Romania Curată

Scrisoarea unui medic rezident către Klaus Iohannis a generat o dezbatere națională. De la ”de ce nu pleci din România?”, ”cerșetorilor” și ”asistaților”, la ”continuă lupta, ne implicăm și noi!”

Scrisoarea adresată președintelui Klaus Ioahnnis de către medicul Gabriela Profir, la sfârșitul săptămânii trecute și preluată de mass-media online, a generat zeci de mii de distribuiri pe Facebook, dar și comentarii care se pot transforma într-o dezbatere națională legată atât de situația medicilor rezidenți din România, dar și de precaritatea altor profesii. Pe de o parte, sunt cei care spun că ”încercați să găsiți o scuză pentru faptul că majoritatea colegilor dvs acceptă să primească șpagă” și îi îndeamnă pe medici să plece din România. În același sens sunt și comentariile care apreciază că scrisoarea este o ”cerșetorie”. Pe de altă parte, sunt cei care consideră că merită luptat pentru schimbarea statutului medicilor din România, și o îndeamnă pe autoare să o înregistreze oficial la Administrația Prezidențială și la Guvern. De asemenea, sunt comentarii care spun că scrisoarea i-a inspirat să se implice și ei în această luptă.

România Curată vă prezintă o selecție din aceste comentarii, scrisoarea care a generat dezbaterea și vă provoacă să răspundeți și voi la întrebările pe care le ridică: Este plecarea din țară singura soluție pentru o viață decentă a medicilor români? Merită să fie dusă (și are vreo șansă) lupta pentru schimbarea statutului medicilor rezidenți? Reprezintă o asemenea luptă o dovadă de cerșetorie? Ce așteptați să facă președintele și/sau guvernul pe această temă? Sunteți dispuși să vă implicți și voi în luptă? Dacă da, în ce mod?

***

Am citit scrisoarea, profund dezamagit si oarecum surprins ! Tu, Voi, medicii, incercati sa gasiti o scuza pentru faptul ca majoritatea colegilor dvs accepta sa primeasca spaga ! probabil sunt putin nesimtit, dar atat timp cat vorbim despre corectitudine si onestitate, nu te lasi tarat prin namol doar fiindca nu ai bani de taxi, si accepti banii unor pacienti care la randul lor primesc poate mai putin de 700 de lei pe luna salariu, muncind din rasputeri ! (…) De ce daca vezi ca nu poti schimba nimic in sistemul si in tara asta condusa de hoti, nu iti faci bagajele si cauti ceva mai bun pentru tine, pentru viata ta ?! NU esti nici puternic, nici ambitios daca stai sa induri sa fi tarat prin namol si ajungi sa iei spaga de la un pacient care poate are sau nu bani de taxi sa se intoarca acasa de la spital! (…) Vrei sa fi corect si sa fi platit pe merit, nu poti ramane in Romania, stim asa cu totii !

In rest, numai bine tuturor !

Nick Tudor

***

De ce sa vreau sa plec din tara in care m-am nascut?! de ce aici nu pot trai intr-o oarecare normalitate?! cei care vor sa plece sunt liberi sa o faca, dar sa nu vina sa imi dea mie sfaturi ca de ce nu vreau sa plec unde imi este mai bine. Fiecare este liber sa aleaga drumul pe care si-l doreste in viata, asta cu sa fii puternic si sa fie bine ca sa nu fie rau e deja de rasu-plansu.

Eu, sunt medic rezident in anul IV, pe o specialitate grea si nu am luat niciodata SPAGA, dar niciodata!!! marturie stau zecile si sutele de pacienti pe care i-am consultat pana acum! Imi este nu greu, foarte greu, dar asta e… am si eu colegi care iau spaga fara niciun stress, dar cunosc de 2 ori mai multi medici care aleg sa nu primeasca aceasta nenorocita de spaga.

Cristina

***

Multe dintre comentarii sunt ”de necomentat” – așadar, nu le voi comenta.

Însă ceea ce eu aș propune este să nu te oprești la notificarea pe un blog. Probabil că și blog-urile și ”feisbuc”-urile au importanța lor.

Însă într-un sistem, această scrisoare ar trebui printată și depusă, cu număr de înregistrare, la registratura Președinției și la registratura guvernului, solicitând răspuns în termenul legal în care orice primitor al unei solicitări trebuie să răspundă. Este drept, implică un efort suplimentar, dar așa trebuie abordate lucrurile chiar dacă rezultatele nu se vor vedea imediat.

Deși este mizerabil salariul de medic, eu sper că medicii buni vor continua să se lupte împotriva celor care îi alungă (de vreo 25 ani se practică o politică de alungare a tinerilor buni din România) și vor sta aici până vor învinge. Sper că voi ajunge să trăiesc și să văd acel moment, al restabilirii demnității acestei misiuni, pentru că medicina nu este o meserie, medicina este o misiune, este o vocație.

Sănătate, putere și toate cele bune,

Mircea Popa

***

Tu alegi ce faci cu viata ta, cu fiecare moment al ei. Iohannis? Ce legatura are el? Scrie orice alta profesie in loc de medic rezident si o sa vezi un articol plin de lamentari. Lamentarile sunt inutile si contraproductive, nu fac decat sa iti degradeze propriul mediul psihic. De ce sa iti faci asta tie insati? De ce sa nu faci/gandesti la bine – ca sa iti fie bine? Cu ce te ajuta sa zgandari o rana? Nu trebuie sa o speli, sa o oblojesti, sa o mangai ca sa treaca? Nu am cuvinte. Sunt foarte mahnit cand vad ca asemenea atitudini sunt adanc infipte in mintea oamenilor (mai ales tineri) … Fiecare moment iti apartine si faci din el ce vrei – un moment fericit sau unul trist. E DOAR in puterea ta.

Les Miserables

***

Trist si dureros la ce sa ajuns in tara asta.

Singurul sfat pe care il pot da este sa pleci si sa nu te uiti inapoi.Poti sa ai o cariera mult mai buna in alta parte unde munca de medic este respectata si platita foarte bine.Ai o singura viata si aia se merita traita cat de cat in decenta, nu in jegul,mizeria care au aduso politicieni alesi cu kg de ulei si zahar.Spun lucrul asta cu durere pentru ca o trebuit sa imi gasesc si eu rostul in alta tara in care sa pot ajunge sa am o cariera si un nivel de viata decent.Sunt si voi fi roman pana la moarte dar din pacate nu in tara asta condusa de hoti.

Best of luck!!

Stefan T.

***

Daca toti medicii ar pleca ce s-ar intampla cu populatia Romaniei, cu copii, parintii, bunicii Romaniei? Cine sa aiba grija de ei? Eu sincer prefer sa dau spaga dar sa ma fac bine decat sa mor in tara mea din lipsa de personal. Sistemul medical trebuie schimbat dar daca pleaca medicii, ar trebui sa plece toti, ceea ce e imposibil. Eu am vrut sa plec chit ca nu mi-era deloc rau in tara. Am vrut sa vad de ce pleaca toti romanii in alta tara. Si regret armanic. Regret ca am plecat, in Romania pot sa fac mult mai mult, pot sa ajut oamenii in nevoie, chiar daca nu sunt doctor. Aici n-are nevoie nimeni de mine si nici eu de ei. Aici nu ma simt membra a unei societati. Romanii daca nu se ajuta intre ei, n-o sa se schimbe niciodata nimic. Felicitari parintilor care au inceput deja voluntar sa renoveze spitalul de copii. Sunt oameni cu initiativa, care fac ce pot, in masurile in care statul nu se implica deloc.

Alexa

***

Domnisoara doctor nu va mai plangeti! Asteptati sa “vi se dea”?! De la cine sa “vi se dea”? Cine sa “va dea”? Cereti ca hotii sa nu mai fure?! Stiam ca medicinistii se maturizeaza mult mai repede… In capitalism nu exista “sa ti se dea” ci “ia-ti cat poti” si sa nu fii prins! Fiecare este liber, absolut liber, SA-SI taie felia din tortul bogatiei de pe acest pamant, dupa cum il duce capul, norocul si talentul! Restul sunt asistati social – ca “doar oameni suntem, nu?” dupa cum spunea un titan al scenei noastre! Rezidentii in Romania sunt asistati social , nefiind in stare sa rupa din spaga medicilor primari, multi dintre ei mai avuti decat marea majoritate a populatiei… Faptul ca salariile sunt mici vi se datoreaza – nu sunteti in stare sa castigati ce credeti ca vi se cuvine – va “alegeti” “LIDERI” nevertebrati, sustineti “profesori” mafioti si nu mai amintesc de “mancatoria” specifica lumii medicale, invidia si ura fata de “colegul” cu mai multi pacienti sau cu spagi mai mari! Asa cum spunea un alt geniu al culturii noastre – “mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana!” (scuze daca citatul este incorect) – cersitul dumneavoastra nu impresioneaza – ne face sa plangem cu lacrimi de crocodil – eventual mai stoarceti un leu (dupa “negocieri” cu mafia sistemului) pe care sa-l adaugati la mizeria cotidiana… Imnul Romaniei este actual dar se pare ca nu e inteles suficient! In multe spitale “de stat” din tari bogate “juniorii” nu au vestiare – de multe ori primesc doar o “cutiuta in care isi inghesuiesc hainele sau un scaun pe care isi atarna paltonul impreuna cu alti 2-3 colegi, lucreaza in spital de la 07.00 la 20.00, vad ZECI de pacienti zilnic, scriu sute de documente medicale si dau zeci de telefoane de serviciu, plus ironiile si agresivitatea “superiorilor” daca nu respecta 100% protocoalele spitalului si nu se plang niciodata! Ar fi un semn de slabiciune de nepermis pentru un viitor medic de top!… Afirmati ca ati dormit doar 5 ore in doua zile – asta, in limbaj managerial si al sigurantei pacientului inseamna ca nu va administrati bine timpul! Daca imi permiteti un sfat – cereti ajutorul unui coleg mai experimentat sau delegati-va unele activitati – asta pentru binele dumneavoastra cat si al oamenilor care se asteapta sa aiba in fata un medic apt sa le ofere cea mai buna asistenta medical posibila! In lumea de azi, competitiva, lacoma, agresiva, profesionalizata la extrem si supravegheata de o presa gata sa publice orice aduce bani “strigatul” dumneavoastra pare al unui invins! Aveti multe de infuntat si de trecut – nu e cazul sa va complaceti in postura de asistat social – atat de comoda pentru cei care va conduc cat si pentru majoritatea vulgului. S-auzim de bine!

The Wolf of Wall Street

***

Imi place foarte mult scrisoarea ta,chiar ma inspira. Sunt studenta la Universitatea de Arta din Cluj si am ales sa fac banda desenata reportaj cu situatia sistemului de sanatate,am interogat un medic resident din Tg-Mures in privinta asta – situatia este la fel si acolo… Sper ca tot mai multi tineri vor ridica capul spre problemele reale care exista chiar sub nasul nostru. In anul 2014 am reusit sa invingem coruptia la alegerile prezidentiale. Noi nu am ales un presedinte, ci am ales contra demagogiei si manipularii, care crede ca increderea unui om poate fi cumparat cu un pix… Nu este corect sa ne facem iluzii ca un om politic daca ajunge la putere va face ordine in tara. Noi trebuie sa guvernam… trebuie sa cerem,sa protestam. Internetul este mediul nou al puterii, al tinerilor, informatia circula repede, si dupa cum am citit si mai sus are un glas individual, adevarat, care ne poate inspira. Numai de noi depinde ce facem cu informatia care ne este data. Suntem responsabili sa formam tara asta pe chipul nostru.

POATE SCRISOAREA TA NU AJUNGE LA PRESEDINTE… CRED CA SI TU STIAI ASTA. ESTE MAI IMPORTANT CA LUMEA IL VA CITI SI VA VORBI DE EA. Cuvantul – presedinte – din titlu deja atrage multi cititori,iar asta este o manipulare pozitiva si necesara.

Dupa ce termin banda desenata – saptamana viitoare – postez si aici, sa vezi scrisoarea ta inseamna ceva si nu gaseste numai urechi surde. Sa ai multa perseverenta.

ABI

***

Scrisoare catre președinte (sursa – aici)

Buna ziua, Domnule Presedinte.

Abia am iesit din garda. In ultimele 48 de ore am dormit 5 ore si acesta e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apuca sa doarma abia maine, dupa ce vor fi terminat cu externarile si internarile de astazi. Dupa ce cativa, destui, pacienti nemultumiti le vor fi vorbit urat, ca unor functionari publici care trebuie blamati pentru cum merge sistemul de sanatate. Dupa ce vor fi luat o cafea si un corn ca sa aiba energie sa se ratoiasca la alti colegi pentru a-i intimida si a obtine un loc la calculator, la care sa isi faca treaba cu imprimarea actelor de care au nevoie pacientii: externari, scrisori medicale, retete. referate s.a.m.d. Dupa ce vor fi sunat sau vor fi raspuns, cand reusesc sa aiba un minut liber, la apelurile sotiei/sotului ca sa vada ce mai fac cei de acasa.

Unii dintre colegii mei iau “spaga” ca sa poata lua un taxi spre casa cand, la ora 8 pm, isi termina munca la spital. Este condamnabil, stiu. Tine chiar de codul penal, nu? Ca sa aiba cu ce le cumpara rechizite scolare copiilor. Am o colega insarcinata care refuza sa intre in concediu pre-natal desi e peste puterile ei sa munceasca doar pentru ca salariul, deja infirm, ar deveni jignitor de insuficient.

Eu sunt un caz fericit. De la o luna la alta nu raman cu bani dar imi permit sa imi platesc chiria, mancarea, abonamentul de metrou. E adevarat, sunt un caz fericit si pentru ca dupa-amiaza muncesc intr-o clinica privata, unde consiliez pacientii in legatura cu stilul de viata sanatos, numarul de calorii si altele asemenea. Dar tot nu am bani sa imi cumpar un alt tensiometru, pentru ca cel vechi mi-a fost furat de pe sectie cand aveam stagiul de Pneumologie la Institutul “Marius Nasta”.

Am ajuns sa nu mai rezist insa, fizic si psihic.

Imi doresc sa fac medicina. Sunt 9 ani de cand am inceput sa o studiez, in ciuda tuturor betelor care mi se pun in roate. Eu si colegii mei, cei care inca nu am plecat in strainatate sa practicam aceasta profesie, clacam. Ne sufocam sub presiunea sociala, aceea care blameaza medicii pana si pentru faptul ca exista. Ne dramuim banii ca sa ne ajunga pana la urmatoarea zi de salariu dar ce sa vedeti? Se termina tot timpul la mai putin de 2 saptamani dupa ce i-am primit. Unii dintre noi au noroc sa se poata imprumuta de la parinti/frati/surori/prieteni. Ne este jena si rusine sa facem asta, cu imprumutul. Dar e singura varianta sanatoasa la a lua spaga (nu din dorinta de a avea cat mai mult ci din nevoia de a iti cumpara un sandwich in timpul garzii…stiu, poate va vine greu sa credeti…).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursa trantita pe card in fiecare luna, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta in discutie? Pentru ca am fost la banci, de 3 luni de zile merg la banci pentru a obtine un credit pentru o locuinta. Venitul meu net este sub 1500 lei. Contractul meu de munca este pe perioada determinata de 5 ani. Bursa nici macar nu figureaza in adeverinta mea de salariu sau pe fluturas, imi este greu sa inteleg prin ce mecanism o primim si de ce se face aceasta groaznica spalare de ochi care a vrut sa fie o crestere de salariu.

Stiti cat costa un stetoscop nou? Unul cu care sa pot face o auscultatie pulmonara sau cardiaca decenta? Cam cat bursa noastra lunara..

In spitale ne schimbam in toaletele destinate pentru uzul pacientilor. In majoritatea spitatelor in care ne facem stagiile nu avem vestiare si nu avem suficiente calculatoare astfel incat sa nu fie nevoie sa ne “batem” pe ele cand facem externari/internari sau cand verificam analizele pacientilor, pentru a le putea administra cat mai repede si mai bine tratamentul adecvat.

Medicii rezidenti sunt o molima pentru Romania, am impresia. Sunt mizeria de sub pres, oamenii de care toata lumea incearca sa uite ca exista. Parintii nostri, cei care ne-au felicitat la inceput si s-au bucurat cand am ales sa studiem medicina, ne blameaza ca la varsta noastra (28, 30, 35) nu avem casa, copii, familie si nici nu ne pregatim inca sa o facem, cei mai multi dintre noi. Parintii nostri stiu ca nu avem cu ce. Dar le este greu sa se abtina, asa cum pacientilor le vine greu sa se abtina sa nu ne reproseze ca ne miscam prea incet, ca asteapta mult dupa externari, ca ei nu vor sa fie vazuti de un rezident care nu are un halat calcat pe el ci de un medic specialist.

Stiu ca exista si altfel de medici rezidenti. Cu parinti cu bani, care ii intretin, care le ofera casa si masina si vacante si inclusiv posturi in spitalele de stat cand isi termina pregatirea in rezidentiat.

Dar mai existam si noi, ceilalti, cu zile in care un covrig de un leu e prea mult. Si va rog, dar va rog chiar sa cereti un raport pentru a va convinge si Dvs: majoritatea suntem asa, in tara sau in Bucuresti. Mimam. Mintim cand suntem intrebati de prieteni cum mai e cu viata de rezident. Dupa cativa ani in care te plangi constant ca nu mai poti, ca statul face abstractie de tine, ca guvernantii iti sterg ochii si pretentiile salariale cu o bataie de joc numita bursa, dupa ce auzim de la toata lumea, inclusiv de la fostul presedinte al Romaniei, sa plecam daca nu ne convine situatia, incepem sa mintim. Ca e acceptabil. Ca nu mai traim rusinea si furia pe care le simtim cand ne explicam decizia pentru a ramane in Romania sa ne practicam profesia.

“Ce medicina visezi tu, ma? Medicina gata, e scrisa. Voi nu aveti bani sa mancati dar veniti la spital sa invatati medicina. Pai nu sunteti voi tampiti? Vede-ti-va, ma, de viata voastra. Lasati medicina, ca are cine sa o faca!”
Asa ne spunea un profesor universitar la stagiu.

Am tot rezistat, generatii dupa generatii de studenti, rezidenti, specialisti.

Suntem intr-o situatie ingrata in care numaram lunile, zilele in asteptarea unei schimbari in legatura cu statutul medicului rezident in Romania.

Vreau, vrem sa facem medicina. Vrem sa facem asta in cel mai profesionist si corect mod cu putinta. Vrem sa ne permitem carti, congrese si tensiometre. Vrem sa ne schimbam in costumul de spital la vestiar si sa avem bani sa ne cumparam o supa sau sa platim un taxi spre casa, dupa garda, nu din banii de spaga ci din salariu.
Vrem sa credem ca promisiunle Dvs electorale nu au fost minciuni si ca nu mai dureaza mult pana cand starea de normalitate va ajunge la noi, medicii rezidenti.

Numaram zilele!

Dr. Gabriela Profir


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Scrisoarea unui medic rezident către Klaus Iohannis a generat o dezbatere națională. De la ”de ce nu pleci din România?”, ”cerșetorilor” și ”asistaților”, la ”continuă lupta, ne implicăm și noi!”

  1. Dumitru

    Pentru a fi o natiune , in adevaratul sens al cuvantului , in primul rand trebuie sa fie sanatoasa , apoi educata. Ori la noi, prin politica de haita ,din ultimii 25 de ani, au reusit ca sanatatea si educatia sa le arunce in derizoriu , iar efectele ? Este suficient sa ne uitam in jur-dezastru . Astea ar trebui sa fie prioritatile d.lui presedinte. Are perfecta dreptate d-na doctor.

    Reply
  2. Iuliana

    Stimata Gabriela, nu te opri! Asa cum te sfatuia un doctor, mergi mai departe pe cale oficiala.Consider ca medicii au dreptul la tot respectul din lume pentru meseria pe care o practica.A venit timpul , ca si in Romania sa fie tratati cu respect, platiti cum se cuvine.Sistemul spagilor trebuie sa dispara. Iar eu cred ca, oferind medicilor conditii de lucru normale, posibilitatea de a se afirma conform prestatiilor si performantelor lor, este primul pas spre normalitate.Un salariu decent, chiar daca nu se va ridica la nivelul celor din afara, deocamdata, este primul pas spre desfiintarea spagilor.Asa, medicii rezidenti vor putea sa-si cumpere manuale, si aparatura necesara.Mergi mai departe, sunt sigura ca vei invinge!Succes!

    Reply
  3. Alex

    Nemultumirile medicului rezident Gabriela Profir sunt justificate.

    DAR:

    Klaus Iohannis este presedintele in functie al Romaniei abia din 21 decembrie 2014.
    Presedintele Romaniei are atributii limitate. Nu e atotputernic.
    Salariile si conditiile in care lucreaza medicii rezidenti tin mai mult de prim-ministru si guvern decat de presedintele Romaniei.
    Si in general rezolvarea problemelor in tara asta nu depinde doar de un om cu atributii limitate care se afla in fruntea tarii ci de ficare individ in parte.

    Reply
  4. carmen

    Cred ca ai perfecta dreptate! Eu sunt medic rezident pe ATI.Am plecat din tara dupa ce timp de un an m am stresat ,am plans m am intrebat dupa ce am vazut cum unii pacienti au murit…si in adancul sufletului meu traiam cu gandul ca nu trebuiau sa moara! Vroiam sa vad daca exista si altceva, lucruri facute altcumva. Am avut colegi deosebiti, majoritatea dintre ei…Specialisti profesionisti dar cu resurse limitate unii grozavi care m au influentat pe tru totdeauna si unii fara nici un caracter. Gandul meu era sa plec pentru cateva luni sa vad cum e in afara…Niciodata nu mi a pasat de bani. Vazand cum o doamna a venit in sala de operatie cu banii inveliti in servetelul cu care isi stergea lacrimile( zi plina specialistul cu care am lucrat nu a reusit sa o vada inainte de operatie…ca atare doamna nu a avut cui sa ii dea banii si s a temut ca nu va fi tratata fara ) din fericire specialistulcu care lucram ziua respectiva era una dintre persoanele care nu lua bani de la pacienti…Apoi sa zic ca atunci cand nasc femeile nu primesc nici un fel de calmant uneori sunt agresate verbal pentru ca striga ca sunt in durere!!! Nu ai striga la un om care si ar rupe o mana,nu? Si mai ce…Dezamagirea ca faptul ca esti si tu medic…nu te scuteste de a cotiza atunci cand tu sau ai tai au nevoie de interventi medicala! Mi se pare ca atat medicii cat si pacientii si au pierdut demnitatea! Sincer ma bucur ca am plecat pentru ca vad ca se poate si altfel si ca ce se intampla la noi nu e normal …Si pot sa predau studentilor aici…fara pile si aranjamente pentru a primi un post de preparator…Aici este loc si munca pentru fiecare…Fiecare medic face numar egal de operatii, anestezii, vede acelasi numar de pacienti.Ai oportunitati egale de pregatire si dupa cateva luni de rezidentiat esti independent, ai listele tale in sala.Te simti comfortabil sa anaesteziezi tot felul de pacienti pana la sfarsitul primilor doi ani de rezi.
    Singurul lucru …ma doare ca tratez pacientii englezi in loc sa am grija de bunicii si bunicile noastre…pacientii de acasa… Ma doare ca sunt spitale universitare cu 2defibrilatoare in tot spitalul! Ma doare ca studentii nu sunt invatati mai ales notiunile practice, etc…Ma doare ca oamenii stau ore insir sa astepte sa fie tratati…cu plicul in mana, ma doare ca medicii romani sunt epuizati si nu mai au timp de ceea ce este cel mai important:filiile lor!
    Iubesc Roamania si m as intoarce acasa atunci cand va exista demnitate! Atat pentru pacienti cat si pentru medici!

    Reply
  5. dr

    Romania nu are dr dar are prea multe facultati si absolventi, nr de facultati e cam dublu, toate una si una, nu se preda nimic, se iau examene pe bani, diplome la fel. Nu pune nimeni problema banilor care se duc la atatea facultati aiurea. Absolventii sunt f multi, posturile la stat le iau prostii pe pile, iar restul ori isi deschid porcarii de furat bani in privat, ori pleaca.

    Reply
  6. med

    Problema rezolvarii SISTEMULUI SANITAR e simpla si clara dar in Romania se traieste ca n comuna primitiva. Trebuie calculat nr de dr de care are nevoie tara in functie de populatie si specialisti in functie de frecventa bolilor si sa fie strict atatea locuri finantate de la stat; nu era nevoie de facultati in plus, toate proaste, cu bani aruncati. In comunism se calcula la minim, dar erau grile. acum nu se mai fac, nu se calculeaza nimic. Trebuiau imbunatatite vechile facultati, nu facute altele noi si proaste in orase care n aveau ce treaba sa aiba cu asa ceva – ARAD, ORADEA, PITESTI, GALATI, BRASOV, SIBIU, CONSTANTA. Se vede pe internet ca exista studenti la asemenea facultati care spun ca nu se invata nimic. Multe diplome se iau pe bani iar la terminarea facultatii, locurile la specializare sunt mult mai putine ca absolventii dar nu se desfiinteaza facultatile in plus, ca raman cu diplome aiurea. Locurile la specializare sunt aiurea, tocmai s au scos cateva direct pe post ceea ce e ANORMAL pentru ca evaluarea adevarata se face la terminarea specializarii. Se putea calcula clar nr de specialisti de care e nevoie si se putea da examen separat pe fiecare specializare in parte. La terminarea specializarii trebuiau scoase posturi la concurs dar nu se face. Posturile la stat se dau pe pile si bani iar restul, in privat se face orice, nu se controleaza nimic. In privat deschide oricine orice oriunde medicina a ajuns un comert ordinar, nu se controleaza nimic. La stat poate mai sunt niste criterii, in privat nu se controleaza nimic. Singura solutie e plecarea. TREBUIE facuta o HARTA a structurii sistemului, cu dr pe zone, cati la stat si cine are voie sa lucreze in privat si cum, posturi la concurs vizibile permanent si CONTROALE! NU se face NIMIC!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *