Mihai Goțiu

România Curată te invită la FânFest. Selecțiuni din program (I)

Între 11 și 17 august, la Roșia Montană se desfășoară FânFest, cel mai mare festival al societății civile din România. Lansat în 2004, FânFest a avut un rol esențial în Campania Salvați Roșia Montană, oferindu-i vizibilitate și adunând cea mai activă parte a societății civice din România. FânFest este un eveniment care promovează dezvoltarea durabilă a localității bazată pe turism și, în același timp, s-a transformat într-o școală de vară în cel mai deplin sens al cuvântului, locul fără de care spiritul Toamnei Românești nu ar fi existat.

În avampremiera festivalului, România Curată vă va prezenta zilnic, selecțiuni din program. Amănunte detaliate pe www.fanfest.ro.

 Campanii europene împotriva mineritului cu cianuri/ Forumul Social de Activism

Campanii europene ce luptă împotriva proiectelor miniere cu cianuri își împărtășesc experiențele la Forumul Social de Activism de la Roșia Montană (realizat cu sprijinul Fundației Rațiu) și explorează modalități de a acționa ca o forță internațională:

– No justice without struggle – Experiences from Finnish mining conflicts, Jari Natunen, FINLANDA

– Mining struggles in Latin America, London Mining Network, UK

– Pericolele mineritului aurifer cu cianuri pentru România și Europa, Mining Watch România, ROMÂNIA

– Defending land – Corcoesto gold mine, Plataforma pola defensa de Corcoesto e Bergantiños, SPANIA

– The fight against extractives in Canakkale – Turkey, Çanakkale Environment Platform, TURCIA

– Campania Salvați Roșia Montană – lupta continuă! Alburnus Maior, ROMÂNIA

Secțiunea Campanii împotriva mineritului cu cianuri va culmina cu plenara de lansare a campaniei europene de interzicere a cianuri în minerit, sâmbătă, de la ora 11.00, în Cortul de Forum. (ilustrație: Dan Perjovschi)

dan perjovschi campanii europene

Vernisaj/dezbatere STRADA E A NOASTRĂ!

Expoziția itinerantă a comunității ”Niște cetățeni” despre protestele din toamnă pentru Roșia Montană de la București – reunește bannere și materiale folosite în timpul proteste, fotografii alese una și una cu momente din timpul protestelor, realizate de fotografi dedicați cauzei care nu au ratat niciun protest. Costume, măști, mesaje, toate culese direct de la cei care le-au purtat zeci de kilometri pe străzile Bucureștiului.

Ce a însemnat #toamnaromânească văzută din capitală, ce i-a urmat, ce facem în continuare – aflăm împreună de la cei alături de care ați mărsăluit 3 luni prin cartierele Bucureștiului, ai ocupat bulevarde și ai strigat săptămâna de săptămână ”Uniți salvăm Roșia Montană!”

LOC: Cortul Cultural, DATĂ: Vernisaj + Dezbatere: Vineri, 14:00

Teatru – AȘTEPTÂND-O PE ALICE – REACTOR de creație și experiment – Cluj

după o idee originală de/cu Oana Mardare. Distribuția: Oana Mardare, Muzica: Oau de Nut, Regie: Doru Mihai Taloș, Durată: 60 min

Așteptând-o pe Alice este un spectacol de creație pe tema așteptării. Povestea presupune un exercițiu de imaginație: ce face o păpușă în momentul în care se trezește singură, abandonată, într-un spațiu străin și rece? Așteaptă ca lucrurile să revină la normal, ca acest nou “joc” să se termine? Speră? Până când?

Marti, 12 august, ora 19:00 – Cortul Cultural

Întâlnire națională de organizare a activiștilor anti-fracturare hidraulică

antifrack-fanfestAnul acesta la FânFest discutăm despre teme variate dar în legătură strânsă cu Roșia Montană și problema protejării mediului înconjurător. Fractuarea hidraulică distruge mediul, distruge comunități, distruge posibilitatea unei dezvoltări durabile și în deplin acord cu voința oamenilor.

Cei ce duc greul luptei anti-fracturare fac un apel către toți cei ce doresc să se implice în acest câmp de bătaie, către cei care o fac deja, către cei care doresc să schimbe starea de fapt pe tema gazelor de șist:

” Vineri, 15 august, facem retrospectiva lucrurilor care s-au făcut până acum, cu bune și rele. Până în prezent am acționat destul de disparat. A venit însă timpul să ne coordonăm. Haideți să ne vedem cu toții la FânFest să identificăm și să plănuim acțiuni comune, la nivel național. Vă așteptăm în număr cât mai mare, cu idei fezabile și cu încredere că împreună putem lupta și învinge fracturarea hidraulică!” – Maria Olteanu, activist anti-fracturare.

Vineri, 15 august, începând cu orele 19:30, organizatorii FânFest sunt bucuroși să pună la dispoziție Cortul Forum pentru discuții de organizare legate de problema gazelor de șist și a fracturării hidraulice. Vă așteptăm!

Citește și

Vino să căutăm împreună jumătate de miliard de dolari în Roşia Montană!

Dă şi tu o mână de ajutor pentru Roşia Montană! FânFest are nevoie de voluntari (Galerie FOTO)

fan fest expozitie


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “România Curată te invită la FânFest. Selecțiuni din program (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *