4 miliarde de lei (majoritar din fonduri europene) este suma pusă la bătaie până în 2020 pentru reformarea administrației publice românești. O sumă impresionantă, de pe urma căreia ne-am aștepta și la niște rezultate cuantificabile, să știm pe ce dăm banii. Deocamdată avem o Strategie pentru Consolidarea Administrației Publice (SCAP) care ne dă fiori – lecturarea ei dă sentimentul că tot ce vom realiza până în 2020 e cheltuirea banilor și tone de maculatură (ori de pixeli) irosite pentru a raporta ”că s-a făcut”, că ne-am conformat cerințelor CE, chit că de schimbat nu vom schimba ceva în mod real.
***
De fiecare dată când am intrat într-o primărie sau într-un consiliu județean și funcționarii sau decidenții s-au plâns de lipsa fondurilor – nu că nu le-aș fi dat oarecum dreptate – tot timpul credeam că nu este neapărat asta cea mai mare problemă a lor. Era altceva ce plutea în aer atunci când aveam aceste conversații, un soi de complacere în situația în care se găseau și o lipsă de operativitate. Parcă spuneau caragialian: ”uite, dacă cineva ne-ar da mai mulți bani, poate am administra și lipsa lor mai bine”.
Problemele le știm. Vrem să le rezolvăm?
Același sentiment l-am avut când am citit Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice 2014-2020 (pe scurt SCAP). Documentul subliniază multe probleme ce se doresc a fi rezolvate, dar nu problemele cele mai acute. Altfel spus, iar ne învârtim în jurul cozii și facem o ”strategie” confuză și ambiguă în mod intenționat, fără a minți sau a omite adevărul însă, poate-poate reușim să amețim Bruxelles-ul sau măcar să-l facem să-și piardă răbdarea cu noi.
Sunt mai multe probleme pe care le văd la actuala SCAP și pe care le voi înșira mai jos. Dar de ce ar trebui să ne pese de încă o strategie din abundența de astfel de documente pe care le avem? În primul rând pentru că SCAP este documentul ce fixează liniile de reformă ale administrației publice până în 2020. În al doilea rând pentru că se vor cheltui 4 miliarde de lei pentru implementare acesteia, 75% din aceste fonduri vor proveni din fonduri UE din care 50% vor fi alocați prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Sumele sunt uriașe și dacă nu vor avea loc niște reforme în administrația publică centrală și locală, atunci cele mai bune rezultate pe care le-am realiza ar ține de faptul că vor fi plătite niște salarii în următorii ani, se vor fi implementat (sau raportat) niște proiecte și s-a mai produs niște maculatură. Altfel spus, timpul va trece și banii vor fi irosiți (leafa va merge) și parte de reforme tot nu vom avea. Vom contempla din nou situația în care nu știm ce nu este în neregulă cu administrația publică din România. Sau ne vom face că nu știm, ca să nu trebuiască să și rezolvăm situația.
Ce zic alții că este în neregulă cu administrația publică din România? La obiect și negru pe alb, Banca Mondială făcea o analiză (finanțată tot de UE și România) în 2011[1] în care regăseam următorul portret: [administrația publică din România] este caracterizată de a) focus pe conformitate cu detaliile normelor și regulilor și nu pe performanță; b) resursele bugetare sunt distribuite în proporții mici către zone de politici publice fără a se face o prioritizare; c) există o lipsă de transparență în ceea ce privește performanța și d) există un sistem de control și administrare a bugetelor și a oamenilor depășite.
Ce este în neregulă cu SCAP?
SCAP este mai degrabă o listă de dorințe vis-a-vis de reforma administrativă și mai puțin un document strategic, de aceea și susțin că nu va performa la nivelul viziunii celor care au gândit-o și care doresc să aibă în 2020 o administrație participativă și predictibilă, care să furnizeze servicii de calitate, să realizeze proiecte comune cu societatea civilă, să fie orientată către beneficiari și capabilă să explice rațiunile intervențiilor publice și nu doar procedurile. În orizontul de acțiune de șase ani, așadar pe termen mediu, distanța între unde suntem și unde vrem să ajungem este prea mare.
Pe formă, SCAP nu este o strategie
SCAP este mult prea stufoasă și vastă ca acoperire – propunându-și clarificarea mandatelor administrației publice, îmbunătățirea managementului, debirocratizarea și consolidarea administrației publice de a asigura calitatea și accesul la servicii publice – încât nu poate fi identificată nicio decizie strategică, pentru că practic ar trebui schimbat tot.
Obiectivele specifice ale documentului nu sunt articulate – există patru obiective mari și douăzeci (?!) de obiective specifice și niciunul din acestea nu este măsurabil sau exprimat numeric sau evaluativ. Astfel, nu poate fi evaluat progresul SCAP, ci putem doar evalua dacă au fost sau nu cheltuiți banii alocați pentru diverse obiective. Deciziile strategice produc, în general, efecte ce sunt mai apoi dificil de schimbat. În acest context, suțin că SCAP nu este o strategie, ci un mănunchi de decizii tactice reversibile.
Strategia noastră ar fi trebuit să conțină o analiză de politică publică pentru reforma administrativă cu date clare și specifice, însă chiar datele sunt cele care lipsesc, ceea ce mă face să cred fie că documentarea a fost slabă, fie capacitatea de a produce date și de a le interpreta este inexistentă. Ori tocmai asta se impută administrației publice din România: faptul că nu se bazează pe dovezi, ci pe soluții și decizii arbitrare. Leadership-ul exemplului lipsește în mod evident.
Pe fond, există probleme de cauzalitate în producerea și utilizarea datelor și lista poate continua
SCAP are probleme în ceea ce privește cauzalitatea între ceea ce se finanțează și ceea ce se așteaptă a se obține ca rezultate. Astfel, există valori ale indicatorilor de bază pentru monitorizarea strategiei, dar nu sunt stabilite și valori țintă pentru 2020 sau unele intermediare. De exemplu, unul din indicatori își propune reducerea cu 10% a ponderii O.U.G în totalul actelor normative primare adoptate în fiecare legislatură. Asta ar înseamna ca până în 2020 să se reducă ponderea de aproximativ 40% a O.U.G în totalul actelor normative, la jumătate. Acțiunea ar fi admirabilă și ambițioasă dacă ar fi și asumată până la capăt. Strategia nu face însă acest lucru și nu setează nicio valoare țintă pentru 2020.
Partea mai proastă este că nici nu se are în vedere obținerea de date proprii, ci se apelează la surse și metodologii terțe, nepotrivite. De exemplu, se dorește reducerea politicizării administrației publice, iar indicatorul utilizat este indicele de încredere în clasa politică măsurat de Forumul Economic Mondial. Întrebarea care se ridică în astfel de cazuri este: în ce măsură valorile măsurate de terți reflectă eforturile finanțate de strategie? De unde știi că schimbarea unui scor sau al unui indice al Băncii Mondiale, FEM sau FMI se produce ca urmare a intervenției SCAP și a alocării financiare? Ca să nu mai spun că unele surse folosite ca valori de bază pentru indicatori sunt chiar contestate, cum ar fi de exemplu indicele de percepție a corupției calculat de Transparency International.
Un alt exemplu al cauzalității presupuse ține de reducerea corupției. Conform SCAP corupția se combatete prin dezvoltarea, promovarea și utilizarea de ghiduri, metodologii, proceduri și instruiri, campanii de informare și constientizare, bune practici ș.a.m.d. De acord, până la un punct. Așa este dacă te adresezi cetățenilor plătitori de mită, însă publicul țintă îi cuprinde și pe decidenții politici și pe funcționari și pentru ei altele ar trebui să fie instrumentele de descurajare.
O altă problemă majoră pe care o văd ține de una din acțiunile pe care SCAP le finanțează, anume bugetarea pe programe pentru administrația publică centrală. Nu este clar definit ce este un program, dar anticipez că ar trebui să însemne alocarea bugetară tematică pentru toată activitatea unei instituții, setarea de obiective și indicatori astfel încât să fie clar ce se finanțează pe categorii de costuri (investiții, resurse umane, administrare etc), să se știe care este situația gradului de îndeplinire a obiectivelor și a cheltuielilor la un moment dat și dacă intervin schimbări de unde se pot redirecționa fonduri și cu ce efecte. S-ar traduce prin mai multă transparență și asumare a responsabilităților din partea decidenților care cred de multe ori că bugetul unei instituții este nici mai mult nici mai puțin decât un sac fără fund unde cetățenii n-ar trebui să-și bage nasul. Ei bine, tocmai aici ar trebui să regăsim multă muncă de monitorizare pentru a evita situații e în care se investește în proiecte fanteziste (parc acvatic în comuna X) în dauna asigurării unor servicii publice minime.
Dacă introducerea programelor pare o idee foarte bună, atunci care este problema? Problema este că acest tip de instrument există deja în legislație, atât în Legea finanțelor publice 500/2002, cât și în Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale. De ce nu aplicăm legile pe care le avem și reinventăm roata? De ce avem nevoie să elaborăm metodologii de sus în jos pentru a vorbi despre programe în administrația publică și de ce începem cu administrația publică centrală care are bugete complexe și care ar fi trebuit să aibă experți deja fucționali în așa ceva?
SCAP a fost realizată ca parte din condiționalitățile Comisiei Europene față de România pentru semnarea Acordului de Parteneriat pentru actualul exercițiu financiar. Altfel spus, a fost ideea lor să punem osul la treabă și să venim cu o strategie de reformă a administrației publice ca să eficientizăm și cheltuirea fondurilor UE și a celor publice, de unde trag concluzia că și proprietatea asupra rezultatelor nu ne preocupă prea tare. SCAP va fi un act cu miză mică și un document birocratic, departe de a capta interesul decidenților politici. Drept dovadă: creșterea salariilor înalților demnitari publici în condițiile în SCAP vorbește despre descurajarea discrepanțelor salariale și reforme în condițiile în care salariile din administrație nu vor crește (lipsa angajamentului este încă o dovadă a lipsei de conținut).
În concluzie, istoria planurilor nerealizate va continua și în acest domeniu. Putem spera doar că reforma în administrația publică va veni pe alte căi: prin mai multă presiune datorită acțiunilor colective ale cetățenilor sau prin reducerea corupției datorită acțiunilor justiției din ultima vreme (sau poate asta doar va crește prețul corupției). Și nu, nu consider că este un lucru pozitiv simplu fapt că avem un astfel de document, în condițiile în care în anteriorul exercițiu financiar UE nu a existat. Cred că a trecut perioada în care suntem noi și ne-experimentați într-ale planificării dezvoltării și a reformelor și ar trebui să cerem și rezultate administrației centrale ce coordonează și implementează astfel de documente, administrație ce a absorbit cele mai multe fonduri europene în perioada 2007-2013.
[1] World Bank, 2011, Romania – Functional Review.Public Administration Reform: An Overview of Cross-Cutting Issues. http://documents.worldbank.org/curated/en/2010/10/17055672/romania-functional-review-center-government
Niste institutii complet putrede nu se pot reforma. De exemplu Apele Romane, care este o institutie in care lucreaza exact opusul celor care ar trebui sa lucreze (lucreaza ingineri in loc de biologi, ingineri indoctrinati cu „educatie” anacronica, pentru care raurile sunt doar niste „obiecte” care trebuie exploatate) si care se ocupa exact cu opusul a ce este menita sa faca, nu se poate reforma. Aceasta institutie este din ce in ce mai virulenta in a incalca legislatia de ape si din ce in ce mai departe de conceptiile contemporane privind gospodarirea apelor. Singura sansa este sa fie desfiintata complet si o alta institutie, la care sa nu lucreze fosti angajati ai Apelor Romane, sa administreze apele.
Li se și dă „apă la moară”, ca să păstrăm contextul. Dar nu de toată lumea. De pildă, prefectul județului Mureș care este și președinte de comitet de bazin, le-a pus în vedere imediat și Aba s-a executat (parțial) în a pune la dispoziție informații de interes public.
Cât despre propunerea actuală de HG din partea mmediu, în dezbatere publică, ca din fondul de mediu să se cheltuiască nouă sute de milioane (deci cam două sute de milioane de euro) pentru lucrări pe râuri, cu justificarea că ar fi împotriva efectelor dezastrelor, puteți depune observații …
Sigur că e nevoie și de ingineri, și de arhitecți, ar putea să facă remarca de bun-simț că dacă este întru-totul necesară o modificare de albie, de pildă, asta nu înseamnă automat beton neclasificat, și cu atât mai puțin de la izvoare și până la vărsare.
Ma cam indoiesc de floarea cu care nu se face primavara de la Comitetul de Bazin Mures. Muresul este singurul nostru rau mare care a mai ramas in general cu un curs natural. Este chiar un rau fain, inca. Si totusi cei de la ABA Mures au avut tupeul astronomic in draftul planului de management bazinal sa-l imparta in 11 corpuri de apa, dintre care pe 9 le considera ca nefiind corpuri de apa naturale, ci puternic modificate! Evident ca n-are nicio legatura cu realitatea si este o falsificare grosolana menita sa le permita sa devasteze cursul raului fara sa le mai pese de Directiva Ape, nemaiavand obligatia sa atinga/mentina o stare ecologica buna. Vreau sa vad cum Comitetul de Bazin refuza sa avizeze acest plan absolut tendentios si criminal.
La HG degeaba fac observatii pentru ca, atata vreme cat singura menire a ministerului mediului este sa acopere cu hartii incalcarea legislatiei de mediu, nu baga nimeni in seama observatiile cetatenilor. Iar daca vreau sa atac in contencios administrativ HG-ul mi se va spune ca nu am, ca si cetatean, calitate procesuala.
Correct, Caline.
Modelul suedez.
nu se cheltuie ci se fura. Este o organizare statala formata pe furt si pentru furt
PENTRU EFICIENTIZAREA ROMANIEI este necesara reducerea la maximum posibil a structurilor statului si a functiilor de conducere si a celor auxiliare din componenta autoritatilor administratiei centrale si locale (dupa unul din modelele tarilor cu democratie adevarata, SUEDIA sau ELVETIA unde sunt doar 7 ministere cu 7 ministri si 7 secretari de stat ori AUSTRIA unde ministerul de interne are in aparatul centaral doar 17 persoane) pentru a impedica risipa resurselor, manifestarea obedientei si a nu ingradi independenta, integritatea si competenta profesionala a functionarilor publici in detrimentul asteptatilor cetateanului care asteapta rezolvarea problemelor sale cu obiecivitate si operativitate si nu in ultimul rind pentru a reduce cheltuielili bugetare efectuate abuziv pe principii clientelare.
Pentru eficientizarea activitatii administratiei de stat trebuie adoptate acte normative care sa aiba ca efect pozitionarea normala a PIRAMIDEI TRIUNGHIULARE, care reprezinta la nivelul administratiei de stat, dar si a fiecarui minister, unitate centrala, agentie, etc. din sistemul social romanesc, structura de personal si in acelasi timp pe cea a folosirii fondurilor bugetare.
Mentinerea in pozitia actuala – rasturnata a acestei PIRAMIDE (adica cu virful in jos si baza in sus) exprima gradul de risipire a fondurilor bugetare datorita permisivitatii discretionare pentru infiintarea de structuri fara atributii obiective si necesare administratiei de stat, ce conduc implicit la cresterea coruptiei precum si la acutizarea disolutiei institutiilor statului (functionarea societatii fara principii, moralitate si respect fata de valorile umane si sociale) si la diminuarea in mod drastic a sanselor descentralizari sau modernizari reale;
In sectorul economic de stat, dar si al administratiei locale si centrale (pentru realizarea descentralizarii si reducerii birocratiei) trebuie reduse functiile de conducere la 4% din total organigrama sau stat de functii. Asta presupune si reducerea ministerelor, a secretarilor de stat la cel mult doi, dimensionarea directiilor la nivel de servicii independente, a serviciilor la nivel de birouri precum si fuzionarea structurilor cu competente similare, etc. si diminuarea la maximum posibil a cheltuielilor pentru conducatorii auto si a nr autoturismelor folosite de catre cei cu indemnizatii de conducere.
Stabilirea, in baza studiilor, (AUDITARI EXTERNE) efectuate de catre comisiile de specialitate ale Parlamentului si elite ale Societatii Civile (oameni care poseseda stiinta si acumulari de experiente in diverse domenii) a directiilor de actiune, prin evaluare, a oportunitatii si necesitatii mentinerii structurilor administrative, cu atributii in domeniul public, finantate din bugetul de stat si prin verificarea legalitatii si argumentarii infiintarii acestora, a valabilitatii obiectului de activitate, optimului organigramei de functionare, a eficientei resurselor folosite si a veridicitatii indicatorilor statistici de performanta, astfel ca structurile interne ale ministerelor, agentiilor, oficiilor si a altor tipuri de institutii sa fie cat mai suple si eficientizate;
Pentru a se diminua abuzurile, descuraja nepasarea, incompetenta si intari cresterea prestigiului profesiei si a institutiilor toti cei care detin functii publice si gresesc (exclus in cazuri fortuite) in exercitarea sarcinilor de serviciu (guvernanti, judecatori, procurori, militari, politisti, comisari ai Garzii Financiare, etc.) trebuie sa plateasca despagubiri pentru daunele rezultate in urma actelor si deciziilor abuzive dispuse si sa nu mai fie lasate pe seama bugetului de stat.
Asta e o intrebare la care doar senatorii, parlamentarii, directorii, consilierii, primarii, ministrii pot raspunde, caci oricum toti banii de 25 de ani incoace ajung doar in buzunarele si conturile lor. Din moment ce au distrus sistematic toata tara si nu au creat nimic, toate miliardele primite in decursul celor 25 de ani s-au evaporat prin buzunarele amantelor, rudelor, afacerilor necurate, conturilor prin strainatate etc. acest etc. insemnand foarte multe altele de adaugat
A lăsa statul să se auto reformeze este ca și cum ai pune lupul paznic la oi. Banii sigur se vor cheltui dar cum a fost așa va rămâne, în cel mai bun caz; sau mai rău. În momentul de față în administrație nu sunt specialiști ci numai sinecuriști puși acolo pe criterii clientelare. Exemplu recent: vedeți ce se întâmplă cu așa zisa autostradă Orăștie – Sibiu – inutilizabilă ab initio.
Ori la așa o treabă ar trebui angrenate organizații independente formate din specialiști de prima mână în management administrativ. Altfel ne vom alege cu praful de pe tobă, cel mult. Sau și acela se va da numai „cui trebuie”. Plutocrația actuală trebuie înlocuită cu o meritocrație capabilă și dedicată. Altfel totul se va duce pe apa Sâmbetei.
partea prosta e ca „se dau” bani fara sa se stie pentru ce „se dau” respectivii bani
cat despre „De ce nu aplicăm legile pe care le avem și reinventăm roata? ”
pai se mai „dadeau” 4 milarde pentru aplicarea acestui tip de instrument care ” există deja în legislație, atât în Legea finanțelor publice 500/2002, cât și în Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale. ”
Nu desigur ca nu .
cat depsre faptul ca sa folosesc indicatori terzi acesta nu e contestabil
contestatbila este lipsa evidente de relatzie cauzala intre indicatorii asumatzi si metodele propuse caci cate vreme administratzia publica eminamente tehnocrata trebuie sa se asigure ca este redus numarrul OUG presupuse si acuzat de toata media a fi eminamente politice ……. nu vad ce ar mai fi de adaugat.
De accord cu toate observatiile de mai sus; nu numai Muresul este amenintat. Dunarea este considerat CAPM pe aproape toata lungimea ei in Romania. Raul a pornit in 2004 cand s-a relaizat acel ‘roof report’ la nivel de Dunarea si s-au identificat Corpuri de Apa Puternic Modificate (CAPM/HMWB)’ care, de fapt, permit distrugerea lor in continuare: vezi micro-hidrocentrale, betonari complete (vexi Bahlui), parca toate cursurile de apa trebuie sa devina niste canale precum este Bratul Sulina/Canal Sulina, pe o mare parte din acesta, etc. Avem Planuri de Management pe Bazine Hidrografice, putin mai bine elaborate decat cele din prima editie, avem fonduri, dar sunt tot acei specialist care le-au si distrus intro prima faza; partea ingrijoratoare este ca cei tineri, recent angajati si care iau locul celor care ies la pensie in curand, sunt mult mai superficial pregatiti si gata sa raspunda comenzii politice. Imi asum aceasta constatare. Exista Atlasul hartilor de risc la inundatii, dar la ce bun!
De ce nu se intreaba nimeni de a fost infiintat Ministerul fondurilor europene, din moment ce la fiecare minister care gestioneaza fomduri europene sunt Autoritati de management cu salariati platiti fff bine, angajati pe criterii clientelare. Sa ne uitam la ministerul agriculturii, programul national de dezvoltare Rurala a fost scris de o firma straina, pe bani ff multi. La 2-3 judete sut niste angajati la AM care insaseaza lunat cate 6-8 mii lei/luna si nu fac nimic, singurul raspus este studiu individual. Sa creat o clasa de functionari publici care sunt platiti ca in occident, acolo nu poate patrunde oameni competeni, sunt sotii de ofiteri SRI, politicieni si cu tot felul de studii care nu au legatura cu domeniul.