Propaganda nu e o chestiune atît de simplă cum vrea să ni se vîndă: dai drumul la fake news şi dărîmi tot. Apeşi pe buton şi gata merge.
Mă uit la discuţiile din RM pe ce punem interdicţie din spaţiul mediatic ce vine de la ruşi. Ştirile? Ce canale şi ce programe? Dar lucrurile nu sînt deloc simple mai ales că ele vin cu bani cu tot. Doar în comunism idioţii aveau o împărţire ca la abecedar: paginile 1-2 propagandă oficială, după info seacă şi spre final divertisment micuţ. De aceea oamenii ştiau bine că totul se citeşte invers. Oamenii învaţă repede trucurile astea şi capătă imunitate neaşteptat de repede.
Am văzut cum unii din RM au propus spre interzicere marile show-uri ruseşti. Upss, zic: aici e interesant. Da, iată de unde vine adevărata propagandă cu efect imens şi care de mult nu ţine de conţinut ci de format. Doar că „experţilor” basa le-a scăpat un element important: aceste programe sînt de fapt programe americane, luate cu împrumut de peste ocean de la specialiştii nr.1 şi aduse pe pămînt rusesc. Doar limba şi detaliile sînt schimbate: formatul e acelaşi. Ce faci? Sau ce faci cu reţelele online care se cred de socializare şi ele au un format pentru altceva: formatul pentru marketing produce alt tip de comunicare indiferent de ce bagi în maşina asta.
Povestea asta îmi aduce aminte de un celebru caz de propagandă sovietică care a avut efectul cel mai pervers posibil în rîndul tineretului.
Bun, din seria: „să vă spună moşul”:
Prin anii ’60 (’61-’62) din cauza „invaziei” fără precedent a muzicii occidentale în URSS propagandiştii pun la cale un contraatac subtil împotriva muzicii care vine din Occident. Ce aveau atunci sovieticii cel mai de top şi respectat de toţi? Ceva care să legitimize discursul contrapropagandei? Fireşte că baletul. Care era trupa la care leşina toată lumea de la Moscova la New York? Nimeni alta decît trupa de balet condusă de Moiseev. Mult prea faimoasă. Rupea pe atunci pe tot mapamondul.
Tema dată de propagandişti: să se facă un balet care să distrugă muzica cea mai în vogă din acele vremuri, Rock & roll-ul.
Zis şi făcut. Moiseev se apucă şi face un spectacol numit „Înapoi la maimuţă”. E clar mesajul. Toată construcţia coregrafică vrea să ia în derîdere această modă muzicală şi coregrafică, stilul de viaţă, de dans etc. Doar că aşa cum suna şi cum era dansată de profesioniştii lui Moiseev spectacolul are efect de bumerang. Spectacolul este luat cu asalt şi devine cel mai în vogă spectacol al vremii. Din scopul lui de “aşa nu” devine un model de „cum trebuie” să cînte şi să danseze tineretul sovietic. Formatul e cel care bate mesajul. Formatul e mesajul de fapt.
Aşa că atenţie la propagandă că ea poate să aibă efecte tare perverse. Mai cu măsură.
Iată un fragment „raritet” păstrat ca prin minune. Aşa DA!
Amuzant. Eu mai stiu cel putin doua exemple de propaganda care au „backfired”. Aia islamista prin Afganistan si Pakistan, si aia democratica peste tot in lume. A doua, de exemplu, a facut din mine un democrat convins si care isi permite sa-i critice chiar pe americani.
Daca mergeau in turneu prin lume cu asta adunau mai multa simpatie decat din editorialele marca „vuorbeşte moscova”