Rus si Dobre ar trebui sa faca un grup de initativa pentru un USL curat

Eu nu sint prea optimista cu partidele alternative, pentru ca totdeauna se vor gasi alde Vantu, Basescu si Hrebenciuc sa puna la cale alternative la ei insasi. Si pentru ca stiu atit de putini oameni in Romania alaturi de care sa merite sa faci politica, dotati cu viziune, integritate, dar si acel spirit conciliant fara de care politica devine o lupta intre banditi, cum e degenerat la noi zilele astea. Oamenii cumsecade pe care ii stiu in Romania sint mai degraba artisti si savanti, deloc inclinati spre politica. Dintre prietenii romaniacurata.ro, cei doi candidati la primarii, Peter Eckstein si Nicusor Dan sint doi oameni in care as avea incredere sa fac politica oricind si cu care incurajez pe altii sa faca.

Dar marturisesc ca zilele astea un pesedist, Ioan Rus, si un liberal, Victor Paul Dobre, ma fac sa reconsider acest lucru. Sint si in partidele mari oameni rezonabil de onesti, cu frica legii, care nu ar face orice ca sa cistige, care au ajuns la acea medie de civilizatie a politicianului european la care unele lucruri nu mai sint admisibile. Am avut dreptate acum doua saptamini cind am incercat sa potolesc pe cei din societatea civila care voiau sa cerem demisia lui Ioan Rus. Era destul sa vezi cum e atacat la Antena 3 – chestie inceputa dupa locale, cind era practic acuzat ca de ce nu a furat alegerile de la Cluj- ca sa vezi ca omul nu merita sa fie atacat si de noi. Din pacate, propaganda pedelista e tare stupida. Cit s-au inversunat sa il prezinte pe Geoana ca omul lui Iliescu, cind Iliescu il facuse ‘prostanac’ si il sabota mereu, si iata ca au adus in fruntea PSD pe unii mult mai putin inclinati la conciliere. Au uitat stravechea formula a lui Brucan, ca democratia in Romania incepe cu democratia in FSN, pe care as resapa-o ca ‘democratia in Romania incepe cu democratia la partidul de stinga’. Cit putem avea si promova reformisti, fie si moderati, in fruntea PSD, democratia noastra o sa se tina cit de cit la suprafata apei. Daca in fata baronilor si a lui Iliescu nu mai avem nici o figura cit de cit cu ambitie europeana, ne-am scufundat. De asta, eu nu incurajez atacurile dezlantuite la Ponta, fara a sti ce se poate pune in locul lui. Acum, cind situatia a fost radicalizata de aceste atacuri, si moderatii integral facuti praf, astept o solutie de la integristii ‘dreptei’, sa ne spuna ei cum iesim din fundatura. Ca electorat pentru stinga va exista intotdeauna la noi, si deci si partid de stinga. Asta sa ii preocupe pe Basescu et comp, ca nu putem sa bagam la inchisoare pe toti care nu sint cu ei, in cap cu manechinele lui Mazare, cind au ajuns la 80% si peste…

Parchetul il pune sub acuzare intre timp pe dl. Dobre, nu ca ar avea mare temei, dar preventiv, ca sa descurajeze pe succesori, ca acuzarea spune ca a trimis acel act ambiguu ca sa poata manipula listele ulterior. Vezi insa ca nu le-a manipulat, a preferat sa demisioneze, asa ca acuzatia e doar o noua forma de lupta politica. Vedem cu totii si apreciem cum se cuvine. Ca atare incurajez pe domnii Rus si Dobre nu sa se duca acasa sa isi linga ranile, nici sa treaca la Basescu, care are propriul lui cont de decontat, si nu vreun viitor, ci sa faca din interior un grup de initativa pentru un USL curat. Or mai fi si altii ca ei. Si noi, spectatorii, o sa le facem galerie.

PS. As vrea sa rog pe toti comentatorii care acuza de prostie pe cei doi, ca de ce au vorbit la telefon cind puteau fi interceptati sa isi bage un pic capul in butoi, poate isi gasesc resturi de rusine pe acolo. Adica vreti sa spuneti ca in locul lor, voi furati si nu comentati, nu? Cine a zis ca oamenii politici sint ce avem mai rau prin tara asta?


Recomandări

24 thoughts on “Rus si Dobre ar trebui sa faca un grup de initativa pentru un USL curat

  1. johnlecaree

    Bun, dar cum rămîne cu Ioan Rus care l-a demis pe Dobrincu de la Arhive și l-a scuzat pe Ponta de plagiat, afirmînd (una dintre propozițiile antologice ale politicii românești) că de la Platon și Aristotel…
    Este Ioan Rus un reformist?

    Reply
  2. Liliana Vasile

    Daca dvs. credeti ca Victor Ponta este un politician cu “ambitie europeana”, inseamna ca mi-am pierdut timpul citind acest articol. El nu arata decat mediocritate, arivism si slugarnicie: nu are nicio idee proprie despre politica, asculta obedient de ce-i soptesc Iliescu si consilierii de imagine. Cand nu si-a pregatit rspunsul, devine mitocan. Asadar…? Si mai ales, el nu a devenit lider in urma unei batalii politice autentice, a fost “pus cu mana” oriunde a fost.

    Reply
  3. george pavel

    nu are rost sa ne facem prea multe iluzii,oricum or sa aibe ceilalti grija sa musamalizeze tot si sa ii dea o alta forma si turnura

    Reply
  4. alex rauta

    In sfarsit va pot intelege pozitia. Pot fi de-acord cu pesimismul din fraza care cere o fata europeana peste baronii PSD si Iliescu, intruchipata in viziunea dvs de Ponta – maximum ce poate fi atins dupa caderea lui Geoana. Ramane totusi intrebarea daca nu cumva Ponta si Geoana erau fetele europene pregatite de greii PSD pentru a-si realiza interesele proprii sub astfel de acoperire. Nici unul nici altul nu erau la momentul alegerii lor cu adevarat influenti in partid. De ce-am crede ca fetele respective isi vor castiga consistenta prin ele insele? Aveti exemple in acest sens, care sa ne incurajeze?

    Reply
  5. Laura

    Din pacate, cred ca in momentul de fata (si dupa cum se intrevad lucrurile, pana la alegerile prezidentiale din 2014) moderatia nu va avea prea mare succes. Pur si simplu, in conflictul politic actual din romania, nu e absolut nici un fel de incentive pentru conciliere si moderatie. Din contra, radicalizarea e profitabila pentru ambele parti. Costurile radicalizarii sunt minime (ambele tabere au resurse care sunt locked in), si nu sunt coalitii care trebuie creeate (USL e prea sus, PDL e prea jos, si nu prea e nimic ramas in mijloc).

    In plus, ultimul attempt la moderatie (guvernul PDL-PSD) a fost un dezastru pentru PSD, iar perioada si tactica Dl-ui Geoana sunt vazute in PSD ca un soi de dark ages. Asa ca cum sa-i convingem sa fie mai putin radicali ? Care e incentive-ul pentru a fi moderat ?Moderatii trebuie sa arate ca au ceva mai mult de castigat decat radicalii, si nu stiu daca in contextul actual asa ceva exista …

    Reply
  6. alex rauta

    poate ar mai trebui spus si ca PNL trebuie introdus in ecuatie. Bun, avem integristi ai dreptei vs baroni locali, dar unul din motoarele actiunilor din ultima luna a fost PNL. Au motivele lor sa fie suparati, ok, dar realitatea e ca ei sunt in pozitia de a decide “moderatie” sau “radicalism” pe scena politica. Ei sunt puntea naturala dintre integristii de dreapta si baronii locali.

    Reply
  7. Doubting Thomas

    Sa fiu eu singurul care nu-si poate stapani impresia de “teatru radiofonic”? Sarada aia in care doi stau in fata unui microfon si citesc de pe niste hartii pe care altii li le-au pus in brate….
    “Grup infractional organizat” – nu exista in lumea reala, fizica, oameni care sa foloseasca aceasta sintagma. Asta face parte din limba de lemn a comunicatelor de presa ale purtatorilor de cuvant ai politiei. Probabil ca din echipa care a scris “scenariul” chestiei asteia pentru truebelieveri face parte si unul fost purtator de vorbe pe la militie, si respectivul a tinut sa dea o tusa proprie. I-a iesit o dunga mov, vorba bancului….

    Reply
  8. gena

    Cine mai crede ca asa zisele stenograme ale celor doi sunt reale,sunt fraieri.Cand stii sigur ca telefonul iti este ascultat ,faci asemenea convorbiri?Propaganda curat securista.Rus e bine sa stea cu capul in pamant,cat despre Dobre n-am nicio parere.Daca tot ati pus o asemenea intrebare de ce sa nu fie si Basescu,acest SATANA al Romaniei si care se pricepe la tot,este jurist, medic, profesor etc.il vreau pensionar la Rahova jucand table si invatandu-i pe colegi cum se bea whisky-ul.

    Reply
  9. Popescu Aurelian

    Parerea mea este ca cineva ia apararea PNL-ului. Tot ce s-a intamplat si evolueaza sub ochii nostri nu se datoreaza doar PSD-ului ci si PNL-ului. Daca incercam sa vedem cu incetinitorul modul in care s-au derulat ostilitatile vedem ca cel care a turnat gaz pe foc a fost Antonescu. El il impingea in fata pe Ponta. Vedem comportarea lui Antonescu si ne dam seama de caracterul acestui om. Dupa cum evolueaza lucrurile cred ca in curand, PNL-ul il va debarca pe Ponta. Nu intamplator oriunde te uiti si asculti, Ponta este pomenit de toti ca fiind cel ce conduce aceste actiuni penibile. Chiar si strainatatea tot pe Ponta il arata cu degetul in timp ce despre Antonescu mai nimic nu se spune incat crezi ca ar fi fata mare. Nu se poate vorbi despre un USL curat ci fiecare partid din aceasta coalitie trebuie sa-si faca propria curatenie. In final este vorba despre 4 formatiuni politice care sunt manipulate din exterior.

    Reply
  10. Monica

    De cele mai multe ori ma induceti in eroare doamna. Nu prea inteleg de fapt cu cine “tineti” . In ceea ce priveste pe cei doi, as prefera sa vina altii ! Mai sunt oameni cinstiti in tara asta !

    Reply
  11. dana

    tare ma intreb cine ar putea sa inceapa reforma partidelor, care in mare au doua categorii de oameni: baroni si baronasi locali (care sunt multumiti de situatiile lor actuale) si restul, aderenti ai spiritului de turma. Nici unii, nici ceilalti nu au de ce sa schimbe lucrurile, asa cum sunt acum, poate din cea de-a doua grupare (majoritatea) sa isi doreasca unii altceva or mai mult, ca de-o pilda sa devina si ei acolo in zona lor macar baroneti. De unde atita nevoie de innoire, schimbare, samd ?!? Au avut timp cacalau Maria ta cit au tot stat in opozitie. Or, ce au facut ? NIMIC. Vedem ca nu vedem de fapt, ceva, cit de cit. Deci, nimic.

    Reply
  12. Nick Sava

    Din articol pot trage niste concluzii. De ex, ca poporul roman are predispozitie “nativa” de/a se situa pe partea stinga. Asa e – doar ca dna Alina intoarce “masa”. Niciodata nu s-a pus problema “supravietuirii” unui partid de stinga – asta a fost, mereu, bine-merci. Cu dreapta, insa, ce facem? Al doilea: se recunoaste ca “stinga” este reprezentata de USL. Deci, de psd SI de pnl. Intr-adevar, cu un ministru al muncii ca dna Campeanu, cu masurile luate impreuna cu psd, lucurile sunt absolut clare. Peste tot, liberalismul este interpretat a fi de centru-stinga! La noi, cu “liberalii istorici”, a fost mereu o cioara vopsita. Deci, acum PNL se afirma a fi “singurul partid adevarat de centru-dreapta”, cu intentia clara de a forma dreapta romaneasca. Asta ar fi ca si cind, in Canada, singurele doua mari partide ar ramine Liberalii si New Democratii! Am avea un partid de stinga mafiot si unul de centru-stinga, condus de un mic fuhrer. Nu, sa nu ducem grija partidelor de stinga, mai cutind sa nu lasam sa moara cele de dreapta, asa putine si slabe cite sunt in acest moment! Daca vrem o democratie adevarata. Cit despre “reforma” in sinul USL – sa fim iertati, dar nu cred. Cu Dobre – “cinstitul” care manufactura adresa catre CCR prin care nu-si asuma raspunderea pt listele de la Referendum? I s-a parut apa prea fierbinte si a facut un pas inapoi – stiind probabil ca parlamentarii il vor apara de Parchet. Rus? Sa isi formeze mai intii un grup reformist si apoi mai vedem. Asa cum nici PDL nu are credibilitate pina nu incepe sa aplice Codul Etic al MM (cceptat formal), iar PNL – pina nu scapa de gasca lui Crin.

    Reply
  13. Nick Sava

    Dna Alina, va urmaream ieri la Realitatea (cred). Mi-a sarit in “urechi” modul in care protestati impotriva “ascultarilor”, dar de fapt a “stenogramelor”. Daca primele au fost facut legal, cu hotarire judecatoreasca, in cursul unor cercetari, cu “stenogramele” ati dat-o complet in bara! Vituperati ca “intr-un stat democratic “ascultarea unui partid” este de neconceput”. Ce anume? Ce se discuta acolo, la sedintele PNL? Pai, doamna draga (v-a atras atentia pina si moderatoarea, deloc din gasca basista), stenogramele au fost facute din interior, de liberali, si au “rasuflat” pe surse! Nu le-a facut “serviciile”, nu le-a facut Basescu sau PDL – au fost niste javre liberale (in acest caz, ca se gasesc la toate partidele astfel de oameni) care, pt bani, pt relatii sau pt mai stiu eu ce avantaje personale, au dat ce s-a discutat in secret la acele video-conferinte. Si bine au facut! Ramine totusi intrebarea: ce va face sa le negati? Ce va face sa aparati mizeriile discutate acolo, discutii din care rezulta clar intentia unui partid LIBERAL sa puna democratia la index? Chiar numai ura fata de personajul Basescu? Da, el trebuie sa plece – dar chiar oricum, facindu-se orice mizerie? Chiar orice mijloace sunt permise in atingerea scopului? Continuati sa-l sustineti pe Crin (si partidul care il sustine), chiar cind declara ca in politica nu au ce cauta principiile? Si pe urma veniti sa ne scrieti despre “curatirea morala” a USL? Cu mitomanul Ponta, “mai bun decit Iliescu” si cu-al lui Kkrau, “mai bun decit…” decit cine, dna? Decit Tariceanu? Decit Campeanu? Decit Paturiciu? Tot mai mult ma intreb: cit de “curata” va fi aceasta “Romanie” pe care o pregatiti dvs? Pe cind va deveni si Dogaru unul din “prietenii ARC”? Doar e si el “societate civila”, nu? Si Maior, “revolutionaru” de la Brasov…

    Reply
  14. Anonymous

    Stimata Doamna Mungiu-Pippidi,

    Fraza dvs “Sint si in partidele mari oameni rezonabil de onesti, cu frica legii, care nu ar face orice ca sa cistige, care au ajuns la acea medie de civilizatie a politicianului european la care unele lucruri nu mai sint admisibile.” in care rolul omului rezonabil de onest ii revine dlui Ioan Rus ma face sa va atrag atentia asupra unui detaliu care cred ca v-a scapat. Acest om “rezonabil de onest” este aceeasi persoana cu aparatorul dlui Ponta – in scandalul plagiatului – care a emis rationamentul celebru despre cum de la Aristotel la Platon si mai incoace toti plagiaza cind fac stiinta. Nu e o coincidenta de nume. Cum se impaca onestitatea rezonabila pe care i-o atribuiti dvs acum cu cinismul de atunci?

    Reply
  15. mihai

    Astia care il criticati pe Rus ca i-a luat partea sefului lui la faza cu plagiatul, arata-mi voi unul de la PDL care s-a opus cit el ,acumm cu listele, cind au fost fazele cu EBA, Ridzi, Johannis, sa fi zis unul ca poate nu e bine.

    Reply
  16. Catalin Toma

    1. Cred ca oameni cumsecade se gasesc si acum in toate partidele. Din pacate, modul in care acestea sunt organizate face ca puterea efectiva sa fie accesibila doar unui numar foarte mic de oameni care, mai mult sau mai putin intamplator, sunt foarte bine conectati intre ei in special prin afaceri/aranjamente cu caracter economic. 2. In general, ar fi de dorit ca atunci cand se fac comentarii legate de clasa politica acestea sa vina din partea cuiva care a avut de a face recent, macar pentru o perioada de 6-12 luni, cu ceea ce inseamna bucataria interna a unui partid. Nu este cazul la acest articol. Una peste alta, atat timp cat una din portavocile “stangii” romanesti va fi Iliescu ea nu va avea legatura cu stanga europeana (imperfecta dar care nu minte, nu plagiaza, nu incalca legea). 3. Interceptari: exista 20 de milioane de oameni in tara asta care vorbesc fara grija la telefon si doar vreo cateva zeci de mii care sunt deranjati de faptul ca le-ar putea fi ascultate telefoanele. Oare de ce?

    Reply
  17. Mihaela Ciobanu

    Dna Mungiu, va exprim toata recunostinta mea, a unui roman de rind, pentru perseverenta si implicare. Ma straduiesc sa inteleg pozitia dv din ultimul an si sunt perfect de acord ca daca nu avem alternativa frecventabila la putere, daca stinga nu se reformeaza si nu se intareste cu oameni cu vederi europene, noi esuam ca democratie. Intrebarea mea este, in lumina ultimilor evenimente, mai putem sa ii acordam credit lui Ponta? Eu sunt de acord sa judecam oameni cu masuri diferite daca interese mai inalte o cer, insa Ponta a depasit granita de la care comportamentul lui devine periculos si sustinerea lui ar compromite pe cel pe care il sustine.
    In alta ordine de idei, desi m-am straduit, nu am putut fi de acord cu dv ca si cu Basescu si fara Basescu justitia ar functiona la fel. Dupa cum se vede in ultimile zile, dac puterea o cere, sunt destui oameni dispusi la compromis si se vor gasi intotdeauna. Va reamintesc ca ati declarat intr-un alt articol ca scoateti lumea in strada daca puterea se atinge de ANI sau DNA. Nu credeti ca s-au facut suficiente demersuri impotriva justitiei de catre actuala putere pt a iesi in strada?

    Reply
  18. Angela

    Doamna Pipidi,e pentru prima oara cind nu sunt de acord cu dvs.Mi se pare stupid sa spuneti ca nu poate fi in PSD unul mai bun ca Ponta.Doar plagiatul il descalifica total,ca sa nu mai pomenesc de celelalte gafe si arogante exprimate public.
    Sunt convinsa ca exista si oameni mai curati,in orice partid dar, daca vor ramane aceeasi sefi de partide…nimic nu se va schimba in bine.

    Reply
  19. Vlad Ionescu

    Il spalam sau facem altul?! Inca de la acel articol v-am scris ca nu cred ca asta este o solutie. Solutia nu este “sa facem altul”, ci sa se liberalizeze radical viata politica in asa fel incat oricine sa poata sa se manifeste daca este interesat. Iar alegatorii sa aleaga. Prefer intotdeauna sa am cat mai multe optiuni pentru vot. Daca as avea o singura persoana in Parlament care sa simt ca ma reprezinta, cred ca este un mare pas inainte. Sa spuna si sa voteze, in linii mari, asa cum vreau si cred eu. Si inca ceva cred ca este necesar concomitet cu liberalizarea politicii. Pentru o perioada de, sa zicem 10 ani, alegeri in fiecare an ca sa cernem cat mai bine si ca sa-i obisnuim sa nu mai faca numai de capul lor. Ideea reformei partidelor existente a esuat definitiv la noi.

    Reply
  20. Manea Lucia Maria

    Mi-a placut comentariul dlui Rus. Dar nu pot sa nu ma gandesc ca oameni de talia lor ar fi vorbit liber la telefon fara a se supraveghea stiut fiind ca le sunt ascultate telefoanele. Atunci ma simt jignita si ma gandesc la dsul ca la o femeie usoara care vrea sa moara pe usile bisericii dar cu teschereaua plina. Neincrederea ne domina pe majoritatea si avem motive

    Reply
  21. jafo

    Buna ziua.
    OK, cu Rus si Dobre treaba e destul de clara.
    Dar de ce nu mergem la originea problemei?
    De exemplu, pe cind un articol despre ceea ce face Victor Ponta? Unul mai detaliat, care sa ne explice si noua de ce – sau cum de – are dumnealui vocatie europeana si, in general, de ce vi se pare dvs ca-i baiat destept si cinstit? Mai ales cinstea ar cam trebui sustinuta
    L-ati tot laudat pe baiatul asta si as vrea sa citesc si eu argumentele.
    Eu am mai postat un comentariu pe la dvs pe-aicea, dar n-a aparut. Poate apare asta. De fapt, nu aparitia comentariului meu ma intereseaza: sa vedem articolul despre Ponta mai bine.

    Reply
  22. Ion Taranistul

    Totdeauna, oriunde in lume va exista politica de stinga , dar modul de a o intelege si a o practica difera de la tara la tara. Diferenta se face in functie de inteligenta , onestitatea , cinstea si corectitudinea celor care fac asemenea politica. Caci, un este stinga franceza , suedeza, finlandeza si alta este stinga romaneasca. Caci si acolo la ei oamenii politici fura , dar fura cam 5%, iar restul ramine pentru tara lor , ori la noi , aspectul acestei chestiuni , realitatea este invers , adica ei , politicienii fura 95%, iar pentru tara tamin 5%. Acest lucru explica diferenta de nivel de trai intre noi si tarile mentionate. Un lucru , iarasi important este faptul ca la ei unul care nu stie sa conjuge verbul A Fi , nu face politica , la noi unul ca asta conduce partidul . Ori , cu asemenea politicieni de stinga vreti sa traim, doamna Pippidi?

    Reply
  23. Ivi

    Doamna Mungiu, stim toti ca listele electorale permanente sunt umflate (sunt fictiuni pur si simplu) …si cred ca analiza facuta de Cristian Grosu si Razvan Diaconu de la “Curs de Guvernare” (vezi linkul – http://cursdeguvernare.ro/alegeri-2012-populatia-scade-electoratul-creste-am-coborat-la-1904-milioane-de-locuitori-am-urcat-la-1831-milioane-de-votanti.html) este pertinenta, de bun simt si indubitabila.
    In acelasi timp, ca mine si multi, multi altii, militati pentru respectarea regulilor jocului/procesului democratic electoral (neschimbarea in timpul jocului a regulilor este fireasca si trebuie ca in noua constitutie sa se prevada clar si expres acest lucru…).
    Dar doamna Mungiu, chiar pe o logica de bun simt (si cu atat mai mult pe o logica juridica…), „lista electorala permanenta” nu este, nu face parte din regula jocului. In acest sens, daca „regula jocului / procesului electoral” este de natura normativitatii, „lista electorala permanenta” este de natura factualitatii (ca realitate, ca existenta, ca fapt supus schimbarilor si evolutiilor) si deci, chiar daca s-a intrat in procesul electoral cu o evaluare incorecta, practic cu o „fictiune de lista electorala permanenta”, nu se poate sa nu se tina seama de adevarata situatie.
    Astfel, Curtea Constitutionala, ca judecator suprem, daca vrea (si de fapt trebuie) sa judece corect (fara ingerinte si interese politice de o parte sau alta, din tara sau din strainatate, etc…), si fara dubii, trebuie sa tina cont de „realitatea ca realitate, deci adevarata” si nu de „realitatea ca fictiune, deci minciuna”.
    De acceea doamna Mungiu, sunt sigur ca sunteti de acord cu mine ca hotararea si motivatia CC din 2 august, publicata in MO din 3 august, de a cere actualizarea listelor electorale permanente, adica de a i se prezenta o „realitate adevarata” si nu „irealitatea-minciuna” cu care s-a intrat in procesul electoral al referendumului, este fireasca si chiar obligatorie, daca se doreste sa se dea un verdict bazat pe adevarul faptelor si nu pe „minciuna listei initiale electorale permanente” umflate si/sau manipulate in functie de „vointele si/sau dorintele” partizane ale unora sau altora.

    In aceasta situatie, doamna Mungiu, sa inteleg ca dumneavoastra sustineti ca, pentru calculul cvorumului, raportarea sa se faca la „fictiunea minciuna – lista electorala permanenta initiala” ?
    Asa este doamna Mungiu, am inteles eu bine sau nu? Chuiar sustineti aceasta aberatie, aceasta nedreptate, doar pentru ca asa a zis (mai bine sau mai putin bine informat, oricum manipulat), chiar cine doamna Mungiu, Bruxelle-ul ? Whashington-ul? …si atunci nu mai conteaza adevarul, nu mai conteaza factualitatea, nu mai conteaza dreptatea, nu mai conteaza votul democratic, ci conteaza doar „cine e mai puternic”?

    Reply
  24. alinaMP

    Livi, cita dreptate aveti. Propun pe viitor sa facem o regula, sa asteptam intii rezultatul si dupa aceea sa stabilim cine si citi au fost jucatorii. Imbatabil

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *