Renate Weber: Dacă e responsabil, Dragnea trebuie să demisioneze indiferent ce crede despre sentință

Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul român Renate Weber vorbește despre schimbările codurilor penale, protocoale și de ce Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze.

1. După excluderea mea din PNL nu m-am alăturat niciunui partid din România. Fac parte din grupul politic ALDE din Parlamentului European pe al cărui site există mențiunea “independent”.

2. Cred sincer că cel mai mare rău produs României în ultimii ani a fost ingerința perversă, nedemocratică, cu consecințe pe care abia urmează să le vedem, a Serviciului Român de Informații, în actul de justiție, atât în faza investigațiilor penale efectuate de procurori, cât și în cea de judecată. Protocoalele de colaborare dintre SRI și Parchetul General, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii ne demonstrează o realitate în care actul de justiție a fost pervertit pentru a sluji unor scopuri politice, la comanda unui serviciu de informații. Asta este gândire și acțiune securistă 100%. Câteva exemple: “lotul Bîrsan” – 4 judecători de la ICCJ achitați după 7 ani, Dan Radu Rușanu, președinte ASF – achitat, Ludovic Orban, candidat la primăria capitalei – achitat, Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE și președintele Senatului – achitat, Victor Ponta, prim-ministru – achitat, Tiberiu Nițu, procuror-general – obligat să demisioneze, dosar clasat, Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională – achitat etc. Nu există nici un alt stat membru al UE în care așa ceva să se fi întâmplat. În loc că aceste dezvăluiri să fi condus la demisii, demiteri ale celor care au semnat, la scoaterea lor din justiție, din SRI și din viață politică, la noi se creează în fiecare zi alte scandaluri pentru a acoperi hidoasele protocoale. Plângerea penală a lui Ludovic Orban împotriva prim-ministrului Dăncila pentru trădare este dovada unui astfel de mod de gândire (faptul că a fost el însuși victimă nu e o contradicție, dimpotrivă).

3. Cred că un om politic inteligent și responsabil trebuie să știe că uneori un sacrificiu personal este obligatoriu pentru binele public, binele partidului său și al țării sale. Poate consideră situația personală nedreaptă, dar de acționat trebuie să o facă în binele public. În opinia mea, Liviu Dragnea, după ce și-a dus partidul la o victorie de necontestat, ar fi trebuit să se retragă. Nu să continue să fie președintele PSD și cu atât mai puțin președintele Camerei Deputaților. Pentru că avea deja o condamnare. Dreaptă, nedreaptă, nu contează! Cu atât mai mult ar trebui să facă acest gest acum, după o nouă condamnare. Dreaptă, nedreaptă, nu contează! Când un politician pune în balanță binele țării sale, al partidului sau pe de o parte și binele personal de cealaltă parte, e clar ce trebuie să aleagă. Nu o demisie de onoare, ci o demisie pentru salvarea binelui public.

4. În egală măsură consider că nerespectarea de către Președintele Iohannis a unei decizii a Curțîi Constituționale, dreaptă, nedreaptă, nu contează, tratarea subiectului în bășcălie reprezintă o gravă lovitură la adresa statului de drept din România! Nu am fost niciodată adeptă suspendărilor, nici a celei din 2007 nici a celei din 2012 și nu sunt nici acum. Dar dacă își propune să nu respecte decizia CCR, Președintele Iohannis ar trebui să-și dea demisia. Nu de onoare, ci pentru salvarea binelui public. Adică: „nu pot să o revoc pe șefa DNA, deci nu respect o decizie a Curții Constituționale și pentru asta înțeleg să demisionez.” După care poate candida liniștit, așa cum a anunțat. Cele două demisii, Dragnea și Iohannis, sunt firești pentru că dublul standard este de neacceptat. Deși în cazul președintelui Iohannis vorbim de o obligație constituțională, în vreme ce în cazul lui Dragnea e vorba de o obligație moral-politică.

5. Am spus în mai multe rânduri că, în opinia mea, Curtea Constituțională a României, este instituția în care am în momentul de față cea mai mare încredere. Pentru că a fost singura care a avut curajul – bazat pe Constituție și lege, dar tot curaj este – să pună la locul său SRI, să nu-i mai permită să intre cu bocancii în viețile private (cele trei legi Big brother), să nu-i mai permită să intervină în actul de justiție în nici una dintre faze. Fără aceste decizii ale CCR nu am fi asistat la declasificarea hidoaselor protocoale.

6. În ceeea ce privește modificările codului de procedura penală, cred că unele sunt binevenite.
– De exemplu: informarea cu privire la calitatea de suspect mi se pare firească pentru a-i respectă acestuia dreptul la tăcere. Directiva europeană privind prezumția de nevinovăție, netranspusă la noi și pentru care Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement, statuează clar acest drept. Practica unor procurori de a chema pe cineva ca martor, de a-l obligă să facă declarații și la final să-i spună că e suspect este inadmisibilă, sfidează dreptul la apărare și trebuie să înceteze. Dacă în timpul audierii ca martor procurorul decide că persoana devine de fapt suspect, trebuie să oprească declarația, să-i comunice noua calitate, să-i permită să-și cheme avocatul. Și apoi totul poate continua de dată asta procedural corect, respectând dreptul la apărare.
– La fel mi se pare normal ca arestarea să fie o măsură excepțională (cum de fapt este și acum, doar că nu se respectă). Toată viață mea am susținut acest lucru. Doar în cazul infracțiunilor săvârșite cu violență arestarea poate fi imediată, dacă există date și indicii în legătură cu făptuitorul. Altfel, arestarea trebuie să aibă loc dacă făptuitorul vrea să fugă, dacă influențează martorii, dacă distruge probe…
– Nu îmi place deloc textul privind statutul de martor vulnerabil al victimei unei agresiuni sexuale. E adevărat că el îi oferă victimei dreptul de a cere protecție, dreptul de a nu fi confruntată cu făptuitorul, dar aș dori o prevedere mai fermă privind protecția victimei. (În urmă cu câțiva ani a existat o inițiativă privind medierea între victimă și făptuitor. O oroare care urmă să fie adoptată în ziua următoare. A fost singură dată când am pus mâna pe telefon și am vorbit cu cine trebuia pentru retragerea acelui text)
– Nu sunt de acord cu excluderea ca probe a înregistrărilor din privat. De cele din spațiul public nu este cazul, e doar intoxicare. Trebuie excluse doar înregistrările în privat care sunt făcute de organul de cercetare penală sau de urmărire penală fără mandat. Dar dacă sunt făcute de particulari (fără amestecul procurorilor și al polițiștilor) nu văd de ce să fie excluse.
– Nu sunt de acord cu clasarea dosarului dacă timp de un an de la începerea urmăririi penale cu privire la fapta (în rem) nu s-a găsit un suspect. Am în vedere mai ales cazurile de omor. Atenție, nu e vorba de clasare atunci când există un făptuitor. În aceste cazuri urmărirea penală poate dura oricât până la prescrierea faptei (vezi de exemplu celebrul și inadmisibilul caz Microsoft, pentru care nu răspunde nimeni că a zăcut la parchet, fără trimitere în judecată).
Sunt multe modificări, nu pot aici să le analizez pe toate. Dar sunt gata să răspund unor întrebări.
În orice caz, cred că a lucra la o legislație presupune o lupta între argumente pro și contra, inclusiv în legătură cu consecințele unor opțiuni. Și dacă se poate și cu ceva exemple de drept comparat.

Ar trebui să își dea demisia Liviu Dragnea de la Camera Deputaților? Pro și contra