Remanierea guvernului francez

24 Iunie 2009 - Octavian Manea

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy a anunţat ieri o remaniere profundă a guvernului condus de  premierul François Fillon.

Schimbările cele mai importante au vizat ministerele Internelor, Justiţiei, Muncii, Agriculturii şi Administraţiei. Din noul cabinet va face parte şi nepotul fostului preşedinte  François Mitterrand,  Frederic Mitterrand, care va prelua portofoliul Culturii.

Astfel, Brice Hortefeux îşi va asuma conducerea ministerul de Interne înlocuind-o pe Michele Alliot-Marie. La rândul său, aceasta preia conducerea Ministerului Justiţiei.

Oportunitatea remanierii guvernului a apărut pe fondul recentelor alegeri pentru Parlamentul European când miniştrii Justiţiei şi Agriculturii, Rachidei Dati, respectiv Michel Barnier, au devenit europarlamentari.

Noul ministru al Agriculturii este Bruno Le Maire, în timp ce conducerea Ministerului Administraţiei va fi asigurată de către Michel Mercier.

 

Comentariul dvs.!