USL se pregăteşte să adopte sistemul uninominal pur, spre fericirea tuturor celor care au cerut acest sistem atîta amar de vreme, ziarişti, PDL, oengişti, oameni din popor. E doar o problemă aici: că sistemul uninominal pur nu există, el este o invenţie a unor traducători amatori, aşa că atenţie, adoptarea a ce vă pregătiţi acum să adoptaţi, adică sistemul majoritar într-un singur tur (deja adoptat pentru alegerea preşedinţilor de consilii de judeţene şi primari) nu vă va scuti de propunerea altui uninominal pur data viitoare (de exemplu în două tururi, sau vot unic transferabil), şi tot aşa la nesfîrşit. Uninominalismul, adică corespondenţa clară între o circumscripţie şi un ales (single unit constituency) nu este un sistem electoral în sine, nici măcar o trăsătură a sistemului electoral, ci una a circumscripţiilor, care poate coexista cu mai multe sisteme, cum s-a văzut în 2008. E departe de a fi singura variantă sau singurul fel de a vota persoane, faţă de lista închisă de partid pe care am avut-o pînă în 2008. Caracteristica principală prin care diferă sistemele electorale nu e asta, ci reprezentativitatea, capacitatea sistemului de a traduce voturile în locuri în Parlament. Din cîte înţeleg eu, entuziasmul pentru „uninominal” de la noi se datorează credinţei că ar ajuta la reforma clasei politice şi ar contribui la scăderea corupţiei în politică. Şi pînă cînd aceste două probleme nu vor fi rezolvate o să ne ocupăm- mai ales în an electoral- să schimbăm sistemul cu entuziasmul cu care doctorii medievali sîngerau bolnavul la fiecare febră crezînd că asta ajută la ceva.
Nu vreau absolut deloc să mă aşez în calea acestei reforme, cum am făcut-o altădată, şi mă limitez azi să îmi fac datoria să atrag atenţia că aşa cum sîngerarea nu avea nici un efect asupra febrei, dar destule alte consecinţe în rest, sistemele electorale au alte efecte care contează. Nu neapărat negative: dar cine se pregăteşte să sîngereze ar fi bine să ştie la ce se poate aştepta. Pentru că spre deosebire de rolul sistemului electoral în materie de reformat clase politice, unde nu avem dovezi că ar schimba ceva, ba aş zice chiar dimpotrivă (cea mai citată lucrare pe această temă a fost discreditată din cauză de date eronate, cu mare eclat academic), există dovezi şi argumente suficiente ce alte consecinţe ar avea această schimbare.
Să încep cu ce nu e tomai dezirabil, dacă scopul e într-adevăr o reformă a calităţii în politică şi nu doar o plecăciune demagogică a celor care ştiu mai bine către cei care ştiu mai puţin bine, dar au drept de vot. Ultimele trei guverne din România s-au sprijinit pe o majoritate formată din traseişti. Acest lucru nu e pozitiv perceput în opinia publică. Cu toate acestea în istoria electorală există dovezi suficiente că un sistem majoritar bazat pe circumscripţii uninominale permite mai mult traseismul. El nu e cauza traseismului- aceasta rezidă în calitatea votanţilor şi aleşilor depotrivă- dar favorizează traseismul prin întărirea poziţiei alesului faţă de partidul său. Şi dacă votul e mult bazat pe clientelism, ca la noi, atunci patronul ales, cu toată reţeaua lui de clienţi, se poate muta mult mai uşor de la un partid la altul, practic fără consecinţe electorale, că un asemenea vot pe persoane e mult mai puţin programatic sau ideologic decît votul pe listă. Cum spunea bietul Ion Mihalache, fondatorul Partidului Ţărănesc din România, lumea votează la noi cu „naşul” (era pe atunci în România tot un sistem majoritar cu circumscripţii uninominale). Acesta din urmă e împuternicit să negocieze pentru toată comunitatea (în „Secera şi buldozerul” (A Tale of Two Villages) povesteam cum Arnăuţoiu-tatăl mergea şi la candidatul liberal şi la cel ţărănist cerînd o şcoală nouă pentru Nucşoara şi apoi intermedia votul către cine făcea promisiunea de cuviinţă. Şi satul tot vota cum îi spunea el. Evident, mult mai greu de făcut acest lucru cînd partidul are o listă şi nu e clar cine e candidatul care ar profita de pe urma votului unei localităţi sau alta. Şi asta nu e tot. Toţi semnatarii Cartea Albe a Bunei Guvernări ne-au promis că elimină traseismul. Dar noi avem deja o istorie constituţională a problemei, pentru că există reglementări pentru alegerile locale. Curtea Constituţională a decis că aleşii pe listă- consilierii locali nu pot migra la alte partide, dar aleşii uninominali- primarii- o pot face (staţi să vedeţi ce va fi între iunie şi noiembrie cînd se va vedea disproporţia între scorul primarilor şi cel de consiliu judeţean, primarii UNPR şi PDL se vor muta masiv la USL). Deci dacă persistăm să avem aleşi pe circumscripţie nu avem cum cere liderilor politici să reglementeze traseismul parlamentar în mod legal. E la fel de stupid ca şi povestea cu renunţarea facultativă la prag (în sistemele majoritare pure nu există prag, nu are cum, dat fiind că se distribuie circumscripţiile cîştigate în totalitate pînă la ultima, către primul clasat).
Al doilea efect, cel asupra reprezentativităţii, e şi mai neambiguu. L-am discutat atunci cînd PDL şi Băsescu au trecut şi promulgat primarii aleşi dintr-un singur tur. Poate vă mai amintiţi istoria de la Baia Mare, unde un frumos uslaş -campion la traseism în anul precedent- s-a ales cu nici 20% din voturi, din cauza slabei prezentări la vot şi a lipsei de redistribuire. Aşa ne pregătim să facem şi alegerile legislative. Cel mai mic procent de votanţi din Europa s-au prezentat la precedentele: doar 40% sau pe aproape. Din aceştia, cca 30% au votat pentru cele două partide principale, ceea ce face cca 13% din electoratul total fiecare. Asta înseamnă că atunci cînd PDL a guvernat singur, folosind un mandat în plus pe care îl obţinuse şi făcînd majoritate cu traseişti şi unguri, nu reprezenta de fapt decît 13% din electoratul total. Măcar aceia 40% care se deranjaseră să voteze s-au regăsit în parlament în proporţie de vreo 90%, dacă nu mă înşel prin ochiurle plasei reprezentative căzînd doar Becali şi Vadim, care făcîndu-şi concurenţă şi-au împărţit voturile şi au ratat pragul. Da, era un sistem frustrant, că unii care erau aleşi de 12% intrau în parlament iar alţii aleşi de 15% rămîneau pe dinafară, dar per total sistemul avea o calitate importantă, aceea a reprezentativităţii, reuşea să traducă în locuri majoritatea voturilor. În varianta actuală a USL, susţinută şi de PDL, acest lucru nu se va mai întîmpla. Circumscripţia mea, că e Piaţa Romană sau Germania (la ambasadă) va alege pe acela care are majoritatea relativă din totalul celor care se prezintă: dacă USL va avea candidatul preferat, să zicem cu 50%, acela va intra în Parlament cu 50% din 40% (adică 20%) şi restul voturilor se dau la coş. În literatura academică avem dovezi că sistemele majoritare se asociază treptat, cu timpul, cu o participare mai scăzută, că votanţii ajung să stea acasă ştiind că votul lor se pierde dacă nu votează candidatul cel mai bine plasat. Bineînţeles, sistemul electoral nu este încă, la ora asta, cauza principală a neparticipării.Există trei motive principale care o alimentează. Primul este corupţia politică percepută de votanţi, care îi descurajează şi îi face să creadă că oricine se alege nu se va schimba nimic şi nu se va ţine nici o promisiune electorală. Al doilea este dezamăgirea faţă de incapacitatea guvernelor noastre de coaliţie de a produce altceva decăt scandaluri. Şi al treilea este ignoranţa din ce în ce mai mare faţă de ce propun partidele şi candidaţii, mai ales că diferenţa nu e nici ştie ce, deci o problemă de cogniţie politică.
Lipsa de reprezentativitate a sistemului majoritar e
un defect. Dar tot ea e indisolubil asociată cu principala calitate a acestui sistem: aceea de a manufacturiza majorităţi tocmai prin disproporţie. Pe scurt spus, dacă avem 100 de circumscripţii în care un partid are majoritatea relativă în 80 din ele, cu, să spunem, 35% în medie din totalul votanţilor, acel partid va cîştiga 80 de circumscripţii, deci 80%. Avînd în vedere că Traian Băsescu a spus că de fapt şi la 51% ar putea să nu dea puterea USL-ui cîştigător, dat fiind că în Constituţie referinţa e la partidul plasat peste 50%, nu la coaliţie, e mult mai sigur pentru USL să aibă mult peste 50% din locuri. Şi cît îşi păstrează opinia publică, nu are a se teme de traseism, problemele vor apărea mai tîrziu, după ce publicul se va fi săturat de ei.
Ca atare, decizia care trebuie luată nu e ce sistem electoral preferăm, ci ce este mai important pentru noi: să avem o majoritate funcţională, despre care, cum am mai scris recent, e un bun public în sine, că permite coerenţa guvernării, dar cu o opoziţie mult diminuată? Să lăsăm cît mai puţini oameni nereprezentaţi (cei 60 neinteresaţi şi neinformaţi deja nu votează, vorbim de unii care sînt interesaţi şi informaţi, dar votează pentru opoziţie, în cazul de faţă PDL, Dan Diaconescu, Becali şi Vadim)? Să scăpăm de Diaconescu şi Vadim? Ce e cert e că defectele care ţin de corupţia noastră politică, ceea ce Clara Volintiru, o studentă doctorală la London School of Economics numeşte într-un articol acceptat pentru publicare în Revista Română de Ştiinţe Politice sistemul electoral paralel (clientelar, paralel cu cel pe baze programatice) nu sînt determinate de sistemul electoral, deci nu se vor schimba şi ele.
Cititi continuarea pe romanialibera.ro.
Cred ca a sosit momentul sa constientizam ca Societatea Civila trebuie sa fie cooptata in Guvern astfel cum in tarile dezvoltate este rezervat un post de ministru pentru probleme de coruptie.
Societatea civila plasata la marginea societatii nu poate face mai nimic in afara de mici si neinsemnate valuri. Vorba aceea,
„Cainii latra, ursul trece”.
Pentru Mvasile .Puneti accentul unde „trebe” e vorba clar de acces la butoanele guvernarii. In stuatia in care CORUPTIA in Romania este CRONICIZATA cel mutin trei ministere (al JUSTITIEI, MAI si de Finante) trebuie manageriate de oameni desemnati de Scietatea Civila Organizata.
Doamna,Alina,acum cateva ore,un amic mi-a explicat cum se pot maslui voturile:Votantul,vine de acasa cu votul stampilat gata;intra in sectia de votare,i se da votul ptr.a fi stampilat,iar in cabina de vot,acesta inlocuieste votul „in alb”cu votul stampilat de acasa;iese din cabina ,depune in urna votul inlocuit iar afara,preda votul”in alb”si primeste banii;nu stiu cat de corect este acest scenariu,nu prea vad „hibe”,se pare ca ar fi o metoda ingenioasa;cred ca ar putea fi contracarata prin amestecarea mai multor culori de tus si amprentarea stampilei pe un imprimat special care sa insoteasca voturile.Daca d-voastra considerati ca poate fi posibil acest lucru,va rog sa intreprindeti diligentile necesare.
In opinia mea, traseismul – cel putin cel care nu este strans legat temporal de iminenta unor alegeri – vine si din faptul ca opiniile si voturile de constiinta sunt privite ca tradare politica dar si susceptibile la represalii politice precum excluderea din partid.
O analiza a trecutului arata ca aceste momente de exacerbare apar de obicei la motiunile de cenzura – in general in urma initiativei legislative a guvernului prin ordonante de guvern si/sau asumarea
raspunderii guvernamentale – adica in momentele in care parlamentarii sunt chemati sa-si arate loialitatea fata de partid si guvern.
In acelasi timp, dreptul de initiativa legislativa a guvernului este si o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat, chiar daca „doar putin” – o masura calitativa subiectiva care poate fi abuzata asa cum a fost in perioada 2010 – 2011.
Parerea mea este ca daca eliminam aceste momente de tensiune parlamentara in care antagonismul exarcerbat vine din zona executiva a guvernului, in care partidele considera ca au proprietatea propriilor parlamentari dar si a constiintei lor, am putea ajunge la o mentinere a stabilitatii
politice simultana cu un constructivism legislativ in cadrul parlamentului.
Prin urmare, este opinia mea ca eliminarea dreptului de initiativa legislativa a guvernului, prin eliminarea ordonantelor de guvern dar si a asumarii raspunderii guvernamentale din Constitutie, ar lasa ca
activitatea de initiativa legislativa sa fie una constructiva in care compromisul si bipartidismul sa predomine fata de premiza curenta ca avem deja legea, adica ordonanta de guvern unilaterala si eventual
eliminarea oricarei negocieri sau dezbateri prin asumarea raspunderii guvernamentale, dar trebuie doar sa constrangem proprii parlamentarii sa renunte la orice personalitate sau opinii personale.
Nota: György Frunda si-a manifestat deja opinia ca asumarea raspunderii trebuie eliminata. In opinia mea, pentru eliminarea abuzului de folosire a O.G. si a asumarii raspunderii, acestea trebuie eliminate complet ca instrumente si proceduri constitutionale.
Cateva elemente care ar duce acolo ar fi urmatoarele, completate cu cateva elemente care ar asigura stabilitatea politica fara a elimina complet posibilitatea de a contesta legitimitatea guvernului:
1) Modificarea Constitutiei pentru eliminarea dreptului guvernului de initiativa legislativa, chiar si pe termen limitat, dar si al asumarii raspunderii guvernamentale – lasand astfel guvernul sa se concentreze
exclusiv pe activitatea executiva constitutionala.
2) Odata constituit in urma unei majoritati parlamentare, Guvernul nu poate fi contestat timp de 2 ani, cel putin cata vreme nu se modifica componenta politica la nivel de partide din coalitia guvernamentala prin iesirea unui partid in intregimea lui din coalitia guvernamentala;
3) Trecerea unor parlamentari asociati cu coalitia guvernamentala de la un partid guvernamental la opozitie, fara ca fostul lor partid sa iasa din coalitia de guvernare, chiar in urma schimbarii strict procentuale
a majoritatii din parlament.
In felul acesta minoritarii nemultumiti dintr-un partid ar fi obligati sa lupte din interior pentru schimbarea atitudinii politice sau a apartenentei la coalitia de guvernare, ori sa schimbe barca politica mai degraba pentru motive principiale decat pentru motive de interes personal.
4) Alegerile legislative sa fie facute la fiecare doi (2) ani, cu reimprospatarea a cate 50% din parlament pentru a suplini restrictiile asupra motiunilor de cenzura, de exemplu alternativ pentru Senat si Camera Deputatilor. In felul acesta, schimbarea structurii parlamentului se poate schimba la fiecare doi (2) ani – cu posibilitatea schimbarii structurii guvernamentale la termen de doi (2) pentru a reflecta si
schimbarile de preferinte electorale ale populatiei.
Prin acest sistem se poate crea un nou guvern sau cere un vot de incredere
pentru guvernul in exercitiu din doi (2) in doi (2) ani la inceputul sesiunilor Parlamentare ulterioare alegerilor partiale tinute din doi (2) in doi (2) ani.
5) Initiativele parlamentare vor trebui sa fie facute exclusiv in Parlament prin initiative bi-partizane / multi-partizane sau prin
castigarea voturilor de constiinta ale parlamentarilor atat de la putere cat si de la opozitie fara ca aceasta sa duca la ruperea sau excluderea de parlamentari de la grupurile lor parlamentare.
Este evident in acest context ca initiativa legislativa a guvernului reprezinta o decizie legislativa autoritara de sus in jos in raport
cu initiativa legislativa democratica si supusa compromisurilor a parlamentarilor obisnuiti.
6) Obiectiile opozitiei la adresa guvernului sau a anumitor legi pot fi notate si dezbatute prin motiuni simple fara a avea insa drept de cenzura asupra guvernului.
7) Exceptii de procedura care sa impiedice abuzurile de vot ale majoritatii in domenii controversate, de exemplu prin posibilitate de actiuni parlamentare similare cu asa-zisul filibuster din Congresul Statelor Unite ale Americii
Alina M-P: „Toţi semnatarii Cartea Albe a Bunei Guvernări ne-au promis că elimină traseismul.” Inca nu stiu CINE si CE PARTIDE au semnat Cartea Alba – dar e clar ca si-au calcat semnatura la prima ocazie. Este evident ca nu conteaza sistemul electoral. Am trait 20 de ani in Canada si am participat la alegeri uninominale federale, provinciale si municipale in tot acest timp. Nu este un sistem rau, impotriva. Doar ca politicienii REPREZINTA alegatorii. Ca si la noi :-) Astia suntem – pe astia ii avem! Nu vreaus a repet cele scrise de A M-P, vreau sa subliniez un lucru: nu ma intereseaza REPREZENTATIVITATEA, ci CONTROLUL DEMOCRATIC! Vreau ca politicianul ales de mine sa aiba responsabilitate fata de mandatul pe acre il dau (eu, sau majoritatea celor din colegiu)! La noi, alesul stie ca 4 ani nu raspunde in fata NIMANUI. Nici a alegatorului, nici a partidului care l-a sustinut, nici macar in fata Justitiei! Asta nu e permis intr-o democratie – iar daca se intimpla (ca lka noi), despre ce mai vorbim? Trebuie sa am posibilitatea ca, daca alesul nu isi face treaba, nu isi respecta promisiunile, trece la alt partid, are probleme de incompatibilitate, coruptie sau chiar penale, sa il pot demite! Sa pot initia o petitie care, daca e sustinuta de un anumit procent din electorii colegiului, sa mearga la un Referendum local care sa duca, votat de 50%+1 la demiterea parlamentarului (primarului, presedintelui CJ, consilierilor) si tinerea de alegeri partiale locale. Doar asa vom avea cu adevarat politicieni care sa ne reprezinte – prin TRIERE! Abia atunci, dupa ce alegem intre un spiter si un felcer sa ne opereze pe inima, vom da si peste chirurg! Altfel, ma voi numara printe cei 60-70% dintre cei ce nu se vor „reprezentati”” de acest tip d epoliticieni. Cu singura exceptie: ca mai voi numara printre putinii (5%) care isi vor fi ANULAT buletinele.
Nu inteleg de ce Societatea Civila nu-si asuma raspunderea de a solicita locuri in Parlament astfel dupa cum Grupul Minoritatilor, alte deca cea maghiara au reusit.
Cu aceasta opcazie s-ar pune si bazele unei Federatii a Asociatiilor Civice care au cu mult mai multe probleme de rezolvat compartativ cu minoritatatile care, in afara de „procedura balamalei de sprijin”, nu au facut nimic, nici pentru minoritati si nici pentru romani.
Poate ar fi interesant de aflat ceva si despre aceasta informatie de interes public:
1. Ce program are grupul minoritatilor si ce au reusit acestea in ultimii ani.
2. Cat ne costa mentinerea in Parlament a acestui grup apolitic folosit in mod strategic de partidele poolitice.