Alina Mungiu-Pippidi

Proiect PSD: suspendarea statului de drept

Încă nu îmi vine să cred că un om care candidează la președinția României și ar lua loc, dacă ar cîștiga, printre liderii europeni de la Bruxelles – mă refer la Victor Ponta – ar putea încerca să își regleze problemele politice suspendând statul de drept vreo două săptămîni, ca în anunțata ordonață de legalizat traseismul, care ar putea fi aprobată de guvern zilele acestea. Această crimă l-ar nenoroci nu doar pe d-nul Ponta la Bruxelles, nu doar țara că iarăși se vor face valuri de presă negativă, care cumva se reflectă asupra noastră mai rău ca la unguri, dar e o crimă absurdă, o crimă fără necesitate, în care cei mai deștepți, care mai știu cum merge lumea și care au un mare avantaj electoral dat de slăbiciunea și egoismul adversarilor lor se lasă conduși de cei mai proști și mai brutali. Ca să rezolve o problemă mică, ar crea una mare. Ce se întîmplă?

Mai întâi, este nevoie oare să explic de ce sub nici un pretext o lege nu poate fi suspendată două săptămâni pentru a fi reluată după aceea? Nu suntem în război, și nici în stare de urgență, și cine pune statul de drept pe butuci, creînd un asemenea precedent, e un criminal. În cazul de față e vorba de legea privind statutul aleșilor locali. Ideea că acest lucru s-a mai petrecut o dată, și d-nul Dragnea, inițiatorul de azi, nu face decît să urmeze un precedent, e falsă. În 2006, cînd s-a interzis migrația primarilor pentru prima dată aceștia au optat pentru un partid înainte de intrarea în vigoare a legii, care odată adoptată nu mai a mai permis acest lucru. Acum e vorba de a da două săptămîni de grație nu doar la primari, ci și la consilieri, că ambele categorii au probleme la ora asta – problema că nu știu dinainte ce o să câștige ca să se alăture aceluia la momentul potrivit. Am mai explicat că statul de drept se definește prin capacitatea cui este la putere să accepte regulile jocului fără să încerce a le schimba sau manipula, ori PSD face asta din ce înc e mai des. Asta nu înseamnă că legi proaste nu ar trebui schimbate, dar ciclul e invers: dacă se construiește în opinia publică o majoritate contra unei reglementări aceasta este pusă în discuție, cum a fost în 2006 cu legea prin care s-a decis că primarul care migrează își părăsește mandatul. Acum este exact invers: opinia publică este contra traseismului și de partea reglementării în vigoare, dar PSD tot vrea să o schimbe.

Argumentele PSD sunt cam așa:

  1. USL s-a desfăcut și nu e moral să ceri unora (primari, consilieri) să se alieze cu alte partide cînd ei au candidat sub sigla USL. Normal e să urmeze partide noi rupte din cele principale care vor să continue cu alianța.

Fals. Nimeni nu putea fi în USL dacă nu era înscris formal fie în PNL, fie în PSD. Aceste partide au rupt alianța în urma unui proces democratic intern, așa au decis ele, nu le-a obligat nimeni, și au fost puține voci contra. Nu există nici un temei legal sau moral pentru care minoritarii de altă opțiune din partidele din USL să se rupă de partidele lor, că dacă de fiecare dată cînd majoritatea are altă părere decît noi ne luăm jucăriile și plecăm înseamnă că ne trebuie uninimitate, că s-a zis cu democrația. Dacă ne pasă de părerea votanților, atunci ce trebuia să facem ce am recomandat eu imediat ce s-a rupt USL, și anume să fie organizate legislative în același timp cu prezidențialele din acest an, că lumea nu a votat alianța PSD-UNPR-PC care nu e tocmai legitimă la putere. Dacă nu avem curajul să facem asta, măcar să ne abținem de la a declara în mod nelegitim că moștenirea USL e doar a unora. La fel se pune problema și la PDL.  Udrea pierde alegerile și nu e capabilă să accepte rezultatul, deci își face alt partid, și după aceea face presiuni să rupă primarii de la PDL.  De ce să aibă acești primari dreptul să calce legea și să își păstreze mandatul? Dacă nu se pot resemna cu democrația, să își dea demisia din partid, să își urmeze conștiința (Udrea e numele ei) și gata, se pot întoarce la viitoarele alegeri. Dar nu pot dispune de resursele poziției lor ca și cînd le-ar aparține, ca și când ar fi candidat independent.

  1. Există blocaje la nivel local unde s-a schimbat majoritatea și s-a format una nouă și care astfel ar fi rezolvate.

Nonsens. Dacă s-a format una nouă, înseamnă că există o majoritate și lucrurile pot merge mai departe. Cum? Prin negociere și cooperare, inclusiv cu tabăra cealaltă. Poate nu ați auzit, dar așa merge Europa, așa funcționează fondurile europene, alianțele se mai schimbă, blocajele nu de la asta rezultă, ci de la cei care nu acceptă schimbările, nu înțeleg negocierea și vor să dicteze în orice circumstanță. Încă o dată, dacă v-ați opus alegerilor anticipate (că PSD a fost contra, Crin Antonescu era pentru) nu mai puteți avea pretenția să suspendăm noi statul de drept ca să luați voi decizii fără să negociați și să cooperați. Totdeauna vor fi separări și regrupări, elementul fix trebuie să fie legea, nu invers. Cooperați, coabitați și se vor rezolva blocajele.

Partea de speriat din acest atentat la statul de drept este că se face pe față și că motivele sunt la vedere. ”Pentru mine este foarte important ca fiecare om dintr-o comunitate să beneficieze de dezvoltare şi pentru asta sunt dispus să susţin un asemenea act normativ pentru ca astfel de blocaje să nu mai existe”, a spus vicepremierul Dragnea. Să înțelegem de aici că așa se explică faptul că în iulie am reușit performanța să absorbim numai 37 de milioane de euro fonduri europene, cînd media lunară ar trebui să fie minim 500 de milioane, și să dacă PSD nu are control absolut pe majorități și pe fonduri, absorbția se oprește și pierdem banii? Pentru cine încă nu s-a prins, problemele politice ne-au băgat în recesiune, după cum prezisese raportul anual SAR 2014, fondurile europene s-au oprit, cofinanțarea lor din bani bugetari a stat și ea necheltuită așteptînd să se rezolve problemele politice, și iaca așa economia a luat pauză. Fără nici un alt motiv. Și nu se va relua până când nu facem pasul înapoi spre patrimonializarea resurselor publice, legalizând traseismul, adică admițând că resursele publice sînt practic ale primarilor care le pot folosi în campanie cum vor, nu ale comunității reprezentată prin partide. Iar asta e un pas enorm înapoi în premodernitate, pentru care votanții nu vor ierta pe cine promovează un asemenea proiect. Că primarii puteau candida independent sau s-ar putea organiza alegeri, ce e nepermis e să furi resursele publice și să le schimbi destinația.

Ca într-un roman de Agatha Christie, să ne întrebăm cine are de câștigat din crima asta și cine sunt cei care impun acest cost economiei românești. PSD e un răspuns evident, că ei au rămas fără majoritate în mai multe consilii județene, și București, și ei vor câștiga cel mai mult din lovirea alianței de dreapta. Dar și instrumentele lor, fie create de ei direct precum Popescu Tăriceanu, fie cu pretenția de autonomie, ca PMP, au de câștigat serios pe lîngă PSD, Udrea în vreme ce mai ține și discursul că ea e principalul adversar al lui Victor Ponta. Udrea și Băsescu fac perfect echipă cu Ponta și Dragnea să facă praf dreapta la mijloc. Dar dacă d-nul Tăriceanu și trupa lui sînt doar o bandă de traseiști, iar Udrea a fost direct responsabilă de pierderea de bani europeni în mare cantitate, ba chiar suspensarea POR (citiți serialul de pe România curată cu cât de bun ministru a fost de fapt Elena Udrea, cum pretinde Emil Boc), cu ce nu mă împac este idea că PSD poate trece pragul în felul acesta, că dă apă la moară din nou celor care pun semnul egal între stânga și atentatul la statul de drept.

Câtă vreme vom mai avea o stângă neuropeană? Că nu e adevârat că stânga e prin ea însăși penală sau că orice redistribuție către săraci e nelegitimă sau electorală, e nevoie în România de o stângă care să vină cu investiții mai mari în zone ca educația sau sănătatea, sau să aloce mai multe fonduri să compenseze medicamente la pensionari. Dar stânga asta programatică nu se va naște dacă, așa cum văd zilele astea, tineretul mai cosmopolit din guvernul Ponta își face bagajele lăsând terenul integral sociopaților care în anii nouăzeci guvernau cu minerii sau ne acuzau în campanii că vrem să vindem țara la unguri. Ordonanța de legalizat migrația sau campania asta mizerabilă în care se clonează pagini false de Facebook candidatului opus arată că pe drumul spre Tony Blair PSD Ponta iarăși s-a întors la Octav Cozmâncă. Nu ne mai rămâne decît, ca toamna trecută, să ieșim din nou în stradă, unde ne vom vedea săptămâna viitoare dacă ordonanța merge mai departe. Nu de dragul alianței de dreapta (traseiștii provin din partidele lor, numai oameni unul și unul, iar PDL îi mai și încurajează, primind pe Chiliman et comp cu brațele deschise), ci de dragul statului de drept.

PS. Tentativele repetate de a manipula situația electorală de către PSD m-au făcut să întârzii publicarea rezultatelor demersului Coaliției pentru o Presă Curată. Stați cu ochii pe România Curată, că vin și sursele de finanțare ale presei înainte de campania electorală.

CITEȘTE ȘI:

Vă puteți imagina ceva mai rău decât Ponta președinte al României? Ce ziceți de Dragnea premier și de Ordonanța de Urgență pentru înființarea Partidului Unic?

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

34 thoughts on “Proiect PSD: suspendarea statului de drept

  1. taunul77

    Cand e in Opozitie, PSD da semnale false cum ca s-a reformat si ca nu va mai repeta coruptia si abuzurile comise cat timp a fost la Putere. Promoveaza la televizor niste politicieni mai tineri care mimeaza un discurs pro-european. Multi sunt inselati si se apuca sa-i sustina. Dupa ce recucereste Puterea, revine obstinant la vechile obiceiuri.
    Cat timp exista acest partid, nu va exista Stanga europeana in Romania. Nimeni nu trebuie sa aiba iluzii ca urmasul principal al PCR s-ar reforma vreodata si ar deveni cu adevarat un partid european. Apartenenta sa la PES si IS ii da doar formal o imagine de partid modern. In fond tot vechile cutume comuniste sunt cele dupa care functioneaza.

    Reply
    • Marian Dragoi

      Aici e toată taina. Niciunul din partidele actuale nu vrea să lămurească problema. Ieșitul în stradă nu cred că este o soluție, din două motive:
      1) prea puțini oameni înțeleg că aici e răul absolut, deci ideea în sine nu poate aduna masa critică
      2) admițând că s-ar aduna masa critică, că societatea civilă ar veni cu o propunere legislativă coerentă (cred că doar de traducători e nevoie) știu băieții să o mutileze în parlament.

      Reply
  2. oarecare

    Greu de inteles referirea in context la eventualele castiguri ale PMP si colaborarea cu Ponta intru „a face praf dreapta la mijloc”…
    Stimata doamna, pana una-alta, atat Udrea cat si Basescu in seara asta s-au situat categoric impotriva ordonantei.Dvs pe ce va bazati cand suspectati un blat PSD-PMP ? Va dati cu presupusul,ori poate faceti procese de intentie,ori aveti informatii suplimentare ? Eu inclin sa cred ca stiti mai mult si nu ne spuneti si noua, caci altfel m-as gandi ca v-ati lasat iarasi prea usor prada resentimentelor pe care le tot etalati in ultima vreme.
    In rest, felicitari pentru fermitate si vigilenta.

    Reply
  3. Munteanu

    Articolul greseste. Legea impotriva migratiei primarilor nu a putut opri migratia primarilor; ea exista in ciuda legii deci legea trebue schimbata caci e clar ca e ineficienta. Analog ar trebui legalizata prostitutia; de mii de ani s-a incercat interzicerea ei inclusiv prin pedeapsa cu moartea fara succes. Multi inclusiv eu ar vota bucurosi o lege care ar putea termina definitiv prostitutia dar cum o atare lege nu exista si nu a putut fi scrisa in ciuda eforturilor de mii de ani e timpul pentru o lege care sa reglementeze si sa legalizeze prostitutia ce nu poate fi desfiintata.

    Reply
  4. laur22

    Si totusi democratzia si statul de drept se opresc oare la poarta Parlamantului ?
    Adica, daca e sfarsitul democratzie si stataului de drept daca primarul Emil Boc otz Cluuuuj sa poata daca vrea sa se mute de la PDL la PMP asa dupa cum zicetzi voi aici,
    De ce nu a a fost sfarsitul democrarziuei si a statului de drept cand Elena Udrea si altzi ciraci de-ai sai s-au mutat in parlamentul Romanai de la PDL la PMP ?
    Similar Gabriel Oprea cand si-a facut UNPR-ul din PSD ?
    Similar cand niste „dizedentzi” de la PNL s-au muta la Tariceanu in curticica ?
    Similar cand PPDD s-a transformat in fum ?
    Sa se opreasca oare democratzia si statul de drept la poarta Parlamantului?

    PS Zicerzi voi ca o legfa nu poate fi suspendata 2 saptamani ? Stie oare asta si Cureta Zegrean-Constitutzionala ?
    Atunci cand anuntza in mod oficila ca o lege poate fi constitutzionala doar pestre 9 luni datr nu mai repede ?
    Adica atunci cand se pronuntza ca , constitutzionalitatea unei legi depinde de data ei de intrare in vigoare ?
    Nu poate fi o lege sa fie valabila doar de la data la data ?

    Hmmmm stie si curtea zegreana acest principu ?

    De ce doar primarii trebuei sa fii iobagii partidelor si trebuiesc a fi legatzi de glie (argumentele sunt multe si voi l ecredetzi la fel de temeinice cum au fost soi cel pt votul „uninominal” ) dara parlamentarii e musa-i sa nu fie legatzi de glie in partidele lor din parlament ?
    Aaaaaa ?

    Doar pentru ca asa i-a folosit lui Basescu de aici si pana dincolo ?
    Asta e tot statul de drept ?

    Interesul politic si santaj al lui Basescu ?
    Ori frica ca ii dispare partidul de sub cur a lui iohanis ?
    Alfel daca „vretzi sa iesitzi „din nou în stradă, unde ne vom vedea săptămâna viitoare dacă ordonanța merge mai departe.” urland puternic inpotriva dreptului lui Boc de a se duce dupa Udrea n-avetzi decat .
    Da tare mi-e tema da dupa ce-o sa va numaratzi o sa va vina sa cautatzi si alte motive mult mai temeinice de a iesi in strada nu doar plictisul si irelavantza vostra pentru noi .

    PS nu doar actzionariatul ci si balantza cometrciala diferentza dintre cheltzuieli si incasari ar tb sa o publicatzi ca sa incercam sa ne dam sema cine e presa si cine e doar organ de propaganda si santaj.

    Ca nu-i totuna daca supravietzuiesti deorece vinzi deci ai in spate poublicul tau care te vrede sit e valideaza prin banii sai indiferent cine itzi e actzionarul ori supravietzuiesti din bani negri ai actzionarilor ori ai altor interpusi deci nu esti validate de nimeni decat de banii negri din care traiesti si pentru care iatzi faci tu numarul tau de propagandist la ordin.

    NU e totuna daca vorba ta presupus dementa are in spate cititori tai sau doar banii actzionarilor tai ori ai onor ori altor servicii vezi acuza din bulgaria din ziua de azi .

    Acuma eu stiu ca presa de la noi cam pute da ghinion de nesansa nu toti put la fel de tare

    Reply
  5. alinaMP

    @Munteanu. Nu e asa. Corect ar fi sa spuneti: primarii tot sint tentati sa migreze, dar nu o pot face ca isi pierd mandatul. de asta vor sa anuleze legea. va asigur ca si hotii sunt tentati sa fure, violatorii sa violeze, si daca toata lumea are solutia sa anuleze legile astea care merg contra naturii umane lumea nu mai e un loc de trait.

    Reply
    • Munteanu

      Romania a ajuns in situatia Fantine-ei din romanul Mizerabilii de Victor Hugo asa ca va rog doamna Mungiu nu mai reprosati Romanilor ca fura caci dezastrul Basist nu le-a lasat nici o alta posibilitate de a supra-vietui. Nu arestarea hotilor si prostituatelor constransi sa fure de dezastrul Basist este solutia ci alegerea unui conducator patriot, un nou Marius care sa spuna clar ceea ce Francezii Vichisti de azi, slugile Nemtilor au uitat: Quoi ! des cohortes étrangères / Feraient la loi dans nos foyers ! / Quoi ! Ces phalanges mercenaires / Terrasseraient nos fiers guerriers ! (bis) / Grand Dieu ! Par des mains enchaînées / Nos fronts sous le joug se ploieraient / De vils despotes deviendraient / Les maîtres de nos destinées !

      Reply
  6. mihaela ciobanu

    Imi pare bine ca nu va vine sa credeti dna Mungiu, mai bine mai tirziu decit niciodata… Putin schimba constitutia sa poata candida a treia oara, Ponta suspenda o lege sa cistige prima oara, nici-o legatura intre ei, nu?

    Drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intentii: cam asa s-a intimplat si cu dv in ultimii 2 ani. Poate acum, in ceasul al 12-lea, sa aveti o urma de regret!

    Reply
  7. alinaMP

    @Mihaela, e dazamagitor sa vad ca ma cititi dar tot nu sinteti gata sa acceptati ce e democratia si ce e comportamentul civic. Cind se produce ceva in neregula, protestam, si la comasarea alegerilor de PDL, si la migratia cu PSD, iar cind e cineva legitim ales intre timp incercam sa lucram cu oricine, doar, doar or guverna mai bine. Dupa dvs trebuia sa facem insurectie cind poporul a ales USL cu doua treimi din voturi. Invatati sa respectati rezultatul alegerilor, ca alegerile din toamna 2012 nu au fost furate. Iar la astea care sunt mai in pericol mi se pare ca tot noi veghem,, astia obiectivii, si nu voi, fani sau clienti de partid.

    Reply
    • mihaela ciobanu

      As vrea sa mai adaug ca accept si stiu ce este democratia si comportamentul civic, particip in in special la meeting-urile de sustinere a justitiei, si citesc zilnic romania libera, adevarul, gandul, evz, contributors, tolo, voxpublica, romania curata, ziare.com, revista 22 si dilema veche. Din toate aceste surse imi formez opinii care uneori sunt in dezacord cu dv, sper ca este permis acest lucru cititorilor dv -:)

      Reply
      • Mihaela

        Doamna, aveti perfecta dreptate. Din pacate, d-na Mungiu accepta doar comentariile laudative la articolele dumneaei. Pentru ca dansa nu greseste niciodata. De ani de zile are doar dreptate. Ceilalti sunt doar „Basisti”( sau cum zice dansa „fani sau clienti de partid’). Noroc cu societatea civila care ne mai spala de pacate si ne pazeste de alegeri trucate. Ca la cata propaganda pro-Ponta au facut din 2011 incoace, si alegerile astea vor fii foarte corecte.

        Reply
  8. mihaela ciobanu

    Va multumesc pentru raspuns.

    Doamna Mungiu, daca ai un copil care nu este nici atit de destept si nici atit de frumos cum ti l-ai imaginat, nu il arunci la containerul de gunoi si faci altul, ci incerci sa potentezi la maxim inzestrarile pe care ti le-a dat natura. Cam asa este si cu clasa politica din Romania: este periculos sa vindem iluzii unei populatii disperate ca ar veni Ponta pe un cal alb cu o stinga reformata din Europa si ii face un implant in Romania, inlocuind tot puroiul si putregaiul din PSD. In opinia, trebuie sustinuti acei citiva politicieni care in primul rind sunt de buna credinta (ceea ce eu nu vad la Ponta) si care reusesc sa determine turma mare de politicieni sa voteze legi in interes national (uneori legile sunt impotriva intereselor celor care voteaza, dar acesta este leadership). Acesti politicieni nu sunt nici inpecabili, nici imaculati sau fara de greseli, dar e tot ce avem, de la acest minim trebuie sa pornim sa continuam sa construim ce putem.

    Nu sunt nici fan ,nici client si nici membru de partid. Lucrez in privat, la multinationale care nu au contracte cu statul, din 96. Baiatul meu care studiaza in Europa vrea sa se intorca in Romania, ii place in Romania, si as vrea ca tara mea si a lui sa fie un loc respirabil pt el.

    Reply
  9. Alex

    Ceea ce face PSD e o megaporcarie. O ordonanta care suspenda!!! (adica nici nu schimba definitiv) regulile in timpul jocului.
    Nu inseamna ca reglementarile legale pentru combaterea traseismului nu sint absurde.
    Pe de-o parte, legea in forma actuala discrimineaza intre parlamentari (care pot trece de la un partid la altul fara consecinte), primari (care pierd functia daca schimba partidul din proprie initativa) si alti functionari alesi, care pot pierde functia chiar daca sint exclusi.
    Mai exista insa o problema. Oprirea trecerii de la un partid la altul este o ingradire a unui drept fundamental – cel de libera asociere. Peste tot in lumea democratica, ingerinta intr-un drept fundamental se face doar daca exista interese legitime care cintaresc mai mult. In cazul de fata, legiutorul a considerat ca respectarea vointei alegatorului ar fi un asemenea interes. Dar vointa alegatorului se formeaza pe baza unui manunchi indivizibil de argumente rationale si nerationale, din care apartenenta politica a celui ales e doar unul. Daca un primar spune in campanie ca uraste muzica sinfonica, iar dupa ce e ales presa descopera ca are abonament la sala de concerte se cheama ca a inselat vointa alegatorilor, care si-ar fi dorit un primar neelitist. Sau daca primarul isi lasa plete dupa ce e ales, s-ar putea spune ca incalca vointa celor care au ales un primar tuns scurt. Exemple absurde evident, dar care arata ca a extrage arbitrar UN SINGUR element pentru intemeierea vointei alegatorului e lipsit de sens.
    Plus ca ar putea exista si situatia in care partidul face altceva decit promite alegatorilor, iar atunci primarul respectiv ar fi obligat sa demisioneze TOCMAI pentru a putea respecta vointa alegatorilor – si cred ca exemple au fost destule in ultimii 25 de ani.

    Reply
  10. alinaMP

    Mihaela et comp, e bine ca voi credeti ca stiti ce e democratia (self-confidence) si prost ca nu va dati seama ce stiti si ce nu stiti. E o magarie sa spuneti ca din cauza societatatii civile va fura astia (cu mina oamenilor vostri). Altfel, daca mai erati voi la putere, ii furati voi pe ei (UNPR a fost creat de Basescu, el a stimulat traseismul sa ii iasa lui Boc majoritatea). Partidele nu sunt copiii societatii civile sa ii ocroteasca sa nu cada de la putere. Treaba societatii civile e doar sa ii supravegheze, atita. Eu recunosc ca am gresit constant ca am facut mai mult, adica le-am mai scris si programele, facut strategiile electorale, pina si organizat scoli de politici publice doar doar s-o mai prinde ceva de ei. Sint convinsa ca toti comentatorii critici de pe aici au facut mult mai mult, si tot pe gratis.

    Reply
    • mihaela ciobanu

      Sensul era ca nu arunci Romania la containerul de gunoi, recte in bratele „raului” reprezentat de PSD numai pt ca politicienii de dreapta nu sunt nici atit de frumosi si nici atit de inteligenti cum te-ai fi asteptat. Eu nu sustin nici-un partid politic, aleg raul cel mai mic la fiecare runda de alegeri, dar dupa cum au dovedit ultimii doi ani raul cel mai mic este binele suprem in politica: atitea atacuri la statul de drept ca in ultimii doi ani cu PSD majoritar nu fost in cei zece 8 ani in care PSD nu a vut majoritatea. Iar faptul ca USL a fost votat de 70% din populatie este o consecinta si a actiunilor societatii civile.

      Reply
  11. ConstantinM

    Foarte bine ca interveniti acum.Eu insa am mai comentat in anii trecuti când d-voastra erati optimista si chiar mi s-a parut ca ati fost de acord cu actiunile aliantei USL.
    Alianta USL s-a dovedit extrem de toxica si ,,narcisistul,, Crin este vinovat de ce se intampla acum.
    Lipsa totatala de consistenta a acestui Crin, exceptând usurinta discursului, a creat posibilitatea ca PSD-ul lui Iliescu, Nastase si toti activistii sa reuseasca obtinerea unei puteri absolute aici si acum.
    Poate ar fi trerbuit sa intuiti, de la începuturi, ce se poate intampla!
    Sa speram totusi ca nu este prea tarziu!
    Cu stima,
    ConstantinM

    Reply
  12. Radu

    Si matalutza ce ei fi vrut, nea Constantin? Udrea sa cumpere toti primarii, ca se apucase, cu sali de sport? Ca sa fie clar ca daca am de ales intre Ponta si Udrea, aleg Ponta, el macar repezinta un partid, nu e cules din buduoar. ca ea.

    Reply
  13. mihaela ciobanu

    Multumim dna Mungiu, pentru tot ceea ce ati facut si faceti pt Romania si deci pentru noi. Asta nu inseamna insa ca tot ceea ce faceti si ginditi este perfect, si nu poate fi supus unei gindiri critice.

    Iar noi, Mihaela et comp. nu meritam atita risipa de energie si inversunare din partea dv, suntem prea mici si prosti dupa cum spuneti -:)

    Reply
  14. Minimalist Romania (GM)

    Evident este un moment de cumpana. Sa fim atenti, proactivi si … destepti -http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/08/nu-destepti-ci-inteligenti.html
    Distantele se parcurg din ce in ce mai rapid. Sa cascam ochii!

    Reply
  15. Adrian Mihai Ionescu

    Discutia despre alesii locali trebuie subliniat ca este oligofrena. Aceleasi pseudo argumente s-ar aduce si in cazul parlamentarilor si chiar s-au adus, apropro de necesitatea unei (noi) investiri a noului guvern asa ca toata aceasta tevatura arata ca Ponta&co (pe scurt, FSN) nu pot intelege nuante, cum ar fi reprezentativitate locala sau alte lucruri : un fel de „lasa ca stim noi mai bine”. Asa ca sa nu ne mire ca UnitiSalvam va fi iar declarata in bloc partizana, ca toti protestatarii sunt de un anume (unic) tip etc.

    Reply
  16. Emil

    Puţin offtopic dar nu prea tare, exact în logica acestui articol. Ceeace spuneţi despre „argumentele” pesedeului are sens, dar, ca să ducem lucrurile mai departe, care este opinia dvs. despre întoarcerea la 180 de grade a lui Crin şi a peneleului, la douăj’de minute după anunţarea rezultatelor la europarlamentare? De trecerea la populari vorbesc, după ce în campanie susţinuseră altceva.

    Reply
  17. Minimalist Romania (GM)

    Problemele sunt (si) altele. De viziune si de perspectiva. Constatarile Dvs sunt corecte. Oamenii asa sunt asa cum sunt – http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/09/4-tipuri-de-oameni.html
    Ar trebui sa ne gandim ce solutii avem. Solutii viabile. Ce vom face in continuare? Timpul trece foarte repede si maine va fi decembrie. Care este candidatul catre care sa ne indreptam atentia? Sau candidatii – poate avem de unde sa alegem. Noi si altii ca noi.
    Daca nu se schimba ceva dramatic in aceste luni, dar chiar dramatic, vom avea un presedinte plagiator pentru minim 10 ani de acum inainte. Sa nu se faca 20 sau mai multi…ani…

    Reply
  18. Istrati

    Doamna Mihaela Ciobanu, eu si sotia mea gandim si simtim politica de la noi la fel ca dv. Va multumim pentru rectitudinea si civilitatea cu care va aparati (ne aparati!) punctele de vedere si pentru stradania de a o convinge pe doamna Alina Mungiu ca a gresit si greseste in continuare (fata de oamenii cinstiti din Romania), alegand sa mizeze pe Ponta si PSD, desi acestia sunt dusmanii statului de drept, dusmanii Romaniei!

    Reply
  19. Mihaela

    D-na Mungiu,
    Nu va sperie lipsa de adeziune populara la actiunile societatii civile? Nu va sperie demoralizarea care a cuprins categoria de populatie informata si activa fara inregimentare politica, care din ’90 incoace a sustinut demersurile de democratizare si instaurare a statului de drept in Romania? Nu va sperie lipsa de sustinere fata de dumneavoastra personal si de ideile dumneavoastra? Pana in 2012, cand ati hotarat sa suspendati comentariile de la articolele dumneavoastra, aveati cateva mii de cititori si cateva sute de comentatori. De atunci, permiteti publicarea pe Romania curata a 10-20 de comentarii , dintre care cel putin 5 va multumesc ca existati, iar 13 sunt de acord cu dumneavoastra, dar se baga si ei nitel in seama. Doua de obicei sunt ale dumneavoastra( ceva raspunsuri sau multumiri). Cred ca cel putin 100 nu apar. De ce? Ce spun oamenii aceia asa de ingrozitor de sunt neaprobati?Injura, tin cu Udrea si Basescu, scriu incorect gramatical?Parca nu imi vine sa cred. Chiar m-am mirat ca s-a aprobat comentariunl d-nei Mihaela Ciobanu( e drept ca a fost catalogat de dumneavoastra ca o magarie),dar totusi. Iar despre munca pe care o faceti „gratis” pentru democratizarea tarii, nu pot sa spun decat ca regret. Oare un post de ministru al culturii in guvernul Ponta ar fii o recompansa potrivita?

    Reply
  20. Manuela Teodorescu

    Ce bine ar fi dna Mihaela daca ati ramane civilizat la argumente fara insinuari penibile de genul aceleia cu posturile in guvern. Pai de asta sunt comentariile sa insultati dvs pe altii? De asta vreti spatiu sa comentati ca sa lansati acuzatii de trei parale precum alea cu cele 100 de comentari sterse. Pai ce Romania curata e ziar ca sa aiba atatea? Dar poate ar fi mai bine sa reveniti la publicatiile dvs preferate B1 si Evz alaturi de cei asemenea dvs, orbiti de frumosetea intelectuala a cuplului Elena-Base. Hai, la revedere!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *