13 Februarue 2012 - Romaniacurata.ro
Eugen David, presedintele Alburnus Maior ne-a transmis astazi textul unei scrisori deschise inaintata reprezentantilor asociatiilor de presa din tara si strainatate cu privire la incalcarea eticii si obiectivitatii jurnalistice pe subiectul Rosia Montana.
Redam in continuare din continutul documentului:
“Libertatea presei este unul din cele mai preţuite principii în Europa, dar în acelaşi timp, poate fi cu uşurinţă erodată în mod flagrant sau pe tăcute. Ne adresăm astăzi asociaţiilor care veghează ca acestă libertate fundamentală să fie respectată peste tot în lume. Prin această scrisoare vă transmitem îngrijorarea noastră profundă referitoare la modul în care un subiect extrem de important pentru societatea românească este reflectat în presa naţională. Propunerea de proiect pentru deschiderea a celei mai mari mine aurifere de suprafaţă din Europa este unul din cele mai importante subiecte de dezbatere publică implicând pe lângă opinia proponentului şi o amplă opoziţie.
Campania Salvaţi Roşia Montană reprezintă vocea opoziţiei faţă de proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) reunind sute de organizaţii şi foruri ştiinţifice şi zeci de mii de persoane private care doresc păstrarea Roşiei Montane şi dezvoltarea durabilă a zonei. Cu toate acestea, acoperirea media pe acest subiect este în mod vădit determinată de contractele de publicitate încheiate de RMGC şi trusturile de presă în detrimentul obiectivităţii jurnalistice.
In ultimii ani, eforturile RMGC de a demara proiectul minier s-au intensificat în mod considerabil. Iar cele mai consistente demersuri pot fi remarcate în campania şi bugetul de publicitate1 al companiei miniere. Publicitatea RMGC a fost difuzată pe
toate canalele româneşti, inclusiv pe postul public de televiziune, deşi în repetate rânduri Consiliul Naţional al Audio Vizualului a declarat reclamele companiei ca fiind înşelătoare. Un exemplu în acest sens este decizia Consiliului Român al Publicităţii
din august 2011, organism ce are rol consultativ în publicitate, care a decis că spoturile difuzate la acea vreme dezinformează. Manipularea exercitată prin publicitate a fost semnalată în repetate rânduri atât de societatea civilă, cât şi de alţi junalişti. În plus, ne sunt semnalate în ultima vreme din ce în ce mai multe cazuri de presiuni incacceptabile care se fac asupra jurnaliştilor din diferite redacţii pentru a retrage articolele care prezintă într-o lumină nefavorabilă proiectul minier”.
Continutul integral al scrisorii de protest ce ne-a fost transmisa de Eugen David, presedintele Alburnus Maior o puteti citi aici.
Comentariul dvs.!