Lucian Davidescu

Realpolitik cu taxele mici ale domnului Ponta

Victor Ponta a anunțat tăieri spectaculoase de taxe de anul viitor – TVA de la 24% la 20% și cota unică de la 16% la 14% – cu un scop cinic atât de evident încât nu mai merită menționat decât în fugă: supraviețuirea politică majorității partidului pe care îl conduce și implicit a guvernului care îi poartă numele. Dacă mai prinde momentul, poate să se răzgândească sau să vadă pe loc cum gestionează consecințele dar măcar din aceeași postură iar dacă nu, poate da vina pe competitorii politici că „n-au vrut”.

Reflexul de-a taxa un astfel de comportament este legitim; comportamentul vine dintr-un fel păgubos de-a face politică fără a calibra fin măsurile și fără a anticipa consecințele pe termen lung. Totuși, trecând peste personajul Ponta, care a ajuns în poziția respectivă după un complicat lanț de împrejurări la care au contribuit și susținătorii (voluntar) dar și oponenții săi (mai mult involuntar), măsura trebuie judecată la fel de cinic. Mai mult încurcă sau mai mult ajută?

Aproape toate măsurile fiscale din istoria recentă a României au fost luate într-un hei-rup fără cap. Privind în urmă, unele au avut consecințe bune sau surprinzător de bune, altele proaste sau surprinzător de proaste. Însă tot istoric, în prima grupă au intrat tăierile iar în a doua creșterile. Iată cele mai recente exemple:

Cota unică: În Decembrie 2004, după ce a câștigat alegerile inclusiv cu promisiunea cotei unice și guvernarea cu ajutorul „soluției imorale” devenită între timp „soluție ilegală”, coaliția de guvernare nou-instalată era complet nepregătită tehnic să-și pună în aplicare promisiunile, ba chiar înainte de anul nou. În noaptea în care au promis că discută ultimele detalii ale cotei unice, echipa condusă de proaspătul ministru Ionuț Popescu a plecat acasă repejor, „că era târziu”. Au rezolvat-o a doua zi, din pix. Chiar și așa, impozitul fix de 16% a adus și aduce și acum la buget încasări mai mari din impozitul pe venit (procentuale, raportate la PIB) impozitul progresiv, cu prag maximal la 40%.

CAS+: În februarie 2009, guvernul Boc inversa ultima scădere CAS din calendarul lui Tăriceanu, adăugând încă 3%. Recesiunea începuse, dar datele de la statistică au apărut abia după încă două luni – de la +7%, „creșterea” economică s-a dus la -7% iar România a intrat într-o recesiune de doi ani din care a ieșit ultima din Europa. Vina era desigur împărțită între noul și vechiul guvern, dar pentru ignorarea automatismului de gândire fiscală „nu mărești taxele în criză” nu există scuză. Polonezii le-au tăiat iar tot atunci și așa n-au mai avut nici o criză.

TVA: În iulie 2010, cu o săptămână preaviz, a crescut TVA cu 5 puncte, de la 19% la 24%. De ce s-a ajuns aici? Pentru că din tăierea severă de salarii bugetare (25%) și pensii (15%), la rândul ei anunțată cu doar două luni înainte, de Curtea Constituțională a trecut – oarecum previzibil, dar poate că trebuia măcar așteptată decizia sau făcut planul de back-up din timp – doar prima. Pe termen scurt, banii au venit, dar în timp – surpriză: încasările din TVA ca procent din PIB s-au întors încetișor până au ajuns în 2014 la nivelul din 2010. Plusul de inflație din anul respectiv însă (8%, dublu față de 2009) a rămas inclus în prețurile curente, și le va rămâne și copiilor și nepoților.

CAS-: Tot guvernul Ponta și tot din aceleași calcule politice cinice a tăiat anul trecut CAS cu 5%. Tot fără calcule temeinice și surse de compensare a pierderilor de la buget. Anul trecut (electoral!) s-a încheiat cu deficitul bugetar la 1,85%, decent sub ținta angajată de 2,2%, iar creșterea economică a fost de 2,9%, binișor peste așteptările promițătoare de 2%. Toate celelalte preocupări „metodologice” au fost uitate, începând de la „emtio” până la prognoza FMI pentru 2015, care a rămas neschimbată.

Din păcate, toate aceste hei-rupuri sus-jos n-au mișcat mai deloc trendul care arată clar că România are o taxare uriașă. TVA este al treilea din Europa, dar cu cea mai proastă rată de colectare, doar 40%; ceea ce înseamnă că poți aduce aceiași bani la buget și cu TVA de 12% dar colectare de 80% cât e pe la alții. Taxarea muncii este în top 10 european și mondial, la 42,5% (tot ce oprește statul / tot ce plătește angajatorul), dar cu numai 4,5 milioane de salariați față de 7-8 cât ar trebui să fie dacă s-ar respecta proporțiile de populație; semn că s-ar putea strânge aceleași sume la asigurările sociale și cu o taxare de 25%.

Da, este mult de discutat despre reglajul fin: țintire, gradualitate, balans.

Pe scurt, scăderea abruptă a TVA nu mai folosește la nimic acum – firmele care au fost izgonite în subteran nu mai ies la lumină așa ușor, că știu la ce se pot aștepta. Există un singur avantaj pe termen scurt, că mai ușurează din presiunea asupra celor care se încăpățânează să plătească taxe dar nu fac față competiției dinspre cei care nu mai taie de mult facturi. Dar acest plus ajunge la buget cel mult indirect.

Reducerea cotei unice este cumva pe lângă subiect, că taie și din impozitul pe profit, de care nu se plânge nimeni. Iar 2pp în minus nici nu-i un stimul prea mare. Mult mai bun era impactul dacă taxarea muncii era scăzută mai mult – că impozitul pe venit se aplică la doar o parte din costul angajatorului, așa că scăderea de 2pp înseamnă doar 1,4pp tăiate din cifra de 42,5% cât e taxarea totală pe un salariu.

Iar „opoziția” cu orice preț, fie și justificată, nu face decât să întărească astfel de erori de calibrare, măsura în sine oricum se întâmplă, că nu degeaba „puterea” se numește putere. Iată două scenarii de lucru despre cum ar putea curge dezbaterea publică despre acest subiect.

Scenariul 1. Puterea anunță tăieri de taxe, din rațiuni partizane și fără calcule economice. Opoziția politică și civică sesizează ambele componente și… se opune. Inclusiv cu riscul ca unii să pice drept papagali (doctrinari) și să conteste ce-au susținut până atunci (punct bifat pentru putere) Puterea… poate, așa că face. Cum face? Așa cum și-a propus, cum altfel?

Scenariul 2. Puterea anunță tăieri de taxe, din rațiuni partizane și fără calcule economice. Opoziția politică și civică sesizează ambele componente și se gândește. Care e partea plină a paharului? Cât și cum se mai poate umple restul? Cum să nu intrăm în capcana asta de joasă speță? Iată un exemplu: Cum poate un partid care se pretinde de stânga să taie și mai mult impozitul mic pe profit impus de un partid de dreapta și în schimb să neglijeze taxarea uriașă a muncii? Îi pasă de profiturile și dividendele repatriate ale multinaționalelor? Nu-i pasă de locurile de muncă și de veniturile oamenilor simpli? Iar mesajul oportun-politic și documentat-economic rezultat ar fi simplu și convingător:

„Ponta, nu fi papagal (doctrinar), dacă tot tai, măcar taie de unde trebuie!”


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Realpolitik cu taxele mici ale domnului Ponta

  1. Tempor

    Cand macro bate micro :
    „Vâlcov justifică noul mod de impozitare prin faptul că microîntreprinderile reprezintă 78,3% din totalul societăţilor comerciale active, însă acestea realizează o cifră de afaceri de numai 2,4% din totalul cifrei de afaceri realizate de firmele din România.”
    (sursa http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/ce-lasa-ia-portofel-noul-cod-fiscal-specialistii-prea-bun-tara-1_54e4c833448e03c0fdbf0165/index.html)
    Ce vor de fapt prin aceasta justificare!?? Sa oblige micile firme sa creasca artificial cifra de afaceri altfel sunt niste ratati si trebuie sa intre in faliment si suprataxati si la final?
    Seamana a plan diabolic, o haituire a celor mici de catre marile haite dornice de mai multi bani si inavutire fara scrupule!

    Reply
  2. Ana

    de acord. insa taxarea totala pe un salariu e de 73%, a spus asta chiar darius valcov ieri in timp ce isi prezenta proiectul

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *