Alina Mungiu-Pippidi

Regimul iresponsabilitatii totale

Traian Basescu a declarat miercuri seara ca „Tot continuam sa consideram ca abdicarea
Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de tradare a
interesului national al Romaniei. Din partea Regelui » si „Vedeti, noi
inca nu ne asezam corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toti si
pentru istorie, Antonescu ramane responsabil de Holocaust impotriva
evreilor si a tiganilor, ducerea lor in Transnistria,
nu stiu ce. Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci.
Asta (maresalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora
le dam averi, iar pe altii ii consideram criminali de razboi – seful de
stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a
lasat tara prin abdicare il iertam, de toate pacatele?”, a adaugat
Traian Basescu.

„Am vazut pe birou, chiar inainte sa plec, o
solicitare de la ambasada Federatiei Ruse ca vine o fregata a Federatiei
Ruse, ne cere permisiunea sa ne viziteze portul pentru a marca momentul
scufundarii fregatei Moskva in cel de-al doilea Razboi Mondial, fregata
ce a fost scufundata de distrugatorul Marasesti si de fregata Regina
Maria a Romaniei”, a mai spus Traian Basescu.

La ora asta,
antimonarhisti de veche traditie, ca Sergiu Andon (Sictir, Majestate !),
C.T. Popescu si altii, au iesit deja la mitralierea sefului statului
pentru aceste gafe enorme, asa ca nu merita sa ne mai indignam. Merita
insa sa analizam care e gafa. Sint mai multe:

1. Antonescu e
un criminal de razboi din al carui ordin direct au fost exterminati
evreii din Odesa, condamnat ca atare de opinia publica internationala,
de toti istoricii altii decit ai lui Ceausescu si de doua rapoarte
prezidentiale, al Holocaustului si al Comunismului.

2. Regele – si
mama sa- au dimpotriva recunoasteri din toate aceste surse ca au
incercat sa scape pe evreii din Romania de Holocaust. Evreii sint primii
care recunosc acest lucru.

3. Antonescu era Conducator, ca si Mussolini, nu prim ministru, regele era o figura decorativa fara nici o putere.

4.
Nu e nici o legatura intre eroicele fregate regale si capitanul
comunist de nava Traian Basescu, care nu a combatut in nici un razboi
contra rusilor, precum familiile unora dintre noi, nici nu a avut
familia semiexterminata de ei, tot precum unii, ca semnatara acestor
rinduri. A schita o legatura genealogica prin intermediul unei fregate
este grotesc.

5. In sfirsit, abdicarea e tratata in raportul
Tismaneanu, aratindu-se deci ca Basescu nu are idee de continutul sau si
parerea sa e net diferita chiar de cea a istoricilor sai.

De ce ?
Doar pentru ca Radu Duda are ambitii politice ? Sau doar pentru ca se
poate, pentru ca Basescu nu mai are nici o limita, sau nu ar fi singurul
care face gesturi internationale deplasate, cum a fost sabotarea
summitului polonez recent (singurul din Europa) pe pretext de Kosovo si
Transnistria, cind parteneriatul Estic si Polonia, prin,
organizatorul summitului, Radek Sikorski, sint singurul instrument real prin care
puteam ajuta Republica Moldova?

Atitudinea lui Basescu fata de
iluzoriul pericol politic reprezentat de familia regala, aventura cu
regionalizarea si constantele atitudini inadecvate din politica externa
sint foarte preocupante. Daca la mijloc e un calcul electoral – ca
poporul prost il iubeste pe Antonescu, ca si pe Ceasca, vede rosu la
Kosovo desi nu stie unde si ce e, si vrea singele baronilor locali, e un
calcul iresponsabil, pentru ca toate aceste gesturi au costuri, si
mari. Daca nu e nici macar asta, ci doar megalomanie si un sindrom al
infailibilitatii, atunci anturajul sau e de vina, ca nimeni nu ajunge la
asemenea iesiri publice daca e cenzurat cit e normal de prieteni si
consilieri.

Citeste si despre: Traian Basescu, Regele Mihai, Regimul Antonescu, dictatura militara, regimul horthyst.


Articole cu aceeasi tema:
Nicio speranta pentru Justitie
Ticalosia generalizata
Nebraska, moliile si referendumul


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

25 thoughts on “Regimul iresponsabilitatii totale

  1. mihai

    Basescu nu a fost niciodata monarhist – care e problema? cine a crezut vreo secunda ca a citit el raportul Tismaneanu?

    Reply
  2. cristian babeanu

    Dar la faptul ca este foarte posibil ca Basescu sa fie un schizofren inca nedepistat de doctori nu v-ati gindit ?

    Reply
  3. ivi

    Doamna Mungiu,

    Vad ca suntem din ce in ce mai mult de acord – da regimul Basescu este regimul iresponsabilitatii totale ! Doar ca pentru multi (dar nu suficient de multi) ca mine acest lucru era clar de mult.
    „Obnubilarea intelectualilor de drepta probasisti” (si/sau mercenarismul unora) e o tematica fierbinte care trebuie clarificata…
    Daca lordul Acton spunea ca „puterea corupe, puterea absoluta corupe in mod absolut”, se uita din pacate „amendamentul JAR” – „accelerarea procesului de corupere este direct proportionala cu patratul gradului de incultura” …s-a intrat de mai mult timp in partea curbei de crestere aproape verticala si daca nu se actioneaza rapid „ireparabilul din iresponsabil” se va produce mult mai repede decat poate omul sa perceapa…
    Un mic gest de contra-actiune la iresponsabilitatea regimului ar trebui sa fie, v-am mai spus odata, adaugarea unei liste cu iresponsabilii care ne guverneaza si, atentie, mai ales a listei cu sustinatorii acestor iresponsabili (intelectuali, formatori de opinie, etc….), pentru ca mai exista si „amendamentul 2 JAR” – accelerarea procesului de corupere si iresponsabilitate este direct proportionala cu cubul numarului de intelectuali si/sau formatori de opinie care sustin neconditionat (sau ca un mercenar) un asmenea politician”
    Timpul nu mai are rabdare! mai bine – Timpul nu mai are rabdare la patrat! si mai bine – Timpul nu mai are rabdare la cub!

    Reply
  4. lesnic sorin

    In aprilie 2011 am vizitat Muzeul Holocaustului din Ierusalim.De fapt nu poti sa spui ca-l vizitezi ca pe orice al muzeu. Este prea incarcat de istorie,adevar,realitate si suferinta pentru a-l cataloga un muzeu.Este o lectie obligatorie pe care orice fiinta inteligenta de pe pamant trebuie sa o primeasca.Dupa ce vizitezi acest loc te schimbi profund si vazand ca intoleranta premergatoare holocaustului incepe prin mici declaratii,frustrari trecatoare sau imbecilitati politice esti convins ca rebuie sa ai atitudine civica.
    La panoul Romaniei din acest muzeu suntem trecuti cu pogromul a 100000 evrei sub dictatura lui Antonescu .Acest nu era doar predecesorul lui Boc ci conducatorul de facto al statului dictatorial.
    Sa luam atitudine si sa-l urechem pe mirlan.
    Cu stima dr Lesnic

    Reply
  5. Nick Sava

    dna AMP, faceti „scenarii”, Fac si eu unul: oare intentia lui Basescu era sa ii faca de ris pe asa-zisii „monarhisti” ca Andon, CTP, etc. Chiar pe Iliescu, cel ce l-a tinut la gard pe MS Regele. Chiar si pe Crin, care de ani de zile nu mai pronunta cuvintul Rege? Oare nu a urmarit sa ne punem o problema de constiinta in eventualitatea ca dl Ciorbea chiar va pregati un Referendum despre o eventuala Monarhie Constitutionala? Cum e sa te ridici in apararea Monarhiei impotriva lui Base, dar la Referendum sa refuzi o alternativa legitima? Cel putin liberalii, daca sunt liberali, ar trebui sa sustina demersul lui Ciorbea!

    In rest, asa e, nu exista nicio legatura intre Basescu si navele romanesti. De ce o aduceti in discutie? Afirma Basescu ca el comanda respectivele nave? Practic, nu stiu in ce context a amintit de ele. Ca sa spuna ca el nu a fost „sluga” si a refuzat pe rusi? Poate ne spuneti dvoastra.

    Reply
  6. Valeriu Todirascu

    De ce inca multi batrinii din Basarabia nu pomenesc de bine nici romanii si nici Romania ? Ba mai mult de atit. Urgia semanata de rusi in Basarabia nu a generat o reactie similara a populatiei autohtone.

    Cauza o fi ca atunci cind primesti un cutit in spate de la un frate iti ramine in minte mai mult de cit atunci cind primesti un citut in spate de la un strain.

    Iata de ce multi din Basraabia vorbesc despre faptul ca finlandezii au pus peste 130.000 de morti pentru a nu deveni a 16 republica socialista a URSS.

    De ce oare ne este rusine sa vorbim cu onoare si cinse despre propria noastra istorie, exclusind ca ea poate avea si una rusinoasa ?

    De ce o fapta istorica ca abdicarea Regelui nu o masuram prin prisma consecintelor istorice, atit de importanta pentru verticalitatea noastra de astazi si mai ales cea de maine ?

    Cred ca atunci cind esti Rege, Presedinte, Prim Ministru, Maresal sau ai o alta functie de virf cu responsabilitati majore pentru tara, trebuie sa decizi tinind cont si de prezent si de viitor, nu doar sa tii cont de tine.

    Acum un Presedinte ne spune verde in ochi ca furam istoria de la propiii nostri copii daca continuam sa „hranim” generatii intregi de romani cu pseudo victorii si pseudo eroi.

    Eu provin din Basarabia si chiar daca multi batrini de acolo nu pomenesc de bine nici romanii si nici Romania, ma simt roman sa ma mindresc ca sunt roman, dar doar in acele cazuri cind vad romani care nu fardeaza adevarul, oricare ar fi el, chiar si acela care nu ne convine, de parca istoria se compune doar din ce ne convine …

    Reply
  7. BASEL

    Felicitari d-na ALINA pentru ca i-ati oferit TONOMATULUI (tot ii place lui acest sistem de furnizare a stirilor publice) ceea ce merita. Aprecierile cu argumentele invocate sunt juste. Problema cea mai dificila este cine scoate tonomatul in cauza din priza.

    Reply
  8. profesor

    Nu sunt un fan al presedintelui (mai ales in momentele in care lipsa de diplomatie face deservicii) dar observ cu cata pasiune comenteaza lumea afirmatii fie necitite fie scoase din context. Cu mai multa atentie s-ar fi observat urmatoarele:
    – comentariul presedintelui se refera la o eventuala impartire a responsabilitatii intre camarila regala si Antonescu
    – nu s-a incercat disculparea lui Antonescu in nici un moment
    – regele a avut puterea sa colaboreze pentru arestarea lui Antonescu intr-un moment nefericit cand cateva zile in plus ar fi putut conduce la un armistitiu mai putin dezastruos
    – abdicarea nu a avut nimic eroic, a fost renuntarea la lupta pur si simplu (comuna monarhiilor de sub rusi)
    – pretentiile „casei regale” multiplicate prin mezaliante din care actori ratati au devenit „principi”, retrocedarile nejustificate legal (deloc justificate moral) si cheltuielile inca suportate de un buget sarac nu sunt deloc un argument in favoarea unor sentimente monarhiste
    – a fost un moment in care credeam ca monarhia constitutionala ar fi bune pentru Romania, nu mai cred deloc acest lucru
    – intre Basescu putin diplomat dar care are curajul sa-si spuna parerea si Iliescu „suparat” de acuza adusa regelui il prefer de departe pe primul
    – ma asteptam de la d-na Mungiu la o analiza mai serioasa a textului, eventual fara informatia referitoare la partea familiei „decimata” (chestia cu decimarea este surprinzatoare cand stim ca familia dumneaei in frunte cu secretarul de partid pe IMF (adjunct sa fim corecti) locuia intr-o casa nationalizata)
    – exista ipocrizie in tara asta si acolo unde te astepti mai putin

    Reply
  9. Eugen

    Stimata doamna Alina Mungiu Pippidi, se vede de la o posta ca ati terminat scoala in timpul comunismului. Aveti habar cum au preluat comunistii puterea si in ce conditii a abdicat Regele? cu articolul asta ati dat-o total in bara, mi-am dat seama ca in afara faptului ca o „tineti in trend” (aka contra basescu) nu prea aveti cunostiinta de adevarata istorie a Romaniei. In alta ordine de idei, stiti cat timp ne-a salvat Antonescu de ocupatia germana, si de tot ceea rezulta in urma ei? Chestia asta cu „holocaustul” , alta gaselnita, dar nu intram in amanunte adanci, desi nu ma rabda degetele sa nu scriu ca la un recensamant efectuat inaintea celui de al 2-lea razboi mondial, nu apareau in evidente atatia evrei cati se zice ca au fost omorati de nazisti. Comunistii, de care nu a mai reusit sa ne protejeze Antonescu, cel atat de hulit si blamat, au omorat mult mai multi oameni decat nazistii. Pana sa reuseasca sa-l omoare pe Antonescu, comunistii nu prea au reusit sa faca mare lucru. Ulterior…nu mia comentez, pt. ca nu ced ca are rost, cunoastem cu totii (sau cei care vrem sa stim) cum au decurs lucrurile. Pt o mai buna cunostiinta si o reimprospatare a memoriei, a tuturor, nu numai a unora, va recomand sa cititi cartea „Viata lui Corneliu Coposu”. Cu documente si marturii REALE, nu manipulate si false, cum am invatat atatia zeci de ani.

    Reply
  10. corcoos

    Succint si cuprinzator comentariul dvs, d-na Mungiu. As mai adauga ca idiotul si criminalul de Antonescu ne-a bagat bunicii intr-un razboi de necastigat, de partea raului pe fata. Ca, proportional vorbind, etnicii romani au fost principalele victime ale criminalului.

    In privinta lui Basescu n-are rost nici o analiza. E doar un prost lipsit de scrupule, care, deloc surprinzator, a ajuns presedinte.

    Reply
  11. BogdanB

    @profesorul – comentariul 8: functia pe care Traian Basescu o ocupa in prezent nu-i permite sa faca astfel de comentarii cu privire la Regele Mihai. Din pacate Presedintele are carente mari in educatie, si nu se sfieste sa le impartaseasca publicului larg. Nu este prima data cand este neinspirat in aceasta privinta.

    Retrocedarile de proprietati sunt absolut firesti. Atat Pelesul cat si Savarsinul au fost proprietatile Casei Regale inainte de 1947. Inca ceva: Abdicarea Regelui a fost fortata. Nu a fost act patriotic, dar in acelasi timp nu a fost tradare cum curentul national-comunist si admiratorii Maresalului Antonescu au sustinut si sustin.

    Reply
  12. alinaMP

    Am o simpla recomandare pentru toti cei care au indoieli ca versiunea mea istorica este corecta: descarcati si studiati cele doua rapoarte prezidentiale, al holocaustului si al comunismului, chiar de pe situl presedintiei. Nu e nici un motiv daca Basescu nu citeste sa nu citeasca nici fanii lui.
    @nick, vezi ca pe e Hotnews toata transcrierea cind a spus de fregate, el a adus vorba, nu eu, ca sa plaseze stingaci faptul ca regele a colaborat cu rusii iar marinarii nu (desi erau marinarii regelui, se referea la momente diferite, etc).
    ce sa mai vorebim, omul nostru a dat-o in bara, a scos ce zacea in el, ignoranta, suficienta, mitocanie. Asta e.

    Reply
  13. george

    cum vedeti faptul ca regele pozeaza langa Iliescu si ca, culmea , tov.iliescu a fost unul care a reactionat imediat la declaratiile despre abdicarea regelui..cum vedeti faptul ca regele dupa ce si-a recuperat si averiile care erau lasate staului roman, este in gratiile tov .iliescu? tot tov .iliescu care l-a intors cu avionul de pe aeroport in anii 90….

    Reply
  14. Rika Venturiano

    Foarte pedagogic spus. Dar aveti o problema si pedagogia dvs. s-ar putea sa ramana la nivelul pe care fosta, actuala si unica „societate civila” si l-a propus in legatura cu orice-ar face dl Basescu:
    nu conteaza ca dl presedinte bate campii gratuit, megaloman si vecin cu niscaiva probleme de tratat la psihiatru, cei care-l combat n-au caderea sa o faca. Felicitari pt felul inc are furnizati munitie dnei Udrea. Va apropiati de dl Tismaneanu. Si prin incursiunile discrete autobiografice.
    Ca sa zic asa v-ati facut datoria si fata de dvs. si fata de un individ pe care l-ati sustinut relativ neconditionat desi suferea de mult de simptomele de care da pe dinafara la tv in ultima vreme. Date fiind circumstantele, e complcita si sa spui simplu „am gresit”, pt ca eroarea a fost gratuita si e descalificanta, pt oricne se vrea intelectual sau societate civila organizata, obicetiva si cu fundul in propria-i luntre.
    Dna Pipidi, in contextul paranoid pe care-l relatati si-l diagnosticati, ce relevanta are „a fi fost au ba regalist” cand zicerea se face la modul urmator: dl presedinte a depasit orice masura, nu pt ca suntem noi fani ai Regelui Mihai, ci pt ca pur si simplu nu se face, mai ales de-acolo de sus de unde l-au pus romanii?
    Nu stiu ce va recomanda pe dvs sa luati pozitie. Biografia, regalismul care v-o fi bantuit in anii 90? Cert e ca pe regele Mihai l-au adus in tara si l-au repus in drepturi, nu monarhistii din anii 90, ci culmea, cei care-l scuipasera. Tot ei s-au ocupat si de demersurile necesare inmormantarii lui Carol al II lea in tara, fiind republicani convinsi si daca vreti, liber cungetatori. Pana la urma gesturile astea fac diferenta dintre marlanie si bun-simt, fie ultimul si tardiv. Mai bine mai tarziu decat deloc.
    Niciun fan neconditionat sau nitel mai critic al dlui Basescu n-a sesizat penibilul relatiei dniei sale cu Paul Lambrino. (I-a luat si acolo locul dlui CV Tudor) si ca sustinatori ai omului de dreapta Basescu ati girat in grup atacurile la casa regala prin ricoseu la Radu Duda :) Era concurs prin 2008 la dat in Radu Duda, personaj mult mai de ignorat decat dl Basescu, dar subiect ideal de facut diversiune si circ din care sa ne salveze… presedintele. Credeti ca dupa ce va fi ajuns la Cuza se va opri cu lectiile de istorie stimata doamna?
    Veti continua sa repetati e dement, dar ceilalti sa taca ca n-au cadere?

    Reply
  15. Costel Chiş

    Nu putem ignora istoria . Monarhia a pus bazele statului nostru.A ataca monarhia constituţională în acest fel este josnic.Este adevărat abdicarea forţată nu a fost un fapt eroic ,însă în nici un caz nu a fost trădare .Dacă este nevoie să vorbim de interesul naţional eu consider că pentru salvarea republicii Domnul Băse ar trebui să demisioneze imediat ,pentru că în caz contrar la finalul celor 2 mandate ultima soluţie pentru salvarea ţării nu va fi decât MONARHIA. P.S. Atenţie la comentariul numărul 13. Este foarte pertinent.

    Reply
  16. cornel

    Opinia mea este vrs. basescu atitundinea de baza este ignorarea lui. Desigur, indepartarea lui este un deziderat, dar atentie, unui alcolic incult/fara caracter samd marginalizarea prin ignorare este o pozitie obligatorie de bun simt.

    Reply
  17. Mihai

    Domnul Presedinte probabil crede ca si Regele era la acea vreme un Rege ,,jucator’ fara morala si respect fata de legile tarii si care foloseste institutiile statului pentru punerea in aplicare a planurilor murdare urzite in laboratoarele Cotroceniului. Invrajbirea acestui popor este singurul d-lui obiectiv iar cei care inca mai credeti in acest tip de conducator nu sunteti sanatosi sau sunteti profitorii acestui sistem , care ,nu ati fi ajuns la un anumit nivel de bunastare fara strategia bolnava a acestui individ fara scrupule care a adus la rang de virtute hotia, satajul,pupincurismul, minciuna, prostia, ignoranta, fala, suficienta, lauda.

    Reply
  18. Mihai

    Probabil d-l Presedinte crede ca si Regele la acea vreme era un Rege jucator care nu tinea cont de nimic, nici de constitutie nici de legile tarii. Cei caere mai sustin inca acest tip de conducator ori sunt bolnavi ori sunt santajati ori sunt beneficiarii acestui tip de reprezentant.
    Invrajbirea poporului a fost singurul obiectiv al Presedintelui care i-a iesit inrest doar vorbe ,Acest comportamet al politicienilor de speta d-lui Presedinte ne dezonoreaza prin comportamente nedemne de functia pe care o au si bineinteles ca se spune ,,asa conducator asa popor’
    Acest tip de conducatori au adus la rang de virtute ; minciuna , santajul, pupincurismul, ipocrizia, ignoranta, prostia etc. Aceaste ,,zoi’ (licenta a d-lui Presedinte) trbuie spalate cat mai repede de pe geamurile acestei frumoase si bogate tari de adevarati barbati de stat sanatosi la mintye si la trup,cu viziune creatoare de bine.

    Reply
  19. victor

    Gresiti Doamna
    Regele nu s-a opus Holocaustului,chiar daca a favorizat cativa evrei si consiliul de coroana era o forta in conducerea statului chiar daca puterea executiva era la general,si ulterior la Petru Groza.
    Regele stia mai bine decat muritorii de rand ce inseamna comunismul si erea in cunostinta de cauza ce va urma daca demisioneaza.
    E vinovat de ce a urmat si singura circumstanta atenuanta este aceea ca ar fi putut afla de intelegerea celor 3 mari asupra sferelor de influienta.
    Faptul ca a cedat in fata fortei (pistolului) este o lasitate mai ales la un conducator

    Reply
  20. radu77

    Ce e cu atata valva in jurul acestor declaratii? Asa gandesc majoritatea celor de-o varsta si de-o cultura cu acest personaj impropriu denumit presedinte. El a efectuat niste afirmatii gen palavrageala de crasma si le sustine ori de cate ori are ocazia, e reprezentativ pt. o mare parte a populatiei; din momentul cand si-a aprins tigara in fata Consiliului Europei, imediat dupa prima investire, trebuia sa ne fie clar cu cine avem de-a face. Pe de alta parte, dupa ce si-a rapus, pe rand, toti dusmanii (ultimul fiind poporul roman), are nevoie sa-si caute altii, precum regele. Probabil ca urmeaza Burebista, Toma Alimos sau calul lui Fat-Frumos…

    Reply
  21. Nick Sava

    @Alina MP: „ce sa mai vorebim, omul nostru a dat-o in bara, a scos ce zacea in el, ignoranta, suficienta, mitocanie. Asta e.”
    Draga doamna, aveati o ALTFEL de parere despre Basescu? Nu se stie de 5 ani ca e mitocan, ignorant? Nu aceasta a facut mare parte din intelectuali sa se indeparteze de el? Cu ce a schimbat, in bine sau in rau, ACEASTA declaratie perceptia dvoastra, de-o pilda, despre Basescu? V-ati hotarit, deodata, sa nu il mai alegeti? :-)

    In schimb, declaratia lui a scos multe din foarte multi. Au devenit „aparatorii Adevaratei Istorii” cei care pina alataieri il injurau inca pe MS Regele!

    Eu, monarhist convins inca din 90, nu pot decit sa sper sa se revina la o Monarhie Parlamentara. Mai ales cind vad care sunt alternativele la presedintie in 2014. Deci, opinia mea nu e bazata pe ce a facut bun sau rau MS Regele, Monarhia, Casa Regala e deasupra lui. Sunt convins ca daca i s-ar fi cerut sa abdice nu in 47, ci in 57, ar fi refuzat, indiferent de consecinte. Si mai stiu ca Basescu nu ar fi abdicat, nici Antonescu (nu Crin…) Cum, de altfel, nu a abdicat nici Coposu, nici Ratiu – dar a facut-o javra de Campeanu. Nu e vorba de tradare nationala. Nici principiile nu merita a fi tradate. Asa cred eu, dar nu mai sunt tinar :-)

    Reply
  22. profesor

    Este pentru prima oara poate pe forumurile de comentarii ca aproape nu apar insulte si grosolanii, parerile sunt diferite dar fiecare incearca sa-si sustina punctul de vedere decent, asta este mare lucru!
    Parerea mea este ca sunt nuante de care trebuie sa se tina seama: monarhia a contribuit in prima ei parte la sustinerea dezvoltarii Romaniei moderne, acesta este un fapt incontestabil. Ultimii nostri monarhi au fost imorali sau slabi si nu au facut cinste ideii de monarhie in general. Eu as critica oamenii monarhi nu monarhia, as critica actele lor de slabiciune si uneori lasitate…Regele nu a semnat cererea de comutare a pedepsei cu moartea pentru Antonescu, atunci nu exista decat o amenintare personala….nu stim daca nu a facut asta de teama sau din razbunare pentru marginalizarea lui de catre maresal…proprietatile Casei regale nu apartineau persoanelor fizice …in plus exista cazuri de fosti membri ai caselor regale care au refuzat reimproprietarirea (vezi Bulgaria) de membri ai familiei regale care nu au cerut niciodata in ultimii 50 de ani vreo proprietate (vezi Franta), regi care au gasit solutii in momente critice (vezi Baudouin care a abdicat pentru a nu-si incalca principile dar si pentru a nu provoca o criza politica). Fostul rege Mihai a fost prea tanar, prost sfatuit, influentat, temator pentru vremurile acelea…ar fi putut intra in istorie altfel ca si tara pe care teoretic o carmuia. Antonescu a ordonat fara indoiala actiuni criminale dar nu a fost singurul vinovat de asta. A fost executat si constiintele multora sunt linistite. Ceausescu a facut enorm de multe fapte grave, a fost executat si constiintele multora s-au linistit. Trebuie poate sa intelegem ca greselile de aceste dimensiuni nu pot fi opera unui singur om…poate asta a vrut sa spuna presedintele Basescu (repet nu sunt nici pe departe un fan al lui si trebuie criticat dar respectul asupra acestei institutii trebuie sa ramana…este poate diferenta intre ultimul rege al Romaniei si Monarhia din Romania…)

    Reply
  23. BogdanB

    @profesoru:
    „Fostul rege Mihai a fost prea tanar, prost sfatuit, influentat, temator pentru vremurile acelea…ar fi putut intra in istorie altfel ca si tara pe care teoretic o carmuia.”

    Eu sunt la polul opus! Regele si Consilierii de la Palatul Regal (Mocsony-Stircea, Sanatescu, Ionnitiu) au orchestrat lovitura de stat cu mare curaj. In dupa-amiaza zilei de 23 august 1944 Regele convocase pe toti liderii partidelor politice, in frunte cu Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, Titel Petrescu si evident Lucretiu Patrascanu la Palatul Regal. Intelegerea era urmatoarea: in cazul refuzului Maresalului Antonescu de a preda puterea, acesta urma sa fie arestat impreuna cu Ministrul de Externe Mihai Antonescu si predat unui grup civil format din membrii partidelor politice. Se luase in calcul predarea lui Antonescu Politiei, dar acest scenariu a fost abandonat deoarece liderii politici si Regele s-au temut ca Antonescu ar fi fost eliberat de conducerea Politiei Capitalei si ar fi incercat sa formeze un Guvern rebel, filo-german.

    Din nefericire, Iuliu Maniu si reprezentantii PNT au fost de negasit in acea seara. Primul sosit la Palat a fost Lucretiu Patrascanu. Ulterior, acesta l-a introdus pe Emil Bodnaras (drept Inginerul Ceausu) sosit cu un grup de civili inarmati – garzile patriotice. In lipsa lui Maniu, Regele si consilierii sai au trebuit sa formeze Guvernul pe loc. Maniu, Bratianu si Petrescu au primit posturi de Ministri fara Portofoliu iar Patrascanu cel de Ministru al Justitiei „ad interim”.

    In dimineata zilei de 24 august 1944, Bodnaras si garzile sale au preluat pe Antonesti si i-au ascuns intr-o casa conspirativa din cartierul Vatra Luminoasa din Bucuresti. Regele a fost refugiat la Sinaia pentru ca nemtii incepusera represaliile la anuntul loviturii de palat.

    In ziua de 31 august 1944, la 2 zile dupa intrarea trupelor sovietice in Bucuresti, comunistii i-au predat pe Antonesti ocupantului sovietic. Cu si fara Rege in Bucuresti lucrurile ar fi fost la fel.

    Mentionez ca Regele a tatonat cu puterile aliate predare lui Antonescu si judecarea lui intr-un tribunal international de razboi, ce mai tarziu urma sa fie Nuremberg. Aliatii au refuzat.

    Reply
  24. ingrid

    ROMANIA A DEVENIT MARE DATORITA REGELUI; TOT CE AU FACUT CEI CATIVA MARI ROMANI DIN ISTORIE PENTRU TARA LOR A FOST APROAPE DEGEABA; TARA A FUNCTIONAT CU ADEVARAT DOAR 22 ANI, IN REST PARVENITII FARA DE CARACTER ADICA JUMATE TARA, SUNT IN FRUNTE CU TRAIAN BASESCU , PURTATORUL LOR DE CUVANT; CEALALTA JUMATE DOARME, IAR DINTRE EI UNII SUNT NEPUTICIOSI, NU AU VIZIUNE, CELALTI NU SUNT SUFICIENT DE PUTERNICI ! PAI CINE L-A LAUDAT PE TRAIAN BASESCU SI L-A PROMOVAT INCA DE PE VREMEA CAND ERA PRIMAR GENERAL ? SI PENTRU CE A FOST CONSIDERAT TB MARE BARBAT ?PENTRU OMORAREA CAINILOR STRAZII SI PENTRU DARAMAREA TARABELOR !!! CE FACE ACUM DRAGUL NOSTRU PRESEDINTE ? DA SATISFACTIE SIMPATIZANTILOR LUI, ARATAND TOT CE POATE EL SI CU BACKGROUNDUL LUI. E RAU CA STRAMOSII NOSTRI AU FACUT ATATEA EFORTURI PENTRU CA NU E CU CINE SI SUFERA CEI CARE NU SUNT LEGUME, AU O VIZIUNE, DAR JUMATE DINTRE ROMANI PREFERA NONVALORILE; TOTI CEI CARE S-AU BUCURAT DE BARBATIA LUI BASESCU PENTRU OMORAT CAINII SUNT DEZAMAGFITI CA LE APLICA ACELASI TRATAMENT ATAT CAT ESTE POSIBIL, DAR TOT PE EL IL ADMIRA PENTRU CA LE PLACE STILUL DE A FI TARE IN FATA CELOR SLABI !!!

    Reply
  25. Claudiu

    Doamna Alina,eu cred ca presedintele nu trebuie sa jicneasca pe nici un cetatean al Romaniei,dar pe Regele Mihai, ca intre sefi de stat poate.
    Regele Mihai ca si un alt roman pe nume Ion Tiriac,nu merita nici un pic de respect pentru ca dupa revolutia din1989,nu a ajutat Romania cu nimic ba din coatra unul a luat multi bani de la statul Roman iar celalalt a facut avere mare in Romania in timp foarte scurt. Asa ca Basescu are dreptate.
    Claudiu

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *