mici puseuri de demnitate, reproșând Rusiei că trebuia de mult să-și ia tălpășița din Transnistria, că pacificarea sub țeava automatului Kalașnikov nu mai ține, este un act de agresiune, și că sărbătorirea încetării focului, de-acum 25 de ani, la braț cu separatiștii, constituie o impietate, un afront național. Pe de altă parte, constată că regimul de la Chișinău este puternic contestat de Opoziția extraparlamentară și de societatea civilă, care acuză interminabile derapaje antidemocratice – expresia dorinței oligarhului de a păstra puterea cu orice preț.

Dmitri Rogozin este un abonat al situațiilor bufe – ba nu încape, din cauza kilogramelor sale în plus, într-un tanc căruia, în calitate de responsabil de bugetul militar rusesc, trebuie să-i asigure combustibilul, ba este dat jos din avion pentru că a vrut să ajungă acolo unde nimeni nu-l aștepta. Blocarea zborului lui Rogozin, în 28 iulie, de către autoritățile din România, care i-au refuzat dreptul de survol, este amplu comentată – și asta dacă ne gândim că ridicolul și flamboaiantul vicepremier rus s-a dat în stambă știind foarte bine că are interdicție de circulație în spațiul NATO. După ce a împroșcat cu blesteme pe Twitter, numind în fel și chip oficialitățile moldovene, dar mai ales pe cele de la București, și amenințând cu riposta (injurii pe care, prudent, le-a șters între timp), Rogozin a scris și o poezie, simțindu-se exilat și nedreptățit precum odinioară Pușkin în Moldova, spre amuzamentul internauților, care i-au sugerat, dat fiind excepționalul său talent liric și spre a nu mai fi subminat de țări vrăjmașe, să urce pe un Pegas al inspirației, care nu știe de frontiere și nu poate fi oprit de nicio instanță.

Supărat că spectacolul de la Tighina – recte cazaciocul rusesc jucat pe osemintele celor omorâți la Nistru – a eșuat lamentabil, din lipsă de protagoniști, Dodon și-a luat, așa cum obișnuiește după o epuizantă concentrare de energie pentru apropierea „malurilor”, o vacanță la muntele Athos. Și, egocentric, incontinent cum îl știm, a trimis din „sfintele locuri” imagini cu secta sa de „martori” înțoliți în straie albe, de heruvimi, bătând mătănii, pozând în strane ca niște circari amatori… Următoarea escală a lui Dodon va fi la Teheran, la inaugurarea noului președinte iranian. Acolo, în fieful celei mai autentice democrații (după cea nord-coreeană), Dodon îl va întâlni pe Rogozin și-și vor plânge, probabil, unul altuia pe umăr, pacificatori neînțeleși și prigoniți.

Excentricii Rogozin și Dodon sunt un subiect ofertant și facil pentru media de pe ambele maluri ale Prutului care, ocupate cu aceste focuri de artificii, nu au timp să scruteze realitățile din Moldova, unde paravanul geopolitic ascunde o șerpărie de ilegalități și abuzuri pe bandă rulantă.

Este o ironie a sorții că o guvernare care încearcă să câștige puncte în lupta sa cu Rusia, ale cărei televiziuni toxice continuă să le retransmită nestingherit, să fie ea însăși blamată de Opoziție care a cerut cancelariilor occidentale să interzică intrarea parlamentarilor lui Plahotniuc în Uniunea Europeană și în Statele Unite, pentru că se fac vinovați de suprimarea democrației, pluripartitismului și ignoră în mod sfidător recomandările partenerilor de dezvoltare pe a căror susținere financiară mizează.

Protest de amploare la Chişinău faţă de acţiunile tandemului Plahotniuc-Dodon

Pe 30 iulie, la Chișinău, s-a desfășurat cea mai amplă manifestație de protest de la declararea intenției Partidului Democrat de a schimba sistemul electoral, o participare de aproape 10 000 de oameni, potrivit unor estimări și în orice caz o prezență a oamenilor incomparabil mai mare decât cele câteva sute, clamate de televiziunile „coordonate”.

 

Puterea rămâne surdă și insensibilă la revendicările protestatarilor, tot ce știe să facă e să saboteze cum poate demersul Opoziției. E tactica celui care așteaptă, viclean, țesând ambuscade, până când unii – occidentalii – se vor sătura și vor da a lehamite din mână: „cu ăștia nu e nimic de făcut!”, iar ceilalți – partidele de opoziție și societatea civilă – vor obosi și se vor resemna: răul e prea puternic, prea mulți au ales să-l servească, să i se adapteze, suntem într-o fundătură. Totuși, această tactică a așteptării și sabotajului s-ar putea la un moment dat să capoteze.

Până atunci, regimul nu se încurcă în scrupule și deontologii: când nu organizează contramanifestații, asmuțind o parte a populației împotriva celeilalte, umple orașul cu pliante multicolor, tipărite pe hârtie scumpă, velină, în care sunt multiplicate insanități la adresa liderilor Opoziției anti-oligarhice. Unuia i se reproșează transpirația, altuia vestimentația. Se minte grosolan la televiziunile puterii, în presa scrisă și pe blogurile arondate, falsurile sunt preluate în cascadă, arborescent, așa încât se ajunge la comentarii foarte stufoase, foarte aplicate pe marginea unor blufuri patentate. Probabil va intra în antologia manipulării trucarea unei imagini de la o conferință de presă a Partidului Acțiune și Solidaritate, când revendicările de pe cartoanele pe care le țineau în mână reprezentanții săi – „Abrogați și plecați!” (i.e. legea votului mixt) – au fost modificate în Photoshop, înlocuite cu inscripții provocatoare, infamante, comentate din vârful buzelor de analiști angajați contra cost: „Uitați-vă, sincer nu înțeleg, de ce ar susține Opoziția cauza pro-rusă în Moldova?”

Regimul Plahotniuc continuă procedeele insalubre de la prezidențiale, iar „războiul” său cu Rusia este unul butaforic, de suprafață, făcut să unească electoratul în jurul „iubitului coordonator”. Stratagema e veche, deși, ca de fiecare dată în Moldova – ținutul ambiguității prin definiție –, lucrurile sunt amestecate, avem și una și alta, avem „și/și”, avem adevăruri incontestabile (ocupația rusească din Transnistria) puse în slujba unei minciuni sfruntate (încercarea guvernării coordonate de a se da proeuropeană). A mobiliza lumea în apărarea „patriei agresate”, pentru a-ți acoperi malversațiunile din politica internă – asta face și Putin în raport cu „supușii” săi zombificați de propagandă antioccidentală. Aici potentații de la Chișinău nu riscă nimic: Rusia nu va întârzia să confirme acuzațiile de imperialism pe care le rostesc la adresa Kremlinului.

Doar că cel agresat nu e victimă, e agresor și el. Adevăratele victime sunt cetățenii Moldovei și visul lor de a trăi omenește, după un sfert de secol de suferințe zadarnice și orbecăieli.

Comentariu publicat de Radio Europa Liberă

 


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *