Cristian Ghingheș

Primăria Sibiu încalcă legea exceptând autorizațiile de construire din lista documentelor de interes public

O situație interesantă ne-a fost semnalată astăzi, prin aplicația Ia Statul La Întrebări, de un cetățean sibian nemulțumit de o hotărâre a Consiliului Local ce stabilește lista cu documentele de interes public, HCL 96/2019, adoptată pe 29 martie 2019.

Întâi de toate, cu greu îmi explic de ce este nevoie ca această listă să primească votul autorității deliberative municipale în loc să fie publicată pur și simplu pe site-ul primăriei de responsabilul cu aplicarea Legii 544/2001. Este o practică ciudată, asta unu la mână.

Doi, când vine vorba de documentele de interes public ce ar trebui puse la dispoziție de Direcția de amenajare a teritoriului și urbanism a Primăriei Sibiu, în documentul aprobat de Consiliul Local apar doar listele privind autorizațiile și certificatele de urbanism, însă nu și documentele în sine. Asta deși, potrivit legii, autorizațiile de construire sunt indicate ca informații publice atât în Legea 544/2001, cât și în Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Dacă intrăm pe site-ul Primăriei Sibiu, la secțiunea informații publice este menționat proiectul SIPOCA 35 – „Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit” în cadrul căruia a fost redactat un ghid pentru comunicarea informațiilor de interes public. Acest ghid recomandă instituțiilor să publice din oficiu inclusiv autorizațiile de construire, nu doar lista acestora. În acest timp, Primăria Sibiu nici măcar nu menționează autorizațiile de construire și certificatele de urbanism în lista informațiilor publice ce pot fi furnizate la cerere.

Pe bună dreptate, cetățeanul care ne-a semnalat această lipsă de transparență s-a adresat acum prefectului județului Sibiu, care trebuie să ne spună dacă a acordat aviz de legalitate acestei hotărâri a Consiliului Local Sibiu ce cuprinde prevederi situate în afara legii.

Aviz tuturor autorităților publice locale și nu numai: autorizațiile de construire sunt documente publice, iar invocarea protecției datelor cu caracter personal în fața cetățenilor care solicită aceste documente este o practică abuzivă! Suntem pregătiți să acționăm în instantă orice primărie care nu ne furnizează autorizațiile de construire atunci când le solicităm.

Şi tu poţi adresa întrebări către instituțiile publice din orașul tău, primării, școli, licee, universități, regii autonome, aflând cum sunt cheltuiți banii pe care-i plătești statului prin impozite și taxe! Tu ne spui ce vrei să afli și de la ce instituție anume, iar noi trimitem și urmărim cererea pentru tine! Folosește aplicația!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Primăria Sibiu încalcă legea exceptând autorizațiile de construire din lista documentelor de interes public

  1. Adrian

    Mai e și aviz de oportunitate de la CJud. Nasol e că la cons județene nu se publică înainte de aprobare, pentru eventuale propuneri și obs.

    Reply
  2. emil

    Dupa masacrul incendiului din Colectiv, Guvernul a emis legea exceptiei la comunicare pentru respectarea principiului confidentialitati la toate autorizatiile si avizele falsificate de interes penal.

    Reply
  3. Asa-i si la Turda

    La fel este si Primaria Turda de când afaceristul primar PSD Cristian Matei este în post. TOTUL PE ASCUNS departe de ochii cetatenilor. O CORUPTIE GENERALIZATA. Arhitectul Sef Dumitru Iosif cercetat penal, a facut pasul lateral sa iasa de sub lumina reflectoarelor, o tactica buna. Ma întreb cum se face ca mass media trece ca trenul prin gara Apahida fara sa vada mizeria din Primaria Turda?

    Reply

Lasă un răspuns la emil Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *