Alina Mungiu-Pippidi

De Revoluția asta ne-am pierdut încrederea în procuratură

Tudorel Toader nu a reușit să reformeze justiția de niciun fel, cum a promis, dar a făcut să se vorbească numai despre justiție.

Klaus Iohannis nu a reușit să facă să nu se mai vorbească despre corupție în mandatul său, așa cum și-a propus, dar tot a reușit ceva. Să se vorbească numai despre corupție.

Augustin Lazăr nu a făcut la drept la vorbind nimic, nici pentru reforma justiției, nici împotriva corupției, dar a reușit să ne facă să vorbim despre Revoluție.

Codruța Kovesi i-a luat dosarul lui Dan Voinea în 2009 ca să ajungem la aceste rezultate zece ani mai târziu.

Procurorii militari, în sfârșit liberi de constrângerile politice care i-au oprimat timp de 30 de ani, răstimp în care niciun procuror din România nu și-a dat demisia public din procuratură plîngîndu-se de constrîngeri politice, au făcut și ei ce au putut.

Adică, au trimis în instanță doar ca să se afle în treabă un dosar care nici nu va aduce condamnări (că, slavă Domnului, instanțele, mai ales dacă sunt trei diferite, prima, apel și recurs, se feresc în majoritatea cazurilor de eroare), nici nu va stabili adevărul.

Trebuiau să ne spună cine e responsabil de cei o mie de morți din București. Nu au fost în stare.

Deși e cunoscut că generalul Mugurel Florescu a acoperit adevărul, luînd decizia să nu se facă examene balistice, nu ne-au spus nici măcar că au căutat gloanțele, fie deshumînd ce a mai rămas din morți, fie căutînd la IML, unde mă îndoiesc că a avut careva curajul să le dea la topit și făcut nasturi, iar dacă a avut, trebuia făcut un dosar separat cui a distrus probe. Toate aceste decizii doar ei le puteau lua, nici un factor politic nu se putea amesteca.

Știu că nu aveau nici o intenție să o facă și pregăteau doar promoția acestei lansări, că i-am întrebat direct ce (sau pe cine) așteaptă.

La fel, mă îndoiesc că au cercetat sursele unor aliați din NATO, sau nu spălau Securitatea la alb cu totul, așa cum au făcut.

Cu logică procuratorială ne anunță că vina nu e instituțională, dar trimit în judecată trei șefi.

E de dedus de aici că Iliescu și Voican au împușcat singuri vreo mie de oameni sau au dat ordine în acest sens pe care niciun cadru militar nu avea de ce să le urmeze, fiind vorba de doi civili.

Gloanțele puteau stabili exact ceea ce era contestat, ai cui erau cei care trăgeau, ai lui Gușă sau ai lui Vlad. Sau ai KGB, ca într-o variantă a teoriei conspirației. Dacă nu stabilești asta, cele 30 000 de pagini sunt de prisos, iar de ce apărăm noi procuratura asta de PSD devine un mister.

Mă bucur că procuratura îmi dă finalmente dreptate că i-am spus lui Ion Iliescu că minte, în auzul unei audiențe de peste zece milioane de oameni în 1997. Dar nu e suficient.

Pentru că asta nu era o noutate încă de pe atunci, deci ar fi mai bine ca procuratura să fi adus mai multe fapte decît ziarista tînără care eram, că de curaj nu mai poate fi vorba. E chiar aproape invers, sper să nu ajung să semnez vreo petiție dacă vine DIICOT să îl ia de pe patul de spital pentru crime contra umanității. Dacă au terminat lupta cu plantele de canabis, desigur.

Că așa suntem noi perverși, apărătorii statului de drept, ne apărăm și dușmanii. Nu o să sărim pe mormîntul lui cînd o fi să fie, nu că îl stimăm în vreun fel (bunica mea de 80 de ani mi-a spus prin anul 2000 că vina lui cea mai mare e că a distrus viitorul generației mele) ci pentru că nu sîntem sălbatici, deși asta devine zi după zi mai puțin adevărat în timpurile în care toată lumea civilizată nu știe cum să stăvilească violența de pe Facebook, iar în România e considerată renașterea civismului.

Între timp am văzut că apărătorii mai lucizi ai dlui Lazăr, cel care a luat decizia lansării acestui dosar așa cum se vede, din motive evidente, spun că nu are sens să se retragă doar el pe chestia cu deținuții politici, și că trebuie să demisioneze eventual doar odată cu toți securiștii, de ieri și de azi. Ideea că am putea cumva să îi retragem doar pe ai noștri, din președinția Iohannis și tabăra așa zis pro-europeană și din presa cu grade care luptă pentru justiție, și după aceea să ne ducem la alegeri să cerem să fim votați exact pentru asta, că, spre deosebire de PSD, noi suntem cei liberi de securism, văd că nu e la ordinea zilei deloc. Dimpotrivă. O să ne cereți chiar voturi că ați rezolvat dosarul Revoluției, nu? Ca și dosarul Colectiv, Hexi, Microsoft, Apa Nova, Ghiță și așa mai departe.

Ca atare, să nu ne mirăm că dacă, ambele tabere se prezintă astfel, ne retragem noi, votanții și cetățenii, de la urne și din țară, cu desăvîrșire.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “De Revoluția asta ne-am pierdut încrederea în procuratură

  1. emil

    Nimic nu se schimba. Conform dreptului universal, ce e hoț si imoral, hoț si imoral ramane pentru todeauna.

    Reply
  2. marius

    statul securist-corporatist de drepti sustinut de mafia corporatista ce a confiscat institutiile UE, o superba colaborale securist-corporatista

    Reply
  3. ionas

    Era sau este cineva asa de naiv in Romania astfel incit sa creada ca dosarul mortilor din decembrie 1989 va fi rezolvat vreodata ?
    Imi amintesc un reportaj tv in 1991-1992 in care procurorul ce se ocupa de dosarul respectiv raspundea iritat jurnalistului ca doar el – procurorul apreciaza ce probe sunt necesare a fi administrate. Era destul de clar viitorul anchetei. Poate doar o valoare istorica peste un secol.
    In mod normal ar trebui sa ne preocupe alte probleme: Brexit, alegerile europarlamentare, vestele galbene, Assange ba chiar si procesul interminabil al lui Dragnea ( inclusiv episodul viitor al CCR)

    Reply
  4. taunul77

    In conditiile date, e o performanta in sine trimiterea in instanta a dosarului.
    Daca cred ca e relevant, pot judecatorii sa ceara expertize balistice.

    Reply
  5. Dumitru

    A propos, ati vazut monumentul de propunere a USR pentru CCR ? CCR, care inseamna Curtea Constitutionala, nu ar mai avea in atributii „soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională”. Si, in plus, vor un CCR total sustras controlului democratic. Sa le fie frica numai de Securitate…

    Reply
  6. #h1

    Dacă ar fi existat internet în 1989, alta ar fi fost problema: ne scoteau Snowden și Assange din chinurile astea metafizice. (Bine, internet exista, dar nu și www.) Așa, avem de așteptat deschiderea arhivelor din USA, URSS, RFG etc. Prin 2059, când nu va mai conta.
    Un pașalâc refractar la civilizare, unde pur și simplu nu se poate instaura puterea cuvântului și a legii. Ceea ce face Dragnea & gașca e perfect simptomatic.

    Reply
  7. Nelu Stiuca

    DIN PACATE IN SISTEMUL JUSTITIAR DIN ROMANIA , dupa 1989, LEGALUL este IMORAL si ILEGALUL e MORAL . E aproape imposibil de distins NORMALUL de ANORMAL.

    Reply
  8. Dan Plesoianu

    Chiar daca in ultimul timp (un an, poate doi) ati scris articole, as zice, din ce in ce mai dubioase, de data asta, in acest articol, aveti dreptate 100%. Chiar nici nu intelegem pentru ce este acuzat Iliescu, si mai ales acel penibil de sinistru si acefal Gelu Voican Voiculescu, daca nu au fost implicati in cele 800-1300 de decese prin plaga impuscata. Pentru ca daca nu se stie cine i-a omorit pe toti acei total nevinovatie, si cine a facut planul, si cine a dat ordinul, atunci degeaba rechizitoriu, degeaba judecata. Si, da, evident, Augustin Lazar a fost pus acolo de statul clasic securist, si de staul mai mult sau mai putin paralel, doar pentru ca sa taca din gura, si sa nu faca valuri – ceea ce a si facut cu aplomb. Dar de-abia acum vedem in mod deschis toata aceasta activitate a dinsului, pe care unii doar o banuiam (printre care si eu).
    Da, daca disul este inlaturat, este evident ca orice inlocuitor din partea PSDALDEUDMR va fi cu mult mai rau, si va face rau, fata de A. Lazar, care nu a facut rau, dar nici bine.
    In orice caz, vedem acum cu ochiul liber cum Romania este nu numai un stat bandit, care si-a jefuit, din nou, cetatenii care aveau drepturi la retrocedari, dar este si un stat criminal, care si-a impuscat in jur de 1000 de cetateni total nevinovatie. Si este un stat care face tot ce ii sta in putere pentru a perpetua aceasta situatie criminala, prin ascunderea in continuare atit a jafului national, cit si a crimei nationale.

    Reply
  9. Ghita Bizonu'

    Uf ..dosarul asta se bazeaza pe ce?! Pe asumptia ca la 22 dec 89 orele nu mai stiu care toata suflarea MApN, MI si comitetele de partid de la localitate /sector se aliniasera in spatele lui Iliescu si ii executau ordinele mai dihai decat ascultasera de Ceausescu …. Oare?!
    Oare ati vazut vreodata o schimbare de director ?! Ca sunt cazuri in care noul director are „dificultati” cu cei care erau in gasca celui vechi .. incepand cu secretara care aproape face scene de gelozie „de ce tu?” continuand cu sefii de servicii, birouri ..Ma rog secretara se schimba rapid .. insa seful de serviciu de la Contabilitate? Aia din sectiile productive ? Cu atat mai mult in dec 89… ca multi vedeau ca ptr ei urmeaza anii vacilor slabe (cum sa va zic .. fiecare sef vine cu gasca sa .Iar la nivelul cel mai de sus schimbarea de gasca trece peste secretara …. Pai cati din gasca lui Dej ,ai insemnau ceva in …. 72? 77? Si asta chiar daca Ceausescu fusese in gasca lui Dej .. Pia va dati seama in 89?!!)

    Exclus!

    Apoi.. statele mai au niste ..sa zicem organizatii extrem de oculte …. cunoscute doar de cativa insi .De exemplu ..organizatii sa zicem de „partizani” …. Astea trebuie sa fie extrem de oculte .. si cam fara hartii!! Eu nu cred cain RSRpost 23 aug 1968 nu se facuse o astfel de organizatie…. Si daca da nici azi nu este bine sa „recunosti” si sa dai pe goarna …

    Examene balistice samd ….. Cum sa va spui o munca enorma si .. ptr ce ?Ca sa afli ca soldatu Gigel mort de frica a inceput sa traga ? Ca zisu Gigel era instruit la tarnacop, cazma si porumb? Bun Gigel a inceput sa traga ….. insa un glont s-a „ratacit” si la 800metri distanta ,ceasu rau si pisoiu negru , a lovit un geam,a intrat intr-o camera si a lovit pe careva (am un cunoscut care a fost lovit de pantecaraie ca un perete al camerei sale fusese lovit de 3 gloante. Locuia cam la 600 metri de Televizune … ) ….
    Scuze sunt cinic dar cam asa stam si risc sa fiu partinitor fata de soldatii in termen ..

    A da…. soldatu Gigel mort de frica .. DA! Soldatu din RSR nu era supraomu din filmele cu comandouri Delta sau SEALs ori cum se zice ca ar fi spetzii … Ntz.Era un tanar de abia iesit din adolescenta (19-20-21 ani ca la 22 erai „batran”) , care, puteti sa radeti ,visa sa se intoarca la ma-sa!! OK, OH , daca ar fi fost cazul ar fi murit ca „un erou pe post de vaca” facandu-si datoria si cu multa enorm de multa bafta poate arfi ramas erou decorat in viata. Da nu va faceti iluzii … frica este mama multor eroi (odata depasit un anume nivel….. cand deja esti mort de frica si consideri ca nu mai ai nici o scapare .. sunt sanse sa te comporti ca turbatu’) Voi sa va zic ca un soldat speriat trage usor (cunosc cateva povesti .. si numai groaza de a nu ma face de ras si ura fata de ridicol m-au oprit sa nu trag intr-un tufis in prima mea nopate de garda… era o noapte fara luna, cu nori si vant … Dar nu doream sa devin batjocora regimentului cum patise unu cu 3 sapatamni inainte. Asta se speriase de niste cai … )

    {nota – armata am gacut intre 72-74. Cam „matur”)

    Reply
  10. ceatza

    Judecatorii spagari, si procurorii cu adevarat securisti, dara care au azi mult tupeu, pentru a-si sutine functii grase in guvern sau prin Europa, sustinuti de falsii dizidenti promovati de Antenele ex-securitatii au invins, i-au terfelit pe toti cei care plecand dintre ei ( sau fiind de fapt mult mai cinstiti, chiar daca nu dizidenti, ca iar au fost 10 si s-au trezit 10.000) incercau sa faca ceva, asa ca ne vom intoarce frumos in mlastina noastra balcanico-comunista si vom merge cu ploconu’ la judecator si vom aplauda clanurile interlope care il sustin pe maretul nostru conducator. Traiasca Romania curata!

    Reply
    • Dan Plesoianu

      Corect!!! Procuratura (aripa DNA) parea ca incepuse sa functioneze (cum ar trebui sa functioneze intr-o tara normala) doar in perioada 2011-2012-2013, atunci cind zornaiau catusele, si cei cu musca pe caciula incepusera sa fie ingroziti (asa cum trebuiau sa fie). Am auzit o discutie la o primarie local din Oltenia, pe hol, si salariati respectivi nu mai stiau pe unde sa o apuce: erau derutati, si nu stiau daca ar fi fost mai bine sa trewaca de la PSD, unde erau atunci, la PNL, sau la alt partid… Era atit de tragi-comic sa-i vezi…

      Reply
  11. DAC

    Un articol dezlanat.
    Fara ordine mentala si fara perspectiva. Mai mult decat un protest (foarte justificat de altfel) pare o paralizie in fata unei probleme nationale de rezolvat.
    Sau doreste sa induca idea ca -daca tot e greu- mai bine nu facem nimic! ZAU !?!
    Mai bine sa facem ceva, char daca insuficient.
    Oamenii nu fac minuni. Si autorul asta se pare ca vrea.
    Oamenii pot face dreptate. Daca au curaj si morala!

    Reply

Lasă un răspuns la marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *