Raportul Curții de Conturi despre dezastrul din universitățile românești trebuie analizat într-o ședință CSAT deoarece educația este o componentă a sistemului de securitate

Raportul Curții de Conturi despre învățământul superior a fost realizat de către experți străini, care au surprins starea de fapt din universitățile românești: dezastrul și eșecul sistemului universitar. Raportul spune pe șleau ceea ce toată lumea știe, dar ori se ferește să o spună, ori autoritățile se fac că nu văd, în primul rând Ministerul Educațiie Naționale și Cercetării Științifice.

Un învățământ superior de calitate se bazează și pe calitatea absolvenților învățământului preuniversitar. Calitatea învățământului preuniversitar este slabă, conform testelor PISA, unde România este depășită doar de Bulgaria la ponderea elevilor cu performanțe slabe. Până la introducerea camerelor de supraveghere la examenul de bacalaureat, majoritatea liceenilor luau bacalaureatul. Dar cei mai mulți dintre ei dintre ei ajungeau studenți, deoarece universitățile nu mai organizează examene de admitere, pentru a atrage cât mai mulți studenți. A fost o presiune extraordinară pe licee, pentru a fi cât mai mulți absolvenți cu bacalaureat. Camerele de supraveghere la examene a limitat această presiune, ale cărei consecințe sunt vizibile în evoluția cifrelor de școlarizare ale universităților.

 Calitatea slabă a absolvenților de liceu s-a propagat în universități, care au introdus pe piață un număr foarte mare de diplome fără acoperire în cunoștințe. ”Întrucât instituțiile de învățământ nu sunt interesate să elimine incompetența, deoarece pierd surse de finanțare, diplomele de învățământ superior au ajuns în piața muncii.” Din cauze demografice învățământul preuniversitar se contractă. Reînființarea școlilor profesionale aduce o nouă ofertă pentru tineri. În aceste condiții, singura cale de a atenua descreșterea numărului absolvenților cu bacalaureat este creșterea calității în învățământul preuniversitar și atenuarea ratei abandonului școlar. ”Orice manipulare a ratei de promovare a bacalaureatului, prin formularea unor subiecte facile, înseamnă subminarea premiselor de creștere a calității în învățământul universitar.”.

Evoluția învățământului superior a avut o dinamică proprie, fără să fie corelată cu dinamica economiei românești. S-au creat numeroase universități, facultăți, programe de studii și specializări de o calitate îndoielnică. România a avut cea mai mare creștere a numărului de studenți în UE.  Ministerul Educației s-a orientat spre dezvoltarea cantitativă a învățământului superior, pentru a justifica existența sistemului. Statul nu a urmărit crearea unei piețe competitive a serviciilor educaționale. ”Nimeni nu a definit calitatea și performanța sistemului și nimeni nu a tras la răspundere universitățile pentru eșecuri”.

Din interese financiare, singura preocupare a universităților a fost înmatricularea unui număr cât mai mare de studenți, indiferent de calitatea pregătirii acestora. Goana după avantaje financiare individuale și instituționale a trimis în derizoriu orice strategie rațională. După o perioadă de expansiune necontrolată a învățământului universitar, între 1990 și 2009, după 2010, pe fondul crizei economice și al scăderii demografice a început contracția sistemului universitar. Numărul studenților înmatriculați la universitățile publice a ajuns în 2013 la un nivel apropiat de cel din 1999-2000, de circa 350.000 studenți. Vârful a fost atins în 2006-2007, cu circa 520.000 studenți. În universitățile private contracția a fost și mai mare. De la un vârf de 411.000 de studenți în 2008, universitățile private au ajuns la un minim istoric de 79.000 de studenți înmatriculați în 2013.

O mare parte din acești studenți au fost înmatriculați la învățământul seral, cu frecvență redusă sau în învățământul la distanță. Universitățile de stat au avut între 2003-2009 în medie 90.000 de studenți la aceste programe, contractându-se până la 34.000 în 2013, în timp ce universitățile private s-au dezvoltat pe această nișă, atingând un vârf de inmatriculări de 289.000 studenți în 2009, de la care au coborât la 18.000 în 2013. ”Îngrijorător este faptul că, în lipsa unor teste asupra competențelor dobândite, nu există nici un fel de garanție că astfel de programe de instruire sunt de calitate.”.

Specializările care au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă au fost economic, juridic și universitar-pedagogic, datorită unei oferte educaționale excesive din partea universităților. Creșterea numărului de studenți la aceste specializări implică investiții minime, ceea ce explică apetența universităților spre creșterea ofertei educaționale. Universitățile private au avut în 2008 aproape 82% din piață în domeniul juridic și circa 75% în cel economic, iar în domeniul universitar- pedagogic 45%.

Crearea noilor universități a fost văzută de profesori ca o oportunitate de sporire a veniturilor, devenind foarte răspândită practica cumulului de norme la mai multe universități. Ceea ce nu spune raportul este că universitățile private, dar și cele publice noi au fost înființate cu suportul unor profesori de la universitățile publice consacrate. CV-urile lor, plimbate de la o universitate la alta, au servit în autorizarea provizorie și apoi în acreditarea acestor noi facultăți și specializări. Practic profesorii care au cumulat funcții la mai multe universități și-au sabotat propria universitate, unde au avut norma de bază, prin susținerea unor instituții concurente.

Creșterea numărului studenților a dezechilibrat raportul dintre numărul studenților și cel al profesorilor. De la un raport de 10 studenți la un profesor în 1999 s-a ajuns la o medie de 22 studenți la un profesor în universitățile publice, în timp ce în cele private raportul este și mai mare, de circa 40 de studenți la un profesor, după un vârf de 90 studenți/profesor în 2009. ”Cadrele didactice sunt principala resursă a sistemului de învățământ superior și de calitatea acestora depinde calitatea sistemului. Subiectul a fost ocolit cu obstinație. Nu s-a putut identifica niciun studiu pe această temă, care să fi fost dat publicității.”. Au fost relaxate standardele minimale pentru funcțiile didactice universitare și a fost eliminat rolul CNATDCU în validarea lor, în numele autonomiei universitare.

Totodată s-a deplasat ponderea posturilor didactice spre cele superioare, de conferențiar și profesor, ceea ce implică creșterea cheltuielilor. Raportul nu spune însă nimic despre blocarea avansărilor pe perioada crizei conomice și nici despre discrepanța enormă între salariile unui asistent sau lector (1.000-1.200 lei) și cele ale profesorilor (peste 4.000 lei), adevăratele cauze ale ponderii ridicate ale posturilor didactice superioare.

Majoritatea absolvenților nu au un loc de muncă în domeniul în care s-au pregătit, ci în domenii conexe sau chiar total diferite. Absolvenții de arhitectură și medicină au șanse mai mari să își găsească un loc de muncă în domeniul în care s-au pregătit, în timp ce absolvenții facultăților economice și de arte în domenii conexe. Absolvenții de științe umaniste, științele naturii și sport își găsesc de muncă în domenii diferite de cel în care au învățat.

Primele poziții într-un clasament al absolvenților de studii universitare care erau șomeri sunt ocupate de economiști, juriști, profesori, adică exact specializările care au avut cea mai mare ofertă educațională în perioada de creștere necontrolată a învățământului universitar.

Ministerul Educației nu a urmărit o politică de armonizare a ofertei cu cererea de pe piața muncii și a transferat exclusiv către universități politica educațională. Acestea au fost interesate de asigurarea finanțării printr-un număr ridicat de studenți, fără să fie interesate de inserția absolvenților pe piața muncii. Ministerul a centralizat pentru bugetare cifrele de școlarizare transmise de universități după criteriul capacității de școlarizare, fără să formuleze o strategie națională raportată la realitatea pieței muncii.

Nu există prognoze pe termen scurt și mediu pentru cererea de pe piață, astfel că nu sunt atenuate dezechilibrele de pe piața muncii. Prognozele ar trebui să constituie elemente pentru fundamentarea unor politici de finanțare prioritară a domeniilor de specializare în care este previzibilă o creștere a cererii. Ratele de angajare a absolvenților trebuie să devină criterii de performanță ale universităților și, implicit, criterii de finanțare.

Se afirmă în permanență că învățământul românesc este subfinanțat și că statul nu consideră educația o prioritate națională. Însă nimeni dintre cei care solicită resurse financiare suplimentare nu pune în discuție calitatea învățământului. Atâta timp cât efortul financiar nu este privit prin prisma rezultatelor, afirmațiile respective sunt lipsite de consistență. Finnațarea universităților publice în România s-a limitat la mecanisme care nu sunt orientate spre rezultate.

Prevederile Legii Educației Naționale din 2011 care reglementau mecanismele de finanțare pe criterii de performanță au fost anulate. Evaluarea universităților pentru ierarhizarea programelor de studii este un exercițiu fără impact financiar. Metodologia de finanțare suplimentară pentru excelență a rămas fără suport legal datorită mutilării LEN și trebuie înlocuită cu un sistem de indicatori și standarde de calitate.

Multe universități mici au intrat în criză financiară, acoperită prin pomparea de bani de la minister. În loc să analizeze fondul problemelor financiare, ministerul se limitează la acordarea repetată de ajutoare financiare. Contractarea sistemului de învățământ, determinată de scăderea populației, nu poate fi contracarată prin ajutoare financiare, ci numai prin restructurare.

Este necesară o reformă reală a învățământului universitar românesc, care să susțină autonomia universitară, cu întărirea transparenței și a responsabilității publice, pentru ca absolvenții să se poată integra pe piața muncii în domeniul în care s-au pregătit.

Raportorii recomandă evaluarea competențelor absolvenților de studii universitare, crearea unui mecasnim coerent pentru furnizarea de informații cu privire la inserția pe piața muncii a absolvenților, elaborarea sistematică d eprognoze privind cererea pe piața muncii pentru planificarea judicioasă a politicilor educaționale, elaborarea unei strategii de atragere a studenților străini, modificarea sistemului de finanțare, identificarea unor soluții de redresare a universităților cu probleme financiare, repartizarea finanțării suplimentare pe baza unor criterii noi de performanță, funcționarea Registrului matricol unic al universităților din România, diversificarea surselor de finanțare și îmbunătățirea managementului universitar.

Acest raport al Curții de Conturi nu este singurul document public care remarcă problemele din învățământul universitar românesc. Rapoartele cunoscute sub numele ”Barometrele calității” din 2009, 2010 și 2011 au atras atenția asupra slabei calități din universitățile românești și asupra necesității reformării sistemului. Legea Educației Naționale din 2011 a încercat să răspundă parțial problemelor semnalate atunci, însă legea a fost mutilată sistematic pentru interese personale sau de grup.

Autoritățile, atât Ministerul Educației, cât și universitățile, evită orice dezbatere pe marginea acestui raport. Deși raportul publicat a fost periat în urma unei ședințe de consiliere între raportori și reprezentanții ministerului.

De ce rectorii universităților din România se feresc să dezbată acest raport? De ce Ministerul Educației nu face publică poziția sa și nu informează piublicul despre măsurile preconizate pentru a corecta problemele semnalate aici?

Educația este o componentă a securității naționale. Calitatea serviciilor educaționale garantează dezvoltarea societății românești pe termen mediu și lung. De ce CSAT nu dezbate acest raport? De ce Președinția nu se implică în analiza acestui raport și în elaborarea măsurilor necesare?

Primul minsitru Dacian Cioloș va discuta azi în Camera Deputaților situația din educație. Nu știm dacă se va dezbate și situația din învățământul universitar pornind de la acest raport, care arată negru pe alb dezastrul din universitățile românești.

Care este poziția Comisiilor de învățământ din Parlament față de acest raport? A dezbătut doamna Ecaterina Andronescu acest raport în Comisia de învățământ pe care o conduce la Senat?

Ar trebui ca fiecare senator și deputat, fiecare demnitar din Ministerul Educației, fiecare rector și prorector din România să citească cu atenție acest raport și să își facă temele.

Educația este o prioritate națională și afectează securitatea națională. Ar fi cazul ca CSAT să se implice!

Raportul poate fi consultat aici!


Recomandări

5 thoughts on “Raportul Curții de Conturi despre dezastrul din universitățile românești trebuie analizat într-o ședință CSAT deoarece educația este o componentă a sistemului de securitate

  1. Adevarul din universitati

    Rectorii și acoliții lor din politica așteaptă pensia la salariile uriașe pe care și le-au alocat în baza autonomiei universitare protejate prin Constituție. Multa impostura,rețele infracționale de gulere albe pe care nimeni nu le atinge deși surmineaza economia și viitorul României. De ce nu se autosesizeaza DNA pe
    baza acestui raport al CC și al topului celor mai bine plătiți rectori din România? Ministerul public protejează infracționalitatea și impostura.Cand vor răspunde ,personal nu instituțional, miniștrii, secretarii de stat, directorii corpului de control,directorii direcțiilor ministeriale?Cate generații de sacrificiu mai sunt necesare pentru conservarea privilegiilor dinozaurilor comunistoizi ascunși în universersitati?

    Reply
  2. Liviu Giosan

    Excelent raport, bun articol. Cine sunt acesti experti straini ca sa le strangem mana?

    Reply
  3. Marcel Soviani

    Problemele cu invatamantul romanesc sunt vechi. Dateaza de la inceputul instaurarii comunismului. Iar povestea s-a repetat ciclic. In perioada recenta, de dupa 1990, pe aceleasi principii ca cele prolet-cultiste, s-a marit artificial numarul de studenti si s-au imprumutat reforme educationale din SUA dovedite aici pe continentul nord-american, metode falite/esuate/dezastruoase. Insa cu ajutorul Bruxelles-ului care a pompat bani masiv, aceste reforme au insemnat surse esentiale in construirea unor imperii ale unor birocrati si universitari corupti.
    Nu e de mirare ca pe acest fond avem un rector de o proasta calitate la UBB si istoriografia romaneasca sufera de un debilism mai rau ca pe vremea lui Ceausescu sau al lui Roller.

    Reply
  4. Mihaela Ungureanu

    Este foarte grav ca cei care au obtinut diplomele fara acoperire ,au ajuns in functii de conducere, iau decizii care ne afecteaza viata ,ocupa locuri care ar putea fi ocupate de oameni competenti.Pe vremuri , pentru a putea da un doctorat trebuia sa ai o anumita activitate stiintifica .Acum etapele se ard foarte repede . Cu metoda copy -paste ,dupa ce termina facultatea “geniile natiunii “fac eventual un masterat iar apoi pac doctoratul .Va imaginati ca acum sunt mai multe generatii de “dottori “care au devenit coordonatori de doctorate si scot la randul lor alte serii de “dotori”.Doamne ,cati or fi ?Politicienii au fost primii care au deschis Universitati prin toate colturile tarii.Fiica mea a fost studenta la Facultatea de Drept ,Universitatea Bucuresti .La Drept International la avut profesor pe Adrian Nastase .A fost o singura data la curs si a batut campii.Asistent era trecut un secretar de stat care venea din cand in cand .Majoritatea cursurilor le faceau cu un alt tip ,care nu se stia ce calitate avea.Carnetul de note a fost semnat de Adrian Nastase care nu fusese la examen .In acelasi timp Adrian Nastase mai era profesor la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir si la cel putin inca o facultate ,Parca la Targoviste,era si Prim Ministru al Romaniei si publica lucrari stiintifice . Ca autor s-a remarcat prin peste 150 de studii de Drept internațional, publicate în reviste din țară și străinătate, fiind autorul și a peste 140 de comunicări și expuneri prezentate la întâlniri internaționale.Aparea mereu la televizor si conducea un partid .Parca a fost si coordonatorul de doctorat al lui Ponta .O fi fost in aceeasi perioada?Cum putea un om sa faca toate aceste lucruri in acelasi timp ?

    Reply
  5. Adevarul din universitati

    Radiografie situația, ne plângem Di suntem indignați dar trebuie sa avem și sa cerem soluții pentru eradicarea fraudei cu filme din universități. Diplomele de licență , masterat si dictorat sunt copy-paste după studii și contracte de dinainte de 2000.Sunt conduse de profesori- fantoma, care nu vin la facultate pentru ca su alte interese politice sau de afaceri.Studenții nu stau în biblioteci sau laboratoare, caută să obțină dipoma cât mai facil iar sistemul îi încurajează. Eradicarea nu se poate face cu actuala conducere a ministerului sau universităților. Se impune rescrierea programelor didactice, implementarea normelor etice și trasarea direcțiilor de cercetare cu oameni integri și sub tutela experților străini. Mai puține universități, finanțare în funcție de gradul de angajare al absolvenților în domeniul pentru care au fost pregătiți, finanțare diferențiată în funcție de producția științifică cu vizibilitate internațională, încurajarea cercetării în domeniile de interes pentru dezvoltarea României. Soluții sunt dar cine are curajul și capacitatea sa le implementeze? Ne plângem de calitatea politicienilor dar mediul universitar ce model oferă?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *