Cristian Ghingheș

Protest al elevilor din județul Timiș de Ziua Educației: 5 (octombrie), stai jos!

Astăzi, fix de Ziua Mondială a Educației, Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Timiș lansează un protest mediatic prin care condamnă practicile desuete care duc la degradarea sistemului de învățământ preuniversitar, încurajate de tot mai mulți actori cu activitate relevantă în domeniu, de tot mai mulți decidenți al căror interes personal surclasează interesul superior al principalilor beneficiari ai educației – elevii.

Practici precum privarea elevului de drepturile sale fundamentale, cum ar fi dreptul elevilor majori de a părăsi incinta unității de învățământ – problemă din ce în ce mai întâlnită în școlile timișene – nu vor fi trecute niciodată cu vederea de structura noastră.

În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Timiș reamintește factorilor decizionali nevoia respectării tuturor drepturilor elevilor, fapt pentru care elevii din județ scot în evidență statisticile îngrijorătoare care îi îndeamnă să recurgă la acest protest mediatic: 70% dintre elevii din învățământul preuniversitar care au împlinit vârsta de 18 ani au afirmat, în cadrul procesului de consultare ce a precedat elaborarea Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean, că le este interzisă părăsirea perimetrului școlii.

Chiar și după publicarea acestui document statistic, realizat de CJE Timiș, școlile continuă să ignore vocea elevilor reprezentanți, decidenții invocând faptul că părăsirea unității de învățământ este interzisă prin Regulamentul de Ordine Interioară al școlii, aspect care intră în contradicție cu prevederile Statutului Elevului. Mai mult decât atât, elevii reprezentanți nu sunt consultați cu privire la conținutul regulamentelor interne ale unității de învățământ, nuanțând lipsa de transparență din mediul școlar timișean.

Ce sărbătorim, de fapt, de Ziua Mondială a Educației? Lipsa de interes acordată nevoilor și intereselor elevilor este, și de această dată, mușamalizată – ei nu sunt consiliați, ci doar îndoctrinați; ei nu sunt ascultați, ci doar contracarați atunci când își cer respectarea drepturilor, acțiune care, în viziunea beneficiarilor primari ai educației, ar trebui să fie însoțită de mai puțină rezistență din partea personalului didactic.

Mai mult decât atât, suntem îndemnați să semnalăm absența unui cadru care să permită dialogul constructiv dintre elevi și factorii decizionali, care să asigure un tratament incluziv pentru „cei în care ne punem speranța că vor reprezenta viitorul”.

Elevii timișeni mai solicită prioritizarea măsurilor care să garanteze funcționalitatea comisiilor anti-violență, în scopul transformării mediului școlar într-unul sigur, propice dezvoltării personale și profesionale ale elevului: în școlile timișene, unde practici precum mustrarea elevului în fața colectivului clasei sunt considerate binevenite și îmbrățișate de tot mai multe cadre didactice, nu ne putem aștepta la altceva decât la creșterea gradului de stigmatizare și discriminare în unitățile de învățământ preuniversitar.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, îndemnăm decidenții să privească în profunzimea actului educațional, care ar trebui sărbătorit pe 5 octombrie: să militeze, cot la cot cu elevii reprezentanți, pentru transformarea sistemului educațional într-unul incluziv, unde statutului elevului de beneficiar principal al procesului instructiv-educativ să fie valorificat la maximum, iar aceasta nu doar la nivel declarativ.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Protest al elevilor din județul Timiș de Ziua Educației: 5 (octombrie), stai jos!

  1. Baze

    Drepturi si iar drepturi, cu care s-a tot cumparat capital politic. Obligatii, responsabilitati? Nu ne trebuiesc. E clar ca ajungi la dileme cand te apuca majoratul in clasa a unsprezecea. In cazul meu si multor altora la majorat aveam facuta si armata la TR. Dar in zilele noastre unii isi dau copii la scoala la 9 ani, sa fie decanii clasei (de varsta), si pe urma au probleme cu drepturile. Nu mai zic de cei care aduna anii aia prin repetente, datorate probabil neglijarii notelor in favoarea edificarii unei noi clase politice, pe langa care cea actuala sa para culmea competentei. Practici de mustrare in fata clasei? Sadism curat! Nu pedepse fizice, ca sunt interzise de zeci de ani, de note nu le pasa, la nevoie aduc si o hoarda de rude la intimidara, si-atunci ce ar fi sa intezicem si singurul lucru de care cat de cat le pasa – reputatia in fata colegilor. Am avut profesori experti la aceasta tehnica, incat faptul ca lui si o nota proasta nu mai insemna nimic, dupa ce se stergea metodic cu elevul pe jos, atentie! fara nicio vulgaritate sau insulta! In afara celor din mintea tinerilor. Numai ca aceasta abilitate e relativ rara, chiar daca ar trebui predata ca o disciplina separata de pedagogie. Ceva idei din partea CJE pentru actiuni ale lor care sa calmeze elevii trubulenti au, sau timpul pierdut cu bruierea orelor e paguba colaterala mai degraba binevenita pentru moralul clasei?

    Reply
  2. dan alin

    Ziarul Atacul de Neamt a analizat din nou poluarea permaneta produsa pe raul BISTRITA de catre activitatea statiei de sortare spalare agregate minerale a SC STEF EDIL SRL in zona Savinesti aval de fosta groapa de gunoi industrial a Platformei Savinesti. Poluarea permanenta se produce datorita faptului ca staia nu are prevazuta decatoare de limpezire calculate la capacitaea maxima de procesare a statiei!!! SGA Neamt prin directorul MIHAILA STELIAN si cei de la Garda de Mediu Neamt nu se pot pune rau cu cumatrul lui ARSENE de la CJ NEAMT si nu trimit sa se preleveze probe de apa si sa se sanctioneze societatea in cauza pentru POLUARE!!! directorul Administratiei Bazinale de Apa Siret pus de PSD recent deasemenea nu face minic pentru ca este din PIatra Neamt pus de Arsene director . Poluarea permanenta a fost adusa din nou in atentia cetatenilor in luna Iunie 2018 dar nu s-a remediat NIMIC!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *