Ne întoarcem ușor-ușor la lucrurile mărute care umplu formele democrației în care ne place să credem că trăim. Un exemplu: în luna octombrie a fost în dezbatere publică proiectul de lege care modifică OUG 109/2011, ce reglementează guvernanța corporativă în companiile de stat (CS) și în regiile autonome. Proiectul de lege ar fi trebuit să fie o cărămidă în plus la reforma începută în 2011, ca parte din condiționalitățile programului de asistență acordat României de FMI și UE, scopul fiind reducerea riscurilor pe care companiile de stat românești îl reprezintă pentru buget.
Am contribuit cu câteva comentarii și propuneri la proiectul de lege, însă până la momentul în care vom afla cum arată textul final al legii, vreau să pun pe tapet câteva concluzii anticipative și contextuale, mai ales în lumina evenimentelor de la sfârșitul anului trecut ce privesc ingerințele politice la nivelul Electrica.
În primul rând, la cum arată textul de lege supus dezbaterii publice în octombrie 2015, se pare că mai ratăm o șansă spre reformarea radicală a CS. Acum aproape cinci ani, OUG 109/2011 promitea în primul rând profesionalizarea consiliilor de administrație și transparentizarea CS. La patru ani de la implementare, concluziile unui raport independent comandat de Ministerul de Finanțe arată că ordonanța nu este implementată cu rigoare, impactul la nivelul CS nu este cel scontat și așteptările față de reformă au fost, în general, nerealiste. Așadar, legislația n-a livrat, dar mergem înainte și ne facem că nu vedem.
Reforma CS a fost dusă mai departe în 2015 – așa cum este asumat față de FMI și UE – prin măsuri binevenite de altfel, cele mai importante fiind pragurile maximale pentru remunerația membrilor din consiliile de administrație (CA) și directori, obligativitatea publicării nivelului acestora (!!!) și înăsprirea și coordonarea mai bună a informațiilor cu privire la CS între Ministerul de Finanțe și ministerele de linie ce au în portofoliu CS. Măsurile sunt grozave, dar nu se adresează principalei probleme de la nivelul CS din România: neaplicarea legilor deja existente și neasumarea politică a reformei. Altfel zis, mimăm reforma și câteodată o aplicăm în litera, dar nu și în spiritul legii, pentru că ne este cerut de terți, însă lipsa reformelor mai degrabă ne avantajează, doar că nu la nivel de economie națională, ci pentru că permite o politică ”extractivă”. Cazul semnalat la finalul anului trecut de presă și ONG-uri în care Ministerul Energiei din Guvernul Ponta încerca să modifice componența CA Electrica și să deturneze profitul obținut prin listarea la bursă este emblematic pentru rezistența la reformă și derapajele ministerelor.
Recunosc că nu înțeleg cum în condițiile în care ai un sector al CS mare în comparație cu alte state din UE și OECD ce angajează 4% din forța de muncă din România și per total este generator de pierderi ce afectează și companiile private, guvernul nu a reușit să impună reforme care să funcționeze și nu a făcut din asta o prioritate și un domeniu strategic. În plus, CS sunt actori dominanți pe piața de energie și transport, de care depinde performanța economiei în ansamblu.
Nu am văzut nicio recunoaștere a lipsei de capacitate ministerială în declarația fostului ministrul al Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ce făcea referire la preluarea procesului de aplicare a OUG 109 de către Banca Mondială. Aș argumenta mai degrabă că tocmai faptul că nu știam cu exactitate ce aveam Ministerul de Finanțe de gând și faptul că am regăsit adevăratele probleme existente la nivelul CS nu în documentele de politici publice ale Guvernului Ponta, ci menționate de către terți, a făcut ca angajamentul față de reforme să fie slab. Dacă nu recunoști că ai o problemă, nici nu va trebui s-o rezolvi – pare a fi jocul pe care guvernul l-a jucat, doar că erau creditorii care îl cam încurcau și împingeau de la spate.
Fostul guvern putea face multe, inclusiv putea crea un minister care să se ocupe exclusiv de CS, de reformă și administrarea acțiunilor statului. La fel poate face şi cabinetul actual. Guvernanța corporativă a CS este un domeniu foarte studiat și detaliat în ghiduri ale OECD, ale Băncii Mondiale și FMI, încât guvernul sau legiuitorul nu trebuie să reinventeze roata, ci poate lua diverse formule de-a gata direct din astfel de surse. Vrei să vezi principiile pe care le recomandă OECD cu privire la guvernanța CS, atunci te uiți în ultimele actualizări ale acestor principii în 2015, făcute cu o largă participare publică. Te mai uiți și în toolkit-ul Băncii Mondiale din 2014 pe același subiect, dacă vrei să afli mai multe. Vrei să introduci standarde de audit intern și extern în legislația CS? Atunci vezi că sunt standarde internaționale pentru ambele astfel practici profesionale. Vrei să faci raportare integrată? Atunci te duci pe pagina web a Global Reporting Initiative și găsești ghidul care te învață în detaliu cum să faci asta.
Guvernul trebuie să facă mult mai multe pentru ca declanșarea reformei CS să producă și efecte:
1. Să instituie un sistem legislativ ”sănătos” și consolidat ca aplicare care să reglementeze guvernanța corporativă și să încurajeze aducerea CS sub incidența legii societăților și listarea la bursă. Nu trebuie să reglementăm totul în detaliu și ca alternativă pot exista o serie de recomandări și regulamente care să ajute la ”internalizarea” administrării moderne a CS.
2. Crearea unui aranjament instituțional care să permită o mai bună monitorizare a performanței CS și să identifice responsabili. În condițiile actuale, Ministerul de Finanțe nu are nici capacitatea, nici expertiza să facă acest lucru. Mai mult, structura de guvernanță corporativă actuală nu sprijină depolitizarea sau separarea rolurilor statului între cel de proprietar și cel de reglementare. O variantă este centralizarea funcțiilor de proprietar ale statului într-o singură instituție, cel puțin asta recomandă bunele practici internaționale, dar asta nu este o rețetă sigură spre succes. Totuși în condițiile practicilor informale din administrația publică din România ce se degrevează de responsabilitate la orice nivel pe scara ierarhică, s-ar putea ca o astfel de instituție să fie un pas înainte. În aceeași idee ne trebuie piedici mult mai eficiente împotriva ingerințelor politice în funcționarea CS.
Sectorul are nevoie și de definirea clară a mandatelor, a strategiilor și obiective la nivel macro și individual. În forma în care se regăsește textul proiectului ce transformă OUG 109 în lege, deși se vorbește despre scrisori de așteptare elaborate de ministere față CA și management și despre mandate care să includă indicatori de performanță, astfel de date financiare sau nefinanciare nu sunt planificate a fi publice nici măcar parțial.
3. Reforma CS trebuie să aibă la bază o disciplină fiscală și financiară. Trebuie redus accesul preferențial la finanțarea publică directă și identificarea, calcularea și publicarea costurilor asociate și generate de serviciile publice furnizate de CS. Povara fiscală generată de CS trebuie nu doar măsurată, ci și monitorizată și calculate riscurile ce decurg de aici.
4. Profesionalizarea CA care să însemne procese structurate și transparente de numire a membrilor, împuternicirea board-urilor cu atribuții în stabilirea de strategii și obiective, în numirea directorilor și administrarea riscurilor. În aceeași idee este nevoie de separarea rolurilor de președinte de cel de CEO, dezvoltarea de politici de remunerare și evaluare transparente a CA și formare a membrilor CA. OUG 109 și proiectul de lege ce o completează prevăd toate aceste măsuri, dar lasă și portițe, de la lipsa de constrangere în aplicare legii la permiterea ca în poziția de director să fie numitți inclusiv membrii din CA. Altfel spus aceștia se pot numi singuri și evident că se consideră suficient de calificați pentru asta.
5. Transparentizarea, publicarea de date cât mai actuale și protejarea drepturilor acțioanarilor minoritari. CS nelistate pe bursă stau deplorabil la capitolul raportare. Standardul ar trebui să fie cel de pe piața de capital. Ne mulțumim însă și cu prevederile legale ale viitoarei legi ce stipulează publicarea pe pagina web și păstrarea pentru cel puțin 3 ani a hotărârilor AGA, a rapoartelor contabile semestriale, a CV-urile membrilor CA și ale directorilor și a nivelului remunerației acestora, a raportului anual al CA, a codului de etică și a raportului de audit. Pe de altă parte, amenzile sunt mici pentru nerespectarea obligațiilor de raportare și publicare – de la 1000 la 3000 lei – și nu reprezintă un stimulent pentru conformare.
Transparentizarea nu produce tot timpul și automat asumarea de mai multă responsabilitate și eficiență. Există însă un caz, recent, în Slovacia, când transparentizarea radicală prin publicarea integrală într-un registru web a contractelor tuturor instituțiilor publice, printre care și ale CS, a produs un astfel de efect. Impactul a fost publicarea a peste 780.000 de contracte între 2011 și 2014. Între timp, această lege a suferit câteva modificări în sensul în care i-au mai fost tăiați câțiva dinți prin amendare. Astfel, CS de exemplu trebuie să publice integral doar contractele clasificate ca fiind ”non core business”, în timp ce contractele clasificate drept ”core business” sunt publicate parțial. Efectul unei astfel de legislații a fost creșterea numărului de utilizatori de internet care au verificat contracte online: 472.000 în 2012 (la o populație de 5 milioane), percepția corupției în scădere și descoperirea unor cazuri de irosire crasă a fondurilor publice (de exemplu, achiziția de fructe de mare pentru patru ani de către guvern în contravaloare de 300.000 de euro).
Doar într-un astfel de demers văd trasparența ca producând efecte rapide. Costurile nu ar fi deloc mari: un astfel de portal care să reunească documente în format electronic ar costa în jur de de 20.000 de euro, întreținerea ridicându-se la 4.500 de euro pentru actualizare în primii ani de funcționare. Ar fi însă o investiție pe care decidenții noștri îmi imaginez că n-ar sprijini-o și nici nu i-ar vedea plus-valoarea.
Reforma CS nu este însă ușor de implementat și este de multe ori este privită ca un precursor pentru privatizare, iar în cazul României putem număra pe degete cazurile care au avut succes, de unde și doza de scepticism poate față de reformă.
Consultaţi aici Punctul de vedere SAR referitor la amendamentele proiect de Lege pentru aprobarea OUG privind guvernanţă corporativă.
Doamne fereste cum sa reformam companiile de stat, doamne fereaste cu transparenta, pai cum mai furam? Cum, cu cine, mai facem contracte? Noi baietii destepti sa ramanem doar cu ce-am furat pana acum?