Ioan Piso

Prezervarea patrimoniului național este o chestiune de siguranță națională. Scrisoare deschisă adresată d-lui Vlad Alexandrescu, ministru al Culturii

După ministeriatul dlui Ion Caramitru, care și-a jucat excelent și rolul din fruntea Culturii, zadarnic m-am mai adresat urmașilor săi. Fie că nu aveau nimic de-a face cu cultura, fie că erau intelectuali numai pentru ei înșiși. Ca unul care de peste patruzeci de ani apăr patrimoniul național de la catedră, din fruntea unui muzeu, de pe șantierele arheologice sau chiar din stradă, mă adresez Dumneavoastră la început de mandat cu noi speranțe.

Structura patrimoniului cultural al României este cea a unui patrimoniu cultural european, creat în condiții specifice sau receptat de poporul român de-a lungul istoriei sale. El arată ce am fost în stare a realiza și reprezintă unul dintre principalele argumente ale apartenenței țării noastre la structurile politice ale Uniunii Europene. Prezervarea patrimoniului cultural al României este, prin urmare, o chestiune de siguranță națională.

Dacă ar fi să evaluăm numărul sau densitatea monumentelor din România, putem constata că au valori medii, inferioare celor din toate țările situate la vest de noi și că nici nu este în mod egal distribuit pe întinsul țării. Este cu atât mai dureroasă pierderea oricărui monument.

Sub dictatură întreaga politică în domeniul culturii era subordonată țelului construcției societății comuniste. Numai unele monumente, cele care puteau fi folosite propagandistic, au fost asumate de conducerea comunistă. A căzut pradă prostiei și arbitrariului o bună parte a patrimoniului național. Au fost distruse biblioteci cu cărți rare, edificii de cult, situri arheologice de o bogăție inestimabilă. Au avut de suferit orașele mari și mici, fie prin distrugerea unor valoroase monumente de arhitectură, fie a unor întregi ansambluri. S-a dorit distrugerea aspectului și sufletului satului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai lege de acest pământ și de trecut. Ar fi un demers foarte anevoios a înșira toate pierderile suferite de patrimoniul istoric al României în perioada comunistă.

Speranțele pe care ni le-am pus în 1989 în schimbarea regimului nu s-au împlinit nici în privința patrimoniului cultural național. Prostia și lăcomia, tolerate de o justiție debilă, au continuat la dimensiuni nebănuite distrugerile anterioare.

Unul dintre primele acte ale conducerii post-revoluționare a fost desființarea vechii legi a patrimoniului. Ar fi putut fi schimbate vreo două paragrafe cu iz de poliție politică. Legea a fost însă integral anulată, iar această țară a rămas timp de 11 ani fără o lege a patrimoniului. Veritabilii specialiști, polițiștii de patrimoniu și procurorii au fost lipsiți de un act normativ pe care să-l poată invoca. Să nu-mi spună nimeni că a fost o întâmplare. Că valorile culturale trebuie să circule liber într-o Europă unită este o teorie perversă atât timp cât posibilitățile financiare nu sunt echivalente. Totul se concentrează acolo unde se află banii, iar România a rămas fără apărare. Veți găsi în Occident destui cumpărători pentru o brățară dacică, dar noi nu suntem în stare să recuperăm o operă a lui Constantin Brâncuși. Proaspeții noștri îmbogățiți, fără școală și fără educație, preferă să se împopoțoneze cu un Bentley sau cu un Lamborghini în loc de a sponsoriza cultura, așa cum fac oameni bogați din Occident aparținând celei de a doua sau celei de-a treia generații. Mulți români și-au vândut sufletul pentru bani. În 1990 au fost jefuite muzeele și bisericile din sud-vestul țării. Un exemplu îl constitue muzeul din Sarmizegetusa, de unde într-o noapte au dispărut toate piesele de valoare descoperite de noi în decursul anilor. Este de menționat că au fost furate toate obiectele publicate, deci care aveau prin aceasta un certificat de autenticitate, nu și niște copii arătoase care se aflau alături. Asta arată, pe de-o parte, că furtul a fost comandat, pe de alta că au fost amestecați specialiști de-ai noștri. Am fost asigurat atunci că ar fi fost anunțat Interpolul, dar mai târziu am constatat că s-a mințit. În toată această afacere justiția a fost absentă.

O altă crimă săvârșită de conducătorii noștri postrevoluționari împotriva culturii românești a fost retrocedarea în natură, mai ales în Transilvania, a mii de edificii în care funcționau instituții de cultură sau școli. Nici nu mai contează dacă moștenitorii au fost veritabili sau falși. Din capul locului asemenea edificii nu trebuiau retrocedate în natură, căci nu au fost retrocedate nici în alte țări răsăritene. Cum este cu putință ca într-o țară civilizată valori care îi aparțin întregii comunități să fie evacuate de executori judecătorești? De pildă, astăzi palatul Bánffy, care adăpostește Muzeul de Artă din Cluj este în pericol de a fi pierdut, iar soarta minunatului Muzeu al Farmaciei pare a fi pecetluită. Autoritățile, singurele vinovate, ridică din umeri a neputință. Dacă șmecherii care ne-au condus au dorit într-adevăr ca prin retrocedarea in integrum să readucă țara în situația de dinaintea instaurării comunismului, de ce nu au repus în vigoare și constituția din 1923 dimpreună cu monarhia?

Domnule Ministru, vă rog să inițiați o lege care să apere puținul care ne-a rămas și să salveze edificiile pentru care nu există o sentință definitivă.

Un capitol aparte îl voi dedica detectoriștilor. Este un fenomen cunoscut și în alte țări, care însă la noi a făcut ravagii. Îndată după revoluție hoarde de detectoriști au cutreierat întregul teritoriu al țării, beneficiind de atitudinea pasivă sau chiar binevoitoare a autorităților. Două sunt aspectele grave. Dacă ai scos piesa din contextul său arheologic, ai pierdut jumătate din informația științifică. Pe de altă parte, în ciuda eforturilor lăudabile ale unor polițiști, procurori și specialiști în arheologie, un număr imens de piese, imposibil de apreciat, a fost pierdut pentru țara aceasta și pentru știință. Recuperarea brățărilor de aur, kosonilor sau a legilor municipale de la Troesmis a însemnat un mare succes, dar trebuie să ne fie clar că piesele găsite sunt numai niște fărâmituri din tot ce s-a furat. Acestea au putut fi recuperate fiindcă amprenta locului de descoperire era clară. De pildă, legea municipiului Troesmis nu putea proveni decât de la Troesmis. Nu pot însă uita că, atunci când au auzit de brățările dacice de aur, unii mari „specialiști“ au afirmat că așa ceva nu există. Au spus o prostie cât ei de mare, punând în pericol recuperarea brățărilor. Originea altor piese nu poate fi atât de lesne identificată. Să luăm, de pildă, diplomele militare. Sunt plăcuțe de bronz date militarilor romani la lăsarea la vatră. Ele sunt copii ale unei constituții imperiale și conțin nu numai drepturile primite de veterani (cetățenia romană și dreptul de căsătorie potrivit normelor romane), ci și numele provinciei, al guvernatorului, lista tuturor trupelor, date despre veteran și originea lui, deci o mulțime de informații extrem de importante despre istoria provinciei. Aceste diplome militare au un preț foarte bun pe piața europeană de antichități. Circa 100 de diplome militare pentru armata Daciei de care știu au circulat în ultimii ani în țările occidentale. Ele provin cu siguranță din Dacia, numai că acest lucru nu poate fi dovedit în fiecare caz în parte, chiar dacă toate castrele romane de la noi au fost găurite și răvășite.

Să luăm acum zona Munților Orăștiei, care a fost făcută praf. Cunoaștem sute de orașe grecești și romane în bazinul mediteranean, dar civilizația dacică este unică, iar manifestările ei majore au avut loc în Munții Orăștiei. Cu atât mai mari și mai de neînlocuit sunt pierderile suferite aici. S-a ajuns atât de departe, încât nici nu știu dacă mai este ceva de furat.

În fața unor asemenea situații autoritățile au închis ochii. Mereu vezi la televizor câte un „norocos“ care a găsit pe undeva câte un tezaur, iar statul îl fericește cu o sumă de bani. Dar dacă nu îl declară și îl trimite în străinătate? Și într-un caz și în celălalt contextul arheologic a fost distrus.

Vă rog, domnule Ministru, să inițiați un proiect de lege prin care să se interzică definitiv utilizarea detectoarelor de alte persoane decât făcând parte din instituțiile științifice specializate, iar de către acestea numai conform eticii profesionale. Fundamentarea ar fi simplă: bogățiile subsolului îi aparțin statului român. Democrația nu înseamnă dreptul neîngrădit de a fura. Nu-mi pasă dacă vom fi pârâți la Bruxelles, de vreme ce apărarea patrimoniului național este o chestiune de siguranță națională.

Scandalul Roșia Montană a fost cel care a trezit conștiința acestei țări. În anul 2002 un număr de 1038 de instituții științifice prestigioase din întreaga lume au semnat un protest împotriva distrugerii galeriilor romane de la Roșia Montană, anticul Alburnus Maior. Întreaga lume științifică știa că aici au fost descoperite celebrele tăblițe cerate care constituie unul dintre izvoarele dreptului roman. Răspunsul lui Mircea Angelescu, directorul de atunci al patrimoniului din Ministerul Culturii: „Ăia habar n-au“. Afirm cu toată răspunderea că galeriile romane și întregul sit de la Alburnus Maior sunt un monument unic în lume, iar dacă s-ar găsi cineva să le pună în valoare, ar constitui o țintă a turismului european și ar aduce bunăstare întregii zone. Nu astfel a gândit pe atunci Ministerul Culturii, care prin așa-zisul „program de cercetare Alburnus Maior“ a vândut Roșia Montană companiei canadiene. O dovadă este că premiile Ministerului Culturii pe anii 2002 și 2003 au fost sponsorizate de către firma canadiană, pe care se presupune că o verifica. Funcționari din Ministerul Culturii au fost primii vinovați de asta, în vreme ce primii oameni din stat, precum și academicieni, primari și arheologi au devenit niște bieți agenți ai companiei canadiene. S-a opus însă societatea civilă. Rareori m-am simțit atât de mândru de acest popor ca atunci când în Cluj au ieșit în stradă 20.000 de oameni pentru a apăra patrimoniul național. Încă și mai de admirat au fost miile de moți ieșiți în stradă la Câmpeni împotriva vânzătorilor și în apărarea valorilor și a modului lor de viață.

Cum s-a ajuns la asemenea abuzuri? Mă voi referi numai la Comisia Națională de Arheologie, chiar dacă involuția Comisiei Naționale a Monumentelor și Siturilor a fost identică. În octombrie 2000 Comisia Națională de Arheologie s-a pronunțat împotriva proiectului de la Roșia Montană. S-a abținut un singur arheolog (Dumnezeu să-l ierte!), care va ajunge, prin urmare, președintele comisiei. În anii 2001 și 2003 comisia a fost epurată de contestatari, iar în 2003 votul ei a devenit consultativ. De-atunci încoace funcționarii ministerului decid ce anume din patrimoniul național trebuie distrus. Îmi amintesc cu amărăciune că în 2002 un coleg de-al meu de la Universitatea din Cluj, în calitate de președinte al comisiei, a dat alături de comisie (cu cinci excepții) descărcare arheologică pe 1100 de hectare de la Roșia Montană, dintre care cercetate fuseseră numai 2,2, iar în 2003 un alt coleg de-al meu a dat alături de comisie (cu o excepție) descărcare arheologică pentru Muntele Cârnic, în care fuseseră descoperite 70 km de galerii. Ani de zile ne-am zbătut ca acest ultim act să fie anulat. Când în sfârșit s-a ajuns la asta în urma unei sentințe definitive, Comisia Națională de Arheologie a acceptat în 2011 un nou certificat de descărcare arheologică pentru același munte Cârnic. Cu greu îmi pot închipui o sfidare mai mare a legii, a bunului simț și a propriei profesiuni. Deși tot drumul care putea duce la dezastru a fost presărat de ilegalități și de acte de corupție, DNA a fost din cale afară de discretă, ca să nu zic mai rău.

Ce-i de făcut acum, când lucrurile au început a se lămuri? Ce se întâmplă cu zecile de edificii de patrimoniu cumpărate la Roșia Montană de companie și care stau să se prăbușească? Ce se întâmplă cu miile de hectare de terenuri pentru care s-a dat în mod ilegal certificatul de descărcare arheologică?

Domnule Ministru, vă rog să reconsiderați întreaga problematică a Roșiei Montane și să sprijiniți eforturile de a o include în lista UNESCO. Ministerul spaniol al Culturii a fost cel care a inițiat asemenea proceduri pentru minele romane de aur de la Las Medulas, care astăzi sunt vizitate de milioane de turiști, iar zona, una dintre cele mai sărace ale Spaniei, s-a ridicat datorită lor. Noi de ce nu am fi în stare?

Un scandal încă puțin cunoscut de opinia publică este cel legat de parcul Custozza din Alba Iulia. Încep prin a aminti faptul că planul orașului medieval se suprapune celui al castrului legiunii XIII Gemina, iar în parcul Custozza se afla clădirea comandamentului (principia) acestui castru, un edificiu imens și cel mai bine păstrat în acest gen din partea europeană a Imperiului Roman. Nu numai acest edificiu, ci și întreaga stratigrafie arheologică până în evul mediu, fuseseră foarte bine conservate, iar asta până în clipa dezastrului. Dezastrul l-a constituit un proiect în valoare de 52 mil. de euro de „amenajare“ cu pavele turcești. În 2011 ziduri romane și stratigrafia arheologică au fost scoase cu excavatoarele și aruncate la gunoi. Avem de-a face cu distrugerea celui mai important sit arheologic încă necercetat al României. Și-au dat mâna în această crimă primăria Albei Iulia, niște arhitecți îmbuibați, direcțiunea Muzeului Unirii, un coleg din Cluj, vânzător și al Roșiei Montane, Ministerul Culturii și Comisia Națională de Arheologie. Aceasta și-a trimis în luna mai 2011 trei reprezentanți la Alba Iulia, care au raportat că totul este în ordine. După câteva luni situl era făcut praf. Nici Secția de istorie a Academiei Române nu a suflat o vorbă despre acest dezastru. Are circumstanța atenuantă că nu pricepe prea bine despre ce e vorba acolo. Timp de cinci ani justiția nu a avut nicio reacție.

Un alt exemplu despre colaborarea în defavoarea patrimoniului național între investitori și cei care ar trebui să-l apere este situl roman de la Șibot, pe traseul autostrăzii Orăștie – Sibiu. Nu se știuse nimic de el, deși era de o valoare excepțională. A fost cercetat în grabă și incomplet. Într-o țară civilizată el ar fi fost salvat prin devierea autostrăzii sau prin ridicarea ei pe piloni, ar fi fost cercetat cu grijă și restaurat. Mai mult decât atât, pe parcursul autostrăzii ar fi putut fi ridicat un muzeu al sitului, așa cum vedem, de pildă, în Franța. Pentru Ministerul nostru al Culturii și pentru Comisia Națională de Arheologie mai presus a fost interesul imediat al investitorului, astfel încât situl roman de la Șibot nu mai există. Nu am auzit să se fi deschis vreun dosar penal.

Fiindcă veni vorba de autostrăzi, trebuie știut că în țările situate la vest de noi cercetarea arheologică pe parcursul autostrăzii se face din banii din proiect și începe cu doi sau trei ani înaintea debutului propriu-zis al lucrărilor. Or, la noi arheologii lucrează în umbra excavatorului. Cum se mai poate face în atari condiții o cercetare exhaustivă? Ce șanse mai are vreun monument de a fi conservat?

Domnule Ministru, vă rog să inițiati un proiect de lege care să oblige autoritățile să finanțeze săpăturile de salvare din proiect, iar ele să înceapă cu doi sau trei ani înainte de lucrările propriu-zise.

Afirm cu toată răspunderea că nu cunosc vreo țară europeană în care bătaia de joc la adresa monumentelor arheologice majore să fie mai mare decât la noi. În anii 1999-2000 l-am convins pe dl ministru Ion Caramitru să cumpere 16 hectare de ruine la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și să inițieze un program de restaurări. Din 2001 programul a continuat mai mult homeopatic, pentru ca în 2006 să fie sistat cu totul. Care a fost motivul? Ministrul Adrian Iorgulescu anunțase în 2005 că anul 2006 va fi declarat „an Traian“. Între timp și-a amintit sau i se va fi spus că pe lângă împărat mai există un Traian. Despre anul Traian nu a mai suflat nimeni vreo vorbă, iar restaurările la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost sistate. Începând din anul 2012 Ministerul Culturii mi-a interzis mie și echipei mele să continui cercetările la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De-atunci formidabilul Capitoliu, primul descoperit în Dacia, și un spectaculos templu palmyrean, ambele cu cercetarea nefinalizată, se distrug an de an, până nu va mai rămâne nimic. De distrugerea Palmyrei este vinovată organizația ISI. De distrugerea templului palmyrean din Sarmizegetusa este vinovat Ministerul Culturii.

Vă rog, Domnule Ministru, să finanțați cercetările arheologice sistematice, așa cum o făcuse dl Ion Caramitru, cu consilierea unei Comisii Naționale de Arheologie competente. Vă mai rog să reluați proiectele de restaurare, sub supravegherea unei Comisii Naționale a Monumentelor și Siturilor Istorice, care să-și ia rolul în serios. Altfel nu facem altceva decât să îmbogățim niște firme, iar monumentele, în loc de a fi restaurate, sunt distruse. Aș putea da mai multe exemple, dar mă voi limita la sanctuarul mare în aliniament de la Grădiștea Muncelului, a cărui restaurare a însemnat distrugerea lui.

Cer iertare tuturor celor care s-ar fi așteptat să protestez împotriva tuturor atentatelor comise împotriva patrimoniului național în București și în alte localități ale țării. Sunt în primul rând arheolog și mi-e mai la îndemână să aduc probe din domeniul meu. Aș putea însă veni cu exemplul Romei. Cât este Roma istorică de mare, nu veți vedea nicăieri intervenții contemporane care să distrugă frumusețea și puritatea ansamblurilor arhitectonice. În această metropolă nu există decât două linii de metrou, care ocolesc cu grijă orașul roman subteran. O singură dată s-a dorit a se face o intervenție, într-un loc numit Largo Argentina, unde au fost însă identificate temple din vremea republicii romane. Au fost restaurate, iar astăzi atrag sute de mii de turiști. Asta îmi amintește de un plan sinistru de curând conceput în Cluj, cel de a se străpunge Piața Unirii printr-un pasaj subteran, care ar urma să fie creat cu ajutorul unui utilaj care să spulbere totul în calea sa, adică taman forul roman care se află la nord de biserica Sf. Mihail. Să revenim însă la Italia, pe care mulți o vizitează, dar puțini o pricep. Nu veți vedea nici la Florența, nici la Pisa, nici la Verona, nici la Veneția intervenții neavenite în ansamblurile istorice. Nu veți găsi nicăieri monștri de felul celor de lângă Atheneul Român sau de lângă Catedrala romano-catolică din București. Ce să mai vorbim de minunatul Maramureș? Doar cine l-a cunoscut cu treizeci de ani în urmă își dă seama de dezastru. S-au întors vajnicii maramureșeni cu bani din străinătate și au aplicat principiul „ca la mine nu-i la nimeni“. I-a sfătuit cineva să nu-și distrugă minunata arhitectură? Au fost făcute sau adaptate legi care să protejeze acest unic patrimoniu? Nu s-ar fi putut găsi soluții care să îmbine valorile trecutului cu comoditatea modernă? Vă asigur că, dacă am fi avut autorități competente, astăzi Maramureșul cu greu ar mai face față mulțimilor de turiști din întreaga lume.

Stimate Domnule Ministru, vă rog să reorganizați comisiile monumentelor și siturilor de așa manieră, încât ponderea arhitecților în conflict de interese să fie măcar rezonabilă.

A devenit aproape o axiomă că în cultură nu se dau bani decât dacă pot fi furați. Un exemplu este Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. În anul 2009, pe când eram dat afară pentru a treia oară din fruntea instituției din motive legate de Roșia Montană, direcțiunea interimară a fost determinată de funcționari din Ministerul Culturii să încheie un contract cu firma Artex din București pentru reamenajarea expozițiilor; subliniez: strict pentru reamenajarea expozițiilor și nu pentru alte lucrări. Până aici sunt toate bune și frumoase. Trecem peste faptul că pentru încheierea acestui contract au fost încălcate toate legile. Marea problemă este valoarea contractului, care se ridică cu TVA la cifra de 13 mil. de euro, atunci când în mod cinstit operațiunea ar fi costat de zece sau chiar de douăzeci de ori mai puțin. În ultimele săptămâni ale anului 2009 s-a ajuns să se cheltuiască sau, mai bine-zis, să se fure 1,7 mil. de euro. M-am întors în fruntea muzeului cu ajutorul justiției și am întrebat unde-i expoziția și ce s-a întâmplat cu banii. Când am cerut recuperarea acestora, ministrul de atunci al culturii, dl Kelemen Hunor, m-a eliberat din funcție. Mai rău decât atât, a numit în fruntea muzeului tocmai persoanele vinovate de dezastru, probabil pentru ca banii să nu mai poată fi recuperați. Astăzi, după șase ani de la catastrofă, muzeul din Cluj, cu cel mai bogat patrimoniu din țară, nu mai există. Obiectele sale se distrug în depozitele subterane, ale căror pereți au o umiditate de 98%. Asta și fiindcă, tot în lipsa mea, au fost făcute lucrări proaste de izolare cu firme „agreate“ de minister. De asemenea în lipsa mea au fost puse peste clădire planșee grele de beton fără o expertiză a fundațiilor. Și această ispravă a fost făcută cu firme „agreate“ de minister. Rezultatul este că edificiul se află în stare de precolaps. Nimănui nu-i pasă. Ministerul Culturii nu a făcut nimic, fiindcă se simțea cu musca pe căciulă, iar actuala direcțiune a defunctului muzeu, vinovată pentru dezastru și protejată din exact acest motiv, încasează salarii nemeritate. Ce fac autoritățile din Cluj? Tac și ele. În cei zece ani de directorat al meu pragul instituției nu a fost călcat de niciun primar, de niciun prefect, de niciun președinte de consiliu județean. Nu era rost de tăiat panglici. Își închipuie autoritățile clujene că orașul poate ajunge capitală culturală europeană fără un muzeu de istorie? Dosarul Artex se află la DNA din august 2010, dar nimeni nu a fost dat în judecată.

Domnule Ministru, vă rog cu insistență să salvați ce se mai poate salva din Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei!

Știu foarte bine că Ministerul Culturii nu poate lupta singur împotriva hienelor și a prostiei. Avem nevoie de legi mai aspre, care să fie și aplicate de magistrați în cunoștință de cauză. Eate greu pentru orice procuror sau judecător să se plece cu aceeași competență asupra unui dosar de hoț de buzunare, al unuia de viol și al unuia de distrugere al unui sit arheologic. Nu mă gândesc la un fel de DNA al patrimoniului, ci la specializarea sau formarea unor magistrați și polițiști în acest scop. Ar trebui încurajați și cei câțiva procurori și polițiști de patrimoniu care își fac cu adevărat datoria și ar trebui să li se sporească numărul și atribuțiunile.

Fără o educație adecvată legile sunt de puțin folos. În programa școlară ar trebui reintroduse acele ore de istorie care au fost scoase în urma unei nechibzuite „reforme“ postrevoluționare, iar copiii să fie educați în spiritul respectului pentru patrimoniul cultural și al apărării acestuia. Nu ar strica nici introducerea unei noi discipline ca Istoria Artelor. Aș merge chiar mai departe și aș organiza niște reciclări periodice ale primarilor, preoților și dascălilor, astfel încât să fie în stare a educa și a conduce comunitățile în spiritul protejării patrimoniului. Aș vrea să văd și la noi ceea ce am văzut în multe muzee mari din străinătate, și anume clase întregi de copii împreună cu dascălii lor șezând sau întinși pe jos și desenând sau așternându-și pe hârtie părerile despre o pictură sau o sculptură și apoi discutându-le. Pentru asta ar trebui, de pildă, să avem muzeele deschise și nu siluite și închise cu anii.

În cultură trebuie pus omul potrivit la locul potrivit, cu tot atât de puține imixtiuni ale politicului ca la magistrați. Bunul simț cere ca toți cei implicați în cultură să apere exclusiv interesele culturii și nu altele, străine ei, iar dacă altcineva, din afară, dorește să încalce legea sau bunul simț, s-o facă pe propria-i răspundere!

Cele două comisii subordonate Ministerului Culturii, și anume Comisia Națională a Monumentelor Istorice și Comisia Națională de Arheologie, trebuiesc drastic curățate de toți cei care, din slugărnicie, incompetență sau conflict de interese, au luat decizii împotriva eticii profesionale. După care, Domnule Ministru, vă rog să le redați autonomia.

A servi cultura în mod cinstit comportă riscuri. Începând din anul 2001, am fost dat afară din fruntea Comisiei Monumentelor și Siturilor Istorice pentru Transilvania, din Comisia Națională a Monumentelor și Siturilor Istorice, din Biroul Comisiei și apoi din Comisia Națională de Arheologie și de patru ori din fruntea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Asta în jargonul securist al făptuitorilor se cheamă că am fost „eliminat“. Au căutat să mă elimine și din meserie, interzicându-mi până și încheierea săpăturilor în curs de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Mi-a rămas satisfacția că anumite specimene m-au socotit incompatibil cu ele.

Domnule Ministru, îmi exprim în încheiere speranța că de-acum înainte cultura va fi administrată alături de oamenii de cultură și nu împotriva lor.

Cu aleasă considerație,

Prof. emer. dr. Ioan Piso


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

17 thoughts on “Prezervarea patrimoniului național este o chestiune de siguranță națională. Scrisoare deschisă adresată d-lui Vlad Alexandrescu, ministru al Culturii

  1. Anca Marghescu

    Stimate Domnule Profesor,

    Mi s-a făcut părul măciucă!
    Şi, aşa cum aţi scris, numai o parte din patrimoniu. O mică parte, probabil.
    Suntem nişte nelegiuiţi.

    Reply
  2. Marius Diaconescu

    Subscriu acestei scrisori deschise și îi rog pe toți oamenii de bună credință să susțină demersul dlui profesor Piso. Marius Diaconescu, conf. univ. la Facultatea de Istorie a Universității din București

    Reply
  3. Adrian Lupu

    Tot respectul si solidaritatea. Poate Romania curata transmite scrisoarea direct destinatarului, pe care nu l-am prea vazut pe aici semnand cu noi una sau alta? Nu de alta, dar cum nu am auzit de el pana nu a ajuns ministru, cred ca nu e rau sa il traga de maneca cineva…. Cu stima, Adrian Lupu, lector universitar dr

    Reply
  4. lucid

    O sa comentez maine despre problema detectoristi-arheologi, evident daca nu sunt cenzurat.
    Deocamdata ma lasa mut de uimire „Adrian Lupu, lector universitar dr”, care, la Facultatea de filosofie a Universitatii iesene nu a auzit de Descartes.

    Reply
  5. flesh

    Își face Ministrul Culturii datoria după ce a citit această scrisoare? Aștept.
    Sunt o sumedenie de motive în această scrisoare pentru a organiza o manifestație de protest permanentă în fața Ministerului Culturii. Ar fi normal să participe toți cei care se mândresc că sunt români. În 1 Decembrie, de Ziua Națională, în fața Ministerului Culturii trebuie să defileze oamenii iubitori de țară.

    Reply
  6. Laura

    Sustin demersul Dlui prof.Ioan Piso,ca un artist care a fost „dat afara”,facut sa plece, dintr-o institutie de cultura,deoarece n-am slugarnicit,lingusit si afiliat incompetentelor,abuzurilor si nedreptatilor cu care ma tratau.
    Sincer,nu prea am sperante in actualul ministru. Nu orice doctor la Sorbona poate sa conduca institutiile de spectacol,muzeele,literatura,etc ec.Trebuie ministri delegati in subordine,artisti,pe langa alti oameni de cultura.
    CITITI COMPONENTA MINISTERULUI! Gasiti vreun nume de notorietate???

    Reply
  7. Diana Lucia Zotescu

    Dupa ce termini de citit textul scrisorii, nici nu stii cu ce sa incepi: sa te simti ingrozit de dimensiunea uriasa a dezastrului comis impotriva Patrimoniului cultural si arheologic national, sau dezgustat de incompetenta, lacomia, venalitatea, reaua vointa si nepasarea autoritatilor puse sa ‘pastoreasca’ averea culturala a tarii? Este cu atat mai meritoriu demersul acestui ROMAN de inalt profesionalism, cu o etica ireptrosabila si o cinste exempllara care este prof. emerit dr. Ioan Piso cu cat exemple ca cel dat de domnia sa vin ca un pahar de apa dus la gura unui ratacit in desert. Desertul este, ati ghicit, cel indus de admininstratiile succesive care au reusit sa smulga din radacini si ultggimul fir de speranta. Sau poate nu. Profesionisti nefiloxerati de venalitate si romani adevarati precum prof. dr. Ioan Piso sunt totusi o speranta pengtru viitor.

    Poate ca, in viitorul guvern, un om de mare caracter precum Domnul Ioan Piso ar fi omul providential din fruntea Ministerului Culturii – sau oriunde va dori sa fie. Pretuirea pe care o simt pentru prof. dr. Piso este deplina.

    prof. Diana Lucia Zotescu

    Reply
  8. Neamtu

    Am citit acest articol al d-lui Profesor emerit Dr. Ioan Piso si m-am infiorat. Sunt ingrozit cum aceasta tara a fost lasata pe mana unor indivizi care sub acoperirea de multe si diverse diplome dar fara educatie si morala, au ocupat functii de raspundere intr-un minister atat de important ca cel al Culturii si Monumentelor Nationale, care in loc sa salveze de la distrugere monumentele si siturile de mii de ani care demonstreaza continuitatea acestui popor, au distrus cu buna stiinta sau lasat pe altii s-o faca. Tot ce s-a scris in acest articol de catre D-l Profesor este perfect adevarat, dar inca tara asta nu este curatata de ticalosi si corupti.
    In Germania si tot vestul Europei, nu exista o constructie mare sau mica sa se faca fara acordul organelor locale care se ocupa de monumente. Tot ce are o valoare monumentala sau sunt declarate Monumente istorice sunt ingrijite si restaurate in regim special cu ajutorul financiar al statului. Nu exista absolut nici-o constructie care sa fie lasata la voia intamplarii de catre autoritatii, totul este inregistrat, pazit de organele statului. Orice abatere de la legislatia legala, se pedepseste cu sume de zeci de mii de Euro, iar vinovatii pot face si puscarie. O afacerea ca cea de la Rosia Montana in stilul in care s-a facut nu este de conceput. Cineva de raspundere sa accepte vanzarea si cedarea unor valori si resurse naturale la personalitati straine este crima.
    Raman la concluzia ca daca incontinuare nu se vor gasi oameni oameni de valoare, competenti si incoruptibili,
    in urmatori ani Romania nu va mai avea trecut milenar, deci acum este momentul ca toti cei responsabili sa reactioneze la solicitarea Dlui Profesor Dr. Ioan Piso si sa realizeze o adevarata lege a Protectiei Monumentelor Istorice in Romania si in acelasi timp cu mentiunile corespunzatoare in Constitutia Romaniei.

    Reply
  9. lucid

    Revin cu problema detectoristi versus arheologi. Legislatia actuala e buna, trebuie numai supravegheata aplicarea ei. Modelul este cel britanic unde in ultimii ani s-au descoperit de catre detectoristi tezaure extraordinare. E drept ca in Marea Britanie exista o traditie a detectoarelor de metale pornita imediat dupa WW2 cand trebuiau gasite si neutralizate multele bombe ne-explodate. Repet, legislatia de la noi e corecta: detectoristii trebuie sa aiba aprobare, sa nu caute in situri arheologice si sa anunte statul cand descopera ceva. Si au gasit destule, lasam la o parte jaful din anii 90 si inceput de secol XXI de la Sarmizegetusa. Tezaurul de cca 57 KILOGRAME de monede de argint turcesti de pe la 1430 gasit in Valcea (probabil incasarile Vamii Turnu evacuate din cauza unei invazii maghiare) este mult mai mare decat TOATE MONEDELE DE SECOL XV – turcesti, muntenesti, maghiare etc gasite pana acum de arheologi. Ce sa mai spun de splendidele silicve tarzii romane de la Sacele, de tezaurele de denari romani din Nordul Moldovei (zona in care arheologii nu prea gasisera ceva), monedele zis geto-dacice tot din Moldova dar si din Valcea gasite si ele recent. E penibil ca timp de aproape un secol arheologii de la Daicoviciu la Florea nu au gasit la Sarmizegetusa absolut niciun artefact (podoaba, moneda) de aur sau argint iar braconierii-detectoristi au scos de acolo ZECI DE KILOGRAME de aur si de argint.
    Sunt doua probleme care trebuie totusi rezolvate. Prima este respectarea angajamentelor statului de a plati o treime din valoare descoperitorilor. Ministerul Culturii trebuie sa dea banii necesari muzeelor pentru a-si respecta cuvantul. Altfel, detectoristii sunt tentati sa valorifice pe piata neagra-gri artefactele, si e greu sa nu-i intelegi. A doua problema este eficienta politistilor de patrimoniu in detectarea traficului. Ati auzit de vreo retea demantelata de subordonatii doamnei comisar Arsenescu? Eu cunosc doar spectaculosul caz al politistului specializat pe Dobrogea care s-a aruncat imbract in apa de pe digul din portul turistic Constanta ca sa scape de flagrantul de mituire organizat de DNA. Asa ca in problema detectoristilor nu trebuie aruncat copilul odata cu apa murdaradsin copaie. Aplicarea corecta a legii e suficienta. Problema e sa avem functionari onesti si competenti.
    Lui Vlad Alexandrescu trebuie sa i se acorde totusi o perioada de gratie, sa vedem cum incepe sa actioneze. Macar din familie are anumite cunostinte in domeniu – este fiul remarcabilului arheolog Petre Alexandrescu si nepotul lui Tudor Vianu, iar editia Corespondenta lui Descartes e o realizare de nivel european.

    Reply
  10. Ioan Piso

    Catre detectoristi.
    Sunt dispus sa intru în dialog cu domnul care-si zice „Lucid”, fiindca mi se pare ca este de buna credinta. Le raspund în acelasi timp detectoristilor care m-au atacat în alte publicatii. Ramân la convingerea ca detectoarele trebuie interzise din urmatoarele motive:
    Rareori se gasesc comori îngropate sub un fag sau zidite într-un perete. Daca ar fi vorba numai de ele, nu as avea nimic împotriva detectoristilor. De cele mai multe ori obiectele sunt însa scoase din contextul lor arheologic. Sa luam o moneda de argint sau de aur, care în afara valorii ei în metal sau de catalog, are si o valoare arheologica. Ea a facut parte dintr-un anumit context arheologic (substructie, podea, umplutura, etc.) si îl poate data. Daca, de pilda, moneda este din anul 105, înseamna ca lucrarea sau edificiul respectiv poate fi datat începând cu anul 105. Asta se cheama în aheologie terminus post quem. Scoaterea monedei din contextul arheologic îi rapeste specialistului posibilitatea de a analiza în mod corect întregul sit arheologic, ca sa nu mai vorbim de groapa facuta pentru extragerea ei. Sa luam însa un caz mai complex. Din Muntii Orastiei, de la Piatra Rosie, provin niste scuturi de bronz cu imagini animaliere, excelent prelucrate si unice. Ele, nefiind din metal nobil, au fost aruncate pe marginea imenselor gropi facute de detectoristi. Ei bine, avem de-a face cu un templu dacic, în care aceste scuturi au fost depuse ca ofrande. Niciodata nu vom mai sti cum a aratat un asemenea templul, fiindca a fost distrus contextul arheologic.
    Conform actualei legislatii detectoristii nu au voie sa caute în siturile arheologice recunoscute oficial. Va asigur însa ca majoritatea siturilor arheologice sunt necunoscute. Distrugerea unui sit necunoscut îl poate dispensa pe detectorist de raspunderea materiala sau morala?
    Mi se raspunde ca detectoristii au contribuit mai mult decât arheologii la îmbogatirea patrimoniului muzeelor. Aici trebuie sa tinem seama de mai multe aspecte. Arheologul nu este cautator de comori. El încearca sa reconstituie întregul ansamblu. O locuinta, un templu, un sit arheologic trebuiesc sapate complet si dupa anumite reguli, pentru a nu se pierde nicio informatie. Nu exclud faptul ca marea comoara sa se afle în locuinta laturata, nedezvelita. Ei si ce-i? Se încheie lumea cu noi? Nu urmeaza si alte generatii, care au acelasi drept de a cerceta, poate cu metode mai putin invazive? Mi se mai spune ca nu toti arheologii sunt cinstiti. Am aflat asta pe pielea mea. Nu eu i-am eliminat pe ei, ci ei pe mine. În ce meserie gasiti numai oameni cinstiti?
    Sa nu se supere nimeni, dar se stie foarte bine ca un cautator de comori este stapânit de patima, ca sa nu zic mai rau. Cititi poezia lui Goethe „Cautatorul de comori” (Der Schatzgräber). Ca un jucator de carti înrait, este în stare sa sacrifice patimei totul. Am cunoscut asemenea oameni si nu au ajuns prea bine. Acum, datorita tehnicii moderne, o fac pâna la un punct cu succes, fara a se gândi la consecinte. O fac si cu gândul sau în primul rând cu gândul la bani. De unde sa stiu eu ca un detectorist cu acte în regula nu intra si într-un sit recunoscut? Ravasirea tuturor siturilor arheologice si raportul dintre valorile înstrainate si cele recuperate arata ca legea, oricum prea permisiva, este sistematic încalcata. Sa persistam în greseala si sa pierdem si cât ne-a mai ramas? Nu toti soferii beti ucid oameni în circulatie. De dragul celor care chiar bauti fiind, sunt atenti si nu ucid oameni, sa-i lasam pe toti sa se suie beti la volan?
    Stimate domnule „Lucid”, daca tineti într-adevar la artefactele arheologice si la istoria acestei tari, manifestati-va în alt mod. Puteti ocroti în mod activ patrimoniul acestei tari, puteti înfiinta asociatii de prieteni ai muzeelor, puteti lupta împotriva coruptiei în cultura, puteti studia arheologie, puteti citi literatura arheologica, puteti calatori prin lume si vizita muzee si situri arheologice, puteti face multe. Daca v-ati facut din detectoare un mijloc de trai, va rog sa renuntati.

    Reply
    • A

      Va multumim domnule Ioan Piso pentru aceasta explicatie. Pare de bun simt dar cine sa inteleaga complexitatea unui act arheologic, a unui proces intreg, a unei stiinte propriu-zise care is are propria dinamica si propriile legi.
      Domnule Lucid, nici in Egipt nu au scos totul la iveala si nu pare nimeni impacientat din aceasta cauza! Timpul e lasat sa isi faca lucrarea.
      Motivele pentru care arheologii „au facut atat de putin” poate sunt altele: lipsa fondurilor necesare cercetarii de noi situri, mafia din institutiile de stat care isi dau acordul cu cine are voie sau nu sa initieze un sit arheologic, procedurile greoaie si birocratice care nu inlesnesc in niciun caz salvarea patrimonulu cultural aflat pe marginea prapastiei ba din contra ii da un branci. Legi avem, specialisti onesti si buni profesionisti avem dar ce pacat ca nici legile nu se aplica iar cei de buna credinta sunt inlaturati sistematic din schema sau determinati sa isi abandoneze meseria pentru ca sunt integrii si nu pot lucra alaturi de lepre, nu pot inchide ochii cand totul devine o bataie de joc. Aceasta problema majora din arheologie se regaseste si in restaurare de pictura si in multe alte zone legate de patrimoniu. Vorbesc in cunostinta de cauza caci sora mea este restaurator de fresca si sta pe tusa iar bisericile devin ruina pentru ca usile diferitelor institutii de stat trebuie unse pe indelete. Circula o gluma intre restauratori: cu ce se deschide usa institutiei X? Cu capul. Pai cum asa? Pai ambele maini sunt pline cu papornite. Avem o lege dar atata timp cat nu poate fi aplicata trebuie adaptata realitatii din tara noastra si in continuu rafinata. Fara o reforma la nivelul insititutiilor de stat care coordoneaza aceste activitati mi-e teama ca vor fi distruse in continuare multe valori nationale si internationale. Fara o sustinere din partea societatii civile a arheologilor, arhitectilor, restauratorilor, muzeistilor si a tuturor care se ocupa de patrimoniul national nimc nu se va schimba pentru simplu motiv ca sunt o mana de oameni care nu pot dobora un sistem atat de corupt. Fara bani (de oriunde ar veni ei, de la stat, din fonduri europene, de la filantropi) nu se poate face nimic: muzeele devin ruina, oamenii pasionati de meserie isi cauta job-uri in alta parte pentru a supravietui. Fara bani noi santiere, situri nu pot fi finantate si totul ramane in paragina. Sa le oferim sansa specialistilor sa isi faca treaba ar fi solutia si nu incurajarea jafului la drumul mare (lasati-ma sa cred ca detecoristii in marea lor majoritate nu sunt oameni de buna credinta care isi dedica timpul pentru a aduce Romania pe culmile succesului; sunt si oameni pasionati de istorie, arheologie care se deghizeaza in arheologi amatori si declara descoperirile dar cati dintre ei o fac? Si cati dintre ei o fac intr-un mod profesionist astfel incat sa aduca cu adevarat un aport valoric arheologiei romanesti si sa nu o schilodeasca prin amatorism?).
      Mai pe scurt: lege adaptata realitatii romanesti care sa nu presupuna „daca si cu parca”, institutii curatate de lepre, finantarea domeniului, sustinere din partea societatii civile, atragerea oamenilor de calitate in sistem.

      Reply
  11. Moisi Petruta

    Ma incrancenez citind acest document incriminator la adresa tuturor factorilor decizionali si a sustinatorilor acestora din aceasta tara care, dand dovada de prostie, ignoranta, lacomie, in cel mai tipic spirit tip mafiot,, au contribuit la distrugerea patrimoniului culturtal, istoric, si de medi si inca distrug.
    In numele ONG-ului pe care il conduc, Centrul de Consultanta Ecologica Galati, sustin scrisoarea deschisa a domnului Piso fie si numai pentru ca suntem alaturi de Alburnus Maior inca din 2002 pentru salvarea intregului patrimoniu de la Rosia Montana si nu numai. Ar trebui infiintate asociatii la nivel de cartier, sat, comuna, targ, oras dar care sa nu fie sub egida unei institutii guvernamentale asa cum sunt multe in tara si care sunt obediente conducerii si intereselor de moment ale institutiilor respective.
    trimitem si altora acest document in speranta ca da romanului mintea cea de pe urma. Cu mult respect tuturor sustinatorilor acestei initiative.

    Reply
  12. Dan Matei

    D-le Ioan Piso,

    cateva precizari, cat mai pe scurt, fata de comentariul dvs. de mai sus (la scrisoare v-a raspuns Asociatia Pro Detectie, vedeti pe http://www.prodetectie.ro):

    1. Tezaurele rareori se gasesc in asezari. Ele erau in mod intentionat depuse sau ascunse departe de ele. Asta o stie orice detectorist (iar detectoristii sunt hobbisti si nu cautatori de comori – ca mai gasesc si comori, asta e pura intamplare).

    2. Arheologii nu gasesc tezaure pentru motivul dat de punctul 1 de mai sus: ei lucreaza in situri si nu umbla brambura pe coclauri unde nu sunt asezari sau densitate de vestigii, asa cum fac detectoristii.

    3. Stiti de ce se gasesc atat de putine monede din aur (in afara de faptul ca aurul e mult mai rar decat argintul)? Pentru, ca pur si simplu, marea majoritate a detectoarelor discrimineaza aurul daca nu e in grupare sau volum mare, il confunda cu fierul si, fie il amutesc, fie il semnalizeaza ca fiind fier mic si la care nu sapa nimeni (cuie si bucati de sarma sunt peste tot si se evita saparea lor). O moneda de aur singura („oalele” sunt foarte de rare), aproape de suprafata, da semnal ca o bucatica de folie de pachet de tigari si, daca e mai jos de 10 cm, da semnal ca un cui de fier (in marea majoritate a detectoarelor, dupa cum ziceam).

    3. Despre ce context arheologic se poate vorbi cand e vorba de o moneda ce i-a cazut unui strabun din punga undeva pe drum sau de o ulcica cu monede ascunsa in afara asezarii?

    4. Aia care detecteaza in Muntii Orastie, cei la care ati facut referire, nu sunt detectoristi. Aia sunt braconieri. Aia nu au autorizatii la detectoare, nu sunt inregistrati nicaieri. Daca vreun detectorist (adica nu braconier) mai „calca” un sit asta se poate intampla cel mult din eroare, pentru ca Repertoriul Arheologic National pozitioneaza extrem de vag si de confuz o mare parte din situri, pentru ca nici astazi nu exista o harta precisa cu siturile (serverul catografic CIMEC este o caricatura astazi). Acolo ar fi de umblat mai atent si nu la combaterea detectoriei. Sigur ca orice padure are si uscaturi si ca, uneori, se mai strecoara printre detectoristi si cate un neavenit cu ganduri necurate dar astia sunt exclusi din comunitate de indata ce sunt mirositi. Insa neavenitii nu sunt regula ci foarte rara exceptie care nu poate caracteriza masa mare a detectoristilor.

    5. De acord ca majoritatea siturilor sunt inca necunoscute. Dar va rog sa fiti sincer si sa recunoasteti ca, in ultimii ani, detectoristii au adus la cunostinta arheologiei (adica au creat noi fronturi de lucru pt arheologi) foarte multe situri despre a caror existenta arheologia nici macar nu banuia. Si nu le-au adus „ciuruite” ci, dupa cateva sondaje, imediat ce au aparut indicii ca acolo era asezare sau necropola, s-au oprit si au anuntat locatia fara a o afecta. Din nou, va rog evitati sa amestecati detectoristii cu braconierii.

    6. Aici imi permit sa ma autoplagiez, este un text pe care l-am mai scris si in alta parte referitor la acel arheologi care considera ca hobbistii nu sunt importanti si ca drepturile si libertatile cetanesti nu sunt importante: „Chiar nu doresc sa intru intr-o controversa cu dvs. Insa imi permit sa va spun ca, daca toata lumea ar avea mentalitatea dvs, planeta asta ar fi toata o dictatura gri in care ar conta doar ce li se pare unora ca este important, un adevarat infern in care fiecare l-ar calca in picioare pe celalalt si in care nu ar exista alte idealuri decat hegemonia (cam ca in versurile unor manele). Lipsa de empatie si aroganta nu pot fi manifestari tolerabile in ansamblul normalitatii. Din fericire, deciziile sunt unele colective iar cei implicati in procesul decizional provin din mai multe sfere si curente ale gandirii, nu doar dintr-una sau doua sau trei. Argumentele fiecarui grup social sau profesional au aceeasi importanta atata vreme cat fiecare astfel de grup face parte din aceeasi societate ale carei prioritati firesti sunt acelea de acordare si nu de negare a drepturilor cata vreme ele sunt exercitate cu respectul legii, neabuziv. Atitudinea de negare, fara dialog efectiv, a celor care nu ti se par tie importanti, sau pe care vrei sa-i reduci la absurd, sub pretextul ca stii tu ce-i mai bine pentru toata lumea, nu are nimic de-a face cu aria scolastica in care ar fi firesc sa evoluati si nici cu luminile care ar trebui sa-i caracterizeze pe aceia care se vor, cu sinceritate reala si altruista, chezasi ai trecutului. Audiatur et altera pars!”.

    7. Aveti si multa dreptate in alte directii decat detectoria dar lansati si multe idei nesustinute sau exagerate. Va rog sa nu urmariti sa va incununati cariera calcand peste pasionati care, pe langa ca nu fac nici un rau isotoriei si arheologiei, le mai si ajuta prin activitatea lor din timpul liber (ca doar detectoria nu este si nu e rezonabil sa fie o profesie; reamintesc: nu ne confundati cu braconierii).

    8. Va pun o intrebare simpla: daca dvs., conform legii, aveti, intr-o situatie, dreptul la o suma mai mare de bani, ati fi atat de generos incat sa nu o solicitati? E ca si cum ati renunta dvs. de castigul de la loto pentru ca stiti ca statul (care ne mulge pe toti cu sarg) are si el nevoie de acei bani. Se intampla asa ceva vreodata in capul unui om normal sau in realitate? Asa e si cu detectoristii care gasesc tezaure. In afara de tezaure si artefacte cu adevarat foarte valoroase, detectoristii predau, fara pretentii (doneaza), tot ceea ce gasesc. Iar asta se intampla in 99% din cazuri.

    Va rog sa primiti, d-le Prof. Dr. Ioan Piso, asigurarea distinsei mele consideratii si speranta ca veti reveni la echilibru si veti parasi actuala dvs. atitudine nihilista si nerealista.

    Reply
  13. surub

    domnule Piso priviti spre Anglia o tara cu istorie nu gluma cit de permisiva e cu detectoristi, ministrul culturi al regatului Britaniei a tinut sa-i felicite in presa pe detectoristi de acolo pentru aportul adus in descoperirile arheologice, eu cred ca dumneavoastra nu cu detectoristi care detin o autorizatie si respecta legile care guverneaza aceasta activitate trebuie sa va razboiti ,locurile in care merge un detectorist sunt dealuri, paduri, poteci locuri care nu sunt in apropierea siturilor arheologice iar daca se face o descoperire odata cu predarea se identifica de catre arheolog si locul, luati in calcul ca un detector nu poate detecta mai mult de 25 centimetiri in pamint si un om de bun simt acopera intodeauna groapa iar daca va amintesc ca in vremea cind se facea agricultura in romania solul patriei era rascolit cu plugul intre 30 si 40 centimetri atunci contextul istoric chiar dispare in majoritatea descopririlor facute cu detectorul….in rest pentru cei care incalca legea sunt legi care pedepsesc…detectorismul facut in cadrul si cu respectarea legi actuale este un cistig pentru arheologie

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *