România Curată în doliu. Am pierdut un voluntar cât un Iași întreg de tei. Gânduri despre Ana și Dragoș

Crezul Anei: lumea din jurul nostru poate fi schimbată și poate fi mai bună

Cu durere în suflet, astăzi (marți, 29 decembrie), ne-am luat rămas bun de la Ana-Maria Ungureanu, un copil de 23 de ani. A crescut în comuna Todirești, în județul Iași. În urmă cu patru ani, când a intrat la Facultatea de Litere, a fost adoptată de capitala Moldovei. A venit aici căutându-și locul în lume. Și l-a găsit între oamenii care i-au îndrăgit de îndată pofta de viață. Își dedica timpul liber cauzelor în care credea. A luptat pentru replantarea teilor de pe Bulevardul „Ștefan cel Mare” din Iași, a scandat alături de o mulțime de suflete la protestele de la Roșia Montană, a lucrat în culisele festivalurilor de film și literatură din orașul care a adoptat-o și a însuflețit proiecte prin care am devenit mai buni, mai sensibili și mai implicați.

Iașul încă nu se poate împăca cu plecarea unui om luminos, care și-a dăruit energia pentru a face bine celor din jur. Ana semăna zâmbete pe chipurile noastre. A fost un copil care îi ajuta pe toți cei care aveau nevoie de el. Ar fi vrut să ne-o amintim așa cum a fost dintotdeauna: fericită, generoasă și luptătoare.

Pe 24 decembrie, Ana și Dragoș, amicul său, vorbeau pe balconul deschis al apartamentului ei. Se crede că s-au sprijinit de balustrada joasă, iar unul dintre ei a alunecat. În cădere, s-ar fi agățat de celălalt și echipajul de intervenție n-a mai putut să salveze pe nici unul dintre ei, când i-a găsit pe trotuar. Amândoi credeau într-o lume care poate fi tot mai corectă și mai generoasă, așa că făceau totul pentru a semăna fapte bune în jurul lor.

Ana avea un râs inconfundabil care o însoțea peste tot. Nu-ți puteai da seama când era supărată. Pentru ea era important ca noi, cei din preajma ei, să nu fim supărați. Cu laptopul ei plin de stickere și o geantă pe umăr, se plimba pe bulevardul central al Iașului dorindu-și să revadă teii acolo unde le este locul. A luptat pentru visul ei, pe care l-a împărtășit cu bucurie celor din jur. A scandat cu toată inima la proteste și s-a implicat cu pasiune în acțiunile grupului civic „Iașul iubește teii”.

Ana ocrotea natura alături de asociația Mai Bine, unde avea și mulți prieteni. Era implicată în voluntariat fiindcă cel mai important pentru ea era să-i ajute pe ceilalți. Dăruindu-se acțiunilor civice, transmitea lumii un mesaj: voia să aducă binele în viața tuturor și să-i inspire pe ceilalți să facă bine, la rândul lor. A fost un mesaj pe care l-a transmis întotdeauna subtil. Își împlinea responsabilitățile, apoi se oprea și îi cerceta cu privirea pe cei care o înconjurau. Căuta să vadă dacă au sesizat mesajul ei, dacă s-au lăsat pătrunși de spiritul ei luptător pentru o lume mai bună.

Nu și-a dorit vreodată să pară în ochii altora altceva decât ceea ce era: o fată simplă, pe care o făceau fericită cărțile, mâncarea de la CUIB, prietenii și familia. Prețuia fiecare clipă petrecută cu cei dragi și întotdeauna își alegea cuvintele cu grijă. I se lumina privirea când povestea despre sora ei și amintirile pe care i le-a dăruit ea. Avea ceva frumos de spus despre oricine și știa cum să încurajeze inițiativele bune și curajoase.

De la Ana am învățat că trebuie să luptăm pentru cauzele în care credem și pentru visurile noastre. De la ea am învățat să iubim viața. Acum, se cuvine mai mult decât oricând să ne apropiem de bunătatea ei prin comportamente și gesturi, prin implicare activă în construcția unei lumi mai bune, cu oameni mai fericiți. Acum se cuvine mai mult decât oricând să îi recunoaștem impactul asupra vieții noastre, apreciind lucrurile pe care le avem deja. Să glumim în fiecare zi, așa cum făcea ea, și să dăruim din timpul nostru unui ideal în care ea credea cu tărie: acela că lumea din jurul nostru poate fi schimbată și poate fi mai bună.

Ana noastră, vei trăi mereu prin noi, prietenii tăi, și prin sfaturile dăruite din inima ta mare. Iar teii din inima Iaşului vor înflori pentru tine, suflet bun…

Alexandrina Dinga și Roxana Maria Găină (membre ale Grupului Iaşul Iubeşte Teii şi voluntare SAR).

***

Ana și Dragoș, v-am iubit și cei care v-am cunoscut mai puțin!

Anul ăsta am tras linie si ne-a dat pe minus cu mult.

Anul ăsta am pierdut cei mai frumoși oameni în cele mai stupide moduri posibile.

Anul acesta, pe final, a durut mai mult decât toți cei 27 la un loc.

Pe Dragoș l-am cunoscut la un curs despre monitorizarea aleșilor locali și bună guvernare, în Turda. Dragoș era un om plin de viață, idei și dorința de schimbare. Dragoș era dintre oamenii care știu ce trebuie schimbat, care vor să afle mai multe despre asta, dintre cei cu viziune.

Ultima oară, pe Dragoș l-am întâlnit în Iași, la teatrul la care lucrez. Venise la o piesă de teatru.  N-a plecat până nu ne-a felicitat, cu căldură, pentru tot ce facem. Dragoș era genul de om de care te atașezi cumva fără să-l cunoști prea mult. La fel era și Ana.

Pe Ana nu mai țin minte exact când am cunoscut-o și nici n-am vorbit de foarte multe ori. Îmi aduc aminte însă ultimele două întâlniri cu ea. Penultima a fost astă vară. Venise la terasa la care lucram, împreună cu o prietenă comună. Eu eram într-un moment mai vulnerabil din viața mea și, deși pe Ana nu o știam prea bine, am scăpat câteva lacrimi de față cu ea. Mi-a zis că toate se rezolvă și că am nevoie de lucruri care să-mi placă și să-mi ocupe timpul și de oameni dragi în jurul meu. La final, m-a îmbrățișat cu dragul cu care te îmbrățișează prietenii vechi.

Ultima oară ne-am văzut la plantarea teilor de pe B-dul Ștefan cel Mare. Ea entuziastă și cu chef de făcut lucruri, implicată 200%. Eu, ca de obicei, întârziată și neatentă. Îndreptându-ne spre casă, în drum spre stația de autobuz, ne-am prins în discuții. Plouase toata ziua. Era înghețată și veselă, era zâmbitoare și mulțumită de izbânda pe care societatea civilă tocmai o avusese și pentru care se străduise atât. Era bine. M-a întrebat, bineînțeles, cum mai sunt, având în vedere că nu ne mai văzusem din vară. Ana era omul căruia îi păsa de cei din jur chiar dacă nu-i cunoștea prea bine. Ana era omul cu zâmbetul molipsitor, îmbrățișările calde și entuziasmul contagios.

Ana și Dragoș erau genul de oameni de care societatea are nevoie cu disperare și care au dispărut într-un accident stupid și nedrept.

Ana și Dragoș, v-am iubit și cei care v-am cunoscut mai puțin!

Drum bun spre o lume mai bună poate!

Maria Roxana Comârlău (membră a grupului Iaşul iubeşte teii şi voluntar SAR)

***

Dragoș, omul care nu spunea ”NU”

”Dragoș a apărut în grupul nostru în secunda în care am făcut proiecția unui documentar despre gaze de șist la care venea public. Aveam pe vremea aia un eveniment care se numea «Joia activistă». El venind din zona estică a Moldovei, având și ei beleaua Pungești în spate care încă se creiona, probabil așa s-a apropiat de grupul nostru: «Da, astea sunt probleme care și pe mine mă interesează, că și la mine acasă sunt măgării de acest gen. Și așa s-a apropiat de grup». Ăsta și era unul din scopurile seriei de documentare proiectate de noi, să găsim oameni care gândesc la fel ca noi și să vedem ce-am putea face. Ulterior Dragoș a devenit  o prezență comună aici. Săritor, activ, nu era omul care să spună nu, era un om cu zâmbetul pe buze, care reușea să detensioneze situații care erau mai aprinse prin vivacitatea sa. Cu o glumiță se putea dezamorsa o situație mai complicată, iar Dragoș era omul care o oferea. Dacă îl sunai la 3 dimineața să te ajute, o făcea. Era un om care lucra în domeniul IT, la Alcatel. Programatorii sunt bine plătiți. E o zonă de nișă în Timișoara care acoperă ușor nevoile de trai. Și-a permis să cumpere apartamentul cu credit. La chefuri era ca noi toți, se simțea bine. Tot din grupul nostru el s-a cunoscut cu Teodora Talpeș. Ei s-au apropiat, s-au plăcut și au rămas împreună.

Pe Ana Ungureanu am cunoscut-o acum doi ani la Revelion. O fată frumoasă, activă. În următorul an după acel Revelion, eu fiind printre organizatorii campaniei «Salvați Roșia Montană» și FânFest, am făcut-o voluntară. Apelase la mine «Băi, cum devin voluntar?». «Simplu, mi-ai zis mie și de restul mă ocup eu, iar tu vii la FânFest și ne-ajuți». Și ne-a super-ajutat. Ironia sorții face ca eu să fi primit fix în urmă cu un an, de Crăciun, o carte împrumut de la ea, pe care am citit-o, dar nu am mai apucat să i-o returnez. Postase ea pe pagina ei de Facebook o imagine cu coperta cărții «Tranziția, primii 25 de ani». I-am zis atunci că mi-ar plăcea să o găsesc, că aș fi vrut să citesc și Ana mi-a zis: «Ce s-o mai cauți? O am eu. Dă-mi adresa și mi-o dai tu înapoi după ce-o citești». Și mi-a trimis-o. Cartea aia e la mine și acum. Și are pe prima pagină autograful autoarei pentru Ana, în care zice ceva de genul: «Îți ofer această carte…știind că lumea e pe mâini mai bune cu tine»”.

Florin Arhire, activist, Timișoara

***

Dumnezeu să o odihnească în pace pe colega noastră Ana Ungureanu!

Ana a dăruit, din viața ei, multe de ore de voluntariat ideii de Românie curată, proiectului acesta în care credea cu atât de multă convingere. Venise de curând alături de noi să învețe bună guvernare și a lăsat în urmă ore întregi de muncă și dedicare. Sunt încă marcată de această veste. Un copil atât de frumos și optimist s-a stins atât de brusc. Și nedrept. Îmi doresc din suflet ca ancheta poliției să nu fie superficială, să aflăm la modul real cum de s-a petrecut această nenorocire.

Ana ne-a învățat pe noi, colaboratorii ei, și pe toți prietenii și apropiații săi, cât de importante sunt implicarea, îndrăzneala, iubirea, prietenia, curajul de a face atunci când alții lenevesc, voința, prețuirea semenilor, integritatea morală, dedicarea reală (nu cea din pozele demagogilor), bucuria, entuziasmul, frenezia chiar – în fața oricărui început luat ca pe o provocare ce trebuie învinsă. Și Ana și Dragoș credeau în aceleași valori.

În memoria acestor doi tineri frumoși, curajul ar trebui să rămână în inima și sufletul tinerei generații ca o poruncă. Nu trebuie să te temi atunci când vrei să faci un lucru, iar acela înseamnă să dăruiești bine comunității tale. Nu trebuie să faci pasul înapoi, atunci când știi că pe umerii tăi de voluntar stă uneori chiar reușita unei întregi acțiuni.
Am propus astăzi colegilor mei ca în memoria Anei să facem o secțiune specială în cadrul Premiilor România Curată și să acordăm anual, de acum înainte, Premiul Ana Ungureanu pentru Cel mai inimos și harnic voluntar.
La revedere, Ana! Să ne veghezi de acolo, de Sus! Noi plângem și ne rugăm la Dumnezeu aici, pentru tine!

Simona Popescu (coordonator Alianța pentru o Românie Curată)

***