Catalin Tolontan

Presa câștigă primul proces cu ofițerii recunoscuți de victimele minore abuzate sexual în „Dosarul Shanghai”!

”Ofițer, onorată instanță, acesta era statutul meu!”, spune cu voce tare George Cioclea, în fața judecătorului. Scena se petrecea acum două săptămâni.

E ultimul termen al procesului intentat de George Cioclea jurnalistului Cătălin Tolontan și companiei Convergent Media, editorul Gazetei Sporturilor.

Fostul comisar al Gărzii Financiare Ilfov subliniază că avea o misiune, că , sub nicio formă, nu și-a încălcat-o și că ziariștii nu au niciun drept să-l prezinte drept ”unul dintre ofițerii care i-au sprijinit pe mafioți în dosarul de pedofilie Shanghai”. 

Numai că citatul pe care-l atacă ofițerul provine din dosarul penal 180/3/2006.

În dosarul descoperit de ziariști la arhivă, DIICOT susține că ”Inculpații au inițiat un grup de criminalitate organizată”, ei având ”sprijin din partea unor funcționari ai unor autorități publice (cu titlu de exemplu, ofițeri de poliție – Miclea Gheorghe, Predoiu Gabriel, Brânduș Mihai Sorin, Craiu Ion, comisari de Gardă Financiară – Cioclea Cezar George, Marinache Ștefan Aurelian, Zeamă Alexandru Eduard”).

Cezar Cioclea apare, în Dosarul Shanghai, printre ofițerii care sprijineau grupul de infracționalitate organizată, condamnat în dosarul penal 180/3/2006

Cu ce se ocupau chinezii protejați de numeroși ofițeri?

”TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM”

Răspund tot procurorii: ”Trafic de persoane și proxenetism”. Mafioții sechestrau într-un apartament cu gratii fete din familii sărace, aduse din provincie, pe care le obligau să facă sex pe bani, ”nu contează că eram la ciclu sau însărcinate”. Unele dintre victime erau minore.

Chinezii au fost găsiți vinovați, în perioada 2005-2009, de către trei instanțe consecutive, dar dosarul cu ofițerii români care-i protejau n-a mai fost deschis niciodată!

Asta deși complicitățile erau atât de extinse și de cinice încât părinții sunau disperați la poliție, ofițerii veneau la apartament și la salonul de masaj, se făceau că verifică apelurile disperate ale victimelor și plecau! În acest timp, fetele erau obligate să facă sex cu ofițerii protectori și cu șefii lor.

”Nu veți reuși nici voi nimic, sunt prea mulți oameni tari băgați”, a spus, încă îndurerată și resemnată, una dintre victime în discuția din 2018 cu jurnaliștii,

Echipa de investigații a continuat și astăzi citiți episodul cu numărul 31 al cazului Shanghai.

AVOCATUL OFIȚERULUI: ”ZIARISTUL NU A MAI GĂSIT INFECȚII NOSOCOMIALE ÎN SPITALE ȘI ATUNCI INVENTEAZĂ MAFIOȚI!”

Dintre cei 10 ofițeri de SRI, poliție, Gardă Financiară și magistrați recunoscuți de victime, doi i-au dat pe jurnaliști în judecată pentru ”prejudicierea imaginii”: George Cioclea și Sorin Brânduș. Ei susțin că li s-a încălcat  demnitatea când au apărut în titluri și în articole drept ”Rețeaua ofițerilor pedofili”.

Se adaugă procesul intentat reporterilor de către chinezul Wang Yan, un personaj care apare în mărturiile din același dosar.

”Nu am ajuns în instanță, procurorii m-au absolvit de orice vină” observă, corect, George Cioclea. Așa este. Fără să mai facă nicio cercetare, DIICOT a închis cazul în care era implicat fratele șefului SIE și alți importanți ofițeri. Plus alții care nu apăruseră până atunci în dosar, ”nume mari, pe care ni le aduceau în apartament, nu la Shanghai”, după cum spune una dintre fete chiar în fața procurorilor!

Azi, în fața judecătorului, ofițerul susține că e ”un simplu cetățean” abuzat de forța economică a presei, care aleargă după audiență.

”Ziaristul nu a mai găsit infecții nosocomiale în spitale ca să scrie despre ele și atunci inventează mafioți!”, îl completează, cu o ironie supremă, și avocatul lui.

Judecătorul Andrei Aurel Păun îl privește fix pe avocat. Fulgeră acel moment îndelung exersat de magistrați, în care nu realizezi dacă aprobă tacit fraza sau dacă e iritat. Orice e posibil. Trece mai departe.

Cioclea (medalion), recunoscut de una dintre victimele din Dosarul Shanghai

COMISARUL TREBUIE SĂ ACHITE 13.634 DE LEI CHELTUIELI DE JUDECATĂ CĂTRE ZIAR

Avocata reporterului, Diana Hătneanu, spune instanței că ”Articolele în cauză pun în discuție o chestiune de cert interes public: sprijinul acordat de un grup de funcționari ai statului, printre care și reclamantul, unor persoane ulterior condamnate definitiv pentru trafic de minore și trafic transfrontalier de persoane. Reclamantul era comisar de Gardă Financiară la momentul faptelor relatate în articole și este la acest moment director economic în Primăria Sectorului 4, iar nu o simplă persoană privată cum susține în fața dumneavoastră, domnule judecător”.

”Jurnaliștii au citat din dosarul de urmărire penală, din dosarul de judecată, ambele publice, au discutat cu victimele și cu reclamantul de azi, de mai multe ori, și au redat din stenogramele unde apare domnul Cioclea”, pledează avocata care a apărat echipa de investigații în toate procesele din ultimii ani.

Ultimul cuvânt aparține ziaristului-pârât: ”Ce spune despre noi ca societate când privim mărturiile unor victime minore ale abuzurilor sexuale drept goană după audiență, așa cum susține și azi George Cioclea?!”.

Termenul se încheie.

Ieri, judecătorul Andrei Aurel Păun a comunicat sentința: ”Respinge acţiunea formulată de reclamantul Cioclea Cezar-George în contradictoriu cu pârâții CONVERGENT MEDIA SRL și Tolontan Cătălin ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârâta CONVERGENT MEDIA SRL a sumei de 13.634 lei cu titlu de cheltuieli judiciare”.

E prima instanță, cine e nemulțumit poate face apel.

Articol preluat de pe TOLO.RO

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”

  1. STENOGRAME: Bandă de polițiști interceptați de DIICOT cum protejau o rețea de prostituție de minore! Unul a fost șeful Poliției Parlamentului până acum cinci luni: comisarul Ion Craiu! Cine i-a scăpat?
  2. RECUNOAȘTERI LA DIICOT: Marius Olteanu Felician, procuror șef de secție la Curtea de Apel Militară, a fost indicat de o victimă de 16 ani drept prezent la discuții, când minora a fost obligată de chinezi să satisfacă un polițist. Victima scrie că procurorul a rămas în timpul acela cu o altă fată!
  3. „Mamă, sunt sechestrată în strada Brândușelor, apartamentul …”! Mama fetei de 15 ani a sunat la poliție, iar ofițerii nici măcar n-au intrat în apartamentul unde mafioții țineau minorele!
  4. Gabriel Predoiu, fratele șefului SIE, recunoscut la DIICOT de către una dintre victimele rețelei de trafic sexual! Fata: ”I se spunea Gabi SRI”
  5. NOI STENOGRAME – Comisar: ”Hai, mă, ce face fata aia, mă, că o aștept aici!”. Traficant: ”Ea, săraca, e speriată și plânge. Dar o trimit, vine!”
  6. Procurorul General recunoaște că dosarul polițiștilor și procurorilor care i-au protejat pe pedofili a fost clasat fără să se facă cercetări! El mai anunță: ”Faptele s-au prescris!”
  7. ”Omul cu lanț gros de aur”. Am discutat cu unul dintre polițiștii pedofili identificați de DIICOT
  8. Chinezul ”Mihai” îl angaja pe Doru Viorel Ursu, iar DIICOT lăsa minorele să vină să depună mărturie pe banii traficanților!
  9. Ei sunt cei 10 ofițeri pe care i-au recunoscut la DIICOT fetele, în dosarul de pedofilie și de trafic de persoane
  10. Ambasada Chinei scria către Înalta Curte că traficantul Mihai este ”cunoscut cu un profil social-moral corespunzător”. Mihai și Sam sunt azi bine mersi în România!â
  11. Polițistul Mândroc, cel recunoscut de o minoră obligată să facă sex cu el, a ajuns șeful firmei care asigură paza Stadionului Național!
  12. „Polițistul Brînduș, alt ofițer recunoscut la DIICOT de fetele abuzate, a ajuns în Secretariatul General al Guvernului și acum la Compania de Autostrăzi!” este blocat Polițistul Brînduș, alt ofițer recunoscut la DIICOT de fetele abuzate, a ajuns în Secretariatul General al Guvernului și acum la Compania de Autostrăzi!
  13. Lovitură de teatru: doi generali din serviciile secrete urmăriți de DIICOT, Crimă Organizată și SRI în dosarul Shanghai!
  14. DIICOT secretizează numele procurorului care a clasat, fără să cerceteze, dosarul generalilor SRI, M.A.I. și al fratelui șefului SIE, recunoscuți de minorele abuzate sexual la ”Shanghai”!
  15. Rețeaua ofițerilor pedofili și-a conservat puterea! Comisarul George Cioclea veghează azi peste 140 de milioane de euro pe an ca director economic la Primăria Sectorului 4!
  16. Inspecția judiciară: S-au prescris faptele procurorilor care au clasat cazul ”Shanghai”! Statul e disperat să secretizeze afacerea de sex și corupție China – România!
  17. De 13 ani, filmări cu zeci de importanți ofițeri și funcționari români care fac sex cu minore sunt în posesia unor mafioți chinezi conectați la Ambasada Chinei!
  18. Mafiotul chinez Wang, căruia i s-a retras în 2014 cetățenia la cererea SRI ca ”pericol pentru siguranța națională”, are azi contract pe 100% din producția de minereu de cupru a României!
  19. La fel ca în cazul ”Shanghai”: Ambasada Chinei a sprijinit compania mafiotului Wang Yan, declarat ”pericol pentru siguranța națională”, însoțind-o chiar în biroul directorului Cupru Min!
  20. AUDIO: Cum s-a jucat mafiotul Wang cu statul român. În 2013 i s-a retras cetățenia ca ”pericol pentru siguranța națională” și în 2014 i-am dat drept de ședere pe 5 ani!
  21. Wang ne amenință cu judecata! E foarte bine, asta e diferența dintre România și China
  22. DOCUMENTE SECRETE: De când s-a semnat contractul cu Wang-pericol-la-siguranța-națională, cuprul din Apuseni conține, subit, mai puțin aur!
  23. DIICOT îl nominalizează judecătorilor de la Secția pentru Minori pe Gabi Predoiu, colonel SRI și fratele directorului SIE, drept ”sprijin al grupului chinez de criminalitate organizată și proxenetism infantil”!
  24. CE AU ASCUNS: Cum arată Ordonanța prin care procurorii DIICOT au mușamalizat coruperea ofițerilor români de către Mafia chineză în cazul ”Shanghai”!
  25. ”Lider al unei grupări de criminalitate organizată”, Wang Yan se apără în fața judecătorilor cu relațiile sale la vârful statului chinez: ”În 2010, l-am însoțit pe Xi Jinping în Suedia și Finlanda”. Xi este acum președintele Chinei!
  26. NOTĂ SRI: Politicienii și magistrații care se pregăteau să pună mâna pe DNA dădeau informații secrete spionului chinez Wang!
  27. Spionii de la Beijing și de la Chișinău aveau o judecătoare de la Înalta Curte care îi alerta după ce semna mandatele SRI pe siguranță națională!
  28. Spionul Wang a promis în scris că ”Mă angajez să păstrez cu strictețe secretul de serviciu”! Și a intrat la Cupru Min!
  29. Firma care a montat microfonul în casa ministrului Dan aparține fetei generalului Bujor Florescu, fost adjunct al DIPI, angajat la pensie de către spionul chinez Wang Yan!
  30. Chinezul Wang din Dosarul Shanghai, ”pericolul pentru siguranța națională a României” care a semnat contractul cu Cuprumin, cere ziariștilor de investigație prejudicii de 5 milioane de euro!

Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Presa câștigă primul proces cu ofițerii recunoscuți de victimele minore abuzate sexual în „Dosarul Shanghai”!

  1. mihaim

    Domnul George Cioclea incerca prin declaratia de aparare data in fata instantei sa acrediteze ideea, in subsidiar, ca un NUP al procurorilor reprezinta autoritate de lucru judecat. Lol!
    Acum am si eu o intrebare, de ce nu a facut nimeni contestatie la NUP-ul procurorilor in dosarul respectiv, si daca in baza unei decizii civile in dosarul prezentat se poate redeschide ancheta penala inchisa cu NUP.

    Reply
  2. Dumitru

    Bravo lui Tolontan. Putini jurnalisti isi mai fac treaba, si inca si mai putini au curajul (si banii) sa infrunte procese.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *