Mihai Goțiu

Primii 25 de ani. N-au trecut degeaba

Asta e starea de normalitate: la București, în fața Palatului Parlamentului, duminică au ieșit câteva zeci de persoane pentru a protesta împotriva Legii Securității Cibernetice (Big Brother 3). La Cluj s-au strâns ceva mai mult de o sută. Treisprezece organizații neguvernamentale au prezentat, la rândul lor, argumentele juridice care arată de ce legea încalcă drepturi civice. Marți, un grup de deputați liberali au sesizat Curtea Constituțională, în ciuda colegilor senatori care o votaseră luni în bloc. N-au mai așteptat ca bulgărele de iritare care o luase la vale să devină avalanșă. Semn că, măcar în parte, unii politicieni și-au învățat lecția. Chiar dacă nu din convingere (sau, cum sugera un comentator, cu gândul că, la rândul lor, vor deveni subiecte ale cercetărilor fără mandat judecătoresc), o mână de deputați și-au dat seama că, oricând, iritarea civică poate exploda și, de la câteva zeci și sute de protestatari se poate ajunge la mii și zeci de mii (în vara lui 2011, la primele acțiuni care au deschis seria de proteste pentru Roșia Montană nu au fost mai mulți oameni). Iar faptul că politicienilor le-a intrat, în cele din urmă, frica în oase e un lucru câștigat și un mic semn că cei 25 de ani de la decembrie 89 nu au trecut degeaba.

***

După câștigarea alegerilor, Klaus Iohannis a fost asaltat de apeluri, scrisori deschise, solicitări, sfaturi. Unele dintre ele în logica post-decembristă, a ”eroilor de după război”, care își caută un loc mai în față la împărțirea bucatelor. Cele mai multe dintre ele însă, cât se poate de oneste, cât se poate de îndreptățite, oferind o oglindă reală a celor care s-au mobilizat în această toamnă și, mai ales, a motivelor care au stat la baza mobilizării lor. Iar faptul că oamenii i se adresează președintelui e, din nou, un semn de normalitate și un semn că n-au trecut 25 de ani degeaba. Toată această efervescență epistolară e dovada faptului că cetățenii au căpătat încredere în ei înșiși (asumându-și responsabilitățile și riscurile expunerii publice), dar, în același timp, și o dovadă că cetățenii vor (și speră) să aibă în stat (și în reprezentanții acestuia un partener), nu un inamic. Că cetățenii nu mai sunt dispuși să lase formarea agendei președintelui României unui grup restrâns de ”inițiați”, unei elite exclusiviste cu acces prin rotație la resurse, reprezintă, iarăși, un semn de normalitate (iar faptul că o parte a acestei elite este deranjată de afluența epistolară, simțind că i se clatină poziția dominantă și exclusivistă, merită, de asemenea, consemnat).

***

Și pentru că aminteam de protestele pentru Roșia Montană, din vara, toamna și iarna lui 2011. Nu au fost primele proteste pentru Roșia Montană, ci primele care au început să arate existența unei rezistențe și culturi civice avizate, coerente, capabilă să acționeze structurat. Personal am avut șansa să asist la o întâlnire desfășurată la sfârșitul lui august 2011 în curtea lui Eugen David, în care s-a discutat strategia acțiunilor din toamnă, în cel mai critic moment pentru Roșia Montană (cu Kelemen Hunor eliberând avizele necesare de la Cultură, cu Laszlo Borbely dând de înțeles că avizul de mediu pozitiv e doar o problemă de câteva luni, cu Traian Băsescu făcând apologia cianurilor la televiziuni, cu prețul aurului și al acțiunilor Gabriel Resources la bursă atingând maxime istorice amețitoare, cu prima lege a exproprierii trecută la votul ”după deget” prin Senat și urmând să intre în Camera Deputaților). Ce mi-a rămas în minte de la acea întâlnire a fost uriașa resursă umană (nu ca număr, ci ca și competențe) care se afla în curtea lui Eugen. Nu e o exagerare, și nicio flatare la adresa participanților, dar cei care discutau în acel moment în curtea lui Eugen aveau, cumulat, mai multe competențe în economie, drept, sociologie, comunicare (verbală și artistic-creativă), arhitectură, management cultural, mediu, disponibilitate de implicare, înțelegere a societății, analiză politică și tot ce doriți, decât orice echipă guvernamentală sau de consilieri prezidențiali care s-a perindat în ultimul sfert de veac pe la Victoria și Cotroceni (asta fără a aduce în discuție onestitatea). Niciunul dintre ei nu făcea parte din elita mainstream, și nici din experții mediatici. Următorii doi ani au arătat că nu am greșit evaluarea: acel grup din curtea lui Eugen (și încă pe atâția care nu au putut participa la întâlnire) a dat peste cap uriașa mașinărie guvernamentală-președințială-financiară-lobbystică-avocățească-mediatică, bugetată cu sute de milioane de dolari și care năimise ”profesioniști” și ”experți” unul și unul. Cine erau (și sunt), totuși, profesioniștii reali?

Au trecut trei ani de atunci și expertiza ”grupului mic și gălăgios” (cum au fost denumiți la început de către susținătorii proiectului), a ”amatorilor” și a ”copiilor exaltați” (cum i-a caracterizat, superior, în 2009, Naumovici), a fost împărțită și altora. Rețelele formate pentru Roșia Montană au fost utilizate sau copiate și multiplicate și pentru alte cauze și mobilizări civice. Grupul ”mic și gălăgios” a trecut de suta de mii de membri (doar pe Rosia Montana in UNESCO World Heritage sunt peste 150.000 de membri activi). Toamna trecută mobilizarea a ajuns în diaspora (grupul Diaspora Românească Unită a trecut și el de 11.000 de membri), iar în această toamnă s-a întors înapoi. Rețeaua dezvoltată în ultimii trei-patru ani e capabilă de mobilizări remarcabile, care pot determina sancțiuni politice majore (căderi de guverne, ruperi de coaliții majoritare, răsturnări spectaculoase de rezultate la alegeri). Da, în acest moment, mișcarea civică autohtonă, racordată la temele și problematicile europene, a atins un grad de maturizare considerabil, transformându-se într-un actor social care nu mai poate fi ignorat (iar cine îl ignoră suportă și consecințele). Iar acesta e principalul argument că ultimii 25 de ani nu au trecut degeaba.

Vi se par mult 25 de ani? Sau prea puțin cât am obținut în 25 de ani? De fapt, e vârsta unei generații. Din punctul de vedere al părinților sociologiei, cei care au postulat că schimbarea mentalităților într-o societate are nevoie de două generații (biologice), suntem în termen. Prima generație a produs masa critică de schimbare. Asta nu înseamnă că și-a încheiat misiunea. Ci doar că poate merge înainte cu conștiința împăcată că, în ciuda defetiștilor, primii 25 de ani nu au trecut degeaba.

***

cluj andrei niculescufoto: Andrei Niculescu

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Primii 25 de ani. N-au trecut degeaba

  1. Cristi

    Yeap, imi place cand cineva exprima coerent o analiza realista a drumului parcurs si a metodelor de succes aplicate. Din pacate masa carcotasilor care nu inteleg si ii dau inainte cu „pensii si salarii”, „comunistii dadeau case si slujbe” si „americanii-s de vina”, inca e majoritara; si probabil va ramane inca multa vreme. Din fericire, masa critica care gandeste si faptuieste, s-a format si creste. Un An Nou mai bun ca asta!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *