Ridzistiinta poalelor in cap

08 Iulie 2009 - Alin Fumurescu

Motto: „Prostia se plăteşte/ O ştie lumea toată/ Iar noi, pe româneşte,/ Avem cam mult de plată“.
 
Ştiinţele politice nu fac nici ele excepţie. În secolul al XVII-lea, Hobbes avea ambiţii mari: voia să pulverizeze reputaţia lui Aristotel şi să creeze o ştiinţă a politicii la fel de indisputabilă precum geometria, în care controversatele noţiuni de bine şi rău, virtute şi viciu să nu-şi mai afle locul. N-a reuşit, de bună seamă, dar ceva-ceva tot a rămas - ideea că politica n-are de-a face cu moralitatea. Generaţii întregi de politologi cu fruntea lată s-au căznit în fel şi chip să construiască republici funcţionale chiar dacă ar fi, vorba lui Kant, locuite de diavoli. Virtutea, clama argumentul, nu poate fi controlată; instituţiile, da.

Acum, când a venit nota de plată, toată lumea se scarpină încurcată în cap: unde am greşit?
 
Ei bine, greşeala constă în ignorarea condiţiei kantiene: diavolii trebuie să fie inteligenţi. Or, politicienii, în general, nu sunt nici inteligenţi, nici virtuoşi. (Platon, bunăoară, susţinea că nu există oameni răi. Există doar oameni proşti. Vine de se leagă.) Cazul Ridzi nici măcar nu va zgâria faţa istoriei, în ciuda vâlvei create. Reprezintă însă un bun exemplu. La fel ca şi cazul Adrian Năstase. La fel ca şi cazul arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie (de care nici amicul Florian Bichir nu mai spune nimic). La fel ca în atâtea alte situaţii, o eventuală demitere însoţită de trimiterea în judecată nu ar rezolva decât o frustrare populară de moment. Fondul problemei ar rămâne acelaşi. Putem născoci mult şi bine reforme electorale sau constituţii (şi mă număr printre susţinătorii unor asemenea proiecte). Câtă vreme conştiinţa Monicăi Ridzi (să-i zicem ridziştiinţa) nu îi va şopti singură că e vremea pasului în spate, nimic fundamental nu se va schimba. Câtă vreme Adrian Năstase nu va renunţa de bunăvoie la imunitatea parlamentarului de Mizil („Cum ai ajuns, tată, parlamentar tocmai la Mizil?“), restul e vânare de vânt. Despre ÎPS Teodosie n-are rost să mai pomenesc. Ce-i al său e pus deoparte.
 
Uite secretul lui Polichinelle: virtutea poate fi controlată. Nu prin legi, decrete sau procurori, ci prin atitudinea societăţii faţă de aceste fenomene. Nu vă subestimaţi importanţa! Dacă o lume întreagă îţi bate obrazul sau îşi întoarce, ruşinată, privirea când te întâlneşte, presiunea e formidabilă. (Vă asigur, atitudinea e cât se poate de liberală, promovată de chiar J.S. Mill în faimosul său eseu „Despre Libertate“.) Spartanii care scăpau cu viaţă după o înfrângere se sinucideau nu pentru că aşa le dictau legile, ci pentru că le era, pur şi simplu, ruşine. Lycurgus nu era băiat prost.

Comentariu publicat in Cotidianul

 

Comentariul dvs.!