Provocările României în contextul geopolitic actual

Alegerea lui Donald Trump (un critic declarat al NATO) în Statele Unite, viitoarea ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, creșterea sentimentului anti-UE pe continent și expansiunea ambițiilor rusești pun România (și toată Europa de Est) într-o situație extrem de incomodă. Cum poate România, un stat pro-UE și pro-NATO șă își asigure viitorul și securitatea într-un astfel de dificil moment istoric?

Relația României cu SUA depinde mai mult de americani decât de noi

În ciuda alegerii lui Trump în SUA, atât diplomații români cât și cei americani susțin că parteneriatul strategic SUA-România este puternic și nu poate fi afectat negativ de politicile domestice din SUA. Adevărul este că, acum, în SUA are loc o scindare a puterii nu numai în interiorul aripii executive americane, dar și la nivelul întregului aparat administrativ. Această luptă internă poate avea efecte negative pentru România dacă va fi câștigată de cine nu trebuie.

 Luptele pentru putere în Washington au loc la începutul fiecărei administrații și, într-o formă sau alta, continuă pe durata mandatului oricărui președinte. Excepția în cazul de acum o reprezintă radicalismul unor aripi din actualul conflict pentru putere. Lupta se dă între 4 tabere: aripa radicală (condusă de Steve Bannon, strategul-șef al lui Trump, Jeff Sessions, Procurorul General și îi include pe Steven Miller, Sebastian Gorka și alții). Asta este aripa rasistă, antisemită și anti-sistem a administrației Trump. Aici sunt oamenii ce vor să desființeze NATO, să reducă multe din atribuțiile guvernului federal și să schimbe legile electorale astfel încât minoritățile rasiale ale SUA să aibă drepturi de vot tot mai puține. Asta e tabăra ”fake news”, tabăra unde dezinformarea e la rang de artă. A doua aripă este cea a establishment-ului, condusă în linii mari de vicepreședintele Mike Pence. Aici e tabăra Republicanilor standard, care urmează linia de partid: aici îi mai găsim pe Șeful de Staff Reince Priebus și indivizi ca Tom Price (Sănătate) sau Betsy de Voss (Educație). A treia aripă este cea a Pentagonului, sau a armatei, sau a complexului-militar industrial. Aici sunt oamenii pro-NATO: Secretarul Apărării Jim ”Mad Dog” Mattis, șeful Homeland Security John Kelly, Senatorul (și veteranul de război) John McCain și National Security Adviser H.R. McMaster. Aici sunt oameni care au făcut în mod public declarații pro-NATO părând să ignore retorica Casei Albe pe acest subiect. A patra aripă este a familiei Trump: Președintele Donald, Ivanka Trump (fiica lui Donald), Jared Kushner, soțul Ivankăi, ginerele lui Donald și Senior Adviser la Casa Albă, precum și alții.

Pentru România, foarte important va fi cine câștigă disputa între aripa radicală și cea militară. Momentan, avantajul e de partea militarilor, cel mai recent exemplu fiind concedierea lui Michael Flynn din funcția de National Security Adviser după ce s-a aflat că era o marionetă a rușilor (Flynn, din aripa radicală, ar fi încercat să submineze autoritatea establishment-ului – mai precis pe cea a lui Pence – și a plătit prețul). Aripa Trump e foarte apropiată de radicali, iar establishment-ul și armata deseori fac front comun.

România și SUA au legături militare strânse (scutul Deveselu, baza de la Kogălniceanu, sutele de pușcași marini americani ce efectuează exerciții militare în Romania, viitoarele centre regionale permanente NATO, unul dintre ele urmând a fi stabilit în Romania, etc). Dacă la nivelul SUA, în viitor, va recâștiga puterea aripa radicală, situația României în NATO riscă să se schimbe considerabil, deoarece Bannon a spus în repetate rânduri că actuala ordine mondială trebuie să se prăbușească și pare 100% dispus să folosească ajutorul rusesc în acest caz. Rusia are foartă multă influență în Casa Albă, atât Bannon, cât și Sessions, cât și Trump (și mulți alții din aripa radicală și familială) fiind fie controlați, fie șantajați de ruși. Este în interesul Rusiei ca NATO să fie destabilizat, iar România nu poate controla un duel ce are loc un asemenea nivel.

Relația României cu UE depinde cel mai mult de noi

Ieșirea Regatului Unit din Uniune a (re)deschis subiectul viitorului proiectului european. Sentimentul anti-UE este puternic în Europa, multe țări încep să cocheteze cu ideea ieșirii sau cel puțin a suspendării unor legături cu UE. Aceste evenimente au produs o ușoară panică la Bruxelles, iar în urma multor negocieri și a și mai multor tatonări cu britanicii, liderii UE au ajuns la o concluzie clară: trebuie evitată cu orice preț ieșirea altor state din Uniune. Astfel, la sfârșitul lunii februarie, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a pus pe masă cinci opțiuni extrem de variate. Cele 5 opțiuni pentru viitorul Europei arată în felul următor:

  1. Menținerea status-quo-ului: Ideile de bază europene rămân, însă orice decizie de viitor va depinde de acordul guvernelor naționale. Nicio țară nu e obligată se se integreze și mai mult dacă nu vrea. Acorduri separate între state membre pe anumite zone (economice, teritoriale) pot fi semnate separat și ar funcționa în cadrul UE. Opțiunea 1 prezintă UE ca o confederație.
  2. Piața Unică: Uniunea Europeană va evolua într-o uniune fiscală, renunțând la anumite obiective mai grandioase și axându-se pe stabilitatea zonei euro. Negocierile cu statele ”obligate” să intre în Euro continuă, însă finalul acelor negocieri ar fi extrem de greu de prevăzut: stabilitatea celor ce deja au euro devine prioritatea cheie aici
  3. Europa cu mai multe viteze: cei ce vor să coopereze la un nivel și mai puternic o vor face, cei ce nu vor (sau nu pot), așteaptă. Statele ce sunt deja în Schengen, ce au deja euro, etc., pornesc cu un avantaj, însă prezumpția acestui punct este că dacă există doritori, se va face loc, cu timpul, iar dacă nu există doritori, nicio problemă
  4. Eficiență și prioritate. Punctul 4 vrea ca statele membre UE să coopereze asupra problemelor cheie și să lase atenția pentru alte domenii ce țin de integrare, dar nu cântăresc la fel de mult. O voce unică privind afacerile externe, o armată unică, o piață unică integrată reprezintă domeniile-cheie.
  5. Federalizarea UE. Uniunea își va spori considerabil capacitațile de a obține bani din taxe, își va asuma o singură voce pe relații externe și se va comporta ca un lider global pe diverse teme cheie. Deciziile luate la Bruxelles vor cântări și mai mult, iar viteza cu care acestea vor fi luate va crește.

Partidul Popular European sprijină inițiativa Juncker. Acum depinde în următorii ani ce decid statele membre. Plecând de la premisa că, pentru România, ideal este să crească integrarea europeană , având în vedere corupția endemică la nivel de guvern și decalajul considerabil între țară și Occident, cele mai tentante scenarii sunt 4 și 5. În realitate, situația Uniunii este foarte dificilă, iar șansele unui scenariu favorabil României sunt foarte mici.

Pentru a facilita federalizarea UE, este nevoie de uniformitate între statele membre. De regulă, uniformitatea membrilor este măsurată în funcție de prezența statelor în diverse acorduri și tratate: acestea variază de la cele mai populare (Schengen, Euro, Mecanismul de Stabilitate) până la unele aspecte mai puțin cunoscute, dar necesare (Convenția Prum, acceptarea legilor europene de brevete, acceptarea simbolurilor UE, etc.). În total ar fi cam 14 zone unde e nevoie de armonie legislativă între statele membre. Doar 5 state europene aderă la toate cele 14 structuri ce ar facilita federalizarea. Încă 8 aderă la 13 din 14. Cu toate astea, 8 state UE nu îndeplinesc mai mult de 75% din criterii, iar printre ele se numără și România. Figura de mai jos prezintă situația uniformității UE:

Figura 1 – Gradul de armonizare legislativă în Uniunea Europeană

Problema României (și a unioniștilor) este că imaginea Uniunii Europene în fiecare stat membru nu numai că variază, dar tinde să devină oarecum negativă. Conform Eurobarometrului 86 din Noiembrie 2016, 5 țări au o percepție preponderent negativă asupra UE (eliminându-i pe cei care au raspuns că au o percepție ”neutră” asupra UE). Franța, Austria, Grecia, Republica Cehă și Cipru au o percepție net negativă mai mare decât pozitivă. Pentru restul țărilor UE, predomină imaginea pozitivă, însă la un nivel mai variat: Irlanda, Portugalia, Polonia, Lituania și România au o percepție net pozitivă foarte mare (+30%), dar state precum Italia, Olanda, Blegia sau Danemarca sunt între 0% – 10%, așa cum arată Figura 2, de mai jos.

Figura 2 – Percepția statelor membre asupra Uniunii Europene

Sentimentul pro-UE al românilor nu s-a schimbat. Cu toate astea, întrebarea e: poate clasa politică din România să reprezinte corespunzător acest interes în anii ce vor urma, când se va negocia soarta uniunii?

Cel mai important element ține de strategie și la început poate părea contra-intuitiv: ajungerea la ”consens”, ”compromis” sau ”comun acord” poate avea defapt conotații negative pentru România. Este clar că obiceiul acordului comun este unul din pilonii Europei, dar, în acest caz, având în vedere lipsa de capacități a României de a își impune puterea pe continent, ”compromis” înseamnă acord ce în primul rând favorizează enorm ”greii” UE iar în al doilea rând, aruncă României doar niște mărunțis.

Toate statele est-europene suferă de un handicap de putere: ca populație, România sau Polonia ar trebui să aibă un cuvînt mai greu decât Olanda, Belgia, Austria sau alții. Toate statele est-europene reprezintă cam 20% din populația UE, românii și polonezii sunt singurele state care au însă potențial mare, 10% din populația UE fiind reprezentată de noi și Polonia, ca să nu mai spunem că ambele state au comunități mari în vest.

Cu toate astea, PIB-ul mic, sărăcia mare, lipsa de expunere la canalele și structurile comerciale occidentale, lipsa liderilor est-europeni în poziții de conducere cheie ale UE, lipsa Instituțiilor cu profil internațional sunt elemente ce slăbesc puterea de negociere a est-europenilor. Cu excepția lui Donald Tusk, Președintele Consiliului European, restul liderilor UE sunt din cele 6 țări originare, de pe vremea când UE era Comunitatea Cărbunelui și Oțelului: Juncker, Draghi, Mogherini, Tajani, chiar si Timmermans (care negociază pentru Brexit).

Povara viitoarelor negocieri cade pe umerii președintelui Iohannis. Guvernul Grindeanu este perceput negativ în cancelariile occidentale, mai ales din cauza derapajului cu OUG 13. Să nu uităm că, acum o lună, atât Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, cât și Ministrul pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, au fost la Bruxelles pentru ”a da explicații” privind tentativa României de a își relaxa legile anticorupție. Percepția la Bruxelles privind guvernul României este destul de clară: un aer de cinism și scepticism predomină, liderii UE nu au încredere în actualul guvern sau în interesele sale.

Iohannis trebuie să abordeze viitoarele negocieri știind că România pornește cu o economie slabă, credibilitate redusă și foarte puține canale ce i-ar putea oferi avantaje. Asta înseamnă că, dacă se dorește menținerea conexiunii României la Europa occidentală, președintele va trebui să riște intr-o oarecare măsură: ieri s-a zvonit că România ia în considerarea posibilitatea de a refuza să semneze Declarația de la Roma (un act ce prezintă o serie de clarificări privind Europa cu două viteze).

Dacă România nu va primi timp pentru a-și dezvolta economia, calitatea guvernării sau imaginea în Europa, va fi nevoie de asigurări că într-o eventuală Europă cu mai multe viteze va figura și ea, cu o minimă întârziere: Iohannis trebuie să obțină garanții, că, în cazul unei eventuale scindări între cei ”ce pot acum” și cei ce ”pot mai târziu”, România va figura in euro și Schengen în maxim 4-5 ani. Dacă nu, mecanismul rusesc sa va pune în funcțiune, iar noi ne vom trezi cu tot mai mulți vecini declarând că UE e oricum o structură ce nu reflectă valorile regiunii și că o reorientare spre Rusia este posibilă (idei care au apărut și în România, idei de care nu suntem străini, dar știm că sunt toxice).

România suferă din cauza lipsei unei strategii coerente de politică externă. Acum 10-13 ani, obiectivele erau ”să intrăm în NATO” și ”să intrăm în UE”. Un deceniu mai târziu, obiectivul este ”să adâncim cooperarea cu NATO / UE”. La Washington predomină luptele interne. Viitorul NATO este neclar. UE și-a pierdut un membru cu una din cele mai mari economii și cea mai mare armată. În următorii ani, vom ști dacă UE va fi mai aproape de o confederație disfuncțională sau o federație operațională. În tot acest timp, vedem cum vecinii noștri se apropie tot mai mult de sfera rusească. Pretențiile, mizele și așteptările nu au fost niciodată mai mari. Cum se va descurca România?


Recomandări

3 thoughts on “Provocările României în contextul geopolitic actual

  1. Fură local, gândește global!

    România e stat pro-UE și pro-NATO când e vorba de obținut protecție și finanțare, în rest, seamănă din ce în ce mai mult a provincie columbiană departe de capitală. Care sunt valorile UE pe care România le apără fără preget? (chiar dacă europenii get-beget le mai neglijează, ei-înșiși).
    Noua ordine mondială se va instaura, cu sau fără Trump, mai devreme (rău!) sau mai târziu (timp de respiro) și întotdeauna cu Putin (cetățean de onoare al City-ului londonez, flancat de miliardari care nu au avut strămoși mujici). Dacă ceilalți ex-comuniști nu au lideri, ce așteptați de la pașalele dâmbovițene?
    Tot ce putem face e să dăm cu mătura prin casă, să nu mai practicăm ipocrizia (“le pays du mensonge”) și să scoatem în față lideri pentru viitor, nu secretari de partid răsuflați, din anii 1970, nici învinși de securitate, nici bețivi arțăgoși. Să spui una și să faci exact același lucru nu depinde de Pentagon, nici de numărul de sticle de șampanie băute de generalii ruși la Saint-Tropez, nici de naționalitatea viitoarei amante / neveste a lui Trump. Cine nu-și așează hoții la închisoare înseamnă că nu știe prețul libertății.

    Reply
  2. Scipio Africanul

    Are mare dreptate autorul postarii antecesoare, dar cred ca mai trebuie adusa o completare: nu numai hotzii trebuie adusi dupa gratii, ci si pseudo-profesionishtii, mai ales cei care, datorita unui doctorat ‘romanesc” s-au cocotzat in functzii de decizie in care nu sunt in stare sa resolve problemele sistemice ale Romaniei, necum sa fie cinstitzi la in nivel minim de oameni civilizatzi. Asadar si incompetentzii professional, si escrocii professional si… multzi altzii ca ei trebuie pusi tot acolo, adica dupa gratii, laolalta cu politcienii care au legiferat in asa fel incat acestia sa prospere. Nu e nici-un castig pentru Romania intreaga, adica pentru poporul roman, sa revenim in sfera de influentza sovietica (da, acesta-i termenul), dar consecintzele at fi mult mai usor de suportat, in acest caz nefericit, de catre cei care au furat si s-au capatuit pe seama poporului roman.

    Reply
  3. Ionas

    Romania, tara de lumea a 3-a , este mult prea pretentioasa cu NATO si cu directia viitoare a UE.
    Dorim doar fonduri UE ,eventual nemonitorizate, fara a ne face ordine in ograda.
    In privinta NATO am avut trupe combatante in Afganistan, Irak – o imensa experienta militara
    Suntem tare sensibili la care viteza vom fi incadrati in UE, nu suntem apreciati la adevarata noastra valoare

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *