Dollores Benezic

Români la muncă. În Italia

Voiam să trec sub tăcere această experiență, dar mă face s-o povestesc faptul că am avut o discuție cu cineva întors recent din Cipru, care a pățit ceva similar acolo. Așa că mă gândesc că fudulia asta prostească nu a fost o excepție la Roma, unde l-am cunoscut eu pe domnul ăsta, ci suferă de ea mai mulți compatrioți, incapabili să lase acasă România din ei.

 

Într-una din zilele petrecute la Roma cu mama am trecut pe lângă Pantheon, aflat într-o piață înconjurată, ca multe altele acolo, de tot felul de cârciumi sau magazine. Unul dintre ele era de mezeluri și brânzeturi, „Antica Salumeria”, o chestie lungă și îngustă. La stradă părea că vinde numai prosciutto și cașcaval, dacă intrai înăuntru dădeai peste câteva mese la care niște oameni degustau produsele și le făceau să alunece cu un pahar cu vin de-al casei, aflat în carafe pe mese.

Ne-a plăcut așa de mult atmosfera de acolo – intimă, deloc pretențioasă, delicioasă – încât am decis să mai trecem ori în seara aia, la cină, ori a doua zi, ca să vedem și noi cum sunt produsele proaspăt feliate din galantare. Zis și făcut. În seara aia pe la 20.00 am ajuns din nou în zonă mai mult ca să verificăm programul, am văzut că era deschis și am mers până în fundul magazinului, unde erau vreo șase mese joase de câte două persoane înșirate de-a lungul pereților. În centru era ditamai vitrina cu galantar plină cu brânzeturi de tot felul. O masă era liberă, altele aveau semn de rezervare și unele erau ocupate. Ne-am așezat la aia liberă, întrebând chelnerul în engleză dacă e ok să o ocupăm. El a zis că da.

Când a venit la noi i-am zis că vrem și noi ce au ceilalți pe mese, adică niște felii de prosciutto și cașcaval tăiate pe niște funduri din lemn, un coș cu pâine proaspătă și o carafă cu vin. Chelnerul ne-a „vândut” meniul în stil mare: „our most famous, famous, famous plate…!” L-am luat fără să negociem ce e pe el, la fel și vinul casei, pe care îl mai încercasem cu câteva seri înainte la o altă cârciumă, și văzusem că era foarte bun. În plus, ca peste tot, vinul casei e mai ieftin decât ăla îmbuteliat.

Așteptând să vină faimosul platouaș cu de toate, făceam conversație cu mama, evident în română, ceea ce a atras atenția chelnerului care se învârtea pe lângă mese – ba turna vin în paharele altora de la o masă vecină, care ceruseră vin la sticlă, ba ne-a adus nouă coșul cu pâine pe masă – și, ce să vezi, era român. Bărbat trecut bine de 40, spre 50 de ani, bine făcut, bine îmbrăcat, tipul ni s-a adresat în română, noi am fost încântate să ne descoperim conaționali și așa a început circul.

Omul părea nevorbit. Nu am apucat să plasez prea multe vorbe în conversație, că în scurtă vreme el a vărsat tot. După ce ne-a întrebat cu ce ocazie pe la Roma, când am venit și când plecăm, a început să spună că el e acolo de 27 de ani, că a fugit ilegal din România cu „fosta” de care s-a despărțit între timp, că în țară făcuse pușcărie pentru un furt („privat”) și că a riscat mult ca să ajungă aici, dar că odată ajuns s-a pus pe treabă. Că italienii sunt proști și leneși, dar mai cu seamă proști. Pesemne cei mai proști păreau să fie ăia din magazinul ăla, pentru că tot timpul cât am stat noi acolo nu a făcut decât să se certe cu colegii, fie îi înjura în română, fie le vorbea nervos italienește.

Ne-a adus platoul, noi am început să gustăm din el, eu am turnat și vin în pahare, pentru că el era absorbit să ne povestească una alta, întrerupt de diverse alte îndatoriri pe care i le traseu colegii. Se mai ducea în încăperea din față a magazinului, venea înapoi, mai servea la alte mese, revenea în preajma noastră nu ca să ne servească sau să ne întrebe cum e, ci ca că se plângă: „Uite, cu ăsta mă cert de azi dimineață. E un tâmpit, pur și simplu are impresia că numai el muncește!”, ni-l arată din priviri pe tipul care stătea în spatele galantarului și scotea cu un cuțit un os dintr-un picior imens de vită din care tăiase până atunci niscai felii de prosciutto. Ăla îi zicea ceva în italiană, gen fă aia sau ailaltă, românul nostru sprijinea tejgheaua și îi răspundea fie că are treabă, fie du-te-n pizda mă-tii sau alte expresii neaoșe de acasă. Ba la un moment dat am auzit și niște „vaffanculo” prin aer.

 

Citește integral pe Dollo.ro


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Români la muncă. În Italia

  1. GI

    Se cheamă frustrare, stimată doamnă. Și se întinde peste tot și-n toate societățile, dovadă a concurenței acerbe pentru bani (la urma urmei). Orice câștigător are în spatele lui din ce în ce mai mulți looser-i. Iar faptul de a fi perdant nu produce în sine gioia, allegreza, stimolo a volare.

    Reply
  2. Lucian

    Este problema romanilor neadaptati chiar si dupa 27 ani de munca in strainatate, complexati si invidiosi, disperati ca visele lor nu s-au implinit si de faptul ca vad in jur alti emigranti realizati si multumiti.
    Este problema oamenilor care nu s-ar putea adapta nicaieri, carora le pute totul si care au complexe de inferioritate. Nu trebuie sa generalizam, oameni valorosi, oameni muncitori, oameni cu simtul realitatii care muncesc si traiesc fericiti si multumiti „dincolo” sunt multi. In orice tara straina vei fi privit si tratat la fel dupa cum ii privesti si tu pe localnici, daca esti prietenos si zambitor, te vor trata cu prietenie, daca te dai mare si mai destept ca ei, te vor dispretui.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *