Sorin Paveliu

PSD a câștigat alegerile europarlamentare!

Zarurile au fost aruncate. În urma unor alegeri cu participare masivă la vot, ştim acum care sunt opinia populaţiei, efectele guvernării şi mai ales trendurile care vor influenţa viitorul politic al ţării.

Tehnic vorbind, PNL şi Klaus Iohannis sunt marii câştigători ai alegerile europarlamentare. Cum PNL nu s-a făcut remarcat printr-o idee care să justifice poziţia de lider în preferinţele electoratului, victoria aste cel mai probabil datorată unui mix de factori precum existenţa unei structuri teritoriale extrem de solide, numărului mare de primari, influenţa lui Klaus Iohannis şi a referendumului. Este indubitabil că marea problemă a PNL a devenit Bucureştiul. Poate cea mai mare provocare pentru acest partid este aspiraţia de a forma un guvern după o eventuală schimbare a raportului de forţe din Parlament datorită UDMR-ului şi a unei previzibile migraţii a unor parlamentari.

USR-Plus a devenit un competitor major, chiar dacă nu unul matur. Voturile luate în Bucureşti şi Cluj definesc deocamdată efectoratul acestui partid. Obţinerea de primari în mediul rural, creionarea unei doctrine, asigurarea unei reţele teritoriale, în special în mediul rural, sunt încă adevărate obstacole în consolidarea USRP ca jucător de forţă. Punctul forte al alianţei pare a fi reprezentat de creionarea unor lideri de partid dintr-o nouă generaţie (Barna, Voiculescu) sau afirmarea altora precum Cioloș care, în pofida unei experienţe politice excepţionale, s-a afirmat doar prin creditarea sa cu bun simţ. Acum, parcă a început să şi vorbească, ceea ce îi poate fi benefic.

Chiar dacă rezultatul PMP pare unul minor, în jur de 6%, Traian Băsescu reuşeşte performanţa de a rămâne un jucător pe scenă politică. O eventuală situare sub 5% ar fi însemnat dispersarea membrilor şi a încrederii în lider şi fugă către alte partide. Aşa, postura de viitor partid balama se prefigurează, iar cu Băsescu la timonă nu se ştie niciodată câți votanţi va reuşi să atragă la parlamentare. Să nu uităm că şi ascensiunea PD către guvernare s-a făcut plecând de la 8%!

PRO Romania a reuşit să se afirme că o variantă viabilă. Era greu de crezut că va trece pragul electoral şi totuşi au reuşit să convingă votanţi suficient de mulţi pentru a se afirma că o forţă politică de către trebuie să se ţină seama.

Sub mandatul lui Dragnea, PSD şi-a înjumătăţit electorii. Este o contraperformanţă abisală. Cum s-a ajuns aici? Lupta împotriva justiţiei, ignorarea oricăror valori morale şi chiar sfidarea, măsurile economice, unele aberante, care încet-încet îşi fac simţite efectele negative, discursul xenofob, antieuropean, anticorporatist sunt elemente ale unei politici de gen „all in”, ori câştigăm sau ne prăbuşim. N-a câştigat. Poate cea mai mare greşeală însă a fost Viorica Dancilă. PSD are o multitudine de persoane capabile şi instruite. Au fost preferaţi sfertodoctii obedienţi. Dragnea s-a temut permanent pentru scaunul său, evitând orice asociat la guvernare care ar fi putut avea forţa de a-l concura. Şi a pierdut. PSD risca să primească câteva lovituri dramatice în viitorul apropiat. Previzibila pierdere a majorităţii parlamentare va conduce probabil şi la pierderea guvernării. Dacă în urmă cu 3 ani această strategie a dat roade, este posibil ca de această dată să conducă la o înlocuire a PSD cu Pro România şi dispariţia de facto a acestui partid care a influenţat masiv ultimii 30 de ani viaţa politică postcomunistă a României.

ALDE pare să-şi fi consumat resursa de electorat, migrată către Tariceanu în urma prestaţiei neconvingătoare din trecut a PNL. Este posibil ca deziluzia să se datoreze în principal alipirii ALDE la luptă împotriva justiţiei, ceva greu de tolerat de electorii cu vocaţie liberală. UDMR a răsuflat uşurat văzând că şi dacă se prezintă la vot jumătate de ţară tot vor prinde un loc într-un viitor Parlament.

Concluzie 
În pofida aparenţelor, aceste alegeri au fost câştigate de PSD şi pierdute de Dragnea. Crearea Pro România s-a petrecut ca urmare a faliei existente la nivel personal între Dragnea şi Ponta, Tudose şi ceilalţi maziliţi din PSD. Electoratul dur al acestei formaţiuni vremelnic splitate este în jur de 25% la care se adaugă și cele 5% ale administraţiei care de regulă votează cu puterea. Cumulate, voturile celor două partide arată că PNL nu este decât un câştigător de conjunctură. Însă, aşa cum fuziunea dintre două partide nu conduce neapărat la un număr mai mare de voturi, şi fractura dintre PSD/Pro România nu a gonit electoratul dur al PSD.

Mă aştept ca PROR să devină în scurt timp nouă haina de sărbătoare a PSD iar o eventuală fuziune sau chiar înghiţire a PSD de către un peşte aparent mai mic nu poate fi exclusă, în special datorită absenţei unui lider PSD viabil. Totuşi, trebuie remarcată pierderea reală suferită de PSD, de 15-20 de procente. Există o fracţiune de electorat instabil, greu de controlat, care se pare că şi-a dat voturile lui Dan Diaconescu acum 6 ani, apoi lui Dragnea pe persoana fizică şi al său program electoral utopic, iar mai nou, cel puţin parţial, către USRP.  Cel puţin pe termen scurt, 1-2 ani, acest electorat este pierdut de către PSD!

Cea mai mare necunoscută rămâne USRP. Victoria din București și în fieful primarului Boc reprezenta un semnal puternic, chiar dacă doar cu votul angajaţilor din multinaţionale nu poţi să speri că vei conduce România.

Totuşi, PNL se afla în cea mai bună poziţie la care ar fi putut aspira, recuperând o parte din electori. Marea necunoscută este dacă acest partid va începe să funcţioneze de aşa natură încât să determine atragerea unui vot pozitiv, pe propriile sale puteri.

Aveam nevoie de aceste alegeri, dominarea acestei ţări de către Dragnea şi compania fiind cu greu respirabilă, cel putin pentru unele persoane. Direcţia noastră de viitor este, din păcate, încă incertă. 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “PSD a câștigat alegerile europarlamentare!

  1. Cristi

    Stiu, este frumos sa scrii si sa te dai obiectiv. Autorul face o idiotenie in acest articol, demn de propaganda mincinoasa.
    Spune ca PSD a avut un discurs xenofob. Eu vreau exemple, pentru ca minciuni oricine poate spune. Adevarul este mult mai greu.
    DEX: XENOFÓB, -Ă, xenofobi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă ură față de persoane de altă naționalitate sau față de alte popoare. – Din fr. xénophobe.

    Reply
    • Sorin Paveliu

      Este frumos ca va legati de sensul mai restrins al cuvintului xenofobie. Exista si o intelegere mai larga „Dușmănos față de tot ce este străin.” In opinia mea Liviu Dragnea, cu de la sine gindire sau inspirat de terti, a propavaduit o atitudine xenofoba, care a imbracat diferite forme – de la atitudinea fata de multinationale, fata de marfurile aduse de straini in Romania etc si in special de atitudinea anti-UE, legata evident de intransigenta strainilor fata de ceea ce se intimpla in Romania cu Justitia, cu lipsa de moralitate in ocuparea functiilor publice etc. Sincer vorbind, nu cred ca xenofobia este una cu tendinte doctrinare ci developeaza ura personala a individului care uraste tot ceea ce ii ataca interesul direct, in cazul de fata subminarea incercarii de a evita puscaria si iesirea din viata politica. Subscriu la asertiunea dvs. „Adevarul este mult mai greu”

      Reply
      • Vasian Valeriu Codreanu

        Bună ziua, referitor la așa zisa xenofobie, toți cădem în aceeași capcană a teoriei conspirației în care negrii din America nu erau rasiști pentru că erau negri… și dl Dragnea și chiar dl Johannis ar fi un expl strălucit de xenofobie, dacă e să dăm sens direcțiilor promovate de ei, unul cu naționalismul tipic original de conjuctură ” produsele românești sănătoase”, altul cu ura împotriva ” ciumei roșii” și implicit a milioane de votanți psd; ori xenofobia dacă nu este scrisă la căpătâiul fiecărui prompter pe cale oficială, devine parte a ideii de conspirație politică a împroșcării cu noroi: lovim cu ea că e gratis vorbitul

        Reply
  2. emil

    Tot ce intrece masura dispare. Incet dar sigur, anarhistii ALDE SI PSD vor ajunge in lada de gunoi a istoriei.

    Reply
    • Dumitru

      Pai sau sunt „ciuma rosie”, sau sunt anarhisti. Sau poate „anarhisti” figureaza in ordinul pe unitate de azi. Bai, daca i-ar duce capul v-ar lasa guvernarea timp de un an, sa vada lumea iar cat de incompetenti si fomisti sunteti.

      Reply
  3. JK

    Dacă mai treceți în contul Securității voturile plecate la pedeliștii mascați în PNL, voturile pedeliștilor nemascați (PMP), ale infiltraților în USRP, iese un scor frumos: Jupânatul Sovietoid Român are o majoritate covârșitoare.
    N-ați sesizat un lucru: PNL-ul e noul PSD (demografic, prin ricoșeu). Un partid călduț, bine reprezentat în teritoriu, reactiv la bullshit-ul media al grupării de la Cluj (una dintre cele mai perene și aducătoare de bani operațiuni speciale), nici prea-prea, nici foarte-foarte, epurat de durii din privat și de la multinaționale, sprijinind un președinte molcom. Un partid di-al nuostru, moldoviniesc, uăiiiiiiiii!!!!!!

    Reply
    • Intr-Adevar!

      Manipulatorule… Iohannis, ORBAN, Barna si cu Ciolosh NU au multe in comun cu moldovenii!
      Au multe in comun cu rushii care-i platesc prin intermediari austroungari care scot profituri colosale din gazele si petrolul rusesc vandut DOAR LOR la preturi preferentiale contra o prestatie – in vederea sabotarii, coruperii si distrugerii statului roman, din interior, conform intereselor lui putin, si nu numai!
      (a ue, nato, a Europei per ansamblu, conform intereselor rusesti in zona)

      Reply
  4. marius

    corect articolul doar ca in ptivinta discursului anticorporatist e vorba de falsitatea acestuia, daca era unul adevarat insotit de fapte nu vorbe aruncate in vint si pe dedesubt batut palma pt spaga acum cistigau alegerile

    Reply
  5. Zaharia Costi

    Adrenalina după alegeri e faină. Să rămânem calmi: PNL (format din PNL și PDL) are un rezultat modest dacă îl raportăm la faptul că sunt sub formula doi în unu, privind și la alte rezultate anterioare. Referendum 40%, până la această limită a ajuns președintele. PSD a pierdut mult dar a păstrat partea dură, a scăpat de ținta tuturor, se poate reforma dacă sunt deștepți. Dacă ar pleca de la guvernare susținând un guvern de amestec, într-un an și-ar reveni cumva. Suntem tot acolo. USR este un foc de artificii bine strunit. De văzut și revanșa băncilor și a marilor companii (afacerea dobânda și afacerea dublu standard). Au rămas impozite reduse TVA și profit… Până când… E ușor să critici, să distrugi… Să nu uităm că USR a stat doar un an la guvernare cu Cioloș și restul și a avut bani pentru a intra pe piață. Un an cât zece… În ciuda agresiunii fizice și verbale poporul dorește o coabitare între toți. Sunt trei mari la centru și chibiți pe margine cu șanse să intre în joc. Doi nu pot pune de un guvern chiar și după alegeri anticipate la scorul acesta. Și totuși: După atâta amar de vreme Codul penal și Codul de procedură penală nu au fost modificate acolo unde CCR a impus modificarea în 45 de zile. Ce facem?

    Reply
  6. Vasile Pop

    „discursul xenofob, antieuropean, anticorporatist”
    PSD nu este nici xenofob, nici antieuropean, iar anticorporatismul sau este foarte anemic. Daca PSD a devenit dintr-odata „xenofob” doar pentru ca s-a plans de rosiile de import, atunci chiar suntem desprinsi de realitatile din UE. Acolo chiar exista miscari nationaliste, conservatoare sisau eurosceptice. In Romania asa ceva pur si simplu nu exista. Dragnea nu este un Nigel Farage si nici macar un Victor Orban.

    Reply
  7. Mircea Ordean

    „ este posibil ca de această dată să conducă la o înlocuire a PSD cu Pro România şi dispariţia de facto a acestui partid care a influenţat masiv ultimii 30 de ani viaţa politică postcomunistă a României.”

    Poate nu mă pricep eu în ale politicii, în ale lumii în general, însă nu văd de ce votanți de la sate și cătune ar vota cu Victor Ponta.
    Însăși aparatul PSD nu ar de ce trece în slujba ProRomania, cîtă vreme posedă totuși un scor măricel. Eu mai degrabă aș vedea PSD revenind, fie și nespectaculos.

    Trecînd ștafeta puterii în tabăra USR-PNL, și procesul erodării va trece în mîinile dumnealor.

    Reply
    • Sorin Paveliu

      Nu este vorba de votanti ci de parlamentari PSD care vor trece in tabara Ponta. Lucrurile sunt inca verzi. De indata ce voturile parlamentarilor ProRomania vor fi indispensabile readucerea lui Victor Ponta in fruntea PSD1+2 nu mai este un scenariu improbabil. Daca insa PSD isi va gasi lideri care sa dea senzazia ca pot atrage electorat lucrurile se vor schimba radical si Ponda va disparea. Personal merg pe prima varianta.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *