Vlad Slăvoiu

Public shaming? Despre plagiatul lui Pop Liviu Marian

Zilele acestea s-a întâmplat ceva neobişnuit: susţinerea doctoratului dlui Liviu Pop a fost suspendată, politicianului nemaifiindu-i acordat titlul, ca urmare a intervenţiei ziaristei Emilia Şercan; prezentă la şedinţa publică, ea a luat cuvântul şi i-a adus doctorandului acuzaţia de plagiat, comisia hotărând, în consecinţă, să blocheze procedura. Dna Şercan spune că a luat pe loc respectiva decizie, ca urmare a faptului că s-a simţit ameninţată de coordonatorul lucrării; altfel, spune ea, „intenţionam să scriu acest lucru doar în articol, împreună cu relatarea ceremoniei”.

Pornind de la textul apărut pe România Curată, am citit atât articolul ziaristei Emilia Şercan, cât şi pe cel al colegei ei de presă (Iulia Marin – n.red.) împreună cu care a participat la eveniment. Acest al doilea articol mi-a plăcut datorită caracterului său anecdotic. De asemenea, mi se pare că seria de texte scrise de dna Şercan pe tema plagiatului este utilă în peisajul contemporan, astfel încât am considerat că insolita ei intervenţie din acest caz e mai degrabă un detaliu fără importanţă.

Dar nu mai ştiu acum dacă am procedat corect. Da, este greşit să plagiezi (deşi, by the way, nu e cazul şi e o prostie ca orice plagiat să fie considerat infracţiune, dar asta intră în logica iubirii noastre stupide pentru dreptul penal) şi da, este bine că s-a împiedicat acordarea titlului de doctor unei persoane a cărei lucrare este suspectă de plagiat. De asemenea, tema plagiatului în operele ştiinţifice (şi nu numai) este o temă legitimă pentru un ziarist, şi ea este o temă necesară şi actuală.

Pe de altă parte, mă întreb dacă nu cumva dl Liviu Pop a fost şi victimă în povestea de faţă. De exemplu, nu s-ar fi putut ajunge la acelaşi deznodământ şi pe alte căi? N-ar fi fost mai corect ca dna Şercan să aducă, înaintea susţinerii, la cunoştinţa comisiei suspiciunile ei, împiedicând astfel chiar desfăşurarea acesteia, şi numai dacă acest demers rămânea fără rezultat să procedeze aşa cum a făcut-o ?

Apoi, este acceptabilă explicaţia dnei Şercan? L-a „demascat” pe doctorand chiar în şedinţă deoarece conducătorul său a avut un discurs perceput de ea ca „ameninţător”, dar ce vină are primul pentru felul în care vorbeşte cel de-al doilea?

Mai departe, neliniştitoare în toată această poveste este singurătatea dlui Pop. Comisia „s-a scos” în integralitatea ei, până şi conducătorul de doctorat a  şters-o cam englezeşte lăsându-şi studentul de izbelişte, iar unul din membri a făcut pe deşteptul pentru asistenţă permiţându-şi să spună că unele idei ale doctorandului sunt lmc (la mintea cocoşului). După care a recomandat acordarea titlului de doctor, un fel de şi cu slănina-n pod, şi cu sufletu-n rai. Sau, mai pe româneşte, şi-a bătut joc de candidat, sperând că asta îl va aranja pe el, membrul comisiei, deşi, dacă există vinovăţie în acest caz, atunci nu doar doctorandul, ci şi întreaga comisie sunt responsabili pentru o porcărie de lucrare. Iar măreţul membru lemecist ar trebui să se întrebe dacă mai poate vreodată ilustra calitatea, ştiut fiind că există o diferenţă între cocoşi şi claponi.

Ziaristele s-au scos şi ele: şi-au scris textele, ba chiar autorul acestor rânduri a zâmbit citindu-l pe cel al dnei Marin şi a considerat că-i o idee bună să-i laude frazele bine întoarse din condei.

Dar îmi dau seama acum c-am râs ca prostul. Am râs ca prostul şi-mi pare rău.

PS: Îi mulţumesc dlui Dumitru (unul din comentatorii frecvenţi ai României Curate) pentru comentariul său pe această temă, care mie mi-a fost de folos.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Public shaming? Despre plagiatul lui Pop Liviu Marian

  1. Catalin

    Demersul doamnei Sercan este mai mult decât oportun. De ce? Fiindca, dacă intr-adevăr ar fi lucrat la propria teza, domnul Pop ar fi putut raspunde pe loc demontând acuzatiile(cu trimitere directa la literatura consultată, metodologie, etc….). Este un lucru foarte ușor de făcut dacă ai lucrat cu adevărat la teza.

    Reply
  2. Emi

    De ce atitea comitete si comitii? Cind o universitate din strainatate primeste mii de eseuri la admitere, toate acestea sint verificate de un soft in timp real, nu se mai intruneste nimeni si rezultatul e alb sau negru imediat.

    Reply
  3. contributor

    @ Autorului
    Dacă tot vă lăudaţi cu o „Românie Curată”, n-aţi putea să vă curăţiţi şi „stilul” redactării şi să renunţaţi la snobismul fudul al romglezei? Nu credeţi că poluarea limbii române urâţeşte România…curată ?
    Tutuiala şi romgleza devin două din plăgile oribilismului cotidianului românesc, ce-a derapat complet, ieşindu-şi din matca tot mai puţin adâncă a educaţie (cu toate filierele-i sănatoase de alta dată).
    Nu este vorba de naţionalism (o altă plagă) ci de sănătatea culturală a unui popor care a putut să-şi povestească viaţa şi altfel. Mai ales…altfel !

    Reply
  4. Vlad Slăvoiu

    @ Contributor:

    Domnule Contributorule,

    Eu, Autorele (auteur, în franceză), vă spun că nu, n-aș putea. Mie-mi place cum scriu eu.

    May the words be with You!

    Vlad

    PS: N-o luați prea-n serios, nu merită. Sunt convins că sunteți un om bun. :)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *