Home Anticoruptie Actualitate

Radu Timofte, trimis in judecata pentru coruptie

30 Iunie 2009

DNA l-a trimis în judecată pe fostul director al SRI Radu Timofte în dosarul în care a fost cercetat pentru că şi-ar fi achiziţionat ilegal un apartament în centrul Bucureştiului.
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis luni în judecată pe Radu Timofte (foto), fost director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), pentru modul în care şi-a cumpărat apartamentul din Strada Mihai Eminescu. „În perioada septembrie 2004-martie 2005, inculpatul Timofte Alexandru Radu, în calitate de director al SRI, l-a determinat pe inculpatul Turcu Virgil, şeful Direcţiei Logistice din cadrul SRI, să-i închirieze şi, ulterior, să-i vândă în regim subvenţionat (mult mai mic decât preţul pieţei libere) locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, Str. Mihai Eminescu“, se arată într-un comunicat al DNA.
 
Pentru a obţine apartamentul, fostul director al SRI a depus două declaraţii false, dintre care una în numele soţiei, potrivit cărora cei doi nu deţineau alte locuinţe.

 Dosarul lui Timofte a fost disjuns în decembrie 2008 din cel al generalilor SRI, Ionel Marin, Dumitru Zamfir şi al maiorului Cătălin-Spiridon Miu, care au obţinut apartamente de la SRI la care nu aveau dreptul, situate tot pe Strada Mihai Eminescu. Timofte a cumpărat locuinţa de la SRI cu circa 35.000 de euro, în condiţiile în care aceasta valora pe piaţă, la cursul anului 2005, circa 200.000 de euro. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au impus sechestru pe apartamentul achiziţionat de Timofte de la SRI.


Sursa HotNews.ro

 

Comentariul dvs.!

1 georgel 2009-09-12
Mare talhar raducu asta.Cica el primea bani de la soru-sa din sua pe numele fica-sii.Cate cinsci sute de mii de coco,cum scria in Romania Libera pri 20003.De parca soru-sa ar fi acolo sotia lui BILL Gates. Sanchi!Bani furati din fondurile informatorilor.De ce dracu nu ancheteaza nimeni sa vada ca majoritatea ofiterilor au fost obligati sa lucreze cu agenti onorifici ca nu ar avea serviciul bani/