Publică și tu pe România Curată (codul nostru etic)

România curată este un site scris de voluntari, deschis oricărei colaborări pe teme de bună guvernare. Trimite editorului Mihai Goțiu (mihai.gotiu@sar.org.ro) reportaje din viața ta de cetățean sau investitor, anchete și comentarii pe această temă. Dacă vrei să le vezi publicate nu fă afirmații fără substanță de natură litigioasă sau atașează dovezile (cîteva linkuri pot fi de ajuns, dacă ele nu există așteptăm fotografii și documente) ca să putem controla veridicitatea contribuției tale. Cei mai buni colaboratori vor primi la finele anului tablete cadou ca să devină niște monitori și mai eficienți ai bunei guvernări oriunde s-ar afla: la ei în oraș, în tren, în spital sau la școală, după modelul concursului Student ARC de anul trecut.

Regulile noastre sînt următoarele:

  1. Publicăm numai fapte și comentariul aferent, nu pamflete.
  2. Tratăm în mod egal toate partidele și oamenii politici și căutăm în mod activ ca materialele noastre să fie proporționale cu realitatea, cu alte cuvinte să nu lovim mai tare în unii sau să protejăm mai mult pe alții decât meritul sau lipsa lor de merit o cere.
  3. Ne e egal cine guvernează câtă vreme o face pe baza legii, imparțial, documentat și cu consultarea cetățenilor conform legilor în vigoare.
  4. Acolo unde avem îndoieli că dovezile sunt clare preferăm să nu publicăm decât să facem o nedreptate.
  5. Nu cităm nici o sursă fără acordul ei și nu dezvăluim sursa nici unei semnalări către noi. Putem alege să publicăm materiale sub pseudonim câtă vreme am verificat sursa informației pentru a proteja pe cei care dezvăluie fapte de corupție.
  6. Credem în ascultarea tuturor părților și solicităm punctul de vedere al celor despre care scriem.
  7. Nu suntem răspunzători pentru ce scriu cititorii pe forum, deși încercăm să păstrăm un forum unde vulgaritatea, violența și calomnia nu își au locul. Vă mulțumim că ne ajutați.
  8. Nu acceptăm reclamă și afișăm toate sponzorizările primite peste valoarea de o sută de euro.
  9. Majoritatea articolelor de pe ARC sînt donații ale autorilor. Nici unul din editorialiștii noștri nu este plătit.
  10. Cheltuielile operaționale ale siteului sînt acoperite prin programul Programul Fondul ONG – Granturile SEE 2009 – 2014.

Recomandări

69 thoughts on “Publică și tu pe România Curată (codul nostru etic)

  1. Bako Daniel

    Pana la aceasta data, se pare ca a câștigat PONTA,(conform sondajelor făcute la ușa sediilor de votare) ceea ce dragi romani,este un rezultat menit sa ne înece ca popor în oceanul de minciuna ce l-am suferit pana acum,dacă va câștiga și în turul 2,putem sa ne ducem toți la Olt. Prin orice mijloace(cumpărări de voturi,îndepărtarea observatorilor din sediile de votare dacă nu erau PSD-iști,problemele cu organizarea votului în diaspora),d-nul Ponta a obținut voturile acestea și asa se situează deja la peste 41%(situație pana la ora 18.00). Deci dragi confrați romani,dacă se votează în sensul vrut de PONTA , îmi este mila nu neapărat de mine ci de cei ce-mi vor urma,de tinerii ce vor trebui sa îndure un viitor sumbru.Ceea ce pentru mine este strigător la cer,este faptul ca Ponta V. este și a fost primul-ministru al tarii care în realitate,are mai multa putere decât președintele și n-a făcut altceva decât sa ne ducă nu la sapa de lemn, ci ne-a lăsat fără sapa la propriu. Cum va putea el sa facă minuni(fiindcă Romania are nevoie de minuni ca sa se reîntoarcă pe drumul drept) ca președinte,dacă în funcția de prim-ministru a făcut un rahat mare și lat,la fel ca toți predecesorii săi?………….CONCLUZIE: AVEȚI GRIJA CU CINE VOTAȚI ÎN TURUL 2.

    Reply
  2. Balanica Ion

    SCRISOARE DESCHISA
    Catre pertidele politice
    REFORMATI PARTIDELE! Reformati partidele, dar mai inainte reformativa pe voi, adoptati un limbaj civilizat in parlament si masmedia, stopati furtul si coruptia din aceasta tara, schimbati politrucii din functiile tehnice si de specialitate, schimbati baronii locali si judeteni si înlocuiti-i cu oameni integri-incoruptibili, depolitizati institutiile statului, definiti explicit imunitatea parlamentara, garantati independenta justitiei si respectati in primul rand VOI legile pe care, chiar VOI le-ati scris, altfel, valul schimbarii va va matura. Adaptati-va trendului tineresc care tanjeste dupa statul modern, statul in slujba cetateanului si nu invers. Patru milioane de tineri din diaspora, plus doua milioane din tara – care si ei au fost pe-afara – au invatat ce inseamna democratia la ea acasa, ce inseamna statul de drept, ce inseamna respectul statului fata de cetatean si ce inseamna respectul cetateanului fata de lege, dar mai ales ce inseamna egalitatea in fata legii, ce inseamna sa traiesti intr-un mediu civilizat, ce inseamna sa traiesti decent fara grija zilei de maine si sa nu traiesti da la o factura la alta. Pentru ei, toate acestea sunt valori reale ale unei lumi moderne. Pentru voi au fost doar lozinci ale unui sistem pe care l-ati intretinut de 25 de ani.
    Abandonati minciuna și ipocrizia, populismul și hoția, arivismul și carierismul politic, mojicia și calomnia, incultura și obrasnicia.Treceti de la „…va invit sa-mi numarati ouale de la Cornu”, la „va invit alaturi de noi sa modernizam Romania”.Modernizati-va pe voi, daca vreti sa modernizati tara. O clasa politica al carei partener politic este incultura, lumea interlopa si cea infractionala este o clasa politica corupta si vesnic coruptibila.
    Intelegeti că ne-am saturat de coruptie, minciuna, furt, populism, mitocanie, intoleranta, de nesiguranta zilei de maine, de saracie, de accize, taxe si impozite multe și impovaratoare, de lipsa de respect a statului fata de cetatean, de manipularea prin mass-media, de facturi si preturi mai mari ca in UE, de slarii minime de mizerie, de pensii mari cat trei colive, de distrugerea clasei de mijloc, de inversarea valorilor, de diplome, licente si doctorate luate la kilogram, de baroniade si cumetrii, de trafic de influenta si furt din banul public, de vanzarea resurselor tarii pe nimic, de privatizari politice, de alimente otravite cu E-uri si de mafia farmaceutica… si de altele cate si mai cate.
    Intelegeti ca Romania este in schimbare, ca tinerii plecati in lumea larga au gustat din valorile democratiei, iar cei de-acasa au deschis ochii. Accesul la informatie, tehnologia moderna care le-a inlesnit comunicarea intre ei, atitudinea civica si responsabila de care au fost molipsiti a facut posibila REVOLUTIA FACEBOOK si aceasta va continua. Intelegeti ca pe ei nu-i mai puteti minti, nu-i mai puteti manipula, dar nici nu-i mai puteti opri. S-au maturizat fara ca voi sa va dati seama. S-au scolit si s-au instruit, au devenit egalii vostri intr-ale politicii si v-au depasit intr-ale economiei. Au inteles ca nu divizarea natiunii aduce prosperitate si pace sociala, ci unirea ei. Si s-au unit, si au votat, si au invins si vor veni ACASA cu miile! Aveti incredere in ei si incetul ca incetul predati-le stafeta. Lasati-i sa-si proiecteze singuri viitorul, sa-si construiasca singuri tara pe care o viseaza iar voi modernizati-va, si reformati-va alaturi de ei.
    facebook-statul de drept sinaia

    Reply
  3. lili s

    Da, se doreste o Romanie curate de catre unii. Problema este ca acea curatenie trebuie sa o faca niste oameni curati si care nu pot fi manjiti asa cum se intampla prin institutiile statului. Degeaba vrei sa faci curatenie daca tot cei care fac rau dar au relatii stau in functii.

    Reply
  4. Octavian Berceanu

    Circuitul CORUPȚIE contra NATURII.

    Corupția este un rezultatul secundar al exploatarii ilegale a pădurilor, fenomenul devenind extrem de intens odată cu schimbarea regimului politic. În timpul dictaturii ceaușiste lemnul, mobila, ca și celelalte mărfuri produse în România și destinate exportului erau prezente pe piețele internaționale prin intermediul companiilor de stat conduse de angajații Securitații. Aceștia aveau accesul la piețele din Orientul Mijlociu, Asia (China), Africa și Europa prin intermediul protocoalelor stabilite ca urmare a parteneriatelor comerciale.
    În urma evenimentelor din Decembrie 1989, o mare parte din contractele aflate în desfășurare au fost preluate de ofiteri aparținând fostei Securității. Înainte de 1989 prețul lemnului exportat era cu mult sub prețul real de producție, așa că derularea contractelor în condițiile unei piețe libere devenise dificilă. În baza unei strategii bine elaborate s-a reușit trecerea la un preț competitiv și la menținerea exporturilor de lemn (buștean sau cherestele). Pașii facuti pentru un preț minim de achiziție, prezentați in continuare, au constituit etape in dezvoltarea crimei organizate in România:
    Pasul 1. Preluarea licențelor de export, a depozitelor aferente portului Constanța și a gărilor, de către firmele aparținand angajaților fostei Securitați.
    Pasul 2. Elaborarea legislației care să furnizeze material lemnos la prețul cel mai mic posibil prin urmatoarele mijloace :
    -întocmirea și aplicarea unui cadru legislativ lacunar, în contradicție cu situația reală, deliberat prezentând scăpări prin omisie sau interpretare, care să permită defrișări pe suprafețe cât mai mari, prin scoaterea pădurilor de sub paza strictă a Romsilva. Acest fapt s-a materializat printr-o serie de legi care, plecand de la o miză politico-populistă și tipic comunistă, a improprietărit pe oricine și oricum, fără să prevadă un nou cadrul administrativ al pădurilor puse în posesie precum și paza lor;
    -menținerea unei salarizări extrem de mici în rândul celor desemnați să controleze și să combată taierile ilegale de pădure, respectiv lucratorii ITRSV, Poliție, Garda de Mediu și Romsilva și deposedarea de mijloace specifice a instituțiilor implicate în combaterea defrișărilor;
    -numirea persoanelor în posturile decizionale ale instituțiilor menționate anterior doar pe criterii politice, clientelare sau sub presiunea unor factori beneficiari ai comertului ilegal cu lemn sau al celui imobiliar.
    Pasul 3. Exercitarea unei presiuni asupra autoritaților locale reprezentate la nivelul primariilor și consiliilor locale, a administrației Romsilva, a Poliției, a Gărzii de Mediu și a judecătoriilor, pentru urgentarea punerilor în posesie.
    Pasul 4. Inchiderea industriei pe plan local, în mod special în zonele foarte bogate în resurse forestiere.
    Pasul 5. Permiterea dezvoltarii unei rețele de instalații ilegale de debitat lemn provenit din defrișări ilegale. Cele mai multe dintre instalațiile de debitat lemn, respectiv gatere și banzice au funcționat ilegal, prin furtul de energie electrică din rețeaua națională și prin angajarea la negru a întregului personal. La nivel național numărul de instalații ilegale de debitat lemn in cherestea a depășit 10.000.
    Pasul 6. Achiziția lemnului debitat la cel mai mic preț posibil, astfel :
    – forță de muncă foarte ieftină, care să poată exploata și debita materialul lemnos la costuri minime;
    -materie primă furată, în prețul căreia se regăsesc doar costurile date de munca ilegală a tăietorilor de lemne și a utilajelor;
    -energie electrica necesara instalatiilor de debitat furată din rețeaua națională de distribuție;
    -transportul ilegal al cherestelei debitate in portul Constanța si asigurarea carburantului pentru transport fara plata accizelor, din surse ilegale din raza portului.
    Doar astfel prețul de achiziție al intermediarilor din porturi și implicit al exportatorilor este în masură să aducă profituri uriase. Instituțiile statului, aflate la mana politicienilor si a ofițerilor angrenați, nu au avut capacitatea să reclame un cadru legislativ adecvat, să depună plângeri penale împotriva furturilor sau să le combată. Chiar mai mult, instituțiile statului menite să desființeze instalațiile ilegale și să combată furtul de lemne au devenit în multe cazuri, contra cost, consultanți ai beneficiarilor finali ai lemnului, respectiv exportatorii și decidenții politici, oferind protectorat și asistență celor angrenați în afacerile cu lemn.
    Mafia lemnului, sprijinindu-se pe o legislație care promitea mai mult infractorului decât celui îndreptățit s-o aplice și beneficiind de serviciile integrate de protecție ale unui stat corupt, a reușit să defrișeze, să debiteze, și să comercializeze prin export mai multă pădure, în ultimii 25 de ani, decât au reușit regimul comunist sau cele interbelice, cu tot cu cele două războaie mondiale împreună.
    Însă ceva foarte important nu au reușit impreună, mafia lemnului și statul român, cu toată conlucrarea lor fructuoasă. Nu au reușit să impădurescă suprafețele rămase fără vegetație forestieră. Totuși, cu fonduri financiare solide și prin menținerea în funcțiile decizionale a partizanilor despăduririlor din cadrul instituțiilor de stat, se pot readuce, cu succes, pe șantierele de împăduriri, ”profesioniștii” care au constituit forța de muncă brută, respectiv baza piramidei defrișarilor ilegale. Pentru a închide acest lanț fără verigi slabe, proiectele de reconstrucție ecologică in perimetrele afectate sunt câstigate prin licitații ”aranjate” tocmai de firmele care au beneficiat de pe urma tăierilor ilegale.
    Circuitul economic al lemnului provenit din tăieri ilegale, în funcție de sursă, are anumite particularități. Astfel, pentru pădurile administrate de către stat sau alte forme instituționale (cu referire la composesorate și la proprietari particulari cu contracte de administrare, prin intermediul ocoalelor silvice de stat sau al celor private), avem urmatoarele situații:
    -deoarece vorbim de suprafete forestiere administrate oficial, încă de la început, lemnul care va urma să fie sustras ilegal din pădure capătă acte de provenientă, prin calculul întocmit intentionat eronat, făcut cu ocazia inventarierii masei lemnoase. În actul oficial emis de către administrator, numit generic “Act de Punere în Valoare”sau ”APV”, în care sunt înregistrate calitatea și cantitatea lemnului provenit din arbori existenți “pe picior”, în pădure, sunt trecute cantități și calități inferioare celor din realitate sau sunt omiși un numar însemnat de arbori prin acordarea aceluiași număr de inventar și marcarea lor în vederea extragerii. Introducerea în soft-ul care genereaza volumul de lemn, a unui numar mai mic de arbori, a diametrelor diminuate a arborilor inventariati prin metoda arbore cu arbore (fir cu fir) sau a piețelor de probă și a înălțimii estimative a acestora alături de clase de calitate inferioare duce la subestimari semnificative, putând micșora scriptic volumul de masă lemnoasă cu peste 20%. De multe ori însăși suprafața introdusă în formula de calcul este mai mica decat cea pe care se efectuează efectiv tăierea, verificările și recepțiile lucrarilor pe teren fiind de cele mai multe ori întocmite fictiv, la biroul sediilor administrative.
    http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/silvicultura/vol_lemn2012r.pdf
    Aplicand procentul mediu de 10% eroare voluntară în întocmirea APV-ului, la cantitatea exploatată oficial, din anunțul Institutului Național de Statistică, din anul 2012, respectiv 18.000.000 mc (din care 9.500.000 mc sunt exploatați de Romsilva), rezultă un volum de 1.800.000 mc de lemn provenit din tăieri ilegale și adus în circuitul economic cu acte legale. Valoarea primară a acestei cantități, la un pret mediu de 20 euro per metru cub este de aproximativ 36.000.000 de euro. Acest prejudiciu se transforma într-un venit suplimentar pentru cei 17.000 de lucratorii silvici, de aproximativ 2100 de euro anual pentru fiecare dintre ei. Suma este semnificativă ținând cont că un lucrator silvic are un venit mediu anual de 6000 de euro, iar gestiunea unui pădurar este de peste 1.000.000 euro, valoare derivată din volumul de lemn gestionat.
    Paradoxul este că tăierile ilegale ar putea fi eradicate parțial prin majorarea salariului lucrătorilor silvici prin simpla introducere a acestei cantități în calculele corecte a APV-ului, valorificarea lemnului în condițiile legale și vărsarea acestei diferențe în bugetul de salarii. Acest lucru nu se intamplă, din contră, venitul ilicit este stimulat de natura politica a angajatorului, care solicită pe scară ierarhică contribuții bănești pentru a-și consolida și susține postul. Menținerea funcției se face prin oferirea de bani sau bunuri materiale șefilor ierarhici, decidenților politici locali sau autorităților de control. Presiunea pentru aceste favoruri pleacă de la vârful piramidei ierarhice, prin numirea șefilor în funcție de apartenența lor politică, indiferent de pregătirea profesională și calitatea morală.
    Pentru pădurile lipsite de pază și neadministrate de către entitați juridice specializate, drumul lemnului tăiat ilegal, de către proprietari sau de către alte persoane, a fost descris anterior, în cei șase pași.
    https://www.youtube.com/watch?v=2pLGMdIvit0 , https://www.youtube.com/watch?v=uIoqwd31X8U
    https://www.youtube.com/watch?v=0FC_swDvkz8
    În ultimii ani însă, datorită lipsei de investiții în infrastructură, respectiv drumuri și alte căi de acces, suprafețele supuse sistematic taierilor, indiferent de natura acestora, legale sau ilegale, nu mai oferă lemn de calitate corespunzătoare. Acest lucru s-a transferat în profiturile din ce în ce mai mici înregistrate de foștii oligarhi ai comertului cu lemn. Rezolvarea acestei probleme și a colectării profitului pe un lanț mult mai scurt și mai eficient spre varful clientelei politice, a fost posibil prin aducerea pe piață a marilor procesatori. Holzindustrie Schweighofer autointitulată ”perfecțiune în cherestea”, este exemplul perfecțiunii cu care această companie beneficiază de protecția totală a clasei politice în prelucrarea lemnului provenit din tăierile ilegale, în mod special a arborilor seculari din ariile protejate și parcurile naționale. (https://www.youtube.com/watch?v=fQZt13_TodI). De bunul mers al afacerilor ilegale ale acestui ”devorator” de lemn depinde și un alt colos industrial, respectiv firma Kronospan, ”cel mai mare producător de placi pe bază de lemn din întreaga lume” si totodata cel mai mare poluator din Sebeș.
    https://www.youtube.com/watch?v=lJ97jD0oXFs
    În bună parte autoritățile naționale si locale, ne referim la Primării, Garda de Mediu, Ministerul Mediului prin Inspectoratele Silvice Teritoriale, Direcțiile Silvice și Poliția, au tratat defrișarile ilegale din pădurile private drept o sursă normală de venit pentru populația ramasă fără locuri de munca, folosind-o ca mită electorală sau pentru prevenirea conflictelor sociale la nivel local, ori ca zonă tampon pentru pădurile administrate de către stat. Spre exemplu, in perioada 1990-2011 au fost defrișate 366.000 ha de pădure, cauzând un prejudiciu de peste 5 miliarde de euro, potrivit raportului Curții de Conturi. Pana in anul 2015 au fost lipsite de vegetatie forestieră, prin brăcuire sau defrișare peste 500.000 ha.
    Harta despăduririlor : http://earthenginepartners.appspot.com/science-2013-global-forest

    Efectele CORUPȚIEI in pădurile României.

    În trecut vegetație forestieră se întindea pe 70% din suprafața spațiului Carpato-Pontic. În prezent, prin gestiunea haotică și iresponsabilă, suprafața acoperită efectiv cu pădure s-a redus la 22% din teritoriul țării.
    Corupția în acest domeniu este instituțională, prin menținerea unui nivel de salarizare și dotare foarte scazut, printr-un cadru legislativ neadaptat și prin specialiștilor promovați prin recomandări politice sau mită. Spectrul politic este principalul profitor al acestei situatii.
    Elaborarea si interpretarea legislației pentru punerile în posesie, s-a facut deliberat impotriva intereselor statului. Pagube rezultate in urma acestor actiuni insumează:
    -peste 500.000 ha de pădure din cele 3.171.594 ha au fost atribuite ilegal pesoanelor private;
    -brăciurea sau defrișarea pădurilor pe suprafețe totalizând peste 500.000 ha,
    – defrisarea zilnica a 70 ha de padure, repectiv 15.000 mc lemn, adica aprox. 10.000 de arbori ;
    -distrugerea industriei lemnului si a mobile prin acordarea regimului preferential companiilor straine, precum Schweighofer, Kronospan si Egger,atrăgand atentia Comisiei Europene pentru dezvoltarea unor activitati puternic poluare si comerț cu lemn provenit din taieri ilegale.

    Comunitatea Uniți Salvăm împreună cu celelalte organizații sau grupuri îngrijorate de evoluția puternic negativă a pădurilor din România, este decisă să facă demersuri de orice tip pentru stoparea declinul declanșat antropic asupra ”plămânului verde”, singura sursă viabilă de oxigen și sănătate.
    Comunitatea Uniți Salvăm militează activ pentru implementarea unei legislații specifice si a unui sistem de administrare, asemănătoare statelor europene cu procente ridicate din teritoriu acoperit cu vegetație forestieră.
    Comunitaea Uniți Salvăm denunță implicarea deciziilor de ordin politic în numirea și promovarea specialistilor în cadrul autoritații care raspunde de domeniul silvic, precum denunța și menținerea unui nivel de salarizare menit să faciliteze corupția.
    Comunitatea Uniți Salvăm face apel către toate organizațiile, grupurile sau persoanele disponibile, din țară sau diaspora, să contribuie la construcția unei Strategii Naționale pentru Silvicultura si Natura. Acest program va reprezenta pentru următorii 20 de ani dezideratul dezvoltarii durabile si integrate, pe principii nepoluante, a activitaților umane. Efortul comun constă în elaborarea unei strategii coerente, implementarea ei, sensibilizarea opiniei publice şi denuntarea actelor de barbarie asupra mediului.
    Comunitatea Uniți Salvăm sprijină orice demers legal de impădurire a suprafețeler de pădure rămase fără vegetație forestieră în urma defrișărilor sau a altor activități antropice.

    Ce-i de facut pentru combaterea corupției, a tăierilor ilegale de material lemnos și refacerea pădurilor.

    1. Inventarierea la nivel național a tuturor suprafețelor cu vegetație forestieră, indiferent de natura proprietății, in sistem GIS. Monitorizarea satelitară a tratamentelor silvice aplicate și a tăierilor ilegale.
    2. Verificarea procedurilor și documentelor care au stat la baza retrocedărilor.
    3. Suprapunerea hărtilor in sistem GIS si satelitare peste hărtile amenajamentelor silvice și identificarea suprafețelor pe tipuri de vegetație, pe categorii de proprietari și administatori.
    4. Elaborarea unei legislații care să sancționeze proprietarii cu suprafețe de pădure supuse tratamentelor silvice necorespunzătoare, brăcuite, defrișate sau neîmpădurite.
    5. Preluarea in administrare a tuturor suprafetelor forestiere, altele decât cele deținute deja in administrare de către Romsilva, care nu beneficiază de tratamente silvice corespunzatoare pe o perioada de minim 40 de ani, cu tot cu drept de uzufruct pe aceasta perioadă.
    6. Formarea unui corp de control silvic, independent de Ministerul Mediului, alcătuit din ingineri silvici, reprezentanți ai ONG-urilor specializate in supravegerea respectării normelor de mediu, membrii ai instituțiilor de invătămant specializate in probleme de mediu și lucratori ai ministerului de interne. Acest corp de control, finanțat din surse guvernamentale si neguvernamentale, are scopul de intervenție, documentare și sesizare a organelor de cercetare penală privind incălcările legislației silvice și de mediu, precum și sistarea activitații ilicite a persoanelor juridice implicate, precum și reținerea persoanelor fizice care comit infractiuni silvice si confiscarea mijloacelor care au ajutat la comiterea infractiunilor (ex: confiscarea mijloacelor auto care transporta lemn provenit din taieri ilegale).
    7. Constituirea unei legislații care să descurajeze numirile si angajările pe orice tip de funcție din domeniul silvic, pe criterii altele decat cele profesionale, recunoscute in urma unui concurs.
    8. Sancționarea penală a reprezentanților instituțiilor care tolerează, ascund, sau facilitează, prin modul lor de acțiune, infracțiuni silvice și care au atribuții in combaterea acestora.
    9. Creșterea semnificativă a salariilor reprezentanților instituțiilor cu rol in combaterea tăierilor ilegale sau comercializarea si prelucrarea lemnului provenit in urma acestor acțiuni.
    10. Crearea unui cadru legislativ care să apere integritatea și să protejeze personalul instituțiilor angrenate in combaterea infracțiunilor silvice sau economice din domeniul silvic.
    11. Descentralizarea administrării pădurilor ca sursa de coruptie la nivel național.
    12. Verificarea legalitătii investițiilor din surse publice derulate in domeniul forestier.
    13. Renunțarea la funcția primordial economică a pădurii in favoarea funcției ecologice, prin norme adecvate. Santionarea financiară a poluatorilor și folosirea fondurilor rezultate in folosul padurii.
    14. Cresterea suprafeței totale forestiere nationale prin impaduriri pe 0.1% din suprafata echivalentă acesteia, anual, in alte terenuri decat cele forestiere.
    15. Impădurirea tuturor suprafețelor despădurite, printr-un program extins pe maximum 20 de ani.
    16. Interzicerea interventiei umane in cadrul habitatelor naturale de interes stiintific, a ariilor protejate, rezervatiilor științifice și a parcurilor naționale.

    Sintezele controalelor efectuate de către Curtea de Conturi.
    1990-2012 http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/economie7.pdf
    2010-2013 http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Sinteza_FF.pdf

    Reply
  5. Laura

    Initiativa ar fi exceptionala,multi oameni cu pregatire serioasa sunt pe drumuri,profund nemultumiti si jigniti de sistemul de la noi,dar ,va rog,nu mai puneti atat pret pe aceste partide politice!!Oriunde si orice se face public,tot vine vorba despre partide.La atat se mai rezuma organizarea societatii romanesti?? E si caraghios ,dar f frustrant si periculos. Multi nu mai avem ce cauta in aceasta tara! Eu ma chinui de ani de zile sa public o rubrica a cetateanului,cat de mica ,in orice ziar. Peste tot am gasit usi inchise.
    Si crede-ma ,am ceva de spus!

    Reply
  6. reality

    De orasul Constanta nu spune nimeni nimic desi acolo tigania e maxima si machidonii considera ca orasul e al lor si fac ce vor.

    Reply
    • Laura

      Cine a scris despre Constanta,are dreptate.Asta e si parerea mea ,din pacate.Toata Romania e tinuta sub control,sa nu se rascoale si ni se mai arunca din cnd in cnd, un os.NU E LIBERTATE.Cei de sus,in mafia lor de acolo ,unde se ROTESC CADRELE,nimeni strain nu intra,poate doar iese,fac numai pt ei sau interesele lor personale.TARA??? nu exista interes national,patriotic. Totul e de fatada.

      Reply
  7. Ana Casapu

    Buna ziua!

    Mafia din sectorul 1 a permis printre altele lui Ion Chirescu,un “rechin”imobiliar,sa construiasca in detrimentul proprietarilor de case printre care ma numar si eu,imobile de birouri care agreseaza confortul vietii normale.Pe terenuri dobandite prin inginerii numai de ei stiute.Nu numai ca agreseaza cetatenii ,dar agreseaza mediul prin construirea a mii de mp de beton si sticla in cartiere de case,unde nu mai cresc plantele din pricina caldurii.Si isi fac in continuare de cap desi am sesizat autoritatile de cca 6-7 ani.
    Politia Locala din sector 1 este infiintata pentru a-i apara pe primari de cetatenii agresati de aceste incalcari ale legilor si se declara incompetenta atunci cand ii soliciti interventia.
    Traim intr-un haos controlat de primarii cu ajutorul Politiei Locale care nu isi indeplineste atributiunile.
    De exemplu,unul renoveaza cu o firma de constructii.Lasa pe strada-domeniu public-nisip,ciment,mucuri de tigari,etc iar vecinii sunt obligati sa suporte caci Politia Locala constata dar sustine ca nu ii poate obliga sa curete strada de mizeria pe care au facut-o…

    Reply
  8. Vasilescu Ion

    Am citit de curand pe site-ul http://www.mae.ro lista persoanelor admise la concurs.
    Surprinzator este faptul ca la grade superioare au fost admise doar 4 persoane, dintre cele 37 acceptate la interviu, pentru 15 locuri.
    Dand un ,,search” pe Google am aflat ca aceste 4 persoane au lucrat/colaborat cu Basescu.
    Revoltator !!!

    Reply
  9. dr

    Romania are prea multe facultati , in toate domeniile si in medicina. Se duc banii. Se gaseste si pe internet ca Romania are mai multi absolventi de medicina decat toate tarile UE si ca si prof dr GIURCANEANU spune ca Romania are mai multi dermatologi decat Franta si Germania. Nu se calculeaza nimic, nu se face nimic normal. E libertate.

    Reply
  10. Laura

    Cunosc regulile si am scris! Citeste cineva? S-a schimbat ceva? Eu am un plan pt tara.Vreau sa vad,ma contacteaza cineva?? As vrea sa-l lansez intr-o discutie!Am propuneri legislative.Si??…
    Nu conteaza,Aici e problema.Nu contam.Sunt cativa la varful piramidei si ceilalti nu au loc.
    Asa e obiceiul.

    Reply
  11. Mitush

    Buna ziua.

    Pana si cei care au preluat stirea despre pretul practicat de APA NOVA au gresit.
    Pretul in 2015 este de 4,64 lei FARA TVA, FARA TAXA CANALIZARE APE UZATE, FARA TAXA MUNICIPALA APE UZATE (TMAU).

    REAL, PRETUL ajunge la 7,2 lei/m.c.

    Reply
  12. med

    In multitudinea de facultati aparute in democratia originala de Romania, ajung prof univ. fenomene care n au habar nici cat ar trebui sa stie un student la jumatatea facultatii.

    Reply
  13. Arseni Radu

    Trebuie sa reintroducem modelul politicianului patriot. Avem nevoie de patrioti in politica. Avem nevoie de oameni care sa puna in fata, mai presus decat orice, interesele tarii si sa lupte pentru bunastarea poporului.
    Trebuie reintrodus in politica contractul social. Acesti politicieni patrioti, la momentul votului sa propuna contracte sociale care sa se materializeze in solutii concrete care sa aiba drept rezultat un trai mai bun pentru toata lumea.
    Trebuie reintrodus respectul si bunul simt la politicieni si eliminat conceptul “anti”.

    Pentru toate acestea, dar si pentru alte idei constructive as dori sa va propun un proiect numit “Votul Alb”.
    Acest proiect urmareste, printr-o eventuala initiativa populara sau prin orice metoda de schimbare a legii, modificarea legii electorale astfel:
    1.aparitia pe buletinul de vot a unei casute in care sa apara mentiunea “VOT ALB”. In forma actuala a legii votul alb se considera exprimat daca se da buletinul de vot gol (potential material de frauda electorala).
    2.daca 50%+1 din participantii la vot aplica stampila “votat” in casuta “VOT ALB” cu consecinta lustrarii candidatilor din acel colegiu la a mai candidat in acel colegiu la acele alegeri si reorganizarea de noi alegeri cu alti candidati.
    Consecinte: vom avea de ce merge la vot, daca partidele vor continua sa puna pe liste oameni nereprezentativi;
    nu vom mai alege rau mai mic;
    partidele vor avea grija cu ce candidati vor veni in fata electoratului.

    Desigur acest proiect poate fi imbunatatit.

    Reply
  14. coman petru

    Hai sa acumulam date despre una din cele mal criminale Mafii si anume Mafia BALASTIERELOR !! despre aceasta si actiunile ei sunt la aceasta data, date cumulate la nivelul DNA din teritoriu si centru precum si la alte structuri ale statului dart nu se stie ce se asteapta de ani de zile!!??? iIn spatele asazisilor patroni sau directori ale societailor carte se ocupa cu exploatarea agregatelor minerale stau senatori, deputati, prefecti de judete, primari, consilieri locali si judeteni. Toata acesta mafie nu s-a putut crea, forma , dezvolta decat cu sprijinul direct si nemijlocit al directorilor corupti, manjiti cu spagi din balast FURAT, din sistemul Administratiei Nationale Apele Romane si al Administratiilor Bazinale de apa din teritoriu! S-au FURAT milioane de mc. de balast, fara a se plati legal la stat cantitatile in cauza, sa- distrus pe sute de sectiuni cursurile de apa, sau coborat talvegul a zeci de cursuride apa cu repercursiuni grave asupra stabilitatii terenurilor sia panzei freatice. In schimb aceeasu excroci de directori raman pe functii cautand sa se apere in fata justitiei care nu intelege fenomenul de natura de catastrofa nationala care s-a pus in miscare de peste 20 de ani!!Vom prezenta exemple concrete poate institutiile statului se vor trezi si vor actiona si finaliza dosarele de coruptie din Apele Romane!!

    Reply
  15. ileana Drinceanu

    Bomba cu ceas !
    In Drobeta Turnu Severin , intr-o intersectie principala a orasului (b-dul T.Vladimirescu cu str.Smirdan) functioneaza de ani buni o benzinarie care nu indeplineste conditiile de functionare : este in centrul orasului, chiar in intersectie (nu se respecta distanta fata de intersectie) si intr-un cartier de locuinte. Apartine familiei Duicu.
    Avizele de mediu si ISU au fost obtinute ilegal. Se pare ca primaria patroneaza in continuare anumite interese si permite , cu inconstienta, functionarea benzinariei. Pentru primaria Drobeta Turnu Severin accidentul tragic de la “Colectiv” nu s-a produs , revenirea la normal nu a avut loc. Bomba severineana ramane in pozitie de declansare. Iar autoritatile NU o au sub control.

    Reply
  16. coman petru

    Fostul director al ANAR – Apele Romane ing. Pintilie Vasile omul lui Oprisan, dupa demiterea de catre Ponta a fost pus pe o functie onorifica de sef Inspectia Apelor, nu tu birou sau serviciu!?? Reamintim ca numitul Pintilie are pe rol circa 9 NOUA Dosare penale in lucru la DNA!!Ce poate sa transmita acest individ la Administratiile Bazinale de Apa din teritoiru!?? Cum poti fura mai mult? Cum poti deturma Fonduri europene ? Cum poti deturna fonduri pentru lucrarile de aparae??!! Vorba relamei TV DA POTI!!!Este timpul ca sa se ocupe serios de acest GOLAN si de gasca de ilegalisti care l-au aservit si sa se aplice legea; HAI DNA!!

    Reply
  17. Sadu Mihai

    Pe data de 26.12.2015 la SC SUINPROD SRL Roman a avut loc o poluare intentionata dirijata de conducerea societatii care a dispus tranzitarea apelor uzate neepurate prin vechea conducta de evacuare a apelor uzate in vechile iazuri de decantare.!! Apele uzate neepurate s-au scurs in raul Siret poluand raul, rezultand si mortalitate piscicola . La fata locului s-au deplasat reprezentantii Sistemului de Gospodarire a Apelor Neamt si cu greu s-au urnit cei de la Garda de Mediu Neamt!, a carui sef a fost pus politic de catre PSD !!!Poluarea initial a fost musamalizata de conducerea Administratiei Bazinale de Apa Siret – Bacau dar datorita depasirilor foarte mari care a condus la degradarea apei de suprafata a raului Siret , a fost data pe flux ca poluare mare!!!

    Reply
  18. mihai ioan

    Dupa poluarea grava a raului Siret de catre SC Suinprod SRL Roman aceasta dupa lungi taraganari a conducerilor ABA Siret si SGA Neamt, a fost amendata cu 70.000 lei noi si obligata prin lege sa plateasca si devizele de calcul pentru probele de pa prelevate, transport si interventii repetate ale echipelor de interventii de la ABA Siret si SGA Neamt! Cu greu s-au miscat pentru control si sanctiuni Comisariatul Judetean al Garzii de mediu Neamt .!!Se putea aplica la fel de bine si Denunt Penal conform Legii Apelor 107/1996 !Dar si asa derajul impotriva mafiei politice pe judetul Neamt a fost ff mare!!

    Reply
  19. stan costica

    A fost condamnat fostul primar de LUIZI CALUGARA, Jud. BACAU, VARGA AUREL pentru hotii cu fonduri in comuna sa. Ani de zile acest golan a furat agregate minerale prin firma sa SC VARGAS SRL Luizi Caliugara fiind protejat de salariati de la Apele Romane si Sistemul de Gospodarire a Apelor BACAU. Desi avea nenumarate amenzi si denunturi penale pentru ilegalitati conducerile celor doua unitati de stat interveneau pentru a se emite la nesfarsit avize si autorizatii de gospodarire a apelor!!Deh asa sau platit statul pe scaune de directori!!Poate DNA va revolva si aceasta problema!!

    Reply
  20. luca simon

    Sandu Victor din proprietar de service auto care deserveste senatori, deputati si sefii erviciilor secrete din Bucuresti a ajuns in sistemul national de gospodarire a apelor Apele Romane, cu sprijin politic, un AFON si ANALFABET in domeniu de importatnta nationala care a pastrat toata gasca MAFIOTA de directori PENALI care au distrus cursurile de apa ale tarii: alaturi de el sunt RELU ADAM cu 2 Dosare Penale pentru distrugerea societatii de apa si canalizare din MOINESTI, CALUIANU jurist PENAL implicat in hotiile lui VASILE PINTILIE omul lui Oprisan la conducerea Apele Romane ! Pana cand IOHANIS si CIOLOS va pastra aceste relicve penale ale PSD si PNL in APELE ROMANE !!! ??? Stie IOHANIS ce salarii NESIMTITE au acesti golani care au distrus apele tarii!?? 150 -120 milioane genii ce mai !!

    Reply
  21. luca simon

    In tentia DNA:
    Pe data de 05.01.2015 numitul SANDU VICTOR director la Apele Romane Bucuresti a facut unh control inopinat la Administratia Bazinala de Apa IASI la solicitarea colectivului de oameni cinstiti care muncesc de ani de zile aici!Acestia au reclamat pe CRETU fost director cu 2 Dosare penale scos la pensie cu greu in luna Iulie 2015 caruia MAFIA din Apele Roamane Bucuresti respectiv RELU ADFAAM sef serviciu personal RURPA i-a creat un post postmortem de secretar al Comisiei nde baraje MOLDOVA alta facatura ilegal constituita!!CRETU a primit birou nou refacut dar minune a primit si o secretara ! In loc sa primesca o condamnare pentru hotiile facute cu banii statului roman la digurile de paprae care s-au facut praf!!Ctretu a unul din bunii prieteni ai lui RELUTU FECHECHI zis bulau de Vaslui!!Sa vedem ce masuri ia SANDU VICTOR cu acest caz de coruptie flagrant!!

    Reply
  22. adi vascan

    Domnule Prim Ministru CILOS, de ce nu duceti treaba pana la capat !! Nu de dragul schimbarilor ci pur si simplu ca este de neadmis ca un simplu exofiter de pompieri ( maior) seful tineretlui PSD pe judetul Neamt sa primesca de la PONTA o asemenea functie ministru secretar de sta la APE, este MULT PREA MARE PALARIA pentru pregatirea si cunoasterea problemelor complexe din ape si mediu in acesta trista tara sufocata de coruptie!! Acest individ nu poate sa se bata cu MAFIA PADURILOR sau MAFIA BALASTIERELOR mai ales cand pe judetul Neamt este jaful de pe lume!! Schibmbatii pe acesti PITICI infiltrati !!Mai mare rusinea !!

    Reply
  23. gabi relu

    Pe data de 11.01.2016 la sedinta Consiliului Tehnic si Econimic al Administratiei Bazinale de Apa Siret – BACAU actualul director dr. ing. VAMANU EMIL zis “academicianul” sau “savantul” a facut din nou amenintari directe asupra salariatilor in legatura cu modul de aplicare a grilei de salarizare: acest individ a confundat aceasta unitate a STATULUI ROMAN cu propria mosie de BUHUSI , Judetul Bacau, localitatea de nasterea individului. S-a inconjurat de apropiati adusi de la BUHUSI, a promovat pe functii salariati obedienti, a angajat in ultima vreme numai pe baza de relatii politice , din zona PSD Bacau, PSD Mionesti PNL Bacau pentru asi crea relatii .! A facut presiuni continue pentru a se deconta preferential la constructorii de la care putea avea avantaje materiale sau relatii.! L-a sprijinit constatnt pe ing. PINTILIE VASILE fost director general la ANAR Bucresti cercetat in 9 NOUA Dosare penale de DNA!! Este timpul ca guvernul si organele de cercetare penala sa vina la Apele Romane Bucurest si teritoriu!!

    Reply
  24. nacu ioan

    Citam din “Buna Ziua Iasi” 11.10.2012 cu respect si de actualitate
    “O firma din Negresti Oas, judetul Satu Mare, a incheiat fara licitatie un contract de peste 200 de miliarde de lei vechi pentru regularizarea cursului raului Siret, in judetul Iasi • Contractul a fost incheiat prin incredintare directa in anul 2010, deoarece Administratia Bazinala de Apa Siret si Guvernul au sustinut ca nu mai era timp pentru organizarea licitatiei si trebuiau inlaturate efectele inundatiilor din mai-iulie 2010, in zona comunei Alexandru Ioan Cuza • Banii s-au cheltuit, lucrarile nu s-au finalizat, iar casele comunei Alexandru Ioan Cuza se prabusesc in raul Siret, din cauza eroziunii malurilor • La telefonul firmei care a incheiat contractul, Laurentiu H SRL, nu raspunde nimeni

    O noua gaselnita pentru a fura cu acte in regula banii statului. O institutie invoca aparitia unei situatii de urgenta si nu mai organizeaza licitatie cu firma care ar trebui sa inalture efectele catastrofei sau sa satisfaca respectiva necesitate aparuta peste noapte. Si dupa cum ne-a obisnuit logica capitalismului de cumetrie post-decembrista, in urma “situatiei de urgenta”, seful institutiei vizate incheie fara licitatie contractul cu o firma care apartine unei rude, dupa care se imparte profitul. Cam asa au stat lucrurile si in cazul uneia dintre cele mai dubioase afaceri incheiate vreodata in judetul Iasi, miza fiind un contract in valoare de peste 200 miliarde lei vechi, care viza inlaturarea efectelor inundatiilor care s-au abatut asupra comunei Alexandru Ioan Cuza in perioada mai – iulie 2010, prin revarsarea raului Siret. Firma cu care s-a incheiat contractul fara licitatie pe o suma atat de mare este total necunoscuta si nu a dovedit ca are experienta in derularea unor lucrari de o asemenea amploare. Potrivit unor surse, firma Laurentiu H SRL din Negresti-Oas este controlata de un anume Grigore Huja, apropiat al lui Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, autoritatea care a finantat acest proiect. “Atunci ni s-a spus de la Minister sa incheiem de urgenta contractul pentru a preveni alte inundatii. In final, contractul a depasit suma de 200 miliarde lei, deoarece proiectul a vizat lucrari de regularizare, trebuia deviat cursul raului etc”, a spus un reprezentant al Administratiei Bazinale de Apa Prut Barlad.” Ce a facut DNA !!!???

    Reply
  25. Alina Pop

    In ultima perioada a anului 2015 luna Noiembrie si Decembrie si luna Ianuarie 2016 directorul corupt al Administratiei Bazinale de Apa Siret Bacau “savantul de renume mondial “dr.ing. VAMANU EMIL a angajat la ordin politic PSD Bacau si PNL Bacau “specialisti”la sediul Administratiei Bazinale de Apa Siretunii multi dintre ei nici nu au dat exemen legal .
    Un exemplu elocvent este dat de baiatul directorului SPATARU EUGEN de la Sistemul de Gospodarire a Apelor BACAU,( de loc din MOINESTI), judetul Bacau. Baiatul a fost pe acte angajat 1 zi – o zi direct la Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt ca agent hidro si imediat a fost transferat la Administratia Bazinala de Apa Siret Bacau , str.Cuza Voda nr.1. Salariatii cinstiti-marea majoritate de altfel – din cadrul SGA Neamt au afirmat faptul ca baiatul lui SPATARU EUGEN nici nu a venit vreo data la sediul SGA Neamt !!!Iata una din golanelile savantului VAMANU EMIL zis “spagarul din balastiere “!!! Baiatul directorului SPATARU EUGEN ar fi in anul 3 de facultate nu are studiile terminate !!!Relatam ca sotia lui SPATARU EUGEN cu greu a ajuns procuror la Tg. Neamt prin pile si relatii, ulterior, nu a dat nici un exament fiind numita de PONTA la PARCHETUL BACAU !!!DEH !! VAMANU E. prin relatiile oneroase pe care le-a creat s-a inconjurat de un grup infractional organizat de ani de zile pe care l-a manipulat in interesul sau personal, ajungand sa ridice lunar peste 12.000 lei, in afara afacerilor personale cu hotii din balastiere si proiectantii de lucrari de gospodarire a apelor, care proiecteaza lucrari comandate la ordin politic in Bazinul Hidrografic Siret!!

    Reply
  26. mari ioan

    Un caz flagrant de coruptie si interventie ilegala a politicului intr-o societate a statului roman- Sistemul de Gospodarire a Apelor BACAU, ce apartine de Administratia Bazinala de Apa SIRET Bacau!!Desi a indeplinit conditia legala de iesire la pensie stimata doamna CRUCEANU MARCELA este mentinuta de directorul PSD – ec. SPATARU EUGEN si ing.VAMANU EMIL in continuare der peste 1 an de zile angajata motivat ca pentru aceasta a intervenit deputatul de Bacau NISTOR Gh.! !” Este un caz special ” citam pe “il professore”!!! DE CE NU SE APLICA LEGEA pentru TOTI!!! A!! pentru PSD sunt sitiatii speciale!!!Poate CIOLOS se va ocupa de toate aceste situatii speciala ale PSD BACAU!!!fat doamnei CRICIANU MARCELA a fost secretara de cabinet a prenecinstitului NISTOR Gh. care a trecut la mai mulote partide !!!!

    Reply
  27. alina ioan

    UN ABUZ de neimaginat facut de Sstemul de Gospodarire a Apelor Neamt si a directorului VAMANU EMIL de la Administratia Bazinala de Apa Siret Bacau prin eliberarea unui aviz de gospodarire a apelor pentru crearea unei acumulari asazis piscicole pe un teren care prin lege era proprietatea Apele Romane in comuna HORIA, jud. Neamt de S.C.DANLIN XXL S.R.L., firma care a furat sute de mii de metri cubi de agregate minerale si care a spalat bani negri prin aceste exploatari neverificate de SGA Neamt. Din comentariile balastieristilor din zona rezulta ca zilnic se cara circa 60 – 70 autobasculante cu balast spre IASI sau VASLUI. Prin crearea ilegala a exploatarii sa pagubit Apele Romane de un bun care nu era al SGA Neamt sau ABA Siret . Supratata totala a exploatarii este de peste 12,0 ha. si s.a exploatat cu o adancime medie de circa 6,0 m.rezultand un volum mediu de peste 550.000 mc. agregate minerale; oare cat s-a platit la ANRM Bucuresti!!! In spatele activitatii acestei societati dupa spusele balastieristilor din zona s-ar afla Precinstitul DANIEL !!!JENANT si PENAL- caz !!

    Reply
  28. totu ivan

    Dupa aparitia in ziarul Adevarul de pe data de 26.01.2015 sistemul mafiot al directorilor penali al Administratiilor Bazinale din cadrul Administratiei Nationale Apele Romane a intract in panica !! au inceput sa se planga la colegii lor ca se va distruge sistemul de gospodarire a apelor unitar, care s-a creat in 25 de ani, ca se vor desfiinta locurile de munca, ca vor fi foarte multi someri!!Nu spuneau nimic despre angajarile pe baza de spagi pe care le-au luat , angajarile pe relatiile mafiote politice pentru asi mentine scaunele de directori, despre spagile din lucrarile de aparare de proasta calitate sau neefectuate si decontate ilegal, despre spagile imense din balastiere, despre sistemul mafiot creat si dezvoltat cu achizitiile si bataia de jos fata de colegii lor!!

    Reply
  29. claudel

    Ar fi de interes o cercetare pe domeniul contributiilor la sanatate datorate de persoanele cu venituri din activitati independente, profesii liberale, mai exact motivele pentru care, nici in prezent, administratia finantelor publice nu a finalizat procedura de preluare a contribuabililor si nu a transmis acestora decizii finale de impunere pentru veniturile din 2012, nu mai spun de 2013, 2014.
    Criza din sanatate este super cunoscuta, insa chiar Statul contribuie la aceasta prin neexercitarea atributiilor, bineinteles, prin proprii functionari care trebuie sa ia masuri.
    De fiecare data cand intreb la fisc, mi se spune ca nu este gata softul pentru transferul datelor de la casele de sanatate la administratia finantelor.
    Chiar asa sa fie? Daca o firma privata doreste un soft, comanda toate detaliile de care are nevoie si prestatorul il realizeaza pentru a fi folosit cu un anume scop.
    Banuiala mea este ca pe de-o parte, Statul isi da mâna cu sistemul privat de sanatate, insa pentru a-l favoriza (pentru ca atât timp cât populatia pierde incredere in sistemul de stat, câstiga cel privat, care insa beneficiaza din greu de servicii decontate de Stat) și, pe de alta parte, se poate discuta despre atentat la siguranta nationala, prin omisiunea sau abuzul functionarilor Statului care nu-si exercita atributiile ori chiar actioneaza impotriva populatiei (reducerea populatiei chiar este o problema de siguranta nationala).
    Ce credeti?

    Reply
  30. Tavi Pop

    De ani de zile se demasca sistemul mafiot creat si dezvoltat de politicul local si central in cadrul AN Apele Romane, care a pus o amprenta negativa pe munca salariatilor cinstiti care isi fac datoria fata de lege !! acest sistem mafiot care cuprinde directorii din teritoriu si persoanele aservite au distrus cu buna stiinta cursurile de apa prin emiterea avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor pentru balastierele care au fost exploatate salbatec si ilegal de ani de zile!! S-au distrus iremediabil cursuri intregi de apa , s-au modificat relieful si geografia a sute de sectiuni de curs de rau prin disparitia zonelor de protectie initiale care au fost exploatate ilegal!! Ce mai asteapta DNA, SRI, DIICOT, DGIPI!!!!!
    De circa o luna directorul “specialist”in gospodarire a apelor SANDU Victor momaia ALDE s-a facut nevazut merge pe blat ! s-a inconjurat de fosta mafie a directorilor corupti protejata de PSD care si-au marit salariile si care continua sa traga sforile cu proiecte reginale care nu au prioritate dar de loa cvare se poate mulge bani negri pentru viitoarele alegeri si pentru protectie pentru asi mentine scaunele !!

    Reply
  31. Popa Cornel

    De circa 4 zile actualul director al Administratiei Nationale Apele Romane SANDU VICTOR numit politic, fiind prea obosit si stresat de problemele grave de coruptie care macina aceata institutie a statului raman,a intrat in concediu!!Poate o fi aflat ca este pe lista domnului Prim Ministru CIOLOS care a aflat de decontarile ilegale a lucrarilor de aparare, de decontari de lucrari care nu s-au executat, de angajari pe baza de spagi din teritoriu, de dezastrul produs de balastiere, de furturile de sute de mii de mc. de agregate minerale care au distrus apele tarii si nu in ultimul rand de abuzurile grave ale directorilor din teritoriu!!

    Reply
  32. Pop Nica

    Bacteria care a infestat lacul Bâtca Doamnei, din care se alimenta rețeaua de furnizare a apei potabile din Piatra Neamț, a fost descoperită, la primele analize, și în alte puncte din județul Neamț.
    Dacă se știa deja despre lacurile Vaduri și Pângărați, cu titlu de noutate apare prezența Clostridium perfringens în lacul Izvoru Muntelui și chiar mai sus de lac, la Topoliceni, Poiana Teiului.
    Prefectul de Neamț, a spus că mâine, 18 februarie, vor apărea rezultatele analizelor făcute pe probe din apele curgătoare ale județului. S-a dispus efectuarea unui studiu aprofundat, științific, din partea celor de la Apele Române.
    Potrivit datelor existente până în acest moment, concentrația de Clostridium perfringens pe suta de mililitri este între 30 și 60 de unități, în condițiile în care normalul este 0 (zero).
    Autoritățile precizează că, în acest moment, apa din lacurile sus-numite nu este potabilă, dar subliniază că apa care curge la robinetele din Piatra Neamț este potabilă! De asemenea, sunt monitorizate toate internările făcute în spitalele din județ și nu s-au semnalat cazuri de îmbolnăvire care ar putea fi cauzate de bacteria Clostridium.
    Compania Județeană Apa Serv SA, prin directorul Cătălin Dughir, precizează că, ”În ultima perioadă, datorită prezenței bacteriei Clostridium perfringens în lacul Bâtca Doamnei, echipele de inventariere au demarat acțiunea de identificare a foselor, dar și deversărilor ilegale din zona lacului, constatându-se numeroase rețele improvizate de descărcare a apelor uzate”.
    Miile de construcții de pe Valea Muntelui, pensiuni sau alte imobile, inclusiv case de locuit, care, în proporție de peste 90%, deversează resturile menajere și dejecțiile fie direct în pământ – și de acolo, în pânza freatică -, fie direct în apă. Lucru pe care ar fi trebuit să-l știe toate instituțiile adormite ale statului român, Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt si Administratia Bazinala de Apa Siret, Garda de Mediu Meamt, Agentia de Protectia Mediului Neamt, directia de sanatate Publica Neamt a caror directori de mult lancezesc pe scaune!!

    Reply
  33. Carmen Vrabie

    Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a făcut publice, pe 22 februarie, rezultatele analizelor făcute pe baza probelor colectate din râul Bistrița.
    Conform informării emise pe data de 22 februarie, de Prefectura Neamț, rezultatele analizelor făcute de DSP sunt următoarele: „Localitatea Lunca, comuna Borca – râul Bistrița, județul Neamț – valoare analiză pentru Clostridium perfringens – 270 ufc/100ml și localitatea Topoliceni, comuna Poiana Teiului, județul Neamț – valoare analiză pentru Clostridium perfringens – 280 ufc/ml”.

    Prefericitul Angheluta de Neamt afirma ca: „În continuare se acționează conform măsurilor stabilite prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 1 din 03.02.2016 privind măsurile pentru asigurarea calității apei din Lacul Bâtca Doamnei”.Nu este precizat nicăieri, încă, este sursa de contaminare.
    Bacteriile din genul Clostridium sunt în totalitate anaerobe, în marea lor majoritate mobile, iar sporul (forma de rezistență a bacteriei) lor depășește în diametru transversal pe cel al celulei vegetative (forma ce asigură înmulțirea bacteriei). Formele vegetative nu prezintă o rezistență particulară față de diverși factori fizici și chimici, acestea fiind distruse în 15 minute la 63-65 grade C, sporii în schimb, rezistă la temperaturi mult mai ridicate.

    Clostridium perfringens este cel mai răspândit din genul Clostridium, care pot provoca infecții la om, are o răspândire universală, se găsește în orice mediu (sol, apă, aer, pe orice suprafață, în orice aliment care nu a fost sterilizat).

    La om și animale se găsește în mod natural, fără a provoca semne și simptome de boală, pe piele, mucoase și 100% în conținutul intestinal.

    Fiind o bacterie anaerobă, la o fântână corect construită – apa provenind dintr-o pânză freatică de adâncime, adică cel puțin al doilea strat al pânzei freatice, la distanță de cel puțin 10 metri de sursele de contaminare (latrine, sălașuri pentru creșterea animalelor, abatoare, ferme, stații de epurare etc.) și corect utilizată (curățată la un an, dezinfectată, cu capac etc.) nu poate fi contaminată cu Clostridium perfringens.

    Dacă nu sunt respectate condițiile de construcție și utilizare, apa de fântână poate fi contaminată.

    Bacteriile în forma vegetativă sunt distruse la temperaturi cu 10-15 grade C mai mari decât temperatura lor maximă de dezvoltare. Majoritatea bacteriilor, în forma vegetativă, mor în 10 minute, la 50-60 grade C. Majoritatea sporilor bacterieni sunt distruși în 10 minute la 100 grade C. Există specii de Clostridium, însă nu perfringens, ai căror spori pot rezista 8 ore la 100 grade C. Deci fierberea cel puțin 10 minute a apei duce la distrugerea Clostridium perfringens, atât în forma vegetativă, cât și în forma sporulată.

    Reply
  34. titi

    am văzut cum fructele și legumele sunt pline de chimicale toate venite din afară ,aș propune ca toate molurile și depozitele dela vamă acolo unde se primesc mărfurile venite din afară să fie dotate cu laboratoare ptr. depistarea pesticidelor ,să fie oprite înainte de a ajunge pe piață.

    Reply
  35. murgu dan

    Domnule Prim Ministru CILOS -urmare coruptiei generalizate din Ministerul Mediului si Apele Romane se taraganeaza ilegal si nepermis acordarea tichetelor de masa care ar compensa jaful facut cu salariile din cadrul sistemului Apele Romane. Ani de zile sau perindat tot felul de excroci pusi politic care au FURAT avutul statului si au promovat lucrari la intervetii politice , asa si-au platit scaunele ani de zile acesti golani de carter!! Penultimul EXCROC PENAL PINTILIE VASILE omul lui OPRISAN inca nu a fost arestat pentru faradelegile facute si are tupeul sa fie la Inspectia Apelor!!??Ultimul depanator sef SANDU VICTOR o fi crezut ca Apele Romane este un fel de butic auto si vulcanizare !!!Dar nea BARBIERU de la Mures ce pazeste !!!???Da tichetele SANDOR BACI la oamnei ca vor veni ciobanii la Buburesti si vor face curatenie la Apele Romane!!Dar poate DNA ne va lua inainte initiativa!!JOS GOLANII CORUPTI DIN APELE ROMANE!!!

    Reply
  36. Ion

    Nu e replica, dar n-am știut unde să pun, așa că torn aici.

    În locul unde lucrez acum (și nu lucrez la balamuc), suntem testați de un psihiatru în fiecare an; e obligatoriu. Toți suntem nemulțumiți și plictisiți de chestia asta. Ieri, însă, eu, personal, mi-am schimbat părerea. Și asta, pentru că am observat că unii pot să o ia razna brusc. Îmbătat, se pare, de glorioasa victorie în recentele alegeri locale, primarul Sectorului 3 și-a schimbat brusc strategia. A început să taie din spațiul verde. Se pare că noua deviză e “Jos cu copacii! Asfaltați spațiul verde! Asfalt, peste tot!”. Pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, pe partea cu Policlinica Titan, din spațiul verde care separă blocurile de trotuar, se taie acum o halcă de 4-5 metri. Nu mai pun la socoteală că, nu cu foarte mult timp în urmă și sub același primar, s-au pus borduri și garduri, care acum se scot și se înlocuiesc cu o bordură turnată din beton. Dar spun că acum, când toți candidații la primăriile de sector și la cea Generală au promis în campanie că vor spori spațiul verde din București, Primaria Sectorului 3 a chibzuit adânc și a decis sa taie din spațiul verde de care nici Ceaușescu nu s-a atins. Nu știu precis (pentru că, din cât am întrebat prin vecini, Primăria nu a discutat cu nimeni genialul proiect), dar, din cât se pare, vor fi tăiați și copacii cuprinși în fâșia verde sacrificată, copaci care ne mai apără, cât de cât, de praful și de zgomotul de pe bulevard. Nu mai spun de căldura radiată de asfalt, pe care o simțim cu toții exact zilele acestea. Lucrarea abia a început pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, colț cu Strada Postăvarului. Dacă mai gândește cineva cu bun simț în țara asta, și pentru oameni, într-adevăr, OPRIȚI-I! ACUM!
    Și dacă tot am început, mai am una și mai gravă. Frenetica reabilitare a blocurilor, la care, cu onor, Sectorul 3 se laudă că este fruntaș, se face prin metode care, după părerea mea (inginer, cu ceva cursuri de rezistență), afectează grav structura de rezistență a multor clădiri. Spre exemplu, multe dintre blocurile cu 4 etaje sunt construite din plăci prefabricate de beton armat. Principala structură de rezistență a acestora sunt pereții exteriori, adică exact cei în care se dau găuri pentru prinderea bucaților de polistiren. Chiar dacă găurile nu străpung complet peretele, sunt sigur că ele afecteaza rezistența la rupere a pereților. Pereții exteriori ai blocurilor de acest gen au aproximativ 25 de centimetri grosime, în care se dau aproximatv 5 găuri pe metrul pătrat, iar adâncimea medie a unei găuri este de 8 centimetri (să nu spună cineva că e mai puțin, că am măsurat pe burghiu!). Și asta nu e tot. În găurile respective se pun un fel de dibluri din plastic, în care se bat niște tije care țin plăcile de polistiren. Acestea exercită o presiune pe marginile găurii, care tinde să rupă materialul (crapă betonul în jurul găurii). Faptul că este vorba de beton armat ajută destul de puțin în cazul unui cutremur, pentru că, odată betonul crăpat la o zguduitură, la urmatoarele, armătura se îndoaie sau chiar se rupe. Aș vrea să știu dacă vreun inginer de rezistență a calculat cu cât scade rezistența la rupere a unei astfel de plăci de beton armat, după ce e supusă acestui tratament. Dacă nu a facut-o nimeni, așa cum bănuiesc, vă rog să comandați un studiu serios în acest sens, care să spuna clar, spre exemplu, cu cât scade rezistența unui astfel de bloc, în procente, la un cutremur de 7 grade pe scara Richter! Există niște adezivi acrilici cu o rezistență în timp destul de bună. Prin folosirea lor, s-ar elimina diblurile cu tije, plus operațiunile de montare a lor și de găurire; deci costurile s-ar cam egala. Dacă ar fi să pun un pariu morbid, v-aș invita să vă uitați la crăpăturile din pereții unui bloc căzut după un viitor cutremur puternic (care va veni sigur). Aș băga mâna în foc că crăpăturile vor uni multe dintre găurile făcute acum în pereții respectivi.
    27.06.2016
    Un cetățean pe care încă nu l-a bătut soarele-n cap

    Reply
  37. irina petrescu

    Este o realizare prinderea acestui transport de deseuri, este o munca de echipa in care un rol determinant cu siguranta l-au jucat serviciile secrete !! De ce nu miscati nimic cu MAFIA BALASTIERELOR doamna ministru PALMER???!!in spatele ei stau politicieni manjiti,primari, prefecti,consilieri judeteni si locali !Chemati FBI daca nu sunteti in stare sa faceti ceva sa opriti dezastrul apelor tarii!

    Reply
  38. Irina POPP

    ANRM Bucuresti – Directia Generala Inspectie si Supraveghere Teritoriala a activitatilor Miniere si a Operatiunilor Petroliere prin Compartimentul de Inspectie Teritoriala Galati in perioada Mai – Iulie 2016 a efectuat controale temeinice prin care au depistat societati care exploatau agregate minerale fara actele legale sau fara a respecta tehnologiile deexploatare. Unele s-au pricopsit cu Dosare Penale, mai grav este faptul ca Administratia Bazinala de Apa Siret si Sistemul de Gospodarire a Apelor Vrancea nu urmaresc furturile de agregate minerale!! Oare cum se fac inchiderile de luna ??( deh asa se mentin scaunele de directori de la ABA Siret si SGA Vrancea!!) Iata premiantii( sau cotizantii!!??)
    SC PROFAL CONSTRUCTII SRL FOCSANI
    SC SILMAL PRODCOM SRL TULNICI perimetrul Biliesti
    SC GSR CONSTRUCT SRL SURAIA
    SC ROMITORAP SRL MIACANESTI
    SC VEPEX COM SRL GALATI

    Reply
  39. nelu flutur

    Incepand cu data de 18.07.2016 si pana pe data de 20.07.2016 la pensiune a Casa Domneasca din Suceava s-a tinut sedinta Comisiei Moldova privind Siguranta barajelor din Bazinul Hidrografic Siret, la “initiativa”ing. Vamanu Emil directorulAdministratiei Bazinale de Apa Siret Bacau.Fiind o sedinta de analiza a documentatiilor pentru reglementarea unor baraje si acumulari acest lucru se putea face la sediul Sistemului de Gospodarire a Apelor Suceava nu la o pensiune oarecare care prezinta interes politic .S-au cheltiu sume de bani care puteau fi dramuite pentru alte activitati pentru planul de aparare in caz de inundatii pentru achizitionarea de materiale in caz de urgente etc; dar s-au cheltuit pe mancare, diurne, cazare.asa intelege conducerea A.B.A.Siret si Apele Romane Bucuresti sa cheltuiasca banii!!!!!oare doamna Ministru PALMER stie cum se cheltuiesc banii in teritoriu de conducerile ce4lor de la APELE ROMANE!?????

    Reply
  40. david cretu

    Câțiva inspectori din cadrul Serviciului de Inspecție Teritorială a Apelor Olt, cu spirit civic au sesizat falsurile și ilegalitățile făcute de conducere. În condițiile în care inspectorii sunt cei care verifică pe teren respectarea legii de către persoanele fizice și juridice care intră în contact cu apele naționale și mai ales respectarea mediului.Directorul ABA Olt, Ion Stoenescu, aprobat de Directorul General ANAR, Nicolae Bărbieru a decis să reducă numărul inspectorilor de la 11 la 7. Sunt vizati inspectorii cu , constiinta care au sesizat presa locala si centrala despre horiile acestuiGOLAN! Va rugam sa va implicate si dumneavoastra in demararrea unor anchete despre Mafia din APELE ROMANE!!

    Reply
  41. cosma ioan

    Doamna NEGREA ANUTA din localitatea CASVANA, judetul Suceava a reclamant faptul ca Sistemul de Gospodarire a Apelor Suceava din cadrul Administratiei Bazinale de Apa SIRET Bacau, a emis illegal pentru SAVU VASILE, vecinul de gospodarie , un aviz de gospodarire a apelor ne. 32/30.04.2015 pentru in IAZ piscicol aflat la circa 1,5 metri de casa sa. Actul de regelementrae emis ilegal nu a tinut cont de situatia reala din teren, de declatia notariala pe care trebuia sa o obtina tocmai de la NEGREA ANUTA. La toate sesizarile facute la SGA Suceava si la ABA SIRET se tergiverseaza raspunsul legal. Toti cei care au semnat avizul de gospodarire a apelor au dovedit neprofesionalism , slugarnicie fata de directorul DANIEL DRAGOI care aveau obligatia sa analizeze legal toate aspectele documentatiei tehnice si sa nu aprobe o asemenea prostie!! Doamna NEGREA ANUTA are in crestere 15 copii in casa care este amenintata de infiltratiile de apa!!! Doamna Ministru LAURA PALMER oare ce spune !!??????? Se poate anula avizul ilegal si sa fie destituiti INCOMPETENTII!!???

    Reply
  42. ion ioan

    Dna Ministru PALMER C.Pasca – Mai bine Excelenta Sa, domnul ambasador  al SUA Hans G.Klemm ne ajuta sa lansam o initiativa ” o luna de la distrugerea Mafiei Balastierelor din Romania” i-am fi recunoscatori excelentei sale !!! si evident Dumneavoastra ca va implicate in sfarsit !!!

    Reply
  43. Iliescu I

    Doamna ministru PALMER trezestete !!! si lasa minciunile la TV!!!IATA cine este BARBIERU ( Nu cel din Sevillia ci cel de ABA MURES!!! tizul lui CSABA SAN!!! Citam cu respect si consideratie din Curentul !!…” În luna octombrie 2013, Nicolae Bărbieru, actualul director general al Apelor Române, a fost demascat că folosea angajații SGA Mureș și utilajele acesteia la firma fiului său. Deși această faptă este una penală și doi dintre membrii Comisiei de disciplină întrunite au propus concedierea lui disciplinară, nici procurorii nu au fost sesizați și a și rămas în instituție, avansând ca și cum nimic nu s-ar fi întamplat.

    Povestea este una clasică pentru escrocii care căpușează instituțiile de stat: „în 7 octombrie 2013, salariații Bende Tibor și Puni Ioan au fost solicitați de către Directorul SGA Mureș, Bărbieru Nicolae, să se deplaseze, în timpul programului de lucru, la un imobil privat de pe strada Stelelor, să ia niște uși pe care să le schimbe cu altele, la Baumax. Conform actelor înregistrate la compartimentul RURPA din cadrul SGA Mureș, cei doi salariați nu figurau în concediu de odihnă, concediu medical, concediu fără plată sau vreo învoire în interes personal sau de serviciu. Deplasarea celor doi salariați la locația de pe strada Stelelor și de la aceasta spre SGA Mureș s-a efectuat cu o mașină a instituției, pe care dl. Bărbieru afirmă că a închiriat-o în condițiile contractului colectiv de muncă. Prezența celor doi salariați în locația mai sus amintită nu a fost singulară, existând și alte ocazii în care au efectuat lucrări sau au încărcat moloz. Dl. Bărbieru recunoaște că s-a folosit de furtun de nivel și „poate un poloboc” în lucrările din imobilul de pe strada Stelelor, unelte care aparțineau instituției.” se arată în decizia de sancționare disciplinară 594/08.11.2013, ” …. Hai Domnilor procurori de la DNA sesizativa ca nu au trecut 10 ani!!!va rugam!!!multumiri CURENTUL !!!

    Reply
  44. c petra

    Catre DNA: verificati toate balastierele cantitati, evaluare impact, banii negri spalati si mai ales cine sta cu adevarat in spatele unor fosti soferi, care au lucrat in balastiere inainte de 1989 !!Este un JAF national , s-au distrus iremediabil geografia zonelor pe sute de sectiuni de cursuri de rauri, s-au distrus luncile de rauri, zone de protectie , situuri Natura 2000 !!dar garda de mediu nu a luat decat masuri paleative ca si Administratiile Bazinale de Apa care prin directorii corupti au condus la mentinerea coruptiei in aceasta zona !! Nu mai taraganati anchetele care vor dezvalui cazuri clare de coruptie institutionalizata!!!

    Reply
  45. maria tecau

    Oameni buni hai sa facem CEVA cu situatia de la APM Neamt este incredibil daca poate fi pus pe functie momaia de JUGAN IULIAN pe care Ciolos l-a destituit fara drept de apel pentru INCOMPETENTA si slaba pregatire; nici la tulumba nu a fost bun la ISU Neamt !!daca ministra Palmer nu este in stare sa faca nimic cu coruptia de la Apele Romane si Garda de Mediu trebuie sa aratam situatiile ilegale din aceste institutii ale statului!!Parmer are ce are cu distrugerea faunei din tara !!pleaca tu dute,pa!!!

    Reply
  46. camelia tancau

    http://www.economiesociala.net/m9-10-17-ro-Amnistia-fiscala-Raportul-Intalnirii-cu-reprezentan539ii-Ministerului-de-Finan539e-si-ai-ANAF-la-sediul-Ministerului-de-
    Amnistia fiscala a datoriilor accesorii – singura solutie viabila pentru beneficiarii POSDRU

    Reprezentanții organizatiilor care au acumulat datorii în timpul implementării proiectelor europene s-au întâlnit ieri, 21 septembrie 2016, cu reprezentanții Ministerului de Finanțe si ai ANAF la sediul Ministerului de Finante.

    În cadrul întâlnirii s-a discutat despre faptul că numeroase ong-uri și firme care au accesat și implementat proiecte POSDRU se află într-o situație financiară critică și au acumulat datorii substanțiale la bugetul de stat după încheierea exercițiului financiar 2007 – 2013, în multe cazuri, beneficiarii confruntându-se chiar cu falimentul.

    Aceasta situație a fost cauzată de întârzierile si blocajele inregistrate în rambursarea cheltuielilor, respectiv de sincopele în asigurarea, per total, a fluxului financiar către beneficiar (prefinanțare, cereri de plată, cereri de rambursare) de către autoritățile responsabile, OIR, AM.

    Un aspect important al întâlnirii a fost dezbaterea pe tema OUG 50/2013, o ordonanță de urgență care ar fi trebuit să-i scutească de datorii pe beneficiarii care nu și-au plătit la timp taxele și impozitele din cauza intârzierilor in rambursarea sumelor de catre Autoritatea de Management.

    Beneficiarii au mai semnalat încă odată faptul că OUG 50/2013 nu a fost aplicată astfel încât să fie de un real ajutor celor care au acumulat datorii fără a fi vina lor. Beneficiarii nu au fost scutiți în mod real de datoriile accesorii acumulate în urma implementării proiectelor deoarece baza de calcul a fost în mod eronat selectată, nu au fost luate în calcul toate mecanismele de finanțare care au întârziat (cum ar fi prefinanțarea și cererile de plata), astfel încât scutirea a fost insignifiantă, majoritatea datoriilor fiind în continuare suportat de oganizațiile care au implementat proiecte și care au rămas cu datorii din cauza neasigurării unui flux financiar corect, conform cu contractul e finanțare și legile și regulamentele în vigoare.

    În acest context, discuțiile dintre reprezentanții ministerului și beneficiari au vizat două paliere:

    Soluții concrete pentru a îmbunătăți modalitatea de funcționare a mecanismelor financiare pentru noua perioada de programare 2014-2020, astfel încât beneficiarii să nu mai ajungă în astfel de situații.
    1. Reprezentantii Ministerului Finantelor au propus simplificarea procedurilor pentru viitor, respectiv modificarea actualelor prevederi ale art. V din OUG nr. 50/2013 in sensul simplificarii procedurii de amanare la plata a obligatiilor fiscale (eliminarea formalitatii atestatului emis de AM/OI si limitarea doar la atasarea la cererea de amanare a cereii adresata AM/OI – cerere de rambursare/cerere de plata/cerere de prefinantare), precum si luarea in considerare, in scopul amanarii, a altor situatii prin care beneficiarii de fonduri europene solicita sume reprezentand finantari de proiecte din fonduri europene (cererei de plata sau cereri de prefinantari, alaturi de cereri de rambursare)

    2. Al doilea palier al discuției a vizat sumele accesorii rămase restante din exercițiul financiar 2007-2014.
    Au fost identificate două situații distincte:
    – O parte dintre beneficiari au și în prezent datorii accesorii fie neachitate fie eșalonate,
    – O altă parte dintre beneficari au achitat datoriile din surse proprii, cu mari sacrificii, pentru că în caz contrar nu ar mai fi putut accesa alte proiecte europene avand in vedere faptul ca doar organizatiile care nu figurează cu datorii au posibilitatea de a accesa noi linii de finanțare.

    Pentru datoriile inregistrate a fost propusă si discutata amnistia fiscala a datoriilor acumulate ca singură soluție viabila in acest moment in care toate proiectele sunt incheiate si toate datoriile principale platite. Propunere a fost preluata de catre Reprezentantii Ministerului Finantelor care vor informa conducerea ministerului in legatura cu situatia inregistrata in special de beneficiarii proiectelor POSDRU, inclusiv solutia amnistiei propusa in cadrul intalnirii,

    Avand în vedere importanța unei astfel de decizii pentru mediul asociativ și ținând cont de nevoia reală de a crește capacitatea organizațiilor de a accesa și implementa noi proiecte în noul exercitiul financiar 2014-2020, reprezentantii beneficiarilor POSDRU transmit și pe această cale doamnei Anca Dragu Paliu, ministrul Finanţelor, precum si tuturor reprezentatilor Guvenului si Parlamentului Romaniei, rugămintea să ne sprijine în vederea obținerii unei decizii favorabile cu privire la realizarea și aprobarea unui act legislativ care să prevadă aministia datoriilor acumulate in urma implementarii proiectelor POSDRU, în cazurile în care aceste datorii nu au fost acumulate din vina beneficiarilor ci din slaba gestionare a fondurilor de către unele instituții ale statului.

    Reprezentanti participanti la intalnire:

    Din partea Ministerului de Finante:

    Dna Tanti Anghel – Director General MFP
    Dl. Mihai Bragaru – Diector Adjnct MFP
    Dl. Creanga Cosmin – Sef Serviciu MFP
    Dna Vasilica Dambusca Consilier Superior MFP
    Dna Georgiana Stoian – Director General ANAF
    Dna Daniela VIsalom – Sef Serviciu ANAF
    Dna Marinache Gabriela – Consilier Superior ANAF

    Din partea Reprezentantilor Beneficiarilor POSDRU:

    Asociatia Centrul Roman si Educatie si Dezvoltare Umana, Presedinte, Camelia Tancau
    Asociatia TANARUL FERMIER – Presedinte Visu Iliescu Marian
    Asociatia Patronala a Furnizorilor de Formare Profesionala – Vicepresedinte Iordache Marie Jeanne
    Media One – Manger Ruxandra Baker
    Global Commercium Development – Manager Proiecte Tina Cozmanciuc
    Fundatia Culturala Delta – Presedinte, Lilica Marculescu

    Organizatii care sustin acest demers – semnatari ai scrisorilor deschise:

    Asociatia KELSEN Baia Mare, Presedinte, Titel Caosan
    Asociatia Consultantilor in Dezvoltare, Presedinte Petru Vasile Gafiuc
    Asociatia ANGEL – Presedinte, Eugen Lucan
    Asociatia Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Director, Marian Dascalu
    Social Firms Europe CEFEC, Secretar Tehnic, Alina Barsan
    Asociatia KULT-ART, Administrator, Nicoleta Daneasa
    Die Querdenker, Administrator, Johann Tomislav ASSOC, Presedinte, Florian Salajeanu
    Cercul de Excelenta pentru Resurse Comunitare, Adminsitrator Irimia Cristian
    Societatea Cooperativa “Mostenire Vie”, Director Borlean Alex
    Societatea Cooperativa “Eco Image”, Manager, Sindrestean Aurel
    Asociatia ARHETIP, Vicepresedinte, Magdalena Mihalache
    Fundatia QUO VADIS, Presedinte, Florin Ioan Zamfir
    ICG Integrated Consulting Group SRL, Managing Partner, Svasta Mihai
    SC Amazing Photos SRL, Administrator, Ioana Gligor Bekesi
    A.F.F.M.R. Asociatia Femeilor si Familiilor din Mediul Rural, Director, Cristina Elena Chinole
    UGIR ( Uniunea Generala a Industriasilor din Romania)– Iulian Zamfir – Vicepresedinte
    Centrul de Analiza si Inovare Economico-Sociala – (CAES) – Director executiv – Corina Atanasiu
    Asociatia pentru Educatie si Dezvoltare Comunitara, Presedinte, Adriana Tudorache
    Centrul Roman pentru Educatie Economica (CREE), Presedinte, Paul Lacatus
    A.L.I.A.T. – Alianta pentru Lupta Impotriva Alcoolismului http://www.aliatong.ro
    Fundatia pentru Ingrijiri Comunitare – Presedinte, Valentin Vladu
    SC Monoprix SRL – Director, Zamfir Iulian
    Asociatia Europeana Dunarea – Presedinte, Anca Zamfir Presedinte
    SC Battonetti SRL – Contabil Sef, Pascaru Alina
    Asociatia pentru Apararea Libertatilor Publice, Presedinte, Catalin Georgescu
    Asociatia pentru Dezvoltarea Inteligentei Emotionale (ADIE)
    SC CENTRADE INTEGRATED SRL
    S.C. Bsmartest Press Group SRL
    Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia
    Asociatia Artha Covasna, Presedinte, Ionel Busuioc
    Asociatia INTEGRA ROMANIA, Presedinte, Adrian Ban
    INTERLOG COM SRL, Director, Simona Cojocarescu

    Reply
  47. Ioana toth

    Pentru a deturna cercetarile DNA referitor la jaful agregatelor minerale si coruptia din sistemul APELE ROMANE actualul director penal BARBIERU impreuna cu mafia directorilor corupti din administratiile Bazinale au clocit o schema noua de organizare pentru a dizolva toate serviciile si compartimentele care emit avize si autorizatii de gospodarire a apelor de ani de zile si care au facut ilegalitati prin emiterea de acte in NU MAI ERA BALAST!! contribuind la distrugerea cursurilor de apa din Tara!! sefii acestor colective au colaborat pe ascuns cu proiectantii documentatiilor de gospodarire a apelor tragandusi partea de bani!!! in acest moment acesti indivizi nu doresc sa preia noile colective de avize, autorizatii motivat ca pierd la salarii, dar ani de zile spaga a trecut pe la ei !!In aceasta idee de organizare noile colective ar fi formate din cate 2-3 salariati din compartimentele de Exploatare lucrari si de la GRA – Gestiunea Resurse de Apa !!! Poate va demara noua organigrama DNA cu constituirea unor ” colective”si ” Loturi”din care sa faca parte directorii manjiti si sefii de compartimente care au inchis ochii la furtuirile de sute de mii de mc. de agregate minerale care au distrus apele Tarii

    Reply
  48. mara tecau

    Azi a demisionat unul din directorii penali ai sistemului corupt din APELE ROMANE directorul de la ABA OLT Stoenescu; deci se poate la presiunea presei si salariatilor cinstiti care respecta LEGEA ! De !! daca DNA lucreaza foarte greu pentru punerea sub acuzatie a penalulul Dumitru Dumitru, fost director economic din ANAR, se deruleaza cercetari din ANUL 2012 si suntem in ANUL 2016 !!!!! Poate vor cadea definitiv capetele penale a sistemului putred, corupt din Apele Romane!! success DNA!

    Reply
  49. ioana cosbuc

    Din categoria ce golaneli a mai facut “ Il professore”sau zis “Dottore” VAMANU EMIL !!director la Administratia Bazinala de Apa Siret BACAU !!
    La Sistemul de Gospodarire a Apelor BACAU unde este pozitionat omul PSD Moinesti ec. SPATARU EUGEN, s-au derulat lucrarile de sarpanta la una din halele Bazei de Productie din IZVOARE , municipiul BACAU; datorita furturilor si lucrarilor de proasta calitate “ acoperisul “ a fost facut praf la o furtuna , fiind zburat de la inaltime ! lucrarile ar fi costat dupa deviz circa 50.000 lei noi dar dupa evaluari s-au bagat materiale numai de 10.000 lei dupa afirmatiile lui VAMANU facute la un CTE ( Consiliu Tehnico Economic la sediul Administratiei Bazinale de Apa Siret, str. Cuza Voda nr.1 BACAU!!) Cine plateste incompetenta executarii acestei lucari : materiale, manopera, transport, utilaje etc. Vamanu este scutit de lege!! Are imunitate la ilegalitati!!??
    VAMANU s-a facut din nou de rusine, alaturi de SPATARU EUGEN individ plantat de PSD, fara nici o experienta in gospodarirea apelor, prin ex presedintele Consiliului Judetean BACAU BENEA DRAGOS!!
    Alaturi de achizitia SPATARU EUGEN , BENEA l-a plantat si pe ec. RELU ADAM excroc de talie locala care a falimentat intreprinderea locala de apa si canal MOINESTI – SC PREST SERV SA ! Numai golani de cartier! DNA faceti curatenia de iarna definitive!!

    Reply
  50. mares teo

    Iata ce a ajuns APELE ROMANE !!!
    Ultimile zbateri ale mafiei directorilor corupti de ani de zile si pe care datorita incompetentei unor anumiti oameni ai legii din toate structurile statului au permis supravetuirea lor!!
    Noul director al Administraţiei Bazinale de de Apă (ABA) Olt Râmnicu Vâlcea este de miercuri, 2 noiembrie 2016, Velicu Eramazu
    Eramazu Velicu, pensionar din Hidroelectrica, adus de ALDE la ANAR este numit recent director la ABA OLT, acest individ corupt, a mai verificat instituția ABA OLT intre 2015 si 2016 de trei ori în zece luni, în căutare de „ aspecte de natura infracționala comise de conducere” (fostul director penal ION STOENESCU) fără să se lase cu vreo sancțiune din partea conducerii ANAR . Corpul de control al ANAR a fost format din cei doi contestati inspectori „ controlori” Ion Cristinel si Velicu Eramazu. Acestia si-au aratat masura abuzului ridicat la nivel de controlori – unul prin folosirea unui canton al institutiei drept loc de cazare si recreere gratuita( moca popular) impreuna cu familia, celalalt reparandu-si autovehiculul in mod gratuit la institutiile controlate.
    Ca să fie cât mai convingător, Velicu le-a explicat oficial angajaților de la A.B.A. Olt că va „ analiza competent toate aspectele publicate de ziarul Curentul, precum și documentele de pe site-ul respectiv” și că ginerele său lucrează la SRI. Asta în timp ce le înmâna un formular intitulat „notă de relații” care nu are codul alfanumeric specific ANAR.
    Cat poate sa mai rabde salariatii cinstiti din sistemul ANAR , hotiile, jaful institutionalizat, complicitatea liderilor de sindicat la aceste hotii ale directorilor corupti si nepasarea acestei INCOMPETENTE de Ministra PALMER alaturi de „ incoruptibilul” CIOLOS care stie toate aceste ilegalitati din ANAR!!????

    Reply
  51. mares teo

    Citam din ex ziarul MONITORUL DE BACAU, aparut pe data de 19.01.2005 reluata stirea, pe HOTNEWS .RO, fosta ziarista la data respectiva de success LUMINITA PATRATANU;
    Articolul relateaza despre mafia PSD, locala din Moinesti, dirijata de exprimar VASILE AILINCAI, actualmente condamnat si afacerile comune cu ec. RELU ADAM fost director al SC PREST SERV SA Moinesti intreprinderea de apa si canal Moinesti, societate pe care numitul RELU ADAM a falimentat-o cu sprijinul si al lui SPATARU EUGEN la data respectiva consilier local al C.L. Moinesti.
    Tot in perioada 2005 functiona SC RIBACA SRL Moinesti care era societatea lui RELU ADAM cu adresa unde acest golan locuia, respectiv Str. Zorilor, bloc 19, apartamentul 6 Moinesti, ;tot in 2005 RELU ADAM detinea si functia de administrator al Clubului PETROL Moinesti.
    RELU ADAM are 2 dosare la Parchetul BACAU care zac de ani de zile , intre timp a fost recuperat de PSD si adus la Administratia Bazinala de Apa Siret BACAU si ulterior a fost dus la Apele Romane Bucuresti unde impreuna cu penalul VASILE PINTILIE omul lui OPRISAN de la VRANCEA au falimentat APELE ROMANE !!!
    Oare ce spune sefa DNA de aceasta filiera infractionala!!!??

    Reply
  52. alina stan

    Pe data de 10, 11. 11.2016 conducerea corupta a Administratiei Nationala Apele Romane impreuna cu mafia directorilor din teritoriu si cea mai ramas din Sindicate s-au intalnit la BUZAU pentru a negocia Contractul Colectiv de Munca pe anul 2016 !! mai este o luna si este de ras pentru ca nu s-a semnat acest contract !!In tari civilizate unde domneste LEGEA acesti indivizi corupti era maturati de mult de justitie!!
    Evident negocierile au esuat si nu s-a semnat nimic!!
    Pentru ce la BUZAU si nu la sediul central al APELE ROMANE!!!??Cum poate sa mai ramana pe functie un Golan ca Barbieru cercetat disciplinar anterior pentrui abateri de la lege!?? Plecati doamna ministru PALMER nu ati facut nimic pentru a spulbera mafia din APELE ROMANE care a distrus din inmterior acesta institutie a statului!!

    Reply
  53. alina mihai

    Cu adresa nr.16.579/ 23.12.2016 actualul director penal al Administratiei Nationale Apele Romane, BARBIERU, trece peste Legea nr. 284 privind salarizarea cadru, conform unei grile de salarizare legiferata, trece ostentativ si peste Conventia semnata in 19.12.2016 cu sindicatele AQUAROM si APEHID si comunica ca salarizarea se va face etapizat atat ca incadrarea in grila maxima cat si ca cea de nivel de baza . Se taraganeaza astfel in mod ilegal si iresponsabil obtinerea drepturilor legale stabilite de lege. Ce poti astepta de la acest INFRACTOR DOVEDIT!! Precum si de la RELU ADAM alta LICHEA PENALA!!!
    Ce “ precizari ulterioare”, poate sa stabileasca aceasta gasca de GOLANI care au distrus aceasta institutie a statului!!?? Asteptam ca DNA sa le aplice grila maxima pentru acesti penali, dupa cercetarile penale !!

    Reply
  54. dan pop

    Citam cu respect din scrisoarea salariatilor cinstiti din Apele Romane publicata in ziarul de atitudine in care s-au demascat ilegalitatile Mafiei din Apele Roamne , pentru care multumim inca o data –
    „Demisia de onoare, domnule director ANAR Nicolae Barbieru !

    Sase luni ati avut la dispozitie pentru a introna ordinea si disciplina in Administratia Nationala “Apele Romane”. Nu ati facut nimic. Din contra, ati consolidat pozitia mafiei, puternic inradacinata in aceasta structura nationala de stat.
    Atat presa cat si rapoartele oficiale ale Ministerului Mediului Apelor si Padurilor (aflat sub conducerea fostului Ministru Rovana Plumb), ale Curtii de Conturi a Romaniei, dar si interpelarile din Parlament ale unor deputati si chiar anchetele in desfasurare ale DNA si DIICOT, v-au lasat insensibil si rece.
    La masurile abuzive ale conducatorilor structurilor imputernicite discretionar (ABA), impotriva salariatilor care s-au opus ilegalitatilor, ati subscris cu largul ajutor al lui Relu Adam, Catalin Caluianu si Mihaela Gherghe.
    Nici macar nu ati mimat un minim de masuri corective . Ati dat satisfactie mafiotilor aflati pe functiile de conducere de la unele administratii bazinale.
    Ati dat mana libera abuzivului Relu Adam sa constituie comisii de disciplina (adevarate sedinte ale inchizitiei) creand un Regulament propriu al comisiilor de cercetare disciplinara, dupa “chipul si asemanarea” acestui controversat fost director de gospodarire comunala, participand ca inchizitor sef la toate executiile dorite de mafioti in teritoriu.
    Daca ABA-urile din tara au personalitate juridica asa cum afirmati in toate imprejurarile, de ce a fost nevoie ca acest ilustru inchizitor Relu Adam, sa faca parte din comisiile de calai, domnule director general ? Raspunsul l-ati dat chiar dvs. in sedinta liderilor de sindicat AQUAROM de la Mamaia: pentru a pedepsi drastic pe toti salariatii din teritoriu care mai indraznesc sa demaste ilegalitatile “prietenilor “Dvs. (asa cum l-ati numit in aceeasi sedinta pe fostul director al ABA Prut Barlad – Cretu Corneliu – pensionarul angajat ilegal al aceleiasi institutii, care conduce din umbra si acum).
    Pe langa amenintarile rostite in aceasta sedinta, ati afirmat sustinerea dvs. ferma pentru continuarea masurilor abuzive si discretionare, dand astfel unda libera continuarii ilegalitatilor subalternilor dvs – directori de ABA din tara, impreuna cu echipele de inchizitori postati strategic in functii cheie: Directori tehnici, directori economici, directori si ingineri sefi ai SGA-urilor, juristi, sefi birou Resurse Umane, Sefi birou Investitii, Achizitii, Resurse de Apa, Exploatare Lucrari, Avize Autorizatii. Practic ati pus mana pe toate structurile necesare pentru a comite ilegalitati la umbra autoritarei structuri centrale ANAR Bucuresti.
    Oare de ce v-ati exprimat in asemenea fel supararea la Mamaia, cand v-ati adus aminte de incercarea (pe calea unui proces civil) de a determina institutiile statului sa analizeze modificarea statutului personalului salariat al ANAR in functionari publici ?
    Va dereanjeaza domnule director ca ati putea deveni atat Dvs. cat si ilustrii subalterni aflati pe posturi de calai, – functionari publici ? Oare pe salariatii Ministerului Mediului, pe cei ai Romsilva ori ai APM-urilor sau ai Garzii Nationale de Mediu nu ii deranjeaza ? Dar pe judecatori, procurori, politisti, pe cadrele din armata, pe functionarii guvernamentali si cei ai administratiilor nationale si locale, si multi altii, nu ii deranjeaza ?
    Oare institutia pe care o conduceti, nu administreaza patrimoniul public de interes national, iar odata deveniti functionari publici nu credeti ca masa mare de salariati ar avea de castigat, iar Dvs. cadrele de conducere, ati avea drepturi discretionare restranse ?
    Ati avut curiozitatea vreodata sa cititi Legea Functionarului Public, Domnule Director Barbieru ? Dar Codul Penal unde se defineste functionarul public ? Daca o sa aveti aceasta curiozitate o sa constatati, cu tristete bineinteles, ca masa mare de salariati ar avea numai de castigat, iar Dvs.impreuna cu abuzivii Dvs. sustinatori, ar trebui sa dati socoteala mult mai serios pentru ilegalitatile comise.
    Domnule Director general, in cele sase luni de mandat si inca in cele sase luni anterioare in care ati ocupat functia de director general adjunct, ati avut ocazia sa analizati imensele fraude savarsite de subalternii dvs – directori de ABA si a acolitilor sai din domeniul investitiilor, achizitiilor, avizelor si autorizatiilor, commercial (inchirieri de lucii piscicole) si altele.
    Ati luat vreo masura Domnule director ? Unde ? Pe cine ati destituit ? Ati trimis la ABA-urile din teritoriu- Corpul de control al ANAR format din cei doi contestati “controlori” Ion Cristinel si Velicu Eramazu. Acestia si-au aratat masura abuzului ridicat la nivel de controlori – unul comitand-o prin folosirea unui canton al institutiei drept loc de cazare si recreere gratuita impreuna cu familia, celalalt reparandu-si autovehiculul in mod gratuit la institutiile controlate.
    Cu toate ca presa a relatat aceste aspecte demne de codul penal, dvs. le-ati trecut cu vederea, in mod evident complice. Ati inteles ca acesti controlori trebuiau sa aiba o multumire sufleteasca pentru a acoperi neregulile constatate si reclamate de salariatii nedreptatiti.
    Atat sindicalistii cat si unele cadre de conducere din tara v-au demonstrat o intreaga serie de abuzuri ale celui mai feroce sustinator al mafiei – numitul Relu Adam, al carui discurs si mod de gandire l-ati preluat integral.
    Asa cum arata presa locala, dupa ce a fraudat unitatea de gospodarire comunala din Moinesti, a acoperit neregulile sustinatorului sau Pintilie Vasile (cel cu noua dosare la DNA si DIICOT) , acordandu-i acestuia ilegal salarii nemeritate, iar in prezent se ocupa cu angajari ilegale (precum cazul de la SGA Bucuresti) ori de concedieri abuzive precum cea relatata de presa in cazul juristului de la Mures ori cu incercarea disperata de a-l concedia pe directorul SGA Iasi prin doua cercetari disciplinare abuzive, pentru motivul de a nu fi subscris semnarii unor receptii ale unor investitii realizate in proportie de 30% si incasate de mafioti 100%, despre care ministrul Lucia Ana Varga a consemnat in scris ca urmarea a unei expertize, aceasta lucrare este perfecta doar pentru ca a rezistat in exploatare.
    Dar despre celelalte lucrari de investitii nerealizate ori despre contractele ilegale de la Olt, ati aflat domnule director ? Ce masuri ati intreprins ?
    In sedinta de la Mamaia v-au fost argumentate cu documente, de catre reprezentantii Sindicatului “Dreptate si Adevar” pe ai carui lideri ii urati din toata fiinta, ilegalitatile comise in forma continuata de conducatorii ABA Prut Barlad, la care nu ati avut replica, ci doar intelegere fata de abuzivii conducatori. Aplicati in continuare dictonul romanesc “cainii latra, caravana trece”.
    Prin exprimarea Dvs. raspicata de la Mamaia, au inteles liderii de sindicat ca in conditiile in care se mai produc dezvaluiri si se mai publica articole despre ilegalitatile patronate de Dvs., vor avea de suferit doar cei ce indraznesc aceasta grava “faradelege”. Dealtfel Codul de etica creat de Relu Adam este suficient pentru a curma din fasa orice denunt asupra faptelor ilegale. In conditiile existentei “functionarului public” regulile cercetarilor si protectia acestui functionar platit din fonduri publice ar fi garantate prin HG 1344/2007.
    Iar rabufnirea Dvs din finalul sedintei prin care v-ati exprimat profundul regret pentru desfacerea ilegalului contract de munca al “prietenului” Corneliu Cretu – pensionarului angajat de catre acelasi Relu Adam in cardasie cu abuzivii conducatori ai ABA Prut Barlad, a carui activitate in functia de fost director al ABA Prut Barlad a fost dovedita de Corpul de Control al Ministrului, ca “management defectuos”, dovedeste atasamentul clar exprimat pentru mafioti si lipsa de reactie.
    In cele sase luni de mandat, nu ati reusit domnule director nici sa rezolvati imensa problema salariala a personalului cu un puternic grad de profesionalizare din Apele Romane, nici sa construiti un Contract Colectiv de munca, nici sa numiti directori definitivi, nici sa rezolvati problemele investitiilor, nici a achizitiilor si nici a altor probleme urgente din cadrul ANAR.
    Aveti si in prezent la ANAR un director general adjunct in varsta de peste 70 de ani, directori si directori tehnici de ABA interimari, imens de multe posturi libere neocupate in tot ANAR-ul, probleme legate de sedii, de credite si de multe multe altele.
    La acest moment, a trecut perioada in care va solicitam masuri urgente. Am vazut ca nu sta in capacitatea Dvs de a rezolva problemele acestei institutii de nivel national.
    Problemele acesteia v-au coplesit, nereusind sa treceti de conditia unui umil directoras de provincie aflat in umbra “ilustrului” David Csaba – fost director de ABA si ANAR pe care il acoperiti si in venerati, la fel ca si pe alti mafioti a caror personalitate va copleseste.
    Asa ca domnule Nicolae Barbieru, asteptam demisia Dvs de onoare pentru a face loc unui adevarat profesionist, bun organizator si manager.
    Cine stie, poate ca la acest moment doar autoritatea unui militar ar putea pune lucrurile pe fagasul normal.”………

    Reply
  55. alina mares

    Domnule Grideanu de ce nu DEMITETI corupta si hrapareata de Ministra Apelor PETCU care impreuna cu grupareea infractionala a directorilor corupti din sistemul Apele roamne paraziteaza de ani de zile aceasta institutioe a satului roman!!???S-a demonstrat clar in Instanta Suprema actul de coruptie a acestei individe in procesul cu ANI ! Puneti in aplicare Hotararea InstanteiI domnule Prim Ministru ati afirmat ca respectati LEGEA dovediti acest lucru !!!Cu respect !

    Reply
  56. cornel datcu

    Localnicii din zona comunelor DOLJESTI, TAMASENI judetul Neamt au reperat frecvent 2 tractoare si o vidanja proprietatea SC SUINPROD SRL Roman care descarca apele uzate de la ferma de porci a SC SUINPROD SRL in raul Siret malul drept sau pe terenuri din imediata apropiere a raului Siret; aceste actiuni milegale au loc noaptea cand apar viituri bruste cauzate de ploile abundente din zona amonte de obiectiv. Societatea a fost sanctionata anii trecuti pentru descarcari ilegale de dejectii lichide in raul Siret!! Conducerea SGA Neamt fiind depasita de situatiile frecvente si care nu trimite in regim de urgenta sa se preleveze probe de apa.

    Reply
  57. Gatu Petre

    ca urmare a coruptiei din sistemul Apele Romane si ABASiret Bacau precumsi Sistemul de Gospodarire a Apelor Suceava ani de zile s-a permis distrugerea cursurilor de apa din judetul Suceava; s-au dat zeci de amenzi de sute de milioane dar sistemul mafiot dinANAR a protejat si salvat mafia balastierelor; caz concret actual, S.C. AGREMIN SRL ROSCANI a obtinut o autorizatie de gospodarire a apelor zona LITENI, judetul SUCEAVA si va exploata la 100 m. de zona locuita . Aceasta societate a fost sanctionata anii anteriori cu sanctiuni pentru nerespectarea actelor de reglementare de gospodarire a apelor si a fost prinsa la FURAT aggregate minerale dar numitul DINCU MIRCEA administrator a scapat cu relatiile mafiote cu mafia politica de Suceava! Un grup de 25 cetateni din LITENI a transmis in fax inregistrat pe data de 27.06.2017 la Administratia Bazinala de Apa SIRET sa vedem rezultatul controlului!!!~!!

    Reply
  58. popa jan

    Citam cu respect si consideratie din Obiectiv de Suceava care este de actualitate pentru ca NU S-A SCHIMBAT NIMIC: ” Mlaştina găştilor şi intereselor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava
    Marti, 24 aprilie 2007 Sursa: Obiectiv de Suceava Autor: C.S. ”
       

    “…• la nivelul SGA Suceava există două grupuri de interese, care se supraveghează reciproc • este vorba de grupul condus de inginerul şef Ion Ungureanu, din care mai fac parte inginerii Mocanu şi Olaru, şi cel condus de Florin Boeru, din care face parte şi Vasile Păcurari • celor două grupuri li se alătură cel care supervizează manevrele care se fac la Compartimentul mecanizare • în tot acest timp, pe albiile râurilor din judeţ jaful “băieţilor isteţi” care se ocupă cu exploatarea balastului continuă aproape nederanjat de cei de la SGA sau de comisarii de mediu •

    • Râul Siret – vânat de patronii balastierelor din Botoşani

    Dacă zona Satu-Mare- Dorneşti- Frătăuţi a devenit un perimetru fierbinte pentru proprietarii societăţilor care au ca obiect de activitate extracţia agregatelor minerale, nici râul Siret nu a fost omis, mai ales să judeţul Botoşani nu are un potenţial ridicat in balast pe râurile din zonă. Aşa se face că pe lângă societăţile botoşănene care anul trrecut au solicitat să extragă prundiş de pe râurile Suceava şi Siret, anul acesta au apărut firme noi, despre care nici in Botoşani nimeni nu a auzit de ele. Patronul SC Fidelio SRL Botoşani, care este cunoscut prin lanţul de magazine alimentare din Moldova, a decis să işi incerce norocul şi in domeniul extracţiei balastului. Prin urmare, a intocmit o documentaţie pe care a depus-o la Direcţia Apelor Bacău pentru a primi autorizaţie pe linia gospodăririi apelor la Corocăeşti pentru cantitatea de 50.000 mc. Cam mare cantitatea pe care şi-a pus in gând să o excaveze firma botoşăneană, având în vedere că anul trecut habar nu avea de acest sector de activitate. Ce legătură are patronul Daniel Mihăilă cu balastierele, doar intreprinzătorul particular ştie.
    SC Condacia SA Botoşani, societate ce a fost patronată de deputatul PD Radu Drăguş, a primit in acest an autorizaţie de gospodărire a apelor pe râul Siret pentru cantitatea de 11.000 metri cubi balast. Anul trecut, societatea botoşăneană a extras pe râul Siret de pe trei perimetre 10.800 mc de agregat mineral, fiind autorizată pentru 30.000 mc.
    Măiestria in a extrage agregat mineral incearcă să şi-o demonstreze pe râul Siret şi alte societăţi botoşănene. Este vorba de SC Ceko SRL Botoşani şi SC Mecon SRL Botoşani. Alături de firmele din judeţul limitrof, au solicitat eliberarea de autorizaţie pe linia de gospodărire a apelor pe râul Siret SCCF-Grup Colas Iaşi pentru cantitatea de 65.000 mc, iar pe pârâul Suha pentru cantitatea de 29.000 metri cubi balst.
    SC Com-Beton SA Iaşi a ajuns şi in judeţul Suceava, deşi anul trecut nu a fost prezentă in această zonă pentru extracţie agregate minerale. Firma ieşeană a solicitat permis de exploatare pentru 48.000 mc.
    O altă firmă care solicită extracţia de balast este SC Expert Construct Bosanci pentru cantitatea de 25.000 mc.
    Şi SC Agremin SRL Liteni vrea să extragă balast de pe râul Siret cantitatea de 10.000 mc iar de pe râul Suceava cantitatea de 20.000 mc.
    SC Prundex Evi a SRL Suceava a depus documentaţii la Direcţia Apelor Siret Bacău pentru două perimetre la Roşcani şi Vercicani pentru cantitatea de 24.00 mc balast iar pe râul Suceava pentru cantitatea de 10.000 mc.
    SC Con 2000 SRL Botoşani vrea să obţină autorizaţie de la Direcţia Apelor Bacău pentru 50.000 mc care va fi extrasă de pe râul Suceava. Societatea de Drumuri şi Poduri Botoşani a depus documentaţie pentru eliberarea autorizaţiei pe linia gospodăririi apelor pentru cantitatea de 10.000 mc pe râul Siret la Icuşeni şi pe râul Suceava pentru cantitatea de 8.000 mc.

    Inginerul şef la SGA poartă în geantă Psaltirea, in locul documentaţiilor pe linia gospodăririi apelor

    Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava nu au avut până acum niciun interes in a face ordine pe albiile din judeţ pe motiv că nu s-a lucrat intr-o echipă. De această situaţie nu este străină nici fosta şi nici actuala conducere a Direcţiei Apelor Siret- Bacău. La nivelul SGA Suceava există două grupuri de interese, care se supraveghează reciproc. Este vorba de grupul condus de inginerul şef Ion Ungureanu, din care mai fac parte inginerii Mocanu şi Olaru, şi cel condus de Florin Boeru, din care face parte şi Vasile Păcurari. Celor două grupuri li se alătură cel care supervizează manevrele care se fac la Compartimentul mecanizare, pe care le vom prezenta însă în detaliu intr-un alt articol.
    Sistemul de Gospodărire a Apelor are ca atribuţii supravegherea albiilor din judeţ, având 6 angajaţi pe zone care urmăresc ce se intâmplă pe râuri. Orice intrare ilegală in albie ar trebui să fie semnalată la SGA iar in teritoriu să ajungă rapid în control cei abilitaţi să verifice. Numai că angajaţii din zonă nu prea s-au arătat interesaţi să anunţe ilgalităţile petrecute sub ochii lor, la şefii de la judeţ.
    Fostul director interimar al SGA Suceava, Vasile Păcurari, personaj care nu s-a dovedit un bun profesionist, dar care s-a arătat suficient de
    preocupat de interesele personale. El a fost numit ca director interimar după demiterea din funcţie a lui Ion Ungureanu. Păcurari, in perioada cât a fost director interimar, l-a avut alături pe Florin Boeru. La Şcheia a reuşit să pună mâna pe o bucată de pământ, unde îşi ridică o casă ale cărei lucrări sunt aproape de finalizare. Până şi casa părintească, situată tot la Şcheia, a fost modernizată.
    Chiar dacă conducerea Direcţiei Apelor Siret -Bacău ştia că Păcurari nu şi-a dovedit profesionalismul, el a fost ţinut la conducerea SGA aproape doi ani pe motive politice.
    Un alt personaj care a fost la conducerea SGA şi care râvneşte din nou la această funcţie este Ion Ungureanu, susţinut la Direcţia Apelor Bacău de directorul tehnic Emil Vamanu. Deşi pozează în nevinovat in faţa ziariştilor, Ion Ungureanu este in temă cu toate ilegalităţile de pe albii. Fost subinginer şi şef de formaţie la Rădăuţi, a ajuns la conducerea SGA Suceava in 2000. In anii 2001-2003 şi-a completat studiile universitare la Facultatea de Hidrotehnică din Iaşi. Potrivit unor oameni din sistem, Ungureanu şi-a demonstrat superioritatea mai mult prin ţipete la adresa subalternelor, decât pe linie profesională. Angajatele SGA nu de puţine ori s-au trezit batjocorite de acesta. Faptul că nu se poate stăpâni să nu ridice tonul în cadrul unei discuţii l-a demonstrat şi in conversaţiile cu presa. Mai mult, a incercat să demonstreze că este curat ca lacrima şi că nu are nici o legătură cu ilegalităţile de pe albii, dar nu cu documente pe linie de gospodărire a apelor, aşa cum ii stă bine unui specialist, ci cu Psaltirea şi acatistul Sfântului Mina, pe care le poartă permanent în mapa de serviciu. Este posibil ca având o fire impulsivă Ion Ungureanu să ceară ajutorul divinităţii in incercarea de a-şi calma nervii. Probabil că rugăciunile multe şi dese l-au ajutat pe Ion Ungureanu să-şi cumpere, anul trecut, un autoturism marca Skoda Octavia şi să-şi ridice casa de la Grămeşti folosind personalul SGA al formaţiei de exploatare lucrări de la Horodnic şi utilajele de aici.
    Un alt personaj care se visează şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor este Florin Boeru. Angajaţi din cadrul acestei instituţii ne-au declarat că nu de puţine ori s-au confruntat cu nemulţumirea unor patroni cărora li s-au cerut “cotizaţii” in mod repetat. Aceleaşi surse susţin că inginerul care a ajuns in instanţă pentru conducere sub influenţa alcoolului era lovit de amnezie după ce petrecea in compania lui Bachus şi uita cât şi de la cine a a primit.
    Acestea ar fi, pe scurt creionate, portretele specialiştilor care răspund de legalitatea exploatărilor în albiile râurilor din judeţul nostru. (Cristina SCORŢARIU)

    Comisarii de mediu habar nu au de mormanele de pământ ridicate de SC Bernar SRL Dorneşti

    Comisarii Gărzii de Mediu Suceava nu ştiu de grămezile de pământ ridicate de SC Bernar SRL Dorneşti pe terenul situat lângă drumul comunal dintre Dorneşti şi Măneuţi. Faptul că pe o lungime de aproape doi kilometri a fost depus pământ rezultat din decopertarea unei suprafeţe de teren proprietatea patronului societăţii, Vasile Nicoară, şi nu a fost nivelat aşa cum era normal nu il deranjează pe intreprinzătorul particular.
    Terenul pe care a fost depozitat acest material este proprietatea Primăriei din comuna Frătăuţii Vechi. Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Constantin Harasim susţine că va trimite, in cursul acestei săptămâni, doi comisari care să verifice modul cum a fost depozitat pământul lângă drumul comunal. Conform localnicilor, artera de circulaţie era mult mai accesibilă traficului inainte să fi fost solicitată de maşinile de mare tonaj care au circulat inspre şi dinspre Măneuţi. In prezent, dacă ar cădea precipitaţii in această zonă nimeni nu ar mai avea curajul să treacă pe acest tronson, ci ar trebui să circule pe jos sau cu atelajele hipo şi auto pe câmp.”…..

    Reply
  59. ioan codru

    Azi 03.08.2017 !acum pe paraul TASCA, se trage masa lemnoasa pe cursul de apa poluad grav cursul de pa , este antrewnat material aluvionar, pietris, crengi si material inert – masiv frunzis! apa poluata la randul ei pune in pericol pastravii care mai sunt pe Bicaz si pastravaria locala atractia a sute de vizitatori!!A se anunta Garda de Mediu si Administratia Bazinala de Apa SIRET Bacau!!!

    Reply
  60. alina pavel

    In legatura cu incendiul dezastator de la Depozitul de deseuri din BACAU inceput pe data de 12.08.2017 in comun cu investigatiile M.A.I.- I.S.U. sa se verifice daca Depozitul de deseuri care este al Consiliul Local BACAU, detine autorizatiile de mediu si de gospdarire a apelor !?? Ce controale s-au facut de catre Comisariatul Bacau al Garzii Nationale de Mediu si Inspectia apelor – Administratia Bazinala de Apa Bacau, Sistemul de Gospodarire a Apelor BACAU, daca s-au respectat avizele de mediu si de gospodarire a apelor emise initial de catre institutiile abilitate. Ce masuri legale sau luat de catre institutiile statului pentru cele depistate in teren!?? Cum s-a implicat Agentia de Protectia Mediului BACAU fata de problemele de la Depozitele de Deseuri din judetul BACAU!!?? Si aceste concluzii sa fie date publicitatii !!

    Reply
  61. matei ivan

    Acum este dezastru la Depozitul de deseuri Bacau incendiul a izbucnit din nou violent in tot orasul mai ales zona de Sud este o atmosfdera irespirabila!!Cu tot respectful pentru activitatea ISU acestia sunt depasiti! at trebui aduse forte din alte orase !! CE a facut Garda de Mediu Comisariatul Judetean Bacau!!??? ABASiret Inspectia Apelor , Fosta sefa de la Garda de Mediu Comisariatul Judetean Bacau a fost data afara pentru INCOMPETENTA tocmai pentru Depozitul de deseuri, de catre fostul Prefect de Bacau si acum este ” promovata ” la SGA BACAU pe functia de Inginer sef!!! tocmai de catre sefii de la ABASIRET care trebuia sa caste ochii cand s-a emis Avizul de ape!!

    Reply
  62. Corbu Victor

    Depozitul Temporar de deseuri urbane nepericuloase de la ROMAN a ajuns la dimensiuni uriase el trebuia inchis in nul 2015 dar s-a taraganat pentru faptul ca, chiar fiind finalizate lucrarile de Depozitul Conform de la GIROV, judetul Neamt, political corupt din acest judet a taraganat licitaiile prinvind concesionarea serviciului de salubritate ! Depozitul Temporar nici acum nu este inchis si NU se transporta deseurile la GIROV!! La acest depozit s-au adus pe ascuns tone de deseuri din zone din Moldova !! De ce nu ancheteaza DNA aceasta situatie ilegala!!! Aceeasi situatie este si la TG.NEAMT!!

    Reply
  63. victor nada

    In atentia DNA Bucuresti:
    Domnul ROTARU DANUT din localitatea ANDREIASU DE JOS, judetul VRANCEA prin memoriul adresat Presedintiei Romaniei, nr. DRA1/ 17169/31.08.2017,sesizeaza fapte grave de coruptie care s-au initiat si ulterior dezvoltat cu complicitatea primarului si Consiliului Local dar si al Sistemului de Gospodarire a Apelor VRANCEA , Garda de Mediu – Comisariatul Judetean Vrancea si a nepasarii Agentiei de protectia Mediului Vrancea. Totodata nu este strain de cauza nici IPJ Vrancea prin Postul de Politie ANDREIASU DE JOS si Politia Zonala.
    Astfel de la zona BROSTENI pana la zona BUTUCOASA , localnicii au construit anexe gospodaresti proprii, grajduri in albia minora si majora a raului MILCOV, au imprejmuit suprafete de teren in mod illegal, cu incalcarea premeditata a Legii Apelor 107/1996.
    S-au desfasurat fel de fel de controale culmea si de la ANAR care s-ar fi tinut ascunse ; au facut controale Politia , Jandarmeria, SGA Vrancea dar numeni nu a luat masurile legale care se impun!!Cazul este cunoscut de directorul de la SGA Vrancea ing. KANTY POPESCU si de la ABA Siret ing. VAMANU EMIL dar acestia nu au luat nici o masura legala si incearca sa deturneze situatia grava din teren

    Reply
  64. arseni radu

    Domnul Ing. ION BADALE din cadrul Inspectiei Teritoriale Campulung Moldovenesc din cadrul Directiei Generale de Inspectie si Supraveghere Teritoriala a Activitatilor Miniere si a Operatiunilor Petroliere sesizeaza S.G.A. Suceava si Administratia Bazinala de Apa SIRET prin adresa 496/18.09.2017 despre posibile incalcari in extragerea agregatelor minerale din perimetrele ROSIORI comuna FORASTI si VADU MOLDOVEI comuna VADU MOLDOVEI situate in albia minora a raului MOLDOVA;
    Beneficiarul acestor perimeter este S.C. AUTOTEHNORON S.R.L. sat Sfantu Ilie, comuna SCHEIA, jud. Suceava.
    De acest fenomen trebuia sa se sesizeze Sistemul de Gospodarire a Apelor SUCEAVA si Inspectia teritoriala SUCEAVA, dar frictiunile de ani de zile si ingerintele politice au distrus din interior colectivul de la SGA Suceava dar si golaniile facute ani de zile de catre ing. UNGREANU I. care se lauda cu inundarea unui cartier din Suceava si toata pleiada de “ pusi politic”care au ramas ulterior schimbarii din functiile vremelnice atarnati de scaune la SGA Suceava.!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *