Dollores Benezic

Putin nu crede in lacrimile protestatarilor

Ce se mai aude dinspre euromaidan de când a intrat Putin pe porțile aurite ale Kremlinului și a anunțat că ia Crimeea?

A m văzut de curând filmul documentar Pussy vs. Putin și
m-au frapat două chestii la care nu m-aș fi gândit: cât de singure sunt
fetele alea în țara stăpânită de Putin, cât de puțină lume au reușit
ele să coalizeze în jurul lor acolo (în ciuda celebrității
internaționale), în schimb cât de bine au reușit să stârnească
indignarea extremiștilor ortodocși împotriva lor, ceea ce practic i-a
făcut un serviciu tot lui Putin. În final au ajuns celebre, dar la
pușcărie, lucru care nu s-ar fi întâmplat, totuși, pentru niște proteste
artistice, în democrațiile astea ale noastre șchioape de care ne
lamentăm hipsterește când ne plictisim de Facebook.

Desigur, ar fi de discutat calitatea și oportunitatea protestelor
lor. Registrul variază de la amuzant la îndoielnic, dar în accepțiune
generală ele s-ar încadra la o formă de artă modernă, cu mesaj politic.
S-au cățărat pe un troleibuz, în mijlocul traficului, și au aruncat cu
fulgi dintr-o pernă, strigând că Putin le cere femeilor să facă copii și
să stea la cratiță. Sau au intrat în catedrala din Piața Roșie și s-au
„rugat” la Iisus ca să-i scape de Putin.

Cu diferențe de abordări artistice, alte mesaje și semnificativ mai
mulți, cam așa își arată nemulțumirile față de diverșii lor conducători
vremelnici adepții protestelor de tip ocupy de prin toate țările
democrate. Proteste romantice au tot erupt în ultimii ani, ca niște
lăstari de primăvară, ici-colo, rupând lanțul rece al „dictaturilor”
democrate prin forța și puritatea oamenilor mânați în stradă de
idealurile mărețe ale libertății. Un fel de flower power reloaded, de
care am avut și noi parte în toamna lui 2013.

Curios, însă, că de când a intrat Putin pe ușile alea aurite de la
Kremlin și a zis că ia Crimeea (prin referendum, desigur) nu se mai aude
nici glas de protestatar pe euromaidan, nici acorduri revoluționare de
pian nu mai răzbat prin fumul cocktailurilor Molotov aruncate între
protestatari și jandarmii lui Ianukovici. Și totuși, Putin le-a smuls o
bucată din țara aia mândră și independentă pentru care stătuseră luni de
zile în piață. De ce nu mai zic nimic tinerii pro-europeni ucraineni
acum? Mă întreba cineva asta deunăzi și mi-am dat seama că da, parcă
n-am mai auzit nimic de ei. Mai există, sau țelul lor a fost doar să
schimbe puterea din Ucraina și acum că dictatorul a fugit la ruși nu mai
e treaba lor ce bucăți se desprind din țărișoară și în câte rate îi ia
Rusia din brațele Europei?

Adineauri am văzut poza asta postată de site-ul Reuters și mi-am dat seama încă o dată cât de desueți suntem toți cu idealurile
astea ale noastre democratice, în fața deciziilor geostrategice, cum le
place comentatorilor să le spună. Ce se întâmplă acum cu Putin versus
toată lumea e ca și când jandarmii ăștia zâmbăreți din poză s-ar
plictisi brusc de tipul care-și pozează prietena cu ei, și-ar scoate
bastoanele și ar începe să i le care pe spinare, și să ia fata ca pradă,
că le trebuie.

Ne jucăm toți de-a democrația, aruncăm cu cuvinte gen dictatură,
abuz, opresiune – mai ales dacă ni se cenzurează facebook-ul sau
twitter-ul – ne batem în slogane cu jandarmii, dar când se îngroașă
gluma și iese Putin la rampă îi lăsăm pe „dictatorii” noștri să
„gestioneze” situația, ca niște copii cuminți cărora le spun părinții să
meargă la culcare că s-au terminat desenele animate.

Cineva care suferă de scenarită zicea că liderii lumii civilizate,
sătui de alde ocupy, s-au vorbit cu Putin să ne fluture pe la nas
spectrul răzbiului rece, ca să ne bage mințile în cap și să ne facă să
ne prețuim incapabilii care ne conduc, că măcar sunt doar proști. Pare
SF, dar realitatea e că modul în care se împarte lumea azi, și modul în
care-și închipuie unii că o pot schimba – prin proteste artistice –
arată că facem parte din planete diferite. Și că oricât ne-am păcăli că
suntem pe un drum fără întoarcere către o democrație participativă, ni
se demonstrează că istoria își repetă exact cele mai urâte etape.

Partea proastă e că din ce văd până acum discursurile diplomatice ale
liderilor noștri, în dialogul surzilor cu Putin, sună la fel de poetic
precum pet-urile alea pline cu pietre, lovite astă vară în asfaltul din
București.



Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *