Ceva le-a legat pe Ridzi şi pe Udrea de la început.
În iunie 2009 documentam cazul “2 Mai”. Sînt atîtea amintiri care-și păstrează prospeţimea și astăzi… Unul dintre operatorii TV care filmaseră la Costinești mărturisea că șefii din București îl puseseră să facă “un cadru strîns” ca să dea sentimentul că s-a adunat multă lume. Primise indicaţii să o caute neapărat pe Monica Ridzi, care urma să dea declaraţii.
Un coleg de-al său, de la ProTV, avea să confirme în faţa procurorilor DNA că filmarea avea un caracter special. Practic, propagandistic. Antena 1, Realitatea TV și ProTV au fost televiziunile care au luat bani publici ca să promoveze evenimentul.
Conform monitorizărilor TV, canalele din contract nu au promovat “2 Mai – Ziua tineretului”, ci le-au promovat predilect pe Ridzi și pe EBA.
“Ridzi era invidioasă pe imaginea lui Udrea!”
În aceeași zi de vară a lui 2009, mai pe seară, într-o cafenea “dark” din București, ne-am întîlnit cu un alt om. Făcea parte din echipa lui Ridzi și dorea să vorbească. “Ridzi este, cum să spun, aproape obsedată de ceea ce face Udrea! Pe de o parte o admiră, pe de altă parte o invidiază pe Udrea pentru că știe să adune mai multă imagine decît ea. Tot timpul ne zicea: vreau și eu cum face Elena!”.
Noi am notat ce zicea sursa și ne-am îndoit.
Dar, într-o conferinţă de presă, singura ţinută de ministru în acele zile fierbinţi, am primit o confirmare neașteptată. Înghesuită de întrebări, Monica Ridzi a răbufnit: “Spuneţi că a costat mult evenimentul? Păi, putea să coste și mai mult. De ce nu vă uitaţi la evenimentele altor ministere?!”. Tăcere în sală.
Momentul din ochii ei
N-a rostit nici un nume, dar uneori nu e nevoie de nume ca să simţi, cu precizia evenimentului trăit pe viu, la cine se referă. Privirea lui Ridzi bătea dincolo de ziduri, către Elena Udrea, modelul său de politician. Omul nostru din cafenea nu vorbea prostii.
La finalul conferinţei, fără să se ferească nici o secundă, Octavian Belu, care era secretarul de stat al lui Ridzi, s-a ridicat de la prezidiu, a străpuns mulţimea și ne-a întins mîna.
Am privit-o pe Ridzi. Albă la faţă, își aduna hîrtiile de pe care citise.
“Să ţineţi minte!”
Apoi s-a stîrnit tăvălugul. Gazeta a venit cu noi date despre trucarea contractelor, iar procurorii au pus sub urmărire “grupul infracţional de la MTS”. Un angajat al ministerului a acceptat să poarte microfoanele și DNA i-a înregistrat pe Ridzi&Co atunci cînd complotau să șteargă probele falsurilor.
A urmat demisia ministrului și, la scurt timp, cererea de ridicare a imunităţii. Pe 27 iulie 2009, într-o zi de luni, Parlamentul s-a întrunit ca să voteze. Pe hol, chiar cînd Ridzi vorbea la tribună, s-a apropiat Elena Udrea.
S-a postat la 30 de centimetri, lăsînd un spaţiu personal cît în metroul din Mumbai, și m-a ameninţat. Că va strînge informaţii, că am avut nu știu ce interese. Ridzi însăși spunea pe TV că voi ajunge în guvernul PSD, stîrnind furia unui editorial al lui Cristian Tudor Popescu împotriva tupeului politicienilor.
Udrea a încheiat pe același ton amenințător, spunînd că ea are resuse pe care le va mobiliza împotriva noastră. “Să ţineţi minte: eu nu sînt Ridzi!”, a aruncat ea înainte de a pleca în sala unde plenul Camerei vota.
Ieri, Udrea a fost Ridzi. Așa le potrivește destinul.
Luni, 9 februarie 2015, Ridzi era la Înalta Curte, la fel de albă la faţă după 5 ani de proces. Iar Udrea aștepta ceea ce aștepta Ridzi în 2009: votul Camerei Deputaţilor pentru ridicarea imunităţii.
În 2009, pe Ridzi procurorii au vrut s-o aresteze cînd s-au prins că vrea să distrugă probele. Dar au preferat varianta de a o înregistra ca să-și facă un dosar beton.
Și pe Udrea vor s-o aresteze, pentru fraude cu bani publici în operaţiunea de imagine intitulată “Gala Bute”. Așa cum o invidia mimetic Ridzi, Udrea a făcut-o mult mai tare!
“Abuz în serviciu” e prima acuzaţie în cazul ambelor foste demnitare, dar, în rest, Udrea a adunat mult mai multă mediatizare și capete de acuzare în dosarul său. Mereu e mai bună.
Curios cum mintea fiecaruia selecteaza si da o anumita valoare unor secvente si nu altora.
Pentru mine, Udrea era doar o femeie frumoasa, inteligenta, ambitioasa care incerca sa faca ce fac si barbatii pentru a ajunge cat mai sus pe scara sociala. Bineinteles uzand, dar mai ales abuzand de mijloacele pe care le avea in plus la dispozitie. Nimic deosebit pana la un punct.
Si totusi, cateva din alegerile ei indicau lipsa de scrupule si , in mintea mea, o descalificau ca om politic matur, serios responsabil: 1) pictorialul din aceea revista glossy; 2) felul „whory” de a se imbraca ( pe care il alegea in mod intentionat asa, ea demonstrand ca stie sa se imbrace si ca un adevarat om politic!); 3) candidatura la presedintie! 4) semnul nasucului . Acesta din urma, arata clar pana unde e in stare aceasta femeie sa se dedubleze, sa minta, sa farmece, sa prosteasca, sa manipuleze si sa tradeze pentru a-si atinge scopurile.
Nu o plang! E puternica si se simte puternica! Va supravietui. Nu stiu ce forma va lua, dar vom mai auzi de ea mult timp de aici in colo. Greu de ucis!
Hmmm, nu stiu cat de greu de ucis e Udrea, deloc, mi se pare mie. Cu cat te urci mai sus in copac si faci tampenii, cu atat riscul de a cadea e mai mare si din busitura aia, de asa de sus, nu te mai ridici. Am vazut-o de multe ori in viata asta ca sa nu ma bazez pe inexorabilitatea principiului. L-am vazut aplicat la oameni politici, sefi, staruri, interlopi. Functioneaza ca orice lege a naturii, ca atractia gravitationala, de ex.