Dollores Benezic

Scoala fara Internet e ca puscaria fara telefoane mobile

O știre Mediafax de azi spune că premierul Ponta, în nemărginita lui înțelepciune și cu dărnicie specifică guvernanților înainte de alegeri, a dat din mână înspre ministrul Comunicațiilor și a zis: Să fie oaierles în școli și instituții publice!

O măsură la fel de populistă luase cu vreo patru ani în urmă primarul Oprescu, tot înainte de niște alegeri, când a băgat Internet wireless în parcuri, deși ele sufereau și atunci, ca și acum, de lipsa unor banale bude clasice (din alea în care te speli și pe mâini), în care cetățenii să se ușureze după ce, firește, se dau pe Facebook printre boscheți.

Că multe dintre școlile de la oraș nu au apă caldă și săpun, iar cele de la țară au privata în curte și n-au lemne pentru iarnă, sunt desigur mofturi și „răutăcisme” gazetărești, în fața unei decizii progresist-civilizatoare precum anunțul de azi al premierului. Totuși, nu pot să nu mă întreb dacă din biroul ăla de premier, din Palatul Victoria, nu se vede care e productivitatea în instituțiile bugetare românești și cât de slab pregătiți, ca să nu spunem proști de-a dreptul, sunt tot mai mulți elevi.

Să bagi internet wireless în instituții publice în care oricum se cam freacă menta (uitați-vă că avem aproape 5 milioane de români pe Facebook), până la orele la care se sparge ușa către casă, sau în școli unde oricum elevii au orice alte preocupări în ore decât să fie atenți la tablă, mie una mi se pare că mai bine pui o bombă la temelia României, ca să se ducă dracu mai repede. O bombă wireless, desigur.

Premierul a adăugat, la finalul știrii, către ministrul Educației: „Trebuie să aveţi grijă ca în timpul orelor să nu stea toată lumea pe Internet, dacă se poate”. Adică, doamna Andronescu, vedeți că eu și cu Nica le băgăm gagici în pat, matale ai grijă să nu li se scoale la ăia micii! Probabil va urma după aceea o licitație la nivel național, ca pe lângă laptele și cornul să se bage și niscai aparatură de bruiaj, măcar în timpul orelor. Că se vor plânge profesorii că după ce că vin îmbrăcați mai bine decât ei și în mașini scumpe, elevii au pretenția să nu mai iasă la tablă, ci să transmită direct de pe tablete că nu și-au făcut temele.

***

Chestia asta mi-a amintit de o întâmplare recentă la care am fost martoră. Eram în vizită într-un penitenciar din țară, acum două săptămâni, și unul dintre deținuți, mai vocal, ni s-a plâns că „ăia din conducerea penitenciarului” au băgat mișelește niște aparate de bruiat semnalul la telefoanele mobile. Eu i-am zis omului că din câte știu oricum deținerea telefoanelor mobile în penitenciar este ilegală, iar el mi-a răspuns, indignat, că aparatura aia e instalată ilegal, că știe el le afectează sănătatea deținuților, și că se va plânge la CEDO pentru asta.

Comandantul închisorii ne spusese că în tot sistemul penitenciar din țară, cel mai mare flagel este telefonul mobil. Deținuții primesc telefoane prin cele mai nebănuite căi și chiar dacă sunt confiscate zilnic, la percheziții, ele continuă să apară „miraculos” în celule. Așa că s-a decis să se instaleze astfel de aparate de bruiaj (deocamdată experimental), pentru că era evident o luptă ineficientă.

Deținuții oricum au dreptul zilnic la 20-30 de minute de convorbiri telefonice de la telefoanele fixe instalate pe holurile pușcăriei – e vorba de cei în regim de detenție deschis sau semideschis – deci nu e ca și când le-ai interzice dreptul la corespondență.

***

Poate e o supoziție paranoică, poate că îi bănuiesc de prea multă organizare și gândire pe guvernanți. Poate că e doar o banală pomană electorală. Cert e că ea va avea rezultate proaste pentru sistemul de învățământ care oricum e pe butuci, iar pentru productivitatea funcționărimii va fi un soi de bonificație mai bună decât al 13-lea salariu, pe care o vom vedea în curând înscrisă în contractul colectiv, ca drept inalienabil al funcționarului român. Cum adică, să n-am Internet Wireless la birou ca să dau like la ce gătește Gigica pentru cină? Pe bune, dar în ce țară trăim, dragă?!


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Scoala fara Internet e ca puscaria fara telefoane mobile

  1. Pinno

    „It&C issues” necesita o pregatire continua, o baza formata inca de pe bancile scolii. Asimilarea invaziei fara precedent a gadgeturilor de acest tip se face greoi de catre persoane ale caror preocupari sint minciuna continua, satisfacerea orgoliilor personale, razboiul si ura continua, leading part in Talk-show-uri si alegerea consilierilor dupa „chipul si asemanarea” celui conseiat. Sau poate vreun baron a investit in acest „sector strategic” si vrea sa-si recupereze banii de la buget?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *