Mihai Goțiu

Presiunea civică dă rezultate la Certej. Prefectura Hunedoara atacă în instanță autorizația pe baza căreia au început lucrările preliminare la mina de aur

Prefectura județului Hunedoara a anunțat că va ataca în contecios administrativ autorizația de construire pe baza căreia s-au efectuat lucrări preliminare la Certeju de Sus, în vederea deschiderii minei de aur. ”Prefectul județului Hunedoara (Sorin-Adrian Vasilescu – n.a.) a luat măsurile legale” se arată într-un răspuns al prefecturii transmis tuturor cetățenilor și ong-urilor care i-au solicitat acest lucru în ultimele săptămâni.

Reprezentanții Mining Watch au declarat pentru România Curată că au discutat de două ori cu purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara și acesta le-a confirmat că prin ”măsurile legale” se înțelege acționarea în contencios administrativ pentru anularea autorizației de construire. De asemenea, cei de la Mining Watch au mai spus că vor adresa, la rândul lor, o cerere de intervenient (parte interesată) în proces.

Autorizația de construire pe baza căreia a început organizarea de șantier (denumirea lucrărilor preliminare deschiderii minei) a fost contestată de către societatea civilă. Primarul comunei Certeju de Sus, Petru Câmpian, a refuzat să o facă publică, la solicitarea Mining Watch. De asemenea, cân România Curată s-a deplasat la Certej pentru a se convinge că există, acesta a arătat-o doar din mână, refuzând cererea de a o fotografia. Acest lucru a iritat opinia publică, o petiție cu peste 13.000 de semnături fiindu-i adresată președintelui Klaus Iohannis, prin care i se cere să întreprindă tot ce depinde de el pentru respectarea legii în acest caz.

În luna ianuarie, în urma presiunii civice Inspectoratul pentru Stat în Construcții a făcut propriile verificări și a constatat că autorizația de construire în cauză a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale și a sesizat Prefectura Hunedoara ”în vederea anulării autorizației”.

certej 5

Demersurile civice pentru verificarea legalității începerii lucrărilor de la Certej au durat aproape trei luni. Mai jos aveți un istoric al acestor acțiuni și al reacției autorităților publice, realizat de Mining Watch România.

”Suspiciunile de nelegalitate privind autorizația de construire au apărut la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, atunci când s-a constatat începerea lucrărilor atât în vechea carieră, cât și la intrarea în Certej. Șantierele nu aveau afișat panou informativ, iar primăria a refuzat să ofere informații privind autorizațiile de construire. Mining Watch România a cerut ca lucrările întreprinse de firma Acomin în folosul Deva Gold să fie oprite imediat până la clarificarea situației. Mai multe neadevăruri au fost evidențiate în procesul de verificare a legalității, acestea fiind instrumentate de factori de decizie în procesul de avizare:

#1. În octombrie 2014, primarul Petru Cîmpian anunța în presa locală demararea lucrărilor de amenajare a platformei industriale pentru exploatarea auriferă cu cianuri de la Certej. La patru zile distanță, funcționari ai Primăriei Certeju de Sus informau în scris că nu s-a emis nicio autorizație pentru lucrările respective.

#2. Garda de Mediu a efectuat un control la șantierele din Certej. Controlul nu a sesizat însă nici o ilegalitate, instituția emițând chiar și un comunicat de presă menit să distragă atenția de la neregulile din procesul de autorizare.

#3. Primarul Petru Cîmpian a susținut în repetate rânduri că instituția pe care o conduce a emis în mod legal autorizații pentru operatorul minier Deva Gold.

#4. Același primar a pledat pentru transparență, invitând presa și reprezentanții societății civile la primărie pentru a consulta autorizația și documentația aferentă. Cu ocazia vizitei în teren, Petru Cîmpian a refuzat însă să permită studierea autorizației.

#5: Lucrările de construire au fost oprite deoarece nereguli succesive au fost documentate. Cu toate acestea, primarul Cîmpian a invocat ca motiv apariția subită a unor izvoare: “Autorizația din septembrie este doar pentru utilități și organizarea unui șantier. De altfel s-au și stopat lucrările din cauza unor probleme tehnice apărute cu niște izvoare de apă”.”

“Dacă organizarea de șantier, o simplă lucrare de construcție a început cu asemenea ilegalități, nici nu vrem să ne imaginăm ce ar însemna manevrarea a peste 1650 de tone de cianură anual de aceeași companie și sub supravegherea acelorași autorități. Reamintim că Deva Gold a primit acord de mediu fără să aibă proiectul asigurat în caz de accident, așa cum prevede legea și practica internațională. În același timp, primăria Certej a reluat procedura de autorizare pentru organizarea de șantier a minei Certej fără să-și asume responsabilitatea pentru ilegalitățile comise, continuând șă-și arate servilismul față de compania minieră Deva Gold”

Tudor Brădățan, membru Mining Watch România.

deva gold certej

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *