Călin Dejeu

Prin secarea Bistrei, Hidroelectrica duce abuzul pe o altă treaptă

După ce avem de câțiva ani zbatere intensă pentru statul de drept, chiar se instalează impresia că pericolul cel mai mare a fost îndepărtat, iată că vine ”statul în stat” Hidroelectrica și dă o palmă zdravănă statului de drept.

Pe o cauză de notorietate publică, salvarea râului Bistra, cauză centrată pe o petiție cu peste 7000 de semnături, Hidroelectrica își permite să demareze lucrări de continuare a tunelului ceaușist abandonat, ca să sece Bistra!

Bistra a scăpat de flagelul MHC, ca să fie ucisă de proiectul ceaușist, la peste 30 de ani de la Revoluție! Cazul Bistra este mai grav decât precedentele pentru că aici nu au nici un acord de mediu ”expirat” ca la Defileul Jiului, nici unul bun de muzeu ca la Răstolița, nici emis ilegal ca la Bâsca Mare.

Aici nu au acord de mediu deloc!

Dar își permit, cu toate acestea, să afecteze grav integritatea a două situri Natura 2000 și să ne lase fără unul dintre ultimele râuri carpatine!

Pentru aceste lucrări, în noiembrie, directorul companiei Hidroelectrica, a declarat că „deja s-a semnat contractul, așteptăm să acordăm avansurile constructorilor, pentru a fi reluate lucrările.” Sute de cetățeni au scris în urmă cu un an la Hidroelectrica, la Ministerul Mediului, la Consiliul Județean Caraș-Severin, chiar și la Curtea de Conturi, ca să ceară sistarea demersurilor pentru secarea Bistrei.

Dar în Romania nu contează nici legislația de mediu, nici opinia cetățenilor cu privire la cheltuirea banilor publici.

Cei de la fața locului spun că astăzi, 13 ianuarie, sunt reluate lucrările. Repet, fără acord de mediu, chiar Ministerul Mediului recunoaște!

Bistra este un rau extrem de valoros, chiar și prin simpla prezență a lipanului. Etajul lipanului a fost aproape complet exterminat în România. Este șocant că probabil am pierdut deja din cauza Hidroelectrica aspretele (Romanichtis valsanicola), vertebrat endemic, care trebuia să fie simbol național. Este șocant că vrea să ne ucidă ultimele lostrițe. Dar până și lipanul, specie în trecut atât de comună încât a dat numele unui etaj, este pe ducă din cauza sutelor de hidrocentrale ale acestei companii. Hidroelectrica și acoliții ei se fac că nu înțeleg că exploatarea resurselor naturale se face pe principiul compromisului. Da, suntem nevoiți să sacrificăm o parte din râuri pentru producerea de energie, dar o parte din ele trebuia să le lăsăm în pace, să-și exercite funcționalitatea ecologică. Un compromis rațional ar fi la 50/50%. Dar am ratat menținerea într-un cadru rațional prin anii ‘70. La noi cutuma este principiul exterminării.

Dacă aducțiunea secundară Bistra-Lac Poiana Mărului este terminată, Bistra este captată amonte de Bucova, și nu își mai recuperează apele niciodată (este captat și afluentul Valea Lupului). Debitul râului este deviat în lacul Poiana Mărului iar de acolo spre Ruieni, în alt bazin hidrografic.

Locuitorii din 12 sate și din orașul Oțelu Roșu se vor trezi cu râul furat, fără ca cineva să-i fi consultat măcar vreodată. Dacă se respecta legislația și proiectul era supus evaluării de mediu, ca orice proiect, localnicii măcar aveau ocazia să se pronunțe, la dezbaterea publică, chiar dacă șansele să fie băgați în seamă erau minime. Dar iată că statul în stat Hidroelectica se întrece pe sine în tupeu și nu se mai obosește să mimeze respectarea legislației de mediu.

Bistra este deja afectată de captarea afluenților Bistra Mărului, Niergheș, Marga și Bucova. Finalizarea tunelului de aducțiune ar duce la dispariția râului.

Dar impactul nu va fi resimțit doar de localnici. Râul însoțește drumul național (DN68), și una este să călătorești pe lângă un râu frumos de munte, alta este să călătorești pe lângă o albie secată aproape complet.

Secarea Bistrei reprezintă un cumul de de infracțiuni. Captarea este situată la câteva sute de metri de situl Natura 2000 ”Coridorul Rusca Montană – Țarcu – Retezat”. Jurisprudența Curții de Justiție a UE a clarificat că și un proiect la o distanță de 600 de kilometri de sit poate afecta semnificativ situl. Dacă din Bistra va mai râmâne doar un ciot de râu, spre izvoare, fauna piscicolă va fi drastic redusă, implicit și specia din vârful lanțului trofic al râului, vidra, va fi afectată semnificativ.

Iar secarea râului aval de captare va afecta semnificativ cele 5 specii de pești protejate de Directiva Habitate, pentru care a fost desemnat situl de la confluența Bistrei cu Timișul, ”Râul Timiș între Rusca și Prisaca”.

Ultimele noastre râuri de munte sunt strict protejate de lege. Directiva Cadru privind Apa a scăpat întreagă din ”fitness check”, Convenția Carpatică le protejază etc.

Dar o mână de aparenți neoceaușiști se auto-depășesc în abuzul față de mediu și față de banul public și ni le distrug. Doar ca să dea de lucru unor firme de ticăloși care, cu atât mai mult cu cât avem penurie majoră la forța de muncă în construcții, ar putea foarte bine să-și umple conturile cu bani publici executând lucrări legale și benefice!

Faptul că iși permit să înceapă lucrările sugerează că au aranjat deja ca Garda de Mediu să fie strânsă cu ușa și să închidă ochii.

Să sperăm totuși că nu este așa, și că Comisariatul Județean Caraș-Severin al Gărzii Naționale de Mediu, așa cum a îndrăznit să scape râul de cei 2,5 + 1,45 km ai proiectului MHC, va îndrăzni să scape și cei cca. 50 de kilometri din râu amenințati acum, în ciuda sforilor trase de Hidroelectrica.

Dacă nu, poate vedem o premieră și începe să se aplice totuși art. 53, litera c) din OUG 57/2007. Sau legea penală a rămas doar pentru unii?

Dacă nici așa nu se rezolvă, este nevoie urgentă de o plângere la Comisia Europeană, o plângere sistemică, cu toate cazurile cu ilegalități șocante comise de Hidroelectrica și mușamalizate de autoritățile de mediu, de la Bistrița Gorjană la Răstolița, de la Bistra la Bâsca Mare!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “Prin secarea Bistrei, Hidroelectrica duce abuzul pe o altă treaptă

    • lepidopteristu'

      Da, bre, raurile exista numai ca sa aveti voi de lucru. Nimeni nu are dreptul sa se bucure de ele decat Hidroelectrica si capusele din jur. Placuta aia suedeza s-o serviti voi, parazitilor!

      Reply
      • Gigi

        Nu, exista doar ca sa scoateti voi bani din rafting. Ce sa zic, afaceristi deghizati in ecologisti, halal! Paraziti sunteti voi, n-ati muncit cu adevarat macar o zi din viata voastra.

        Reply
        • Kiki

          Intră în România nesfârșite trenuri cu plute de rafting, în timp ce patronii milionari ai firmelor de rafting ne râd sfidători din topul Forbes.
          Când te referi la muncă te referi la spate, mâini, pectorali, nu?

          Reply
    • Grigescu

      Tu Gigi de ce sustii pe cei care incalca legea ? ce-ti iese ? iti plac vaile secate si padurile uscate?
      Ticalosi sunt sefii care incalca si permit incalcarea legilor. Acesti nelegiuti distrug mostenirea copiilor nostri pe care ii lasa fara paduri si ape, compromit supravietuirea natiei in tara.
      In doua generatii vor ramane doar pamnaturi sterpe , urmasii baronilor vor fi pribegi in Bahamas iar nepotii nostrii imprastiati in lumea larga.

      Reply
      • Gigi

        Poate pentru ca Dejeu manipuleaza prin afirmatiile lui apocaliptice? Si ca sa vorbesc la obiect, tu ai habar care e situatia pe Bistrita gorjana? Stii ca acolo e o lucrare (baraj si tunel de aductiune spre Tismana) care a fost finalizata in2005 si a functionat 10 ani de zile pana cand s-au constatat niste probleme in tunel care necesita niste reparatii minore care nu afecteaza in niciunfel mediul?
        Pentru mine tipul e un extremist si manipulator, care se foloseste de pozitia sotiei ca sa-si publice textele pe romaniacurata si de naivitatea unora cum e Gotiu sau cei de la Declic ca sa ii promoveze ideile.

        Reply
        • Calin Dejeu

          Domnule tovaras anonim, lucrarile de reparatii ale aductiunii puse in functiune ilegal nu afecteaza mediul?? Dar ele nu se fac pentru a seca Bistrita Gorjana din nou, se fac doar de amorul artei? Am inteles ca de mediu te doare undeva, dar sa pare ca si de oameni. Localnicii se plang ca, atunci cand functiona aductiunea, nu mai aveau nici apa pentru animale in sat.
          Si abtine-te de la a scrie despre sotia mea. Nici macar nu ai habar cine-i sotia mea, nerusinatule.

          Reply
          • Gigi

            Aductiunea a fost pusa in functiune in 2005, inainte de intrarea in UE si infintarea siturilor Natura 2000, asa ca vorbiti prostii cand sustineti ca punerea in functiune a fost ilegala.
            Nu scriu despre sotia dvs (tot respectul pentru ea), ci chiar despre dvs, tovarase bugetar!

  1. JK

    Marele Mut și Mandolină au vreo părere în cazul de față? Dl ministru atât de simțitor la poluare nu abordează subiecte extra-urbane?
    Nu este nevoie de plângere la Comisia Europeană de Lobby pentru Business. Este nevoie de altceva.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *