Romania Curată

Rozalia Biro, viitorul ministru al Culturii, e împotriva listării Roșiei Montane în UNESCO (INTERVIU)

De la 1 august, Cultura îşi schimbă ministrul pentru a şaptea oară în Guvernele Ponta din ultimii doi ani. Biro Rozalia, preşedintele Consiliului Reprezentativ al UDMR şi senator de Bihor, îl va înlocui pe Kelemen Hunor. Pe Lista Neagră a Alianţei pentru o Românie Curată, Biro Rozalia figurează ca unul dintre cei mai bogaţi parlamentari bihoreni.

Pentru că nu e vorba de o remaniere guvernamentală, Biro Rozalia va deveni ministru al Culturii fără procedura audierii în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Din acest motiv, România Curată i-a solicitat un interviu (o parte dintre întrebări au fost transmise de către cititori). Am încercat să aflăm care ce o recomandă pentru acest post, care este viziunea ei legată de problemele culturii și asupra unor probleme de larg interes pentru societatea civilă.

Rozalia Biro a acceptat doar un scurt interviu (pe mail), amânând însă răspunsurile la întrebările concrete care i-au fost transmise. “Conform angajamentului de la conferinţă de presă din data de 18 iulie de la Cluj-Napoca”, ne-a transmis viitorul ministru al Culturii. Răspunsurile la chestiuni legate de Codul Patrimoniului, cerut insistent de societatea civilă şi amânat de Kelemen Hunor, Hala Matache sau Roşia Montana le vom primi la două luni după preluarea portofoliului.

Astfel, după cum mărturisește, Rozalia Biro consideră că o recomandă pentru portofoliul Culturii deceniul petrecut la Primăria Oradea şi diverse proiecte locale, cum ar fi… Zilele cetăţii Oradea. Nu şi-a luat niciun predecesor ca model şi nici nu are în vedere trei personalităţi culturale de opinia cărora ar ţine cont, în viitoarele proiecte de cultură.

România Curată: La 1 august, veţi prelua portofoliul Culturii. La ce fost ministru vă veţi raporta, ca model ?

Rozalia Biro: Fiecare ministru are propria personalitate şi ar fi nefiresc să ne raportăm la modele. Resursele materiale disponibile precum şi priorităţile guvernamentale influenţează mult direcţiile lor de acţiune.

România Curată: Ce vă recomandă ca ministru al Culturii?

Rozalia Biro : Cei 10 ani de experienţă în funcţia de viceprimar al municipiului Oradea, reprezintă perioada în care am iniţiat şi coordonat o serie de proiecte culturale, ca de exemplu :  Proiectul judeţean „Cine ce ştie ?ˮ, organizat prima dată în 2003, reluându-se din doi în doi ani, care s-a transformat într-o mişcare culturală de masă având aproximativ 1200-1400 de participanţi anual,  la diferite categorii a competiției.Am organizat anual, începând din 2004 până în 2012, săptămâna culturală „Festum Varadinum” care oferea aproximativ 40-50 de evenimente culturale într-o săptămână.Am fost iniţiatorul proiectului „Ferestra deschisă spre Europa”, organizat anual, începând din2005,în cadrul căruia organizam  conferinţe pe tema Rolul României în Uniunea Europeană, Importanţa noastră în Uniunea Europeană, Locul nostru în Uniunea Europeană, precum şi Carnavalul florilor.Am fost iniţiator şi coorganizator al evenimentelor „Zilele cetăţii  Oradea”, desfăşurat anual, începând din 2008,  şir de evenimente care au avut rolul de a revitaliza cetatea Oradea şi de a atrage turiştii la acest obiectiv.Am fost iniţiatorul proiectului „Fress Art” Oradea – Debreţin, începând din 2009 până în 2011, proiect transfrontalier prin care, pe bază de concurs, se asigura anual promovarea a câte 15 artişti plastici din judeţele Bihor  respectiv Hajdú-Bihar, Ungaria. Am fost iniţiatorul montării a 25 de plachete trilingve care semnalează calitatea de monument a clădirilor istorice din centrul Oradiei. Am coordonat scrierea – şi după câştigare – punerea în practică a două proiecte transfrontaliere. Am coordonat elaborarea proiectelor prin care Primăria Municipiului Oradea a câştigat prin POR reabilitarea cetăţii Oradea, în valoare de 87.861.144,48 lei.

România Curată: Numiţi trei oameni de cultură pe care îi admiraţi şi de a căror opinie veţi cont în mandatul de la Ministerul Culturii.

Rozalia Biro: Ar fi nedrept să nominalizăm doar trei oameni de cultură, când numărul acestora este mult mai mare. Ceea ce pot promite este următorul fapt : voi purta un permanent dialog cu toate instituţiile de cultură şi în special cu personalităţile care îşi pun amprenta asupra vieţii culturale actuale a ţării noastre.

România Curată: Aveţi vreun autor pe care îl recitiţi frecvent ?

Rozalia Biro: Scriitorii pe care îi recitesc frecvent sunt : James Clavell şi Leon Uris.

România Curată:Pe ce veţi pune accent: pe portofoliul de vicepremier sau pe cel de ministru al Culturii?

Rozalia Biro: Ambele funcţii sunt la fel de importante, mă voi strădui să îndeplinesc atribuţiile care îmi vor reveni de pe ambele fronturi.

România Curată: Cum va raportați la Roșia Montană? Să fie listată UNESCO sau nu?

Rozalia Biro: Nu.

rectificarea aici

România Curată: Figuraţi pe lista neagră a Alianţei pentru o Românie Curată, pentru avere nejustificată. De asemenea, ANI v-a acuzat de conflict de interese. Cum răspundeţi acestor acuzaţii?

Rozalia Biro: Justiţia şi-a spus cuvântul.

România Curată: Care este ultima piesă de teatru pe care aţi văzut-o şi ce aţi văzut jucat din Eugene Ionesco ?

Rozalia Biro: Ultima piesă de teatru la care am asistat este „Podul” de Presser şi Sztevanovity, jucată pe scena Teatrului de Vară din Cetatea Oradea. Spectacolul a avut loc în data de 26 iulie 2014. Pe scena Teatrului Regina Maria: „Scaunele” de Eugene Ionesco.

RECOMANDARE: România Curată a transmis astăzi (luni, 28 iulie) live text dezbaterea publică de la Roșia Montană legată de viitorul plan urbanistic al localității. Vezi care au fost perlele primarului Eugen Furdui ori ale ”celebrei” vedete mediatice Sanda Lungu.

 

 

Foto main: voceatransilvaniei.ro


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Rozalia Biro, viitorul ministru al Culturii, e împotriva listării Roșiei Montane în UNESCO (INTERVIU)

  1. R2D3

    Ma doare in pix de ce vrea ea. Ma intereseaza ce facem noi impotriva celor care au pareri personale in functii de reprezentare sau care pun interesele personale si de partid mai presus de cel NATIONAL! Afara cu ei!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *