Rasistii lui Baconschi. Noua fata a dreptei

La urma urmei, dacă am ajuns să avem un premier plagiator, pucist și cheguevarist, de ce n-am avea în scurtă vreme o președintă romă, lesbiană și atee” – Adrian Papahagi. Facebook

Ne-am îndignat cu toţii cînd dl. Şova a exprimat îndoieli faţă de existenţa Holocaustului perpetuat de români la Iaşi, deşi îl recunoştea pe cel de la Odesa. Dl. Baconschi ne îndignase şi el mai demult cu referinţe tipic rasiste la biologia ţiganilor, cumva asociată cu criminalitatea în mintea lui simpluţă. Iată că omul său numărul doi, Adrian Papahagi, noua speranţă a dreptei româneşti, se dă în petec integral cu comparaţia de mai sus. Legionarul român nu este schimbat de studiile în străinătate, unde asemenea afirmaţii ar atrage exmatricularea.

Ei îndură proximitatea valorilor occidentale în tăcere şi apărîndu-se de influenţa lor nefastă, că e la Cambridge, Londra sau Paris, tot aşa cum fundamentaliştii islamici merg în Vest să înţeleagă natura sa ca să îl poată combate mai bine. Ai noştri băieţi proptesc biserica românească mai ceva ca biblioteca peste tot pe unde se duc, şi motivul pentru care nu ajung la catedre pe acolo, ci în vile RAAPPS la noi este e că li se pare mai pasionant să lupte în universul blogăristic din limba română unde nu există nici o cenzură a civilizaţiei şi fraze precum cea de mai sus pot fi emise de un candidat la Parlament decît în cea a jurnalelor ISI, unde intrarea este cernută prin controale de calitate de cea mai mare exigenţă.

Rămîne de văzut dacă a face din aceşti inadaptaţi generaţia nouă în politica românească e o idee, nu bună, că asta mi se pare dincolo de orice dezbatere, ci oportună electoral. Iată că avem titraţii noştri care se pot confrunta cu dnii Becali şi DD la capitolul vorbit poporului pe limba cea mai de jos a selecţiei speciilor, sau pe acolo. La sfîrşit, poate din fetele alea fraiere care s-au dus să pună osul pe la Noua Republică pentru a-i băga în parlament pe masculii ăştia le explică atunci cînd îi prind pe acolo ca nu e o alegere să fii femeie, romă şi nici măcar lesbiană, cum cred ei în ignoranţa lor, dar e o alegere să fii plagiator, antisemit, legionar, teolog sau rasist.

Cititi si aici http://www.contributors.ro/fara-categorie/solicit-garantii-pentru-libertaea-de-constiinta-de-la-noii-mei-prieteni/


Recomandări

10 thoughts on “Rasistii lui Baconschi. Noua fata a dreptei

  1. k.

    M-am distrat mult. Respectele mele doamnă. De la o vreme încoace sunteți din ce în ce mai simpatică.

    Reply
  2. Nick Sava

    Dna Alina, apreciez inversunarea cu care puricati toti acesti “inadaptati” care se doresc “generatia noua”. Nu-i lasati! De la blogareala la declaratii la un pahar de vorba, de la acuze, chiar si nedovedite, la haznale atente… Prin asta ne feriti de eventuale deziluzii. Numai ca, nu stiu de ce, am impresia ca, in cazul dvs, ramine valabila O SINGURA ALTERNATIVA: niciuna! Sa ne multumim cu “vechea garda” – pe asta cel putin o stim. Si mai ales, “vechea garda” dintr-o anumita parte a esichierului. Citind articolele dvs si taind orice alte variante, ne ramin cam tot cei promovati de 23 de ani incoace. Care acum sunt deja la nivel local, iar de miine, la cel parlamentar. Desigur, ARC va veghea ca ei sa se reformeze incet, INCET, peste generatii, mai zimbind frumos, mai plagiind, mai mintind intre timp, mai semnind Acordul pt buna guvernare si furind deloc transparent… Dar macar pe astia ii stim, sunt ai nostri! Sa nu vina vreun “legionar” sa ne strice ploile!

    Reply
  3. Carmen

    Si eu sunt femeie… O fi bine, o fi rau???
    Poate ar trebui ca domnii acestia cu teologia in dinti sa ia exemplu de pe la guvernul francez, unde jumatate din ministri sunt femei, ori poate sa arunce un ochi catre democratia nemteasca… cancelarul lor e o doamna.

    Reply
  4. Doubting Thomas

    “Fratii” intru credinta ai domnului Papahagi sunt exact aia care, îmbibaţi de certitudinea superioritatii lor morale şi lipsiti de cele mai elementare dubii, ale-au spanzurat pe vrajitoarele de la Salem. Nu degeaba a scris Ciucu ce a scris. Puritanii pe care nu intamplator englejii i-au facut pachet si i-au usuit in coloniile Americii de Nord.

    Reply
  5. aura

    Sper ca Adrian Papahagi si altii cu aceeasi mentalitate retrograda sa nu aiba ocazia vreodata sa decida destinele altor oameni. Prefer un decident prost sau corupt decit un decident fundamentalist.

    Reply
  6. O. Tender

    Este un comentariu scos din context. Chestia cu femeie rroma etc este a lui Cernea, care voia sa stabilieasca in mod aberant criteriul democratiei in Romania.

    Reply
  7. adam

    E comic, comentatorul Tender nu a bagat de seama ca istetul de papahagi s-a autodemascat stergind comentaiul d epe Facebook. Noroc ca l-au salvat multi

    Reply
  8. Nick Sava

    @Doubting Thomas
    dati chiar dvs dovada de superiotate judecind acolo nu sunteti chemat sa judecati. Amintiti de “vrajitoarele din Salem” si de puritani. Cite au fost ele? Se pot compara cu sutele de mii de “vrajitoare” arse de bisericile “traditionale”? De crimele facute de tot feluld e religii in numele credintei? De sutele d emilioane de oameni ucisi de atei, in numele “fericirii poporului pe pamint”? Un singur lucru: America e MARE tocmai datorita “puritanilor” – protestantilor si neo-protestantilor! Noroc ca cei de religie catolica si, mai ales, ortodoxa, TREBUIE sa se integreze… Cind ii “integram” noi pe “puritani” in Romania, se vede ce iese.

    Reply
  9. Laura

    Conducatorii din Islanda (Prim Ministru femeie, lesbiana, si atee, dar nu minoritara) si Belgia (Prim ministru homosexual, ateu si minoritar, dar nu femeie) au numai 3 defecte din 4. Ce vom face cu aceste tari cand Dl Baconschi si Papahagi for fii la putere ? Le mai toleram ca poate se indreapta, sau dam direct afara Belgia din Uniunea Europeana ?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *