Home Coalitia Romania Curata presa

Saptamana 30 martie-11 aprilie. Lotul "Voicu" arestat pentru 29 de zile

13 Aprilie 2010

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea pentru 30 de zile a senatorului Cătălin Voicu. Decizia judecătorilor poate fi atacată cu recurs, dar este executorie. Din acest motiv, Voicu a ales să se predea poliţiei.

 

Gandul scrie Senatorul Voicu, arestat pentru 30 de zile, s-a predat poliţiei şi spune că în arest se apucă de "exerciţii fizice".

“Judecătorii de la Înalta Curte au admis ieri cererea procurorilor DNA care au cearestarea pentru 30 de zile a senatorului PSD Cătălin Voicu. Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Senatorul Cătălin Voicu a părăsit ieri seară, în jurul orei 19.40, locuinţa din Cotroceni, pentru a se prezenta la arestul Poliţiei Capitalei.

El a declarat că nu se consideră vinovat, dar că este "un om de onoare" şi respectă decizia instanţei. "Eu ştiu exact ce am făcut, nu mă simt cu nimic vinovat, nu am ce sa-mi imput, nu mă simt cu nimic responsabil. Probele de bază au fost interceptările, care nici nu ar fi trebuit luate în discuţie astăzi. Nu a fost audiat niciun martor. Am povestit, am relatat, am răspuns la ce întrebări mi s-au pus", a declarat Cătălin Voicu.

Subiectul este abordat pe larg de toata presa. Ziare.com titreaza Catalin Voicu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Junalul National  Voicu, internat la Spitalul Penitenciar Jilava. Evenimentul zilei scrie Voicu, la spitalul penitenciarului Jilava, iar Adevarul titreaza UPDATE Voicu merge la „dezumanizarea fiinţei umane“. HotNews.ro publica mai multe materiale Senatorul Catalin Voicu a primit mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile, ca zi Mediafax Cătălin Voicu va fi supus unui control medical, va primi hrană de la rude şi va continua tratamentul.

Avocatul lui Voicu: Vom uza de toate căile de atac posibile, miercuri trimitem recursul la ICCJ

Romania libera analizeaza subiectul in mai multe articole Exclusiv RL: Cum a obţinut DNA arestarea celor trei.

Filmul arestărilor lui Costiniu, Căşuneanu şi Locic. Arestarea lui Costiniu, lovitură mortală pentru Voicu. Alexandru Mazare: Mă aştept la orice masură şi împotriva mea, în cazul Voicu. La citeva zile dupa senatorul Catalin Voicu au primit mandat de arestare si judecatorul Florin Costiniu, oamenii de afaceri Costel Casuneanu si marius Locic. In cazul lui Florin Costiniu a fost necesar avizul prealabil al CSM. Romania libera scrie Arestarea lui Costiniu, lovitură mortală pentru Voicu “Arestarea preventivă a judecătorilor Costiniu şi a oamenilor de afaceri Căşuneanu şi Locic anulează practic orice şansă şi pentru Voicu de a ieşi din arest. Vineri, Voicu ceruse amanarea judecarii cererii sale de eliberare pentru luni , in speranta ca Inalta Curte nu va accepta arestarea colegului lor, judecatorul Florin Costiniu.

Daca judecatorul nu ar fi fost arestat, Voicu putea cere tratament egal cu Florin Costiniu, adica cercetarea sa in stare de libertate.  Arestarea lui Costiniu, ca si a lui Costel Casuneanu si Marius Locic, anuleaza practic posibilitatea eliberarii lui Voicu din arestul preventiv. Decizia de arestare pentru 29 de zile a judecătorului Florin Costiniu şi a oamenilor de afaceri Costel Caşuneanu si Marius Locic a fost luată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie după ce DNA a câştigat fără echivoc confruntarea cu avocaţii celor acuzaţi. Bătălia argumentelor juridice şi a probelor a durat nu mai puţin de 15 ore, miza fiind extrem de ridicată: un magistrat al Înaltei Curţi judeca arestarea unuia dintre colegii săi, în condiţiile în care un verdict în acest sens ar fi fost o premieră în istoria recentă a justiţiei române. Pînă acum, nici un alt judecător de la Înalta Curte, pe deasupra şi şef de secţie la cea mai înaltă instanţă, nu a mai fost arestat preventiv. Cu o astfel de miză la mijloc, Departamentul Anticorupţie nu ar fi obţinut un verdict în favoarea sa dacă probele şi argumentele nu ar fi fost cu adevărat copleşitoare”.

Agentia Mediafax publica o serie de articole legate de acest subiect: Judecătorul Costiniu, Locic şi Căşuneanu au fost arestaţi. Judecătorul Florin Costiniu s-a prezentat la arestul DCP. Marius Locic s-a prezentat deja la arestul Direcţiei de Cercetări Penale Social. Costel Căşuneanu s-a prezentat la arestul DCP Social. DNA: Costiniu recunoaşte că a consultat dosarul lui Căşuneanu la rugămintea lui Voicu, nu pentru bani.

Gandul titreaza Afaceristul Locic, judecătorul Costiniu şi asfaltatorul Căşuneanu, arestaţi pentru următoarele 29 de zile. Şedinţa de judecată de la instanţa supremă a durat mai bine de 16 ore Povestea prieteniei de peste 20 de ani dintre senatorul Voicu şi judecătorul Costiniu. Citeşte aici de ce magistratul a acceptat să discute cu Căşuneanu.

Evenimentul zilei publica articolul Costiniu, Căşuneanu şi Locic, în arest pentru 29 de zile si scrie “Este o premieră în România. Niciodată un judecător de la cea mai înaltă instanţă din stat şi un oligarh al afacerilor cu bani publici nu a mai primit mandat de arest preventiv pentru o lună de zile”.

Romania libera titreaza Filmul arestărilor lui Costiniu, Căşuneanu şi Locic si publica mai multe articole DNA: Costiniu recunoaşte că a consultat dosarul lui Căşuneanu la rugămintea lui Voicu. Cazul Voicu: O convorbire telefonică distruge "împrumutul" de la Căşuneanu pentru fin. AMR: Judecătorul Costiniu a fost suspus unui "tratament degradant". Exclusiv RL: Cum a obţinut DNA arestarea celor trei. DNA: Căşuneanu i-a cerut în trecut lui Voicu să-l ajute pe un văr de-al său să promoveze.

Hotnews.ro scrie UPDATE Instanta s-a pronuntat: Costiniu, Casuneanu si Locic au fost trimisi in arest pentru 29 de zile. “Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca vineri cererea procurorilor DNA de arestare preventiva pentru 29 de zile a judecatorului Florin Costiniu si a oamenilor de afaceri Marius Locic si Costel Casuneanu. Acestia sunt inculpati in dosarul de cercetare penala deschis de DNA pe numele senatorului PSD Catalin Voicu. Cei trei au fost luati, in jurul orei 7.30, din arestul politiei Capitalei unde si-au petrecut noaptea de joi spre vineri. Sedinta de judecata a inceput la ora 8.00”.  Pe aceeasi tema DNA: Costiniu recunoaste ca a consultat dosarul lui Casuneanu la rugamintea lui Voicu, nu pentru bani.

Dosarul Voicu si reactia CSM fata de acesta a provocat un protest semnat de peste 400 de judecatori, subiect care a tinut prima pagina a citorva ziare centrale care si-au anuntat sustinerea fata de demersul magistratilor. Petitia lansata cu aceasta ocazie a fost semnata de aproximativ 2000 de persoane din societatea civila si de toate ONG-urile care se preocupa de reforma justitiei.

Revista 22 publica integral protestul magistratilor Cutremur în justiţie. “Peste 300 de magistraţi au semnat un protest împotriva încălcării normelor eticii profesionale. Protestăm împotriva încălcării normelor eticii profesionale. Fiecare judecător şi procuror este dator să asigure respectarea valorilor profesiei: integritate şi demnitate.

I. Cerem CSM o poziţie fermă şi neechivocă asupra încălcării normelor de etică ale profesiei. Făcând dreptate pentru alţii, trebuie să avem puterea să facem dreptate corpului magistraţilor şi să redăm demnitatea profesiei. Obiectivitatea soluţionării unei cauze nu înseamnă tăcerea asupra motivelor care au condus la apariţia acelei situaţii.

Solicităm CSM să aibă o poziţie clară privind posibilitatea de a intra în şedinţa de judecată a acelora faţă de care a început urmărirea penală.

Cerem CSM măsuri ferme pentru asanarea sistemului judiciar, încălcările Codului deontologic fiind la fel de nocive ca şi faptele de corupţie. CSM are datoria să analizeze nu doar comportamentul celor care sunt subiecţi ai unei anchete penale, dar şi comportamentul celor care au încălcat normele etice fără ca prin aceasta să se comită infracţiuni.

II. Cerem suspendarea procedurii de numire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la clarificarea modalităţii în care judecători ulterior anchetaţi de DNA au acces la cea mai înaltă poziţie în sistemul judiciar.

Demnitatea profesiei nu permite încurajarea unui sistem netransparent şi discreţionar în care criteriile de numire într-o funcţie ce presupune demnitate şi onoare au devenit din ce în ce mai oculte.

Solicităm membrilor CSM să se pronunţe asupra vocaţiei de a se înscrie pe lista de candidaţi în vederea promovării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a membrilor CSM în funcţie, secretarului general, secretarului adjunct şi a directorilor de direcţii.

Acest protest a fost înaintat Plenului CSM în această dimineaţă, astfel încât să fie luat în discuţie înaintea trecerii la punctul de pe ordinea zi privind numirea judecătorilor la ÎCCJ.

Către
Consiliul Superior al Magistraturii

Doamnei Florica Bejinaru,

Preşedinte al CSM,

Stimată doamnă preşedinte,

Judecătorii semnatari ai prezentului protest vă solicităm să supuneţi dezbaterii plenului documentul de mai jos. Întrucât semnăturile au fost centralizate electronic, ele nu apar olograf decât pe listele întocmite local, însă acest protest este asumat direct de fiecare judecător al cărui nume apare în finalul documentului”.

Mediafax titreaza Petiţie a judecătorilor români pentru "consolidarea" justiţiei si Discuţii aprinse la CSM pe tema petiţiei judecătorilor şi a cazului Voicu.

Romania libera a anuntat ca sustine petitia magistratilor. Intr-un editorial semnat de Dan Cristian Turturica se arata important sustinerii de catre societatea civila a acestui protest, primul care are sansa de a genera acea masa critica de natura sa produca o reformare din interior a sistemului Solidari cu protestul celor 300 de magistraţi. Tot Romania libera scrie  Efectul "Voicu": 200 de judecători împotriva CSM.

Exclusiv RL: Cum resimte Înalta Curte "cutremurul" Voicu. “Implicarea judecătorilor Florin Costiniu şi Cristian Jipa de la Curtea Supremă în scandalul „Voicu" produce efecte şi în sălile de judecată. Românii au din ce în ce mai puţină încredere în deciziile magistraţilor. Reporterii României Libere au fost ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au stat de vorbă cu oamenii simpli care veniseră aici să-şi găsească dreptatea. Concluzia este că încrederea românilor în judecătorii de la ICCJ a scăzut simţitor..

Evenimentul zilei a declarat si el ca sustine protestul magistratilor si a indemnat la semnarea petitiei Promoveaza petitia! Semneaza petitia! EVZ susţine protestul magistraţilor!.

Intr-un interviu acordat Revistei 22, ministrul justitiei Catalin Predoiu declara ca desi nu poate formal sa semneze petitia magistratilor o sustine cu toata convingerea. EXCLUSIV 22 - Predoiu : “Împărtăşesc valorile din Petiţia magistraţilor”.

 

Comentariul dvs.!