Proiectul Tudorel Toader: Șapte argumente împotriva politizării Justiției (II)

Controlul total al justiției din România. „Opțiunea nucleară” a fost declanșată: proiectul de modificare a legilor justiției subordonează instanțele/judecătorii, parchetele/procurorii unei singure persoane: ministrul justiției.

Ministrul justiției devine una din cele mai puternice persoane din statul român, dacă aceste modificări legislative vor fi adoptate, pentru că el va controla nu doar financiar, ci și modul de funcționare efectivă a instanțelor și activitatea judecătorilor. Statul de drept va fi suspendat din perspectiva funcționării independente a instanțelor și judecătorilor. Consiliul Superior al Magistraturii va deveni o palidă instituție, al cărui rol constituțional de garantare a independenței justiției ar fi grav știrbit de modificările gândite în laboratoarele puterii politice.

Vezi

Proiectul Tudorel Toader: Control total asupra Justiției din România (I)

Revenind la propunerile concrete din proiectul de lege privind modificarea legilor justiției, aș puncta câteva lucruri:

  1. Este adevărat că proiectul conține modificări necesare ce trebuiau de mult puse într-un text de lege, cum ar fi evaluarea judecătorilor, vârstele profesionale de promovare în funcții de execuție și de conducere, cazurile de suspendare din funcția de magistrat, inclusiv în ce privește revocarea din funcția de membru ales al CSM. Însă, nota bene, toate aceste propuneri au venit din partea sistemului, ele fiind necesare pentru fluidizarea activității sistemului de justiție. De altfel, aceste propuneri au fost supuse dezbaterii publice în proiectul afișat în octombrie 2016 de fostul ministru al justiției, d-na Raluca Prună;
  2. Sunt, însă, propuneri care schimbă paradigma funcționării sistemului de justiție, discutabile chiar din punct de vedere al constituționalității lor. Ele nu au fost discutate/dezbătute public, nu au îndeplinit condiția esențială a principiului transparenței decizionale. Pentru că Ministerul Justiției nu a dorit, de fapt, o dezbatere publică. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un nou proiect de lege, care ar fi trebuit să urmeze pașii legali, de dezbatere publică. Un pas s-a făcut totuși, după scandalul prezentării power point a unui proiect de lege atât de important: Ministerul Justiției a fost nevoit să publice, la peste o săptămână după anunțul inițierii procedurii legislative, pe site-ul public și să trimită spre avizare acest proiect CSM-ului. De dezbatere publică nici vorbă, opinia publică, societatea civilă nu e important a fi consultată … Cel puțin acesta e mesajul subliminal pe care eu îl percep ca urmare a poveștii power point;
  3. Acum, prima și cea mai gravă dintre noile propuneri este cea privind trecerea Inspecției Judiciare în grădina Ministerului Justiției.

Aici ar trebui spus că ministrul justiției și unii dintre politicienii ce susțin acest proiect aduc, ca argument, faptul că CSM-ul nu poate fi și jucător și arbitru. Iată ce spune unul dintre acești politicieni: “E o chestiune simpla: nu poți fi in același timp jucator, cum este CSM-ul, și arbitru. Nu se poate ca cei numiți in Inspecția Judiciara sa fie controlați de cei care i-au numit pentru ca sunt la mana lor” (președintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu). Ministrul Justiției afirmă și el, fără a aduce argumente concrete, că Inspecția judiciară va fi independentă trecând la Ministerul Justiției. Cât de independentă, vom vedea mai jos …

Argumentul este inconsistent printr-o simplă lectură a actualei legi: art. 70 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii spune că inspectorii judiciari sunt numiți de inspectorul șef, și nu de CSM.

În plus, ministrul justiției este un jucător și va fi un arbitru: el este titularul acțiunii disciplinare, atribut pe care și-l păstrează și în noua lege, pe lângă celelalte atribuții care fac ca întregul sistem de justiție să fie sub controlul său.

Iar comparația cu proiectul de lege arată că lucrurile nu sunt spuse în spațiul public până la capăt: prin Inspecția Judiciară se realizează controlul politic al justiției, al instanțelor și judecătorilor, al procurorilor și parchetelor.

Astfel, inspectorul șef și inspectorul șef adjunct sunt numiți de ministrul justiției în urma unui concurs organizat … tot de ministru (art. 190 indice 3 aliniatele 1 și 2, modificarea la Legea 304/2004 din proiect).

Revocarea inspectorului șef și a șefului adjunct o face, evident, tot ministrul justiției „în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale” (aliniatul 5 din același articol), fără să existe criterii în baza cărora ministrul să verifice neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale. Adică curat arbitrariu!

Concursul pentru numirea inspectorilor judiciari, din rândul judecătorilor și procurorilor, este organizat de ministrul justiției (art. 109 indice 6 din proiect).

Cele mai grave dispoziții sunt legate de atribuțiile inspectorilor judiciari (art. 109 indice 10). Astfel, toate verificările pe care le fac inspectorii judiciari și care se concretizează în rapoarte, se înaintează ministrului justiției. Prin aceste rapoarte se fac propuneri de remediere, cui altcuiva decât, ați ghicit, tot ministrului justiției.

Pentru a înțelege mai bine: conducerea, activitatea administrativă a oricărei instanțe din România poate fi controlată de ministrul justiției, inclusiv respectarea normelor procedurale, repartizarea aleatorie a cauzelor, stabilirea termenelor, înaintarea dosarelor la instanțele competente, punerea în executare a hotărârilor penale și civile etc. Adică întreaga activitate suport pentru activitatea de jurisdicție: pregătirea ședințelor de judecată, soluționarea cauzelor și punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

Activitatea oricărui judecător, conduita lui, condiția bunei reputații, inclusiv a membrilor CSM, este controlată de ministrul justiție prin intermediul inspectorului judiciar: proiectul de lege e foarte clar în acest sens (a se vedea art. 109 indice 11 din proiect). E o intruziune foarte gravă a puterii executive în puterea judecătorească, cu atât mai mult cu cât ministrul justiției poate dispune orice verificări și controale (lit. h a art. 109 indice 10 din proiect). Aici mă refer în primul rând la judecători și la instanțe, a căror independență le va fi afectată prin aceste dispoziții: art. 1 paragraf 4 din Constituție vorbește de separarea puterilor în stat. Mai poate fi vorba de așa ceva când revenim la statul totalitar de dinainte de 1989 printr-un astfel de control al activității judecătorului de către un om politic? Putem să ne gândim legitim, logic că un judecător va putea fi supus unor influențe nepermise atunci când are de soluționat o cauză, să zicem cu miză pentru anumiți politicieni sau Guvern, indiferent de ce natură, atunci când cunoaște că poate fi verificat de o Inspecție Judiciară subordonată direct ministrului justiției și a cărui șefi sunt numiți de miniștri? Se mai poate vorbi de principiul constituțional al independenței judecătorilor instituit de art. 124 paragraf 3 din Constituția României?

Aici nu vorbim de exemplul francez sau mai ce știu eu ce alt exemplu dat de unii politicieni cu pretenția că sunt docți în materie, ci de un principiu simplu prevăzut în propria noastră Constituție: cum creionăm, cum asigurăm independența judecătorului atunci când el poate fi controlat de un membru al puterii executive?

O altă pârghie de control, cu probleme de constituționalitate: cererile de apărare a independenței justiției și a reputației profesionale sunt trecute prin filtrul ministrului justiției, pentru că în chiar ipoteza că se fac aceste cereri, inclusiv de Plenul CSM, ministrul decide dacă dispune efectuarea verificărilor de către Inspecția Judiciară. Și dacă, totuși, va dispune o astfel de verificare, raportul Inspecției va fi prezentat ministrului justiției. Spre exemplu, dacă un politician atacă justiția afectându-i independența, cum s-a întâmplat de atâtea ori în ultimii ani (lucru remarcat în toate rapoartele MCV), ministrul justiției va decide dacă e oportun să se facă verificări. Deși, art. 133 paragraf 1 din Constituție e foarte clar: garantul independenței justiției este CSM, nu puterea executivă!

Cu alte cuvinte, se dă liber la subminarea independenței justiției prin macularea publică a justiției, fără ca aceasta, prin instituțiile abilitate de Constituție, să poată să aibă reacții împotriva unor astfel de atacuri la adresa, până la urmă, a statului de drept. Iar CSM-ul este redus la un rol de spectator, deși menirea esențială era și este aceea de garantare a independenței justiției.

Nemaivorbind de faptul că procesul de evaluare al inspectorilor judiciari va fi tot la mâna ministrului justiției, din moment ce el va decide asupra contestațiilor privind evaluarea inspectorilor judiciari.

  1. Pe lângă controlul activității instanțelor și judecătorilor, a fost retezată și posibilitatea unei independențe financiare a instanțelor. Pe scurt: prin legea de modificare din anul 2005 a fost prevăzut că bugetul instanțelor va fi preluat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Este adevărat că această dispoziție din art. 136, Legea nr. 304/2004 a fost suspendată printr-un act normativ an de an, însă acum acest articol este abrogat, Ministerul Justiției rămânând ordonator principal de credite. Asta în condițiile în care pentru parchete ordonator principal de credite este Parchetul General, adică parchetele au independență financiară, însă nu și instanțele, deși puterea judecătorească este constituită din instanțe și judecători.

Această abrogare trebuie legată de controlul pe care ministrul justiției îl va putea face cu privire la activitatea instanțelor și judecătorilor, inclusiv ca titular al acțiunii disciplinare: nu doar că din punct de vedere al realizării actului de justiție ministrul va avea control asupra activității instanțelor și judecătorilor, dar și financiar va controla (și pe viitor) activitatea puterii judecătorești.

  1. Proiectul vine cu altă noutate discutabilă: printre condițiile de înscriere la concursul de intrare în magistratură sunt indicate și o vârstă biologică a candidatului minimă, 30 de ani, și cel puțin 5 ani de activitate efectivă în una din profesiile juridice reglementate de lege.

Sigur, o astfel de prevedere ar fi putut avea substanță dacă ea era testată în raport cu condițiile concrete din profesiile juridice și cu plaja pe care viitorii licențiați în drept o au de a intra pe o piață a muncii deja sufocată a profesiilor juridice (în ultimii 5 ani, doar, au absolvit zeci de mii de tineri: crede cineva, în mod rezonabil, că mare parte din ei, să spunem cei care au abilități de viitori judecători/procurori, vor găsi loc în vreo profesie juridică? Câți vor putea deveni avocați stagiari? Câți consilieri juridici pe la instituțiile publice? Nu e rezonabil să ne gândim cum va arăta această piață a muncii, a profesiilor juridice după ce va intra o astfel de dispoziție în vigoare? Oare s-a gândit cineva din ministerul justiției la lucrul ăsta? Sau pur și simplu sacrificăm generații întregi de tineri, îi mutilăm fără să ne pese?).

  1. Problema numirii în funcții a procurorilor de la vârful sistemului Ministerului Public. În primul rând, trebuie remarcat că domnul ministru al justiției aduce ca argument raportul MCV, în care se prevede că e necesară o transparență în numirea procurorilor șefi. Așa este, însă raportul mai spune ceva: orice procedură este gândită și pusă în lege trebuie să aibă încrederea publicului și respectul profesiei.

Întrebate fiind parchetele în vara anului 2016 cum văd numirea procurorilor șefi, în proporție de 100% au comunicat CSM că ministrul justiției nu trebuie să fie în ecuația numirii procurorilor șefi, adică nu trebuie să fie cel care propune o nominalizare/nominalizări pentru aceste funcții CSM-ului.

În totală discreție (nu a avut o discuție, pentru a atrage „respectul profesiei”, după cum spune raportul MCV) ce face ministrul? Vine cu o propunere total nouă, cu tentă clară politică: îl scoate pe Președintele României din ecuație. Evident că aceste calcule politice, cum că-l scot pe X și-l las pe Y pentru că e în dușmănie politică cu partidul meu, scapă logicii magistraților. Și nici nu trebuie să-i preocupe. Deși, să ne amintim că un fost președinte al României a încheiat un protocol (de natură politică acest protocol, evident) cu un fost prim ministru, în anul 2013: o înțelegere pentru nominalizări în funcțiile de top din Ministerul Public.

Însă, dând satisfacție unui stat de drept, membru al unui concert de state care își întemeiază Uniunea (Europeană) pe valori cum este statul de drept, magistrații se așteptau legitim ca nu logica politicianistă să prevaleze. Să existe măcar o discuție cu corpul profesional, să fie cântărite argumentele pro și contra. Nu. Au contat doar luptele politice și, în același timp, subordonarea politică a sistemului de justiție. Inclusiv prin modul de numire al procurorilor șefi. Îmi pare rău, dar nu pot vedea în altă cheie acest deznodământ. Cu atât mai mult cu cât ministrul justiției este membru al secției de procurori a CSM și, deci, e participant direct în nominalizarea procurorilor șefi.

Ce e mai grav: de la funcțiile de top în sistem, cum sunt cele de procuror general, prim adjunct și adjunct al procurorului general de la Parchetul General, procurorii șefi de la DNA și DIICOT, prin noul proiect toate funcțiile de conducere din Parchetul General vor fi la mâna ministrului justiției, inclusiv funcția de șef serviciu judiciar sau șef serviciu documentare și resurse umane. Adică, evident, un control total: procurorul general nu va fi cel care-și va alege echipa, ci ea îi va fi impusă de ministrul justiției.

  1. În fine, o altă dispoziție discutabilă, introdusă în proiect: crearea unei direcții specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, în cadrul Parchetului General. Repet ce am spus anterior: controlul va fi total asupra justiției prin această pârghie (am arătat argumentele mai sus, nu revin). Faptul că numirea procurorului șef al acestei direcții va fi la îndemâna ministrului justiției, cum sunt toate funcțiile de conducere din Parchetul General, se adaugă celorlalte pârghii de control pe care ministrul justiției le va avea în exercitarea controlului sistemului de justiție.

În această perioadă sunt în derulare consultări ale instanțelor și parchetelor privind acest proiect legislativ. Iar CSM-ul va lua în discuție aceste consultări, în funcție de care își va exprima avizul.

Având în vedere gravitatea multor dispoziții din proiect, dacă aș fi în locul colegilor din CSM, aș vota pentru un aviz negativ. Pentru că proiectul are vicii atât de grave, e atât de periculos pentru funcționarea statului român încât el va trebui revăzut în întregime.

Nu știu cum vor evolua lucrurile, însă eu sunt convins că Comisia Europeană nu-și va permite să rămână cu brațele încrucișate și să privească pasiv cum statul de drept este pus în pericol în România. A ajuns exemplul Ungariei și Poloniei pentru ca să nu mai permită astfel de derapaje de la valorile comune ale statelor membre UE.

Pentru că aici nu înțeleg politicienii noștri. Sau, poate înțeleg, și-și asumă o mare responsabilitate creând acest conflict cu Comisia și majoritatea statelor membre: de funcționarea statului de drept într-un stat membru depinde funcționarea și organizarea pieței comune economice, spațiul de securitate și liberă circulație în statele membre ale UE. De ce spun că-și asumă responsabilitatea sau ar trebui să-și asume responsabilitatea politicienii? Pentru că, osebit de Polonia și Ungaria, România are instituit MCV-ul. Să nu uităm că nu este membră a spațiului Schengen. Și nici nu are o poziție aparent consolidată regional, cum e Ungaria și Polonia (constituirea grupului de la Vișegrad împreună cu Slovacia și Cehia).

 

Citește și Proiectul Tudorel Toader: Control total asupra Justiției din România (I)

 


Recomandări

2 thoughts on “Proiectul Tudorel Toader: Șapte argumente împotriva politizării Justiției (II)

  1. CMC

    Ce mi se pare ciudat e ca nimeni (mai ales CSM-ul in care era so d-l Dumbrava) nu avut nimic de obiectat pana acum fata de manipularea repartizarii aleatorii a judecatorilor, despre faptul ca acelasi judecator te poate judeca in acelasi caz in mai multe faze procesuale (fapt care permite utilizarea unor judecatori controlati) si alte aranjamente de stabilire a judecatorilor in diverse cazuri. Chiar nu a parut nimanui suspect modul in care a fost arestat un judecator ca sa fie inlocuit cu o judecatoare in cazul Voiculescu? Nu i s-a parut nimaniu ciudat ca s-ar fi putut ca dosare sa fi fost scoase ca sa influenteze sentinte?
    Adica le vedem noi, cei din afara sistemului si nu le stia d-l Dumbrava? Chiar d-l Dumbrava a considerat corect cazul Rarinca, poate cea mai grava pata pe obrazul binomului?
    Nu vad neaparat o problema sa fii controlat de niste indivizi dependenti de ministerul justitiei (politic). Daca e vorba de un control limitat in timp si nu de hartuiala nu cred ca e o problema sa fii controlat, cat timp decizia in legatura cu controlul o are tot CSM-ul.
    Altfel, dupa peste 10 ani de lupta anticoruptie, in care inspectia judciara a fost la CSM suntem vazuti tot ca o tara corupta. Ba mai mult s-a cam detectat o activitate selectiva a DNA-ului (in binom). Doar nu a sa ne spuna cineva ca bia acum s-a aflat ca Blaga aranja banii pentru partid? Ca se stia asta de zeci de ani.
    Nu cumva Adrian Nastase a intrat in puscarie pentru ca beneficiat in campanie de bani negri, in timp ce Basescu nu are nici o problema cu banii utilizati in campanie din afacerile Microsoft?
    Daca incerci sa fii obiectiv nu se poate sa nu vezi ca talerele justitiei au cam fost neechilibrate…

    Reply
  2. Dumitru

    “Optiunea nucleara”, “politizarea justitiei” – expresii ronflante si care (in stil perfect KGB-ist) sunt total opuse realitatii. De fapt, politizarea justitiei este opera lui Basescu si a SRI, prin indivizi gen Kovesi, Macovei si altii gen Dumbrava. Si care au realizat (pe bune) o lovitura de stat securista, al carei efect (real) este preeminenta de fapt a procurorilor DNA si a SRI asupra tuturor puterilor din stat : judecatoreasca, executiva si legislativa (si lipsa de separatie dintre acestea 3). Cat timp legile noastre nu instituie o forma oarecare de raspundere a magistratilor, nu se va termina circul asta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *