Daniel Befu

REŢEAUA FRUNZĂVERDE. Ce a ascuns presa

O adevărată reţea de căpuşe a resurselor judeţelui era de multă vreme organizată în jurul lui Frunzăverde şi Ghiorghoni, personaje de frunte ale fostului Partid Democrat chiar la nivel naţional şi internaţional. Vânători de performanţă, şoferi de maşini de lux, „cavaleri ai pădurii”, profitori ai contractelor cu statul şi gineri de profesie, aceşti oameni oferă un excepţional material pentru studiul parvenitismului mafiot în România europeană de azi.

***

Sorin Frunzăverde, considerat unul dintre cei mai puternici baroni locali, a fost acroșat de procurori, fiind cercetat pentru trafic de influență și șantaj “electoral” după ce a încercat să mobilizeze primarii din județ să scoată oamenii la vot pro-Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale. Arma lui Frunzăverde era șantajul primarilor care nu se implică, ameninţarea că vor fi tăiați de la alocările bugetare: „Suntem în relaţii bune cu orice Guvern vine, dar noi dăm banii pe 2015, 2016” (aici). Acuzația e gravă, iar dovezile sunt grele, constând în înregistrări ambientale și interceptări ale discuțiilor telefonice. DNA l-a plasat pe Frunzăverde sub control judiciar, o măsură mai ușoară decât arestul, dar purtătoare de stigmat (aici). Personajele din stenogramele incriminatoare sunt Sorin Frunzăverde (președintele CJ Caraș-Severin), Ionesie  Ghiorghioni (vicepreședintele CJ Caraș-Severin), Darian Laurențiu Ciobanu (secretarul județului)  și Ion Lala, primarul comunei Lăpușnicu Mare.

România Curată a realizat profilele acestor persoane fabuloase din inima Banatului montan, imortalizate în stenograme. Am descoperit o încrengătură de relații de afaceri și tovărășii locale și am reușit să identificăm câteva mostre ale modului cum anturajul intim al lui Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni căpușează în mod direct resursele județului.

Frunzăverde de Primăverii

Călcâiul lui Ahile al lui Sorin Frunzăverde este fiica sa Sorana Frunzăverde, care în ianuarie 2007, la 21 de ani, deci la vârsta la care tinerii sunt în anul III de facultate, locuia în București într-un apartament din Cartierul Primăverii, pe strada Aleksandr Sergheevici Pușkin. De altfel fiica e feblețea lui Sorin, care conform presei locale ar fi cheltuit 300.000 euro pentru organizarea nunții ei ( ) unde au participat 17 popi și 850 de invitați, printre care și câțiva corupți locali (aici, la minutul 10, îl puteți vedea pe nuntașul Ionesie Ghiorghioni, despre care presa locală spune că, din ”neglijență”, l-a băgat în bucluc pe Frunzăverde).

Sorana Frunzăverde era o tinerică femeie de afaceri încă de la 21 de ani, când o găsim asociată în diverse SRL-uri alături de personaje puternic conexate la viața politico-economică a județului Caraș, dar și la resursele statului. Astfel, în ianuarie 2007-iunie 2008, pe Sorana Frunzăverde o găsim patroană a 20% din firma MABUZ SRL, ceilalți asociați fiind  Mate Ianos (30%), Otescu Bujor (30%), Borduz Daniel Ioan (15%) și Buzzi Alexandru (5%). Îi luăm pe rând:

Mate Ianos este un afacerist lugojean abonat la contracte cu statul, el fiind și pricina pentru care primarul Lugojului a fost în urmă cu două luni chemat să dea declarații la DNA. Din relatările presei locale, amuzant e că una din firmele lui Mate Ianos a renovat fațada poliției din Lugoj și că fiul primarului Francisc Boldea, a cumpărat de la afacerist un jeep cu numărul de înmatriculare “DNA”.

Daniel Borduz e fiul primarului din Fârliug (CS) Ioan Borduz (ex-vicepreședinte PDL pe județul Caraș), condamnat recent la 3 ani cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene (aici și aici). Borduz jr., partenerul de afaceri al Soranei Frunzăverde, nu e doar businessman, ci ulterior a devenit și slujbaș la stat, fiind pus în 2013 președinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare Intercom Deșeuri Caraş-Severin. Fondată în 2008 de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi un număr de 76 de consilii locale din judeţ, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Intercom Deşeuri Caraş-Severin are ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciului public de salubrizare a localităţilor judeţului pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul Caraş-Severinului şi furnizarea în comun a serviciilor, forma de gestiune fiind gestiunea delegată.La momentul desemnării partenerului de afaceri al Soranei Frunzăverde în funcția de președinte al Asociației, președinte al CJ era Sorin Frunzăverde. În toamna lui 2014, la o vizită la centrul de management integrat al deșeurilor, Frunzăverde, s-a afișat alături pe Daniel Borduz. Cu acel prilej, șeful CJ Caraș declara că județul are 230 milioane lei pentru investit în gunoaie.

Saltul lui Daniel Borduz pe o poziție de unde trebuie să gestioneze tot fluxul gunoiului menajer al unui județ întreg a venit ca un pas nefiresc în cariera sa, dat fiind că anterior se ocupase cu administrarea restaurantului de la Camera de Comerţ din Reşiţa. Ca amănunt  menționăm că Borduz sr. este președintele Clubului de Vânătoare Reșița, unde a vânat adesea cu plăcere, alături de Ionesie Gheorghioni, vicele CJ Caraș care l-a băgat în bucluc pe Sorin Frunzăverde. De altfel Borduz sr. deține și un record personal în materie de împușcat, ucigând un porc sălbatic de 250 kg.

Otescu Bujor, al treilea partener de afaceri al Soranei Frunzăverde este acționar și în firma IOSIDOR COMPANY S.R.L., care în 21.08.2009 a primit de la Consiliul Județean un contract de furnizare si distribuție de produse de panificatie eleviilor din cls I-VIII si prescolari din județul Caras-Severin, în valoare de 241.000 lei fără TVA (ulterior firma a fost cedată unor euthanasiatori de SRL-uri).

Bujor Oțescu, asociatul fiicei lui Frunzăverde este și fondator al SC 333 BUJORELIS SRL, care în 17.12.2008 semna cu CJ Caraș Severin un contract în valoare de 1.872.594 lei, pentru modernizare CAMIN PENTRU PERSOANE VARSTNICE SACU. Contractul i-a fost atribuit ex-partenerului de afaceri al Soranei Frunzăverde prin negociere directă, nu prin organizarea unei licitații. La acel moment președinte al CJ Carașa era Sorin Frunzăverde, iar Sorana ieșise din acționariatul MABUZ SRL de 6 luni (aici). Precizăm că în firma SC  333 BUJORELIS SRL, mai era asociat și un alt partener de afaceri al fiicei lui Frunzăverde, Daniel Borduz (fiul ex-vicelui PDL Caraș Severin), despre care mai sus am arătat că a fost pus șef la o Asociație unde CJ e acționar.

De asemenea Bujor Oțescu (asociatul Soranei Frunzăverde), prin firma S.C. BARCON S.R.L a primit în noiembrie 2007 din partea statului român și contractul de reaparații capitale a stației tv Semenic, în valoare de 352.391 lei fără TVA. România Curată a descoperit încrengătura relațiilor de afaceri care fac legătura dintre asociatul Soranei Frunzăverde și Societatea Națională de Radiocomunicații.

Astfel, în firma 333 BUJORELIS SRL, Bujor Oțescu l-a avut co-asociat pe Miodrag Virgil Branga, pe care în anul 2007 îl regăsim ca membru în ASOCIAȚIA PENTRU O SOCIETATE MAI BUNĂ, alături de Boghiu Silviu Lucian (controversatul ex-director general al Electrica și băiat deștept din domeniul energiei) și Brad Daniela Elena, soția lui Eugen Brad, actualul director general al Societății Naționale de Radiocomunicații (aici). La momentul atribuirii contractului de reparații al stației TV Semenic către asociatul Soranei Frunzăverde, funcția de manager regional al sucursalei Timișoara al SNR, care are în subordine și județul Caraș-Severin, era ocupată de Eugen Brad (aici).

Buzzi Alexandru este fratele lui Robert Buzzi, care în perioada când Alex și Sorana erau asociați, erl era director „Sala Polivalentă” din Reşiţa (aflată în subordinea CJ). Alex Buzzi e totodată și fiul șefului CCIA-CS, Petru Buzzi , ziarist din perioada Ceaușistă, ulterior revoluției patron și manager al unei bune părți din presa locală cărășeană. De altfel Frunzăverde l-a și onorat recent pe prietenul său Petru Buzzi cu titulatura de cetățean de onoare al județului Caraș, prilej cu care unul din consilierii județeni  prezenți la festivitate a creionat portretul lui Buzzi astfel:  “L-am numit dintotdeauna, având în vedere caracterul său foarte conciliator, secretarul tuturor partidelor politice din județul Caraș-Severin, deoarece știa tot ce se întâmplă în toate partidele și asta nu era un lucru rău, pentru că știa să dea câte un sfat la fiecare” (aici).

În perchezițiile de săptămâna trecută care au vizat implicarea lui Sorin Frunzăverde în influențarea votului de la prezidențiale, procurorii au dat năvală și la Camera de Comerț Caraș Severin, unde căutau o încăpere pe care Frunzăverde ar fi obișnuit să o utilizeze uneori în scop personal, deși șeful CJ-ului nu are nici o calitate în CCIA-CS.

Cel care i-a întâmpinat pe anchetatori a fost chiar cetățeanul de onoare Petru Buzzi. Presa locală relatează că totuși o cheie de la una din încăperi nu s-ar fi găsit:  “Percheziţia efectuată la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin s-a încheiat, fără niciun rezultat. Au fost verificate contractele de închiriere, iar directorul CCIA, Petru Buzzi a fost întrebat dacă preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde deţine o încăpere în clădire. Răspunsul a fost „Frunzăverde nu deţine niciun spaţiu, dar foloseşte ocazional o încăpere de la primul etaj”. Acea încăpere a fost percheziţionată în baza mandatului procurorilor DNA, dar nu au fost ridicate înscrisuri sau componente IT din incinta Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin…Ofiţerii DNA aflaţi în sediul clădirii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin au solicitat preşedintelui instituţiei, Petru Buzzi, accesul în incinta camerelor de hotel situate la parter. Acesta, cu toate că are cheile pentru încăperi nu a reuşit să deschidă uşa care duce spre una din camere” (aici).

Influența lui Petru Buzzi, tatăl lui Alex (asociatul Soranei Frunzăverde) se vede din calibrul personajelor cu care a fost partener de afaceri. Astfel, a fost director al firmei CAMERCONS TRADING SRL, care i-a avut asociați printre alții inclusiv pe Sorin Frunzăverde (aici), societate care i-a avut ca administrator printre alții și pe Szleacsan Georgeta, șefa ONRC Caraș, pe Dan Alexandru, șeful sucursalei Reșița a băncii de stat CEC și Guran Gheorghe, ex-șef al finanțelor publice din Băile Herculane, al cărui fiu e implicat în afaceri cu defrișări și exploatări de minerale, dar și în contracte de construcție de drumuri forestiere (aici). 

În societatea de presă SUD-VEST MULTIMEDIA – S.R.L., Petru Buzzi (tatăl partenerului de afaceri al fiicei lui Frunzăverde) a avut asociați cu puternică coloratura politică. Astfel Buzzi i-a avut parteneri pe:

  • – Viorel Bașag (consilier județean PNL)
  • – Iancu Simion, ex-secretar general al PDL Caraș (iar o perioadă președinte interimar al PDL Caraș, după migrarea lui Frunzăverde la PNL) și ex-primar în comuna Glimboca și în orașul Oțelul Roșu, condamnat  pentru fraudarea subvențiilor UE pentru pășunat  (aici și aici).
  • – Ghibuș Marius, șeful cancelariei prefectului de Caraș. De altfel Ghibuș a și fost administrator al altei societăți, PRODEST – S.R.L., unde asociat era soția lui Petru Buzzi, Ana.

Clubul bărbaților măritați, care renunță la numele de familie din amor pentru al nevestei

Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele CJ Caraș, omul nr 2 din județ după Sorin Frunzăverde, arestat recent după ce a încasat fără să-și ia măsuri de precauție o tranșă de mită, este un personaj în jurul căruia gravitează de asemenea o mulțime de personaje care sug resursele județului.

Ionesi, conform CV-ului său de pe PREMIUM PEOPLE  (nu e o ironie, ci așa se cheamă site-ul) e un cățărător în funcții la stat, ajungând pentru un mandat chiar deputat pe malul Dâmboviței. O vreme a fost și vicepreşedinte al B.P.J Caraș al PD. Însă originile sale sunt de om al codrului. El a fost  mai întâi sortator de cherestea, apoi a urcat pe treptele socialiste până la statura de director al Fagex SA Caransebeș, pe care a privatizat-o, devenind el însuși acționar și a condus-o întocmai ca un căpitan curajos, până în clipa când a falimentat-o.  O inspecție fiscală a ANAF din 2004 arăta că Ionesie a falimentat-o voit, comițând jonglerii cu conturile firmei ce au avut un rol esențial în scufundarea FAGEX SA. Cităm: “administratorul Ghiorghioni Ionesie, in perioada septembrie 1999- martie 2003 a supradimensionat cheltuielile cu materia prima si inregistrarea pe cheltuieli a valorilor materiale si pieselor de schimb fara a avea la baza documente legal intocmite. Ca urmare verificarii efectuate s-a diminuat pierderea contabila de la 25,3 miliarde lei la 5,4 miliarde lei, suma de 19,9 miliarde reprezintand pierdere nereala cu care, societatea urma sa-si diminueze impozitul pe profit in exercitiile viitoare. Actul de control a fost transmis institutiilor abilitate pentru continuarea cercetărilor. Acel moment ar fi fost ideal pentru a i se spune STOP JOC lui Ionesie, însă capii de la București au judecat altfel, cocoțându-l parlamentar și deschizându-i calea pentru ceea ce Ionesie a ajuns astăzi, adică un arestat, după ce și-a bătut joc de resursele financiare ale județului Caraș, an după an.

Un om de statura lui Ionesie putea să ducă în cârcă mai mult decât treburile județului, așa că în paralel omul și familia sa au deținut și niște firme. Una este M.G. PIATRA – S.R.L., unde vicele CJ Caraș și l-a luat ca asociat pe Mihailoni Petru, șef de district la SDN Caransebeș, din subordinea DRDP Timișoara (aici).

În FAGEX SA, Ionesie l-a avut partener pe Costel Ciobanu, un afacerist oportunist care în 2011 a suflat de sub nasul Primăriei Reșița funicularul de calcar care traversează orașul și pe care primăria vroia să-l cumpere ca să amenajeze o telegondolă. Rapid ca o zvârlugă, Ciobanu a cumpărat funicularul de la TMK Reșița cu 150.000 euro și imediat l-a oferit primăriei. Iată un extras din scrisoarea lui Ciobanu către primarul Stepănescu: “Având în vedere interesul manifestat de dumneavoastră pentru obiectivul, Traseul de funicular calacar, obiectiv istoric reprezentativ al industriei reşiţene, vă informăm că suntem de acord cu schimbul dintre cele două părţi, cu echivalentul acestuia în fier vechi şi alte diferenţe” (aici).

În firma FAGUS-BUCOVA PROD – S.R.L., Ionesie i-a avut asociați pe Pîrvulescu Petru. Pe Pîrvulescu Petru, asociatul vicelui CJ Caraș, îl găsim și ca administrator al DRUMURI ȘI PODURI – S.A Reșița, din subordinea CJ Caraș.

Pîrvulescu e  și partener de afaceri cu Iustin Doru Cîrdei (consilier local PDL al comunei Zăvoi și fost candidat la primărie) în cadrul SC SUBLIM – S.R. Poiana Mărului, unde co-asociat este și firma FAVORIT SRL, a milionarului PDL Nicusor Schelean. Fiica sa, Diana Valeria Schelean, a fost iubita lui Gruia Stoica (aici), fiind propulsată deputată pe listele PDL (după fuziune PNL).

În societatea FAG MONTANA – S.R.L, care deține „PENSIUNEA DACIA-ROMANA” din Bucova, vicele CJ Caraș Ghiorghioni Ionesie l-a avut administrator pe ginerele său, un băiat care a intuit valoarea socrului, din moment ce a renunțat la numele său de familie, pentru a lua numele de familie al nevestei. Mai exact, pretendentul la mâna fiicei lui Ghiorghioni și-a resetat numele din Boldea Sebastian Silviu  în Ghiorghioni Sebastian Silviu.

Odată intrat în familie prin căsătoria cu Diana Roxana, Siliviu deși era acționar în SILROX CONSULTING 2008 – S.R.L., alături de fiica lui Ionesie, în 2012, după câștigarea primăriei Oțelu Roșu de USL, ginerele lui Ionesie a fost angajat la biroul de urbanism. Pe românește “slujbaș la stat”, o dorință inexplicabilă din partea junelui, dacă ne gândim la valoarea sa de administrator și patron de firmă, proprietar al barului Million (în incinta cantinei fostului combinat din Oțelu Roșu) și șofer de Audi Q7, Mercedes decapotabil și gipane (aici). Firma SILROX, așa, de start în viață pentru tânărul cuplu de însurăței, a fost angrenată într-un proiect al CJ Caraș, de Dezvoltarea Turismului Tematic în Banatul Montan.

Ca și socrul, ginerele are o pasiune (toți avem, sau ar trebui să avem pasiuni, nu?), vânătoarea. Așa că și-a făcut curaj și a  deschis blogul cavaleriipadurii.blogspot.com, unde a reușit să scrie o singură postare în care a explicat lumii largi cum stă treaba. Cităm: “Si iata-ma cu un blog… In primul rand , va salut pe toti , in special pe cei ce iubesc natura , aerul curat , libertatea si chiar vanatoarea… Dar , sa ma prezint . Ma numesc Silviu Ghiorghioni… A , era sa uit , am numit acest blog , cavalerul padurii ,deoarece ceea ce ma fascineaza cel mai mult in activitatea mea e modul de viata al mistretului, ursului si cerbului , numindu-i astfel pe plan egal , cavaleri ai paduriilor”. După, ginerică n-a mai reușit să scrie și o a doua sa postare.

Dăm cititorilor și o veste tristă: “în 2014 tânărul cuplu Ghiorghioni s-a destrămat”. Nu se știe dacă băiatul va păstra numele de fată după divorț.

Și mai dăm o veste proastă legată de familia Ghiorghioni, petrecută tot în 2014. Rozina, nevasta lui Ionesie, a fost destituită din funcția de director de liceu, după ce, ca o adevărată “soție politică” îi întărâtase pe elevi să participe la campania electorală a PNL. Există însă și o resemnare pentru soția lui Ghiorghioni. Deține împreună cu soțul ei o parte din composesoratul Bucova, care (dacă n-ar fi avut venituri și din surse terțe), le-ar fi asigurat un venit anual decent. Ionesie e și președinte la Composesoratul Bucova și la Federația Composesorală Bautar)

Ghiorghioni visa să o dezbrace pe tânăra afaceristă (soție de mafiot) care-i dădea șpăgi

Ghiorghioni a fost săltat în urmă cu o săptămână după ce a fost înregistrat cum încasa o mica tranșă, de 20.000 lei, dintr-o mită ce consta în 10% din valoarea deconturilor care se aprobau unei firme de construcții abonată la contracte cu CJ Caraș și cu primării din județ. Cu această ocazie au ieșit la iveală stenograme amuzante în care vicele CJ Caraș dădea măsura prea-plinului de sine. În una din convorbirile telefonice dintre două tranșe de șpagă, dolofanul politician de 63 de ani i s-a adresat râzând interlocutoarei sale Adina Armașu, de 38 de ani: „Pentru a fi sigur că nu ai nimic pe tine, trebuie să te dezbrac” ( ).  Femeia de afaceri Adina Armașu a folosit un limbaj din același registru pentru a codifica dialogul cu vicele CJ Caraș, propunând ca pentru fiecare 5.000 de euro pretinşi de Ioneșie să se utilizeze cuvântul ”pupici”. Bătrân de modă veche, vicele CJ i-a  transmis femeii că nu va discuta astfel de aspecte prin telefon şi că prefer ca remiterea șpăgii să se facă printr-un intermediar de încredere, care o va contacta pe Adina Armaşu spunându-i că “doreşte să închirieze un utilaj”. Se pare că Adina chiar și “nedezbrăcată” și fără “pupici” a fost femeia fatală pentru potentul vice cărășean, acesta lingându-și rănile după gratii.

Adina Armașu s-a purtat galant și cu cărăușul șpăgilor, nepotul vicelui Cj, Adrian Cosmin Gheorghioni, căruia i-a dat cadou pentru munca sa de cărăușie a banilor, un apparat  foto plus accesorii, în valoare de 1900 lei (n.r. nu știm marca). Se pare că a fost un cadou otrăvit, dacă ne gândim că poliția a realizat o ambuscadă în trafic ca să-l salte pe nepot, în timp ce acesta își conducea liniștit mașina.

Dar să vedem cine sunt cei cu care vicele CJ Caraș s-a combinat în activitatea lucrativă pe termen lung de dare-luare de șpagă.

E vorba de firma CAMAND IMPEX SRL, care, conform SEAP, în anul 2013 a primit de la Direcția de Administrare a Domeniului Public si Privat a Judetului Caras-Severin (condusă la acea vreme de Ianăş Roşeţi, condamnat în 2014 pentru corupție) 3 contracte în valoare de 2.633.749 lei. Lor li se adaugă alte contracte de construcții sau de livrări utilaje acordate în intervalul 2007-2013 de primăriile Vermeș, Anina, Dălboșeț, Berzasca, Carasova, Brebu Nou,Armeniș  Caransebeș și URBAN RESITA S.R.L., din subordinea primăriei Reșița.

Se pare însă că Ionesie Ghiorghioni avea obligații și față de alte firme, nu doar față de CAMAND IMPEX SRL, conform Mediafax, care citează din rechizitoriul procurorilor: ”Adina Armaşu a început convorbirea prin a spune că are în vedere să conteste rezultatul licitaţiei pentru încredinţarea lucrărilor de deszăpezire pe tronsonul de drum Reşiţa – Grădinari, contractul fiind atribuit altei firme, ca urmare a insistenţelor lui Ghiorghioni la întâlnirea cu Armaşu Adina din 9 ianuarie 2015, când vicepreşedintele CJ i-a cerut femeii să-şi retragă firma din procedura licitaţiei respective. Văzând că femeia ia în calcul posibilitatea contestării acelei licitaţii şi, implicit, să «încurce» interesul lui Ghiorghioni în privinţa efectuării lucrărilor de către persoana în al cărui interes acţiona, Ghiorghioni şi-a schimbat atitudinea faţă de martoră, trecând de la abordarea amicală, deschisă, la o atitudine distantă, fiind vădit nemulţumit de aceste intenţii ale martorei şi a încercat să-i impună acesteia să respecte înţelegerile frauduloase pe care i le-a propus înainte de licitaţie”.

Mai nou, anul trecut, firma  CAMAND IMPEX SRL și-a găsit o nouă nișă de câștig, depunerea de aplicații pentru accesarea de fonduri UE, unde a și fost acceptată.

Însă destul despre firmă. Să vorbim un pic și de personajele din spatele ei..Adina Armașu e o femeie obșinuită să se învârtă în lumea dură a bărbaților, dacă ținem cont că în portiera mașinii ei, o grupare interlopă locală a tras două focuri de armă și au lăsat pistolul pe capotă, în semn de atenționare pentru niște datoriii neplătite ale soțului ei, care fusese asociat într-o firmă care gestiona parcările din Reșița cu mafiotul Dan Mândriloiu. Însă pentru Adina Armașu,  experiența care a călit-o e chiar relația cu soțul ei Paul Valentin Armașu, personaj implicat în mai multe activități infracționale, care s-au lăsat cu săltarea lui de mai multe ori. Printre altele, Valentin Armașu a pus la cale o rețea infracțională care practica o schema complexă de evaziune fiscală la scară mare, prin care se sustrăgea și de la plata impozitelor și de la plata TVA-ului către stat. De asemenea Vasile Armașu a avut combinații și cu interlopul Dan Mândriloiu plănuiau să preia controlul ridicării mașinilor din orașul Reșița, precum și al unei părți din afacerile cu deșeuri menajere din Caraș.

Vasile Armașu (fost Stekla, fost Harbuzaru) e un personaj care are în comun cu ginerele lui Ghiorghioni Ionesie faptul că a renunțat la numele de familie din tată-n fiu, pentru a lua numele de fată al soției, Adina Armașu fiind o femeie cu pedigree – fiica consulului onorific al Tunisiei în Timișoara, Sevastien Armașu – a cărui familie (el, soția, fiul și fiica Adina) controlează câteva business-uri puternice din orașul de pe Bega: A&D GRUP INVEST – S.R.L. și SC A&D PROFIAL COMPANY SRL (care a realizat fațadele de sticlă ale CITY BUSINESS EXCELENCE CENTRE, cel mai reprezentativ centru de birouri clasa A din Timișoara, construit în incinta fostului MODATIM), MAAV OPTIMAL SRL (implicată în afaceri derulate cu terenuri ale Primăriei Reșița) și LORIMEX SRL (firmă care a derulat importante lucrari pentru companii private, dar a avut și contracte cu statul: amenajarea “la cheie” Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișpara, amenajarea scenei din Parcul Rozelor, smenajarea sediului punctului vamal Moldova Nouă, lucrări la Institutul de boli cardio-vasculare Timișoara).

Interesant e că presa locală din Caraș a scris cu prilejul ultimei arestări a lui Valentin Armașu că fundurile politicienilor locali ar trebui să tremure de frică că afaceristul penal i-ar putea da în gât. Însă Ionesie Ghiorghioni ori n-a citit presa, ori nu crede în ce spune presa, din moment ce, cu maximă nonșalanță s-a lăsat cu garda jos în relația cu mituitoarea sa, soția afaceristului arestat. Se pare că prăbușirea baronului Ionesie Ghiorghioni se trage de la Valentin Armașu, dacă ținem cont că soția sa, care în poveste are rolul de șpăgară, are doar calitatea de “martor” în dosar.

Un alt personaj apropiat de Ionesie Ghiorghioni, dar și de Sorin Frunzăverde e “campionul mondial la tableCostel Ciobanu, patronul companiei Coda Serv, la rândul său cercetat de DIICOT pentru evaziune fiscală și (aici și aici) și implicat în anul 2000 în preluarea controversată a controlului a numeroase spații comerciale aparținând statului român din Reșița. Un amănunt comic de menționat este că și el și-a schimbat numele de familie, anterior numindu-se Costel Barbălată. Costel Ciobanu este însă și amfitrionul celui mai amuzant moment, care-i pune laolaltă într-o ipostază grotescă pe barosanii județului Sorin Frunzăverde, Ionesie Ghiorhioni și Ianas Roșeți. Astfel, în urmă cu doi ani, la lansarea clubului de biliard Coda Vinci și păcănele cu bar al lui Ciobanu, s-au chemat preoți să sfințeasc localul și odată cu popii au fost invitați la eveniment și trio-ul Frunzăverde-Ghiorghioni-Roșeți. Un video difuzat recent de pressalert, arată grozăvia în toată splendoarea ei, baronul Sorin Frunzăverde flancat de aghiotanți, fiind surprins într-o postură pioasă ca de rugăciune, cu capul plecat și mâinile împreunate, în fața unei mese verzi de billiard luminată cu trei becuri cu abajururi conice.

Secretarul general al CJ Caraș, a trosnit un moș după ce s-au ciocnit cu mașinile

Un alt personaj implicat în procesul de mobilizare la vot a primarilor în turul 2 al prezidențialelor, ce apare în stenogramele procurorilor este  Darian Laurențiu Ciobanu, secretarul general al județului Caraș Severin, numit pe funcție în septembrie 2014. La înscăunare, Sorin Frunzăverde i-a adus doar elogii tânărului ucenic politic: „Eu îl consider un specialist eminent şi apreciez că merită să fie secretarul judeţului“ care două luni mai târziu urma să fie înregistrat ambiental cum își etalează talentele în materie de stimulat votul la prezidențiale. Despre Darian Ciobanu se știe că în 2011, pe când era şeful Direcţiei Juridice din cadrul CJ Caraş-Severin a aplicat o corecţie fizică unui bătrânel care s-a tamponat ușor de el. Ulterior victima și-a retras plângerea penală pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe.

Darian Laurențiu Ciobanu este fiul consilierului judeţean PNL Mircea Paul Ciobanu, șeful AJVPS Caraș Severin și totodată braconier (aici și aici).

Primarul Ion Lala, cel mai mic dintre toți

Ion Lala e un ex-PNL-ist opportunist, primar al comunei Lăpușnicu Mare din Caraș, care după ce Guvernul Ponta a dat ordonanța care dădea liber primarilor traseiști să migreze la alte partide, a sărit în barca PSD, crezând că Victor Ponta va ajunge președinte. Lala este unul din personajele care apar în stenogramele procurorilor, fiind cel care răspunde afirmativ apelului la mobilizare din partea vicepreședintelui CJ Timiș, Ionesie Ghiorghioni, de a mobiliza lumea să-l voteze pe Iohannis. La 5 zile după turul 2 al prezidențialelor (cel care era o miză pentru Sorin Frunzăverde), Ion Lala a dat un mini-interviu presei locale, în care precizează că banii promiși comunei au fost alocați.

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

30 thoughts on “REŢEAUA FRUNZĂVERDE. Ce a ascuns presa

  1. Alexandra

    Ar fi cazul sa continuati, daca tot ati inceput. Sau doar il piscati putin ?
    Ati auzit de Ana? Nu, nu Ana lu Manole. Ana lu Vasile. Stapana orfelinatelor si a banilor orfelinatelor.

    Reply
    • Razvan

      Suna interesant, Daniel… ce zici :) ? Stiu ca investigatiile acestea sunt periculoase si extrem de greu de documentat. Va apreciez mult pentru ceea ce faceti.

      Reply
  2. Lolo

    Ar fi bine sa scrieti sid espre ANA VASILE care e director general al DGASP Caras din 1997- prezent. Nu credeti ca e mai bine sa facem si alte cercetari care se invart in sfera politicului?

    Reply
  3. vali rachita

    sper ca e doar primul episod. verificat afacerile lui Vela de la Caransebes. sa vedeti acolo tunuri. presa din CS ce sa spuna? ca e cumparata? poate bagati nasucul sa vedeti cine sunt patronii si ce contracte au cu statul. ramaneti uimiti…spor la treaba

    Reply
  4. Daniel Befu

    AUTORUL. Sunt atent la orice informații aveți despre corupția din județul Caraș

    Reply
    • Danni

      Lolo si Alexandra au mare dreptate! E jale in curtea lui Ana Vasile. Evident printr-o oarecare TEROARE asupra angajatilor!!!

      Reply
  5. gogu gogomanu

    Clar le doresc mai marilor HOTI ceea ce ei au fcaut judetului, oamenilor, firmelor din judet….adica nimica. Sa le dea dzeu sanatate multa pentru a putea sta in puscarie…APROPO…pe cand o insula „ABSOLOM” si la noi ca marea Neagra-i mare?

    Reply
  6. MIRCEA POPESCU

    Felicitari si multumiri celor care incearca chiar si „imposibilul” pentru a face curatenie in Romania. Pare de neconceput cu o populatie inclinata sa colaboreze in orice fel cu mafia securisto-comunista si urmasii ei. Va sugerez simbolizarea/numerotarea unor astfel de „descoperiri” si revenirea lunara printr-un buletin informativ referitor la indiferenta ,sau actiunile politiei, procuraturii, justitiei in ansamblul ei.
    Pentru educarea „poporului vegetal” va rog sa militam pentru un act normativ care sa oblige primariile, facultatile, colegiile, (asa cum aveau comunisti GAZETA DE PERETE) sa afiseze lista perpetuu actualizata a functionarilor publici (inclusiv ministri si parlamentari) si a rudelor lor care au fost condamnati. Altfel nevinovatii si bolnavii ne vor jupui si defila in continuare ca binefacatori ai natiei.

    Reply
  7. Dorin Magu

    Daca faceti mai multe ,,sapaturi,, sa vedeti cum Frunzaverde sa implicat in anul 2005, – dupa venirea PDL-ului la putere-la numirea in functii de inspector sef si adjuncti la Inspectoratul Judetean de Politie CS a celor mai slabi pregatiti ofiteri, MICU, BORTES .SANDRU. Prin targ circula o vorbacala un chef, frunzaverdelapus pe MICU sa bea wischi dintr-un pantof.Marele slujitor al PDL-ului cms sef SANDRU -carea venit in politie din armata,nu a luat nicio declaratie in activitatea de politist sau nu a intocmit nici un proces verbal si a ajuns adjunct- a favorizat infractorii din judet ,facand presiuni asupra subordonatilor caacestia sa nu aplice legea. Verificati ce averi au acumulat acesti trei sefi din politie cat timp au fost in functii,

    Reply
      • pastel

        Apreciez stradaniile tale! De multe ori le-am citit. Ma intreb cum de rezisti. Tu, Sibilla, si altii ca voi, trebuie sa faceti o fratie, a adevarului, a oamenilor de bine, dar una care sa fie la adapost fiindca acesti mafioti devin agresivi. Felicitari! PS. Sint o multime de nume, multe dovedind rudenia lor, alianta in jurul hotiei (nu de buzunare de gainari) in dauna statului. Am remarca si alte nume de la comentatori. Oare tara asta noastra are asa de multi hoti? De ce oare? Doamne pune stavila hotiei!
        Autoritatile statale sint si ele implicate, chiar mai vinovate!

        Reply
  8. barbu brailoiu

    frunză verde, foaie lată / pasăre ca porcu nu-i (folclor de pe vremea cenaclului flacăra).

    Reply
    • prieteniinudorm

      Sa va interesați va rog de afacerile cu Statul al fabricii de pâine din Oravița, firma Steaua de vest l.este patronata de Boca Marius,un lingău al lui ghiorghioni
      .acest Boca a profitat de pe oameni curați și a făcut averi în ultimii ani.Poate va spune de unde are doua mega case în Oravița un mega service la cheie, un apartament penthouse în Timișoara și multe alte ‘mici’ investiții. Și este unul din mafioții din Oravița alături de mega influentul și afaceristul Chirciu Marian,care chiar îl întrece pe Boca Marius în averi ilicite! Va mulțumim pentru interes și urmărim în continuare articolele dv.

      Reply
  9. liviu babi

    Poate ar trebui să amintim afacerile derulate în com Iablanita pe vreme premierului Terteleaca…..

    Reply
  10. Petre

    Frunzaverde, intruchipeaza, figura mafiotului-inerlop, imbracat in haina masonica, care au capusat avutia Romaniei post-decembriste, care si-au construit retelele dupa clasica metoda a networking-ului, care se caraterizeza printr-o crestere exponentiala in parte incipienta si de maturizare, dar care se termina prin prabusiri mai mult decat spectaculoase, si ca orice joc piramidal, are ca beneficiari pe cei care il initiaza, iar ca perdanti pe toti credulii care la aderare sunt sfatuiri sa aiba rabdare si putere de perseversnta. Cu toate ca parea ca prin saltul spectaculos de la PDL la PNL, in conditiile in care USL jubila in spectacole totalitariste, s-a dovedit ca ruperea USL, urma sa conduca si la „ruperea gatului” pentru todeauna a lui Frunzaverde.

    Reply
  11. nelu

    Trebuie sa ai vedere si legatura intre Marius Carpean – comisar sef al garzii de mediu Caras Severin.Directorul Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Cîrpean, a băgat un om în pământ şi alte peste 200 de familii riscă să ajungă în drum din cauza sa. Acesta este infratit indeaproape cu Frunzaverde si cu contractele pentru refacerea drumurilor din judet. El sa lauda ca daca pica el cade si tataie alias faraonul

    http://adevarul.ro/locale/resita/cum-tras-marius-carpean-seful-garzii-mediu-teapa-doua-milioane-euro-1_50adb0f37c42d5a66399347a/index.html#

    Reply
  12. satisfacutul

    Ti se face parul maciucă. Asa vremuri mizerabile traiesc banatenii? Banatenii in general sunt oameni cinstiti , cu frica de D-zeu. Cum au ajuns sa se transforme in mafioti ordinari? Banii. Nu-i mai satura nimeni pe astia când parvin brusc. Se vor propulsati direct in apoxeul axei. Uita insa ca exista totusi un echilibru in natura. Nu poti sa luxezi la infinit legea compensatiei , fara sa dai ,,sama doamnă,, . L a toti acesti mafioti imbuibati, le dorim tot binele din lume care li se cuvine ! Noi avem rabdare si speram sa ne bucuram de o solutie corecta!

    Reply
  13. Petru Buzzi

    Drept la replică la postarea pe site-ul romaniacurata.ro a textului “Rețeaua Frunzăverde. Ce a ascuns presa”, pe care marii luptători împotriva corupției nu l-au publicat

    Audiatur et altera pars

    Prietene Daniel Befu, îți scrie un fost ziarist “ceaușist” (de ce nu comunist?), cu facultatea la „Ștefan Gheorghiu”. Și nu mi-e rușine să spun acest lucru. Poate ai făcut și tu (sau poate nu) o școală de jurnalism și bănuiesc că nici ție nu ți-e rușine cu (de) școala pe care ai făcut-o. Îți scrie un fost ziarist și un manager de presă pînă în 2007. Și, au spus și o mai spun mulți dintre cititorii mei, un bun ziarist și un bun manager. Nu cred că ai auzit de cotidianul Timpul care a apărut până în anul 2004 la Reșița, în Caraș-Severin? Poate te-ai născut ca jurnalist mai târziu. Am înțeles că ai fost plantat în redacția Gândul cu un anumit scop. Deci nu ai de unde știi ce înseamnă un ziar? O publicație care informează și formează etc., dar care face acest lucru într-un mod echilibrat, bazându-se pe deontologia profesională a redactorilor și colaboratorilor săi. Iar redactorii cunosc, scriu și vorbesc bine limba română. Într-un cuvânt, sunt profesioniști. Care atunci când aștern rândurile pe hârtie au în față o documentare serioasă și riguroasă. Care nu scriu la comanda niciunui șef și nu se lasă furați de senzațional și nici de interese meschine. Ale căror surse sunt înainte de toate credibile. Dar am divagat și nu vreau să mă îndepărtez de subiect…
    Nu contest că îți dorești o Românie curată. Și eu îmi doresc acest lucru. Și am făcut multe pentru ca județul Caraș-Severin să fie un județ curat atâta timp cât am fost ziarist. Dar s-a întâmplat ca presa scrisă să intre în agonie și, la presiunea asociaților (eram 11 și apoi 12) și a sindicatului am vândut ziarul. Ne-am ales fiecare cu vreo 17000 de Euro în octombrie 2003. Și fiecare dintre asociați s-a îndreptat care-ncotro. Unii au rămas la vechiul ziar, devenit mai tîrziu Jurnal de Caraș-Severin. Și eu am continuat vreo șase luni la Timpul. Alții, împreună cu mai mulți redactori, au făcut un ziar nou, Sud-Vestul. La care cu părere de rău aș vrea să-ți spun că nu am fost asociatul nimănui în perioada cât acesta a apărut, din 2004 până prin 2008. Iată o primă informație falsă. Am fost în schimb, vreme de un an, în 2006 – 2007, administrator. Dar pentru că nu am făcut ce-mi cerea patronul am fost schimbat. În acea vreme eram și președintele ales al Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin. Eram și administratorul propriei mele firme, Prodest SRL. Nici o clipă Marius Ghibuș n-a fost administrator la Prodest. Iată, a doua informație falsă. Marius Ghibuș, și el un bun ziarist, a fost în schimb redactor șef la Sud-Vestul. Poate de aici confuzia. Poate, informatorul tău, cel care ți-a oferit materialul, și pe care eu nu l-am angajat la ziar, pentru că fusese dovedit hoț, era urechist și stătea prost cu gramatica limbii române, nu s-a documentat suficient. Sau poate are vreun interes să mintă, să şantajeze. Ca un „freelancer” local care se respectă, pentru că între timp și-a asigurat și un fel de acoperire. Dar iar am divagat…
    Să continuăm cu o altă informație după ureche, cea referitoare la SC Camercons Trading SRL, firmă înființată la începutul anilor 90 de Sorin Funzăverde, care era atunci președintele Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin (funcție pe care a deținut-o până în 2004), având asociați Camera de comerț și foarte mulți angajați ai acesteia, între care și Georgeta Szleacsan, director al Oficiului Registrului Comerțului Caraș-Severin (pe vremea aceea un serviciu în cadrul Camerei de comerț), Dan Alexandru, pe atunci vicepreședinte al Camerei, Gheorghe Guran, angajat al Camerei. Dar e greu să obții informații exacte și pertinente când faci meseria de gazetar după ureche. E bine să mai știi, tânărul meu prieten „ziarist”, că, după ce am devenit președinte al Camerei de comerț, am schimbat acționariatul SC Camercons, toate persoanele fizice cesionând părțile sociale către Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin, aceasta devenind asociat unic, iar eu am fost administratorul societății, în calitatea mea de președinte al Camerei. Sorin Frunzăverde nu mai era asociat în firmă. Iată, a treia informație falsă. Datorită introducerii impozitului forfetar, după o perioadă de suspendare, am lichidat definitiv societatea. Și aș vrea să-ți mai spun, spre știința dumitale, că toate firmele pe care le-am condus sau le conduc și-au achitat și își achită contribuțiile datorate statului român. Uneori cu întârziere, că nimeni nu-i perfect.
    Dar văd că ai o problemă și cu băieții mei. Sunt gemeni. Au făcut facultatea la Reșița, pentru că nu mi-am permis, director de ziar fiind, să-i trimit la școli în Capitală, decum în vreo țară europeană. Dar te asigur că au învățat și aici cât să fie buni profesioniști acolo unde lucrează. Sunt deștepți, educați și cuminți. Nu mi-au creat niciodată probleme. Dimpotrivă, mă bazez pe ei în orice întreprind. Ca toți tinerii din această țară sunt și ei nemulțumiți. Și ei vor o altă Românie. Și chiar crezi că niște tineri nu au voie să se asocieze într-o firmă? Mabuz a fost însă o inițiativă care s-a născut moartă. Ca dovadă, firma n-a funcționat niciodată. Dar ai tras spuza pe turta ta. Că așa a fost comanda. Nu contează că lovești în oameni. Pe mine, școala de ziaristică nu m-a învățat asta. Și nici eu nu i-am învățat pe colegii mei, cărora le-am fost baci peste 15 ani, așa ceva. Să-ți dau un sfat. Pe care îl dădeam redactorilor mei când le corectam textele. Le puneam următoarea întrebare: „Ție îți place ce ai scris? Dacă ție nu îți place, crezi că cititorului îi place? Scrieţi pentru cititor!” Eu știu că tu îmi vei spune că cititorilor tăi (neavizaţi) și celor care te plătesc le plac compunerile tale. Pentru că nu au de unde să știe că tu bați câmpii cu grație. Au avut încredere în tine când te-au angajat. Și unii, și alții. Se pare însă că nu te ridici la înălțimea așteptărilor și investiției pe care au făcut-o în tine.
    Așadar, prietene Daniel Befu, constat că ai făcut din mine și familia mea „o adevărată rețea de căpușare a resurselor județului” ș.a.m.d. Dar bănuiesc că habar n-ai de ce resurse dispune județul Caraș-Severin. Aș vrea să probezi ceea ce ai afirmat. Iar dacă nu poți, să te lași de meserie. Nu vreau să te dau în judecată, pentru că mie, ca ziarist, ca șef al unei publicații, mi-au fost intentate nenumărate procese. Pentru „insultă și calomnie”, pentru „ofensă adusă autorității”… Mi-am asumat întotdeauna ce am scris și ce au scris subordonații mei. Și în mine, și în ei am avut încredere că am scris pe baza unei documentări exacte, iar deontologia a fost cea care ne-a îndemnat să nu minţim, să nu acuzăm fără argumente. Și am câștigat peste 90 la sută dintre procese. De aceea mi se pare o aberație și titlul articolului: Rețeaua Frunzăverde. Ce a ascuns presa. Presa n-a ascuns nimic. Numai că presa adevărată nu putea scrie prostiile pe care tu le-ai girat.
    Vreau să-ți spun, în final, că am fost, sunt și rămân prietenul lui Sorin Frunzăverde. Cu toate păcatele pe care le are. Despre celelalte ziceri din textul publicat pe romaniacurata.ro nu mă pronunț, dar fii sigur că majoritatea sunt neadevăruri, exagerări și trageri la temă. De aceea zic: cum poate redacția site-ului să-ți aşeze numele și fotografia pe frontispiciu, alături de reprezentanți importanți ai societății civile și ai presei (care să zicem că nu e civilă în chiar întregul ei)?

    Petru Buzzi
    Jurnalist „ceaușist”
    Președintele Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin

    P.S. Am uitat să te întreb, tu la școala pe care ai făcut-o, bănuiesc că nu de jurnalism, n-ai auzit de audiatur et altera pars?…

    Reply
  14. Alic

    Pe cand o radiografie marca Daniel Befu, despre ce se intampla in unele primarii din Caras/Severin, pornind tot de la Valentin Armasu?

    Reply
  15. Ion Marin Almăjan

    Felicitări. Din cauza lor drumurile județului sunt catastrofale, turismul e inexistent, deși Caraș-Severinul are atâtea frumuseți de marcă, economia e la fel de palidă etc. Lucruri pe care i le-am reproșat direct, anul trecut d-lui Funzăverde. În rest audiatur et altera pars este desigur un principiul corect, obligatoriu și n-am nici un dubiu că va fi folosit de justiție. Firește că ziaristul este dator să aibă dovezi pentru fiecare afirmație. Altfel e doar un delator.

    Reply
  16. Cristi

    D-nule Petru Buzzi e bine ca macar dumneata crezi cele scrise ca replica d-nului Daniel Brefu (pe care nu am avut placerea sa-l cunosc, dar imi doresc).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *