Inspecţia Judiciară s-a autosesizat şi a declanşat cercetări prealabile faţă de procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan după ce, la începutul lunii februarie, jurnalista Sorina Matei de la B1 şi site-ul Lumea Justiţiei au acuzat-o că a participat o reuniune unde erau şi politicieni.
Anchetatoarea lui Liviu Dragnea
Lăncrănjan este procuroarea care instrumentează dosarul Tel Drum. Ea l-a pus sub acuzare pe liderul PSD Liviu Dragnea pentru 5 infracţiuni: abuz în serviciu, fraudă cu fonduri europene şi constituire a unui grup infracţional organizat. Prejudiciul se ridică la aproape 30 de milioane de euro. Pentru recuperarea pagubei, în eventualitatea unei sentinţe de condamnare, procurorarea a pus sechestru pe averea liderului PSD, a patronilor de la Tel Drum şi pe bunurile companiei. Procuroarea activează în DNA de la începutul anului trecut şi a fost liderul unui ONG cu preocupări în zona Justiţiei şi a anticorupţiei, Liderjust.
Evenimentul ‘Meet the Global Thinkers’ organizat de Club Romania, cu participarea Institutului britanic Legatum
Sorina Matei a indicat mai multe fotografii de la receptia ‘Meet the Global Thinkers’ din 16 iunie 2017 la care a participat şi procuroarea DNA Lăncrănjan. Magistratul apare în fotografii alături de deputatul PSD Florin Petre Manole. Fotografiile se regăsesc pe pagina de Facebook a organizatorului evenimentului, Club Romania. La eveniment au participat şi fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei, Radu Ragea (pe vremea liberalului Cătălin Predoiu), fostul secretar de stat de la Finanţe şi ex-candidat la Senat din partea ARD, avocatul Gabriel Biriş, consilierul prezidenţial Constantin Dudu Ionescu, dar şi omul de afaceri, Gruia Stoica, condamnat la 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare într-un dosar al DNA pentru trucarea unei licitaţii publice.
Inspecţia judiciară confirmă ancheta
Inspecţia a răspuns unei solicitări a României Curate şi a confirmat ancheta prealabilă, declanşată prin autoseizare, împotriva procuroarei DNA.
“Vă confirmăm faptul că pe rolul Inspecţiei Judiciare există o lucrare vizând activitatea sau conduita doamnei Lăncrănjan Alexandra – procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie –Structura Centrală”, a comunicat Inspecţia.
Ce spune legea
Potrivit articolului 97 litera d din legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, constituie abatere disciplinară:
“desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.
Articolul 96 spune:
“Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei“.
Iar articolul 89 prevede la alineatul (1):
“Magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate“, se arată în legea 303/2004.
Procuroarea Lăncrănjan nu comentează
Magistratul vizat de Inspecţia judiciară, Alexandra Lăncrănjan, nu a comentat informaţiile privind ancheta prealabilă declanşată împotriva ei.
Ce spun experţii României Curate
În schimb, specialiştii României Curate, avocata Claudia Postelnicescu şi judecătorul Cristi Danileţ au explicat cum văd ei participarea procuroarei Lăncrănjan la evenimentul Meet the Global Thinkers şi auto-sesizarea Inspecţiei judiciare.
Claudia Postelnicescu, avocat:
„Cazurile în care magistraţii răspund pentru comportamentul lor în societate sunt strict prevăzute de lege, iar participarea la evenimente mondene nu este interzisă în niciun fel, indiferent dacă la aceste evenimente participă sau nu şi politicieni, nu este responsabilitatea magistratului să condiţioneze participarea sa cu neparticiparea altora, pentru că aşa doresc adversarii magistraţilor. Viaţa privată este sacră şi extrem de bine protejată legal, aşadar cei care fac fotografii magistraţilor în timpul liber şi le publică pe diverse platforme pseudo-jurnalistice încalcă legea şi acest drept fundamental, iar pentru acest lucru există consecinţe juridice, inclusiv plata unor daune de imagine şi violare a demnităţii şi reputaţiei unei persoane, alt drept fundamental. În cazul procuroarei Alexandra Lăncrănjan, postarea de pe site-ul Luju îi încalcă dreptul la viaţa privată şi imagine într-un mod extrem de abraziv şi lipsit de scrupule. Comentariile legate de îmbrăcămintea ei şi de persoanele cu care conversa sunt abominabile şi ea are tot dreptul să se protejeze în instanţă, dacă doreşte. În opinia mea are şanse foarte mari.
Însă, ca să lămurim opinia publică cu privire la obligaţiile de comportament ale magistraţilor în spaţiul public recomand lecturarea art. 89 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor şi să judece oamenii singuri dacă prezenţa la un eveniment sau altul compromite demnitatea unui magistrat în profesie şi societate sau daca faptele lor afectează prestigiul justiţiei (art. 96).
Auto-sesizarea Inspecţiei judiciare mi se pare excesivă, dar trăim într-un război informaţional şi de imagine politică, în care este târâtă şi Justiţia, ceea ce nu este deloc sănătos. La limită, da, se poate argumenta ca abatere disciplinară, conform art. 97 din Legea nr. 303/2004 că procuroarea Alexandra Lăncrăjan şi-ar fi manifestat convingerile politice sau ar fi desfăşutat activităţi publice cu caracter politic (art. 97 lit. d), dar ar fi o interpretare făcută cu rea credinţă, întrucât ea nu se afla în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, ci în afara lor şi nu cred că simpla prezenţă la un eveniment politic sau semi-politic aduce atingere onoarei sau probităţii ei profesionale.
Cristi Danileţ, judecător:
„Un magistrat are dreptul să facă parte din organizaţii ale societăţii civile şi să participe la întâlniri ale acestora. Nu orice mediu în care e prezent un politician e un mediu interzis magistratului, ci numai acelea în care se desfăşoară activităţi politice: reuniuni, congrese, mitinguri, emisiuni politice. Magistratul nu are voie să susţină platforme politice sau să facă politică, nicidecum să dea mâna sau să apară în fotografii cu politicieni la evenimente publice”, a declarat magistratul Danileţ.
Ce urmează
După efectuarea cercetării prealabile, Inspecţia judiciară poate clasa lucrarea sau poate constata existenţa unei abateri disciplinare şi poate sesiza Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM. Secţia analizează şi fie respinge sesizarea, fie îi aplică o sancţiune procuroarei, care poate merge până la excluderea din magistratură. Magistratul poate contesta apoi sancţiunea în instanţă.
De acord ca pare subtire dosarul, dar tocmai DNA ne-a cam dezobisnuit de bunul simt (common sense) investigand te miri ce.
Dosar subtire? OLAF a sesizat fraude cu fonduri europene!!
Daca nu e vb de 1 miliard euro e subtire! :))))) Ii facem de ras pe borfasii nostrii cu mizilicurile astea!
Să fii procuror / judecător în România de azi și să nu ajungi într-o fotografie cu un politruc ori să eviți orice expresie care ar putea fi interpretată în defavoarea ta de ministrul Pristanda este ca și cum ai traversa noaptea fără nicio lumină un câmp dens de rahați: măcar mirosul și tot se ia.
Mai e puțin și procurorii se vor bucura de prezumția de vinovăție ex-officio.
(Că nici sub Băsescu și nici sub Iohannis, justiția n-a ieșit complet din îmbrățișarea dezonorantă a politicului, economicului și chiar a lumii interlope, este o altă poveste. Că orice demoazelă și orice june, mai cruzi sau mai copți, aleargă la orice adunare de beau-monde, este o evidență.)
La urma urmei, substratul problemei care este: procuroarea Lăncrănjan îl “execută” pe Dragnea sau Dragnea folosește orice futilitate legislativă, procedurală, administrativă ca să evite meditația?
Acesti “LUJU” calca-n strachini mereu…Iar Inspectia Judiciara se uita-n gura lor. Pentru orice om intreg la minte clarificarile de mai sus sunt suficiente…Sau I.J. o pune de o mica “atentionare”…
Din ce-mi amintesc LuJu este o publicatie a grupului Intact, si nu cred ca-i cazul sa dezvolt suplimentar. Vom afla ca sa fii luat in colimator de LuJu este similar cu a “sfida” Comisiile fanteziste parlamentare si, prin extrapolare, iti aplica eticheta de “penal politic”, prescurtat penal si-atat. Dupa care restul grupului Intact se apuca sa urle oricui ii asculta ca penalii (politici, pentru care nu se aplica prezumtia de nevinovatie) au tupeu sa ancheteze mari oameni ai neamului, care trebuie sa-si pastreze prezumtia de nevinovatie si dupa ce-au fost dovediti si condamnati de zeci de ori. Subtil ca o caramida in parbriz.
CUM E CONDUS STATUL MAFIOT.
Ne amintim amuzaţi de vizita lui Dragnea în SUA, dar mai ales de postura de „şef de sală” în care a apărut în faţa lui Trump, imediat după câştigarea alegerilor de către republican. Desigur, ne mai tulbură şi acum întrebarea: „de unde a plătit cei 800.000 de dolari, pentru a fi primit în cercul atât de restrâns al Puterii americane?”… dar cu adevărat interesant este să aflăm cine l-a invitat şi mai ales cine îi asigură unui infractor condamnat prezența alături de premierul israelian, Netanyahu…Este clar că fiul unui miliţian din Graţia judeţul Teleorman, nu se poate desfăşura atât de lejer în Prima Ligă a „mahărilor” planetari fără un lobby puternic… Ei bine, nebuloasa nu este atât de densă. O investigaţie clasică în cea mai pură manieră jurnalistică e capabilă să ne furnizeze câteva explicaţii satisfăcătoare.Omul cheie, care (din umbră) îi netezeşte o anumită cărare şefului PSD se numeşte Eliott Broidy, acelaşi discret domn, care s-a întâlnit cu ministrul Apărării, Mihai Fifor, la Washington când s-au negociat contractele de înzestrare militară în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari.
Broidy a fost preşedintele unui uriaş fond de investiţii, Markstone Capital, din fruntea căruia a fost nevoit să demisioneze după ce s-a demonstrat că a dat șpagă un milion de dolari pentru a facilita semnarea de contracte
pentru fonduri private de pensii în statul New York. Interesant este şi faptul că Eliott Broidy s-a ocupat cu strângerea defonduri în campania electorală a lui Trump… şi… da, el l-a invitat pe Dragnea la petrecerea de investire a preşedintelui american… Dar cele mai interesante aspecte ale anchetei noastre abia acum prind contur… Alături de Broidy, la Markstone Capital acţiona nimeni altul decât Benny Steinmetz, investitorul de la Roşia Montana, sponsorul acţiunilor oculte ale Black Cube împotriva Laurei Codruța Covesi, judecat în dosarul retrocedării frauduloase „Ferma Băneasa”.
Şi uite cum se compune puzzle-ul din mai multe piese: unul dintre partenerii de afaceri ai lui Steinmetz
este consultantul politic Tal Silberstein,arestat şi el în Israel în luna august pentru corupţi şi participare la grup infracţional organizat.
Silberstein şi Dan Andronic, fostul soţ al Ancă Alexandrescu – consiliera de imagine a lui Liviu Dragnea –s-au ocupat de comunicarea şi strategia politică a infractorului condamnat, Adrian Năstase şi a celui încă în libertate, Călin Popescu Tariceanu. Să ne amintim că cei doi sunt şi ei cercetaţi în acelaşi dosar Ferma Băneasa. În zilele noastre,alături de Anca Alexandrescu, în efortul de consiliere a liderului PSD se află şi Asaf Eisin, partener de bussines cu Silberstein
Şi acum, un alt condiment care dă sens tezei că România a încăput pe mâinile unui sistem ocult cu adânci
rădăcini infracţionale internaţionale este faptul că Anca Alexandrescu a fost angajata lui Cristian Burci, un apropiat al PSD şi care a participat (nu se ştie în ce calitate) la Întâlnirea lui Mihai Fifor cu Eliott Broidy de la Washington.
Revenind la protectorul din umbră al penalului Liviu Dragnea, să remarcăm că Broidy este membru în boardul Coaliţiei evreieşti republicane. Prietenia lui cu Steinmetz este foarte veche, miliardarul de la Roşia Montana investind 10 milioane de dolari în fondul condus de Broidy, Markstone Capital.
Un remember necesar:
Steinmetz şi Silberstein sunt anchetaţi în Israel pentru fraudă, spălare de bani, aparteneța la crimă
organizată, fiind arestaţi. Investigaţiile sunt legate de afacerile acestora în România.
Şi acum să ne ocupăm puţin de consultanţii israelieni ai PSD, conduşi de Asaf Eisin, partenerul de afaceri al lui Tal Silberstein, căruia îi ţine locul după ce acesta a fost arestat la Tel Aviv.
Eisin a fost şi consultantul președinteui Serbiei, Alexandr Vucici, în 2008, unde a lucrat tot cu Silberstein.
Oare să fie o coincidenţă că inculpatul Sebastian Ghiţă a fugit tocmai la Belgrad, unde i-a oferit în exclusivitate un interviu, nimeni altuia decât lui Dan Andronic?
Şi cum se face, că de comunicarea PSD se ocupă tocmai Anca Alexandrescu, fosta soţie a lui Andronic,
asociatul lui Steinmetz şi al lui Silberstein… Ea s-a mai ocupat de comunicarea foştilor premieri socialişti Adrian Năstase şi Victor Ponta, iar din 2015 a fost angajata lui Burci la Adevărul.
Cristian Burci apare în dosarul privind finanţarea campaniei lui Mircea Geoană din 2009, finalizată cu
condamnarea trezorierului PSD de atunci, Bunea Stancu şi a miliardarului Ioan Nicolae, fost agent al DIE implicat în afaceri cu serviciile secrete israeliene, încă dinainte de 1989.
Lobby-ul israleian din spatele lui Liviu Dragnea ascunde un interes mai larg: multe companii evreieşti sunt
interesate de Fondul Suveran de Investiţii, ideea năstruşnică a lui Dragnea de a grupa toate societățile de stat ale României care sunt pe profit.
Guvernul condus din umbră de omnipotentul condamnat penal Liviu Dragnea doreşte sa înfiinţeze FSDI (Frontul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii) prin care să poată vinde acţiuni sau active ale unor companii de stat profitabile cum ar fi Hidroelectrica sau Tarom.
Individa ar trebui mai degraba sa fie investigata pentru postarile politice partizane pe facebook.
Bine ca toti magistratii sau mai bine zis toate,care se plimba pe la televiziunile unor infractori si comenteaza in fiecare seara nu mai sunt verificate de inspectia judiciara care mai are un pic si e de calitatea CNA-ULUI