Revolutiile Facebook

Revoluțiile zilelor noastre, de la Sao Paolo la Sofia la Ankara, par deja un nou 1968, și ele se adaugă celor ale anului trecut, Moscova, Atena, chiar și București-Tg. Mureș-Cluj din ianuarie 2012. Multe lucruri deosebesc între ele aceste mișcări de protest, mai mici sau mai mari, dar asemănarea lor e de asemenea evidentă: sînt, toate, proteste contra unor elite la putere care sînt percepute că au scăpat controlului public, promovate de o generație activă și educată care se organizează prin Facebook și Twitter. Deosebirea față de 1968 este însă mare: generația de azi nu mai vede în proprietate și religie sursa răului social și nu le mai crede reformabile. Aspirația sa etică e în altă parte, în nădejdea că poate exista o guvernare justă și onestă, care să nu arunce bani publici pe campionate de fotbal cît vreme există oameni care nu își pot plăti asigurarea de sănătate, care să nu ridice malluri pentru profitul mai mare al celor care construiesc (ca ginerele dlui Erdogan, premierul turc) decît al consumatorilor, în ideea că pot și trebuie să fie consultate de guvernanții lor. Cum ar putea aceste generații să fie radical politic de stînga, cînd în fața lor au adesea guverne de stînga, chiar foste revoluționare, care au ajuns parte din establishment și arată net, prin politica lor, că alternativele economice radicale nu mai există? Cei care le mai practicau, ultimii, ca să își cumpere sprijin popular, ca Mubarak sau Assad au căzut sau sînt pe cale să cadă. Revoluțiile arabe au fost contra prețului la alimente crescut pentru că subvenția de stat nu mai ajungea în noul context economic, în Bulgaria au fost subvențiile la prețul de la energie, în Brazilia autobuzele. Protestatarii nu mai cer naționalizări și eliminarea capitalului străin, ca altădată, ci benzină și curent ieftin. Cel puțin aceștia sînt cei care încep. Dar cum ultimele două țări, Brazilia și Turcia, erau succese economice (BRIC), motivația că aceste proteste sînt în urma crizei e falsă. La fel Rusia, protestarii din Moscova de anul trecut erau clasa mijlocie urbană, deloc săracă. După primii, motivați economic, ies grupurile mari, ale căror revendicări sînt mai ales politice. Ele cer pur și simplu să fie băgate în seamă: și o elită politică mai austeră. Nimeni, nicăieri, nu mai suportă legislatori care legislează în propriul interes, președinți ale căror iubite se trag cu Porsche (mai ales cînd politicienii mai sînt și religioși), miniștri care nu plătesc taxe, dar se folosesc de aparatul represiv să-și asculte rivalii (și chiar nevasta în curs de divorț, cazul premierului demisionar ceh), și așa mai departe. E o revoltă contra ipocriziei: să nu uităm că Erdogan și ai lui au fost aleși tocmai pentru că păreau că nu împărtășesc aceste defecte ale clasei politice seculariste, și s-a văzut cu timpul că sînt și ei oameni. E însă, mai ales, o revoluție pentru tratament egal și contra privilegiilor pe care le conferă puterea și, prin asta, o revoluție anticorupție.

Pentru că lumea înțelege azi prin corupție peste tot, și o spun după analiza a multe sondaje, mai ales privilegiul conferit de putere. Așteptările create de cultura globală de după război sînt contra societății de statut. Lumea nu mai acceptă ca acela care conduce să aibă, în schimbul răspunderii, nici măcar un loc mai în față la avion, ce să mai vorbim de o lojă la teatru, servitori și așa mai departe. Cu fiecare alegere democratică și rebeliune cîștigată speranța este că va veni acest nou tip de lider – genul Obama, în fond, care rămîne un om ca toți ceilalți și după ce ajunge la putere. Or, țările în care asta s-a realizat sînt puține. În rest, alegerile schimbă doar profitorii, dar aduc multe discursuri populiste anticorupție, care mai crează noi iluzii. În fond, nu sîntem atît de diferiți de monarhia absolută: recent, lucrînd la cartea mea am aflat că favoritul Mariei de Medici avea asupra lui, cînd a fost asasinat de doi curteni ai lui Ludovic al XIII-lea, dornic să scape de omul maică-si, scrisori de credit care arătau o avere care depășea cu mult mijloacele lui ca ministru. Acestea au fost pur și simplu trecute, fără investigație, celor doi asasini, care i-au luat locul ca favoriți. La fel transferăm și noi rentele, alegeri de alegeri, și trimitem la pușcărie pe cei care cad în dizgrație, dar șansele să producem o elită nouă sînt mici, ca și în precedentele dăți cînd populația activă urbană, deși pe atunci fără Facebook, a ieșit în stradă spontan și dezorganizat.

De ce spontan? De ce dezorganizat? Organizatorii oficiali s-au retras de cîteva zile din piața Taksim, lăsînd acolo protestarii neinstituționalizați. În Brazilia, președinția nu are cu cine negocia, protestatarii nu sînt și nu vor să fie reprezentați de nimeni. Ei nu protestează doar contra elitei din instituțiile puterii, ci și a celei din televiziuni, din afaceri, a establishmentului în general. Să fiu în locul bulgarilor de pe stradă, și eu m-aș fi săturat să fiu reprezentată în lume de oameni care în douăzeci de ani de tranziție nu au vizitat o piață (dar au organizat zeci de seminare contra populismului). Asta arată caracterul cu adevărat revoluționar al acestor manifestări – manifestanții vor o întreagă elită nouă. Sînt însă ei această elită nouă, și va reuși această generație să treacă de la schimbatul de poze pe Facebook la acele forme de organizare asociative mai profunde care, singure, pot aduce accesul treptat la putere al unor elite noi în sistemul de educație, presă, politică și afaceri?

Deocamdată au doar blogurile. Răspunsul diferă, probabil, de la o țară la alta. La noi, cînd văd puștimea repatriată îmi spun că nu va mai dura mult și își va revendica foarte serios ce e al ei. E destul să mă uit la tînăra generație de la SAR, atîta cîtă apuc să o văd, deja citată în Le Monde și Times HES, și vrînd mai mult, revoltată de cît de prost e guvernată, și deloc blazată ca generațiile dinainte. Sînt destui? Ca și în restul planetei, părerea mea e că nu. Generația Facebook mai are de așteptat, dar e deja superioară celei care se autodenumea Generația MTV de acum zece-cinsprezece ani, mai competentă, născută după căderea zidului comunist și a crizei capitaliste, cu iluzii tehnologice și verzi, dar în orice caz plină de aspirații politice.



Recomandări

5 thoughts on “Revolutiile Facebook

  1. Emil Stoica

    Foarte bun articolul. Cred ca generatia Facebook se mai confrunta cu o problema: demografia: este mai putin numeroasa decat generatia pe care ar trebui sa o inlocuiasca ceea ce inseamna ca daca mergem la vot vom avea o surpriza neplacuta. Ceea ce este de neinteles este ca parintii vor status-quo, sunt conservatori si le e frica de schimbare, chiar daca schimbarea e dorita de copiii lor.

    Reply
  2. Anonymous

    Bun. De data asta sunt 100% de acord. (De parca ar conta).

    Nu sunt destui nici in Turcia sau Brazilia. Brazilia are peste 100 de milioane de oameni. Macar vreo 20 sa fie in strada…. Idem la Turcia.

    Pe urma, inteleg sloganul “Jos cu astia de acum din politica, media, etc.”. Dar de ce nu se demonstreaza si pentru impunerea unei legislatii care sa creeze curenti care sa impinga in sus valorile, managerii buni si sa faca usoara inlaturarea celor care incep sa fure? Si pentru transparenta totala. Eu daca vreau sa stiu acuma cat a costat un trotuar din Bucuresti….pai e greu sa aflu asta. Poate daca-i dau in judecata.

    Mai multa precizie in cereri. O tara ar trebui condusa ca o firma.

    Reply
  3. Laura

    Eu nu sunt inca convinsa ca generatia Facebook e “superioara” generatiei MTV, sau ca generatia MTV a fost foarte blazata. Pana la urma, generatia urbana si educata MTV a fost cea care a initiat un progress social enorm spre egalitate (casatorii intre persoane de acelasi sex, casatorii inter-entice/inter-religioase, scaderea drastica a prejudicilor entice, etc). E adevarat ca schimbarile au fost mai mult incrementale si evolutionare decat revolutionare, dar e normal (si bine) sa fie asa, a fost raspunsul adecvat la un anume context..

    Reply
  4. alex rauta

    @Laura,

    In general, am observat ca ideile AMP nu trebuie comentate in absolut ci relativ la situatia curenta. Nu e obligatoriu ca generatia facebook sa se dovedeasca superioara generatiei MTV. Clar insa este ca generatia MTV s-a cam epuizat.

    Din acest punct de vedere, obiectia mea la articol ar fi ca generatia facebook nu e datoare societatii cu o noua elita ci cu un nou gen de asteptari asupra statutului clasei de mijloc. Asteptarile respective vor fi preluate intr-un fel sau altul de elitele existente, e bun si oportunismul la ceva.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *