PH de la Patria Hoților. Cum a acaparat ”Marea Familie” Ghiță-PSD un județ

”PH de la Patria Hoților” era o glumă care pornea de la prescurtările de pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor (în care fiecare județ avea propriile interpretări). Sebastian Ghiță și acoliții lui din Prahova au transformat gluma într-o tristă realitate. România Curată a monitorizat mai multe rechizitorii DNA şi vă prezintă personajele care au pus stăpânire pe unul dintre cele mai bogate judeţe ale ţării. E vorba de personaje care şi-au extins şi doreau să îşi consolideze puterea la nivelul întregii ţări după ce premierul Victor Ponta ar fi câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut. Nu a fost să fie, iar acum au de-a face cu procurorii. Ne place să credem că toate aceste personaje cu probleme penale ar fi dat piept cu Justiţia independentă chiar şi dacă Victor Ponta ar fi ajuns preşedinte, însă acest lucru rămâne doar un exerciţiu de imaginaţie. Rămâne întrebarea cum a fost posibil ca o astfel de putere să fie acumulată – pe baze ilegale, susţin acum procurorii –  în ultimii 20 de ani în complicitate cu instituţii de forţă ale statului şi hrănită cu bani publici.

Sebastian Ghiţă zis Sebi sau Mogulaşul (în interceptările din dosarele penale) – 36 de ani, deputat de Prahova la primul mandat. Şi-a dat demisia din PSD la sfârşitul anului trecut după ce a aruncat vina pierderii alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta pe „comunistul“ Ion Iliescu. Bun prieten cu premierul. E de notorietate faptul că Victor Ponta şi Sebi Ghiţă au fost împreună în Dubai, prin cluburi, după ce premierul a pierdut alegerile. Ghiţă e multi-milionar în euro. Potrivit propriei declaraţii de avere, deputatul l-a împrumutat pe amicul lui, Alex Iacobescu, managerul de la România TV, cu peste 90 de milioane de euro şi 9 milioane de dolari. Ghiţă a declarat ceasuri de 900.000 de euro, bijuterii de peste 3 milioane de euro, tablouri de 13 milioane de euro şi un cont în Elveţia de 18 milioane de euro.

Deputatul are două dosare penale. Unul trimis deja pe masa judecătorilor în care este acuzat că i-a dat şpagă o casă fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu. În schimb, edilul ar fi acordat ilegal clubului de baschet Asesoft controlat de Ghiţă o finanţare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei. Al doilea dosar al lui Ghiţă este încă în anchetă, cel în care a fost arestat cumnatul premierului. Deputatul este acuzat de mai multe infracţiuni precum trafic de influenţă, evaziune fiscală de 8 milioane de euro, spălare de bani de aproape 30 de milioane de euro şi coruperea alegătorilor.

Sebastian Ghiţă este prezentat de procurori drept „capo di tutti capi“ al famigliei din Prahova. Chiar şi familia baronului local, Mircea Cosma, ar fi subordonată lui. Ghiţă ar controla 51 de firme prin 23 de interpuşi, prieteni sau rude. Toate aceste firme au câştigat contracte de zeci de milioane de euro cu statul printre care şi instituţii de forţă precum MAE, STS, Institutul de tehnologii avansate al SRI, etc.

Sechestru nelimitat pe avere. În iunie, odată cu extinderea acuzaţiilor în dosarul fondurilor europene pentru canalizare, procurorii DNA Ploieşti au instituit sechestru asigurător nelimitat pe averea şi firmele controlate de Ghiţă în vederea confiscării extinse. Procurorii au declanşat şi verificări ale modului în care firmele lui Ghiţă au obţinut contracte cu bani publici în ultimii 15 ani. Înalta Curte a ridicat însă sechestrul, dar l-a menţinut parţial în cel de-al doilea dosar. Acţiunea arată însă o schimbare radicală de perspectivă: acelaşi stat care l-a hrănit şi susţinut pe Ghiţă şi-a dat seama acum că imperiul lui ar fi fost construit pe baze ilegale.

Premieră juridică. Procurorii au încercat şi să îi interzică deputatului să îşi exercite funcţia în Parlament, însă Instanţa Supremă nu a fost de acord. Judecătorii i-au ridicat şi interdicţia de părăsi Ploieştiul, însă au menţinut-o pe cea de a părăsi ţara.

Numele deputatului se leagă în principal de grupul de firme Asesoft, fondat de el. Timeline cu evoluţia acţionariatului Asesoft Internaţional potrivit datelor de la Registrul Comerţului:

2001: Este înfiinţată Asesoft Internaţional Ploieşti cu următorii asociaţi: Sebastian Ghiţă – 96%, părinţii acestuia, Petre şi Maria Ghiţă, fratele Alexandru Ghiţă – câte 1% şi Elena Vasile – 1% având ca obiect de activitate realizarea şi furnizarea de programe. Sebi Ghiţă este administrator.

iunie 2005: Sebastian Ghiţă este înlocuit de Alexandru Iacobescu în funcţia de administrator.

28 decembrie 2005: majorare de capital. Sebastian Ghiţă deţine 99,4 %, iar ceilalţi acţionari câte 0,14%.

ianuarie 2008: firma este administrată de un Consiliu de Administraţie format din preşedinte Cristian Anastasescu – administrator executiv (cumnatul lui Sebastian Ghiţă), Alex Iacobescu – membru şi administrator neexecutiv, Sorin Adrian Chirilă – membru şi administrator neexecutiv. Elena Vasile se retrage prin cesionarea părţilor sociale către Alexandru Ghiţă.

2009: acţionariatul este următorul Sebastian Ghiţă – 99, 5%, Petre Ghiţă – 0,11 %, Maria Ghiţă – 0,11%, Alexandru Ghiţă – 0,28%, activitatea principală fiind realizarea soft-ului la comandă.

februarie 2011: Asesoft Internaţional este preluată de off-shore-ul Minasee Holding Ltd înfiinţată la Limassol, Cipru. Sebastian Ghiţă deţinea 100% din capitalul social.

noiembrie 2012: se revocă din funcţia de administrator Alexandru Iacobescu şi se numeşte în locul acestuia Cristian Năstăsoiu. Alex Ghiţă cesionează părţile sociale către părinţii Petre şi Maria Ghiţă.

ianuarie 2013: Părinţii fraţilor Ghiţă se retrag din firmă prin transmiterea părţilor sociale lui Cristian Năstăsoiu care va deţine astfel 0,57 % din capitalul social, diferenţa de 99,42% fiind deţinută de Minasee Holding Ltd.

Iată lista firmelor presupus controlate de Ghiţă:

1. Asesoft Internaţional SA – reprezentată de Cristian Anastasescu, Alex Iacobescu şi Sorin Adrian Chirilă (vezi mai jos, pe larg, cine sunt aceştia).
2. Asesoft Com SRL.
3. Asesoft Distribution SA.
4. Asesoft Net SRL (actual Shopmania Net).
5. Asesoft Smart SRL.
6. Asesoft Services SRL.
7. Asesoft Techologies SRL- asociat unic Vlad Iacobescu.
8. Asesoft Web SRL.
9. Asesoft World Wide SRL.
10. Asociaţia Sportivă Basket Club Asesoft. Membri fondatori: Alex Iacobescu, Ioan Pîrvu şi Sorin Adrian Chirilă. Reprezentant: Ionuţ Alexandru Iordăchescu.
11. Asociaţia Sportivă Baschet Club Ploieşti.
12. Access Net Internaţional SRL.
13. Alfa Trade SRL.
14. Alpedor SRL.
15. A&S World Travel SRL- agenţie de turism – asociaţi Sorin Adrian şi Răzvan Ionuţ Chirilă, verii soţiei lui Sebi Ghiţă şi Alex Iacobescu.
16. Coneco Serv SRL.
17. DNS Birotica SRL.
18. Domeniile Viticole SRL.
19. Edel Weiss SA.
20. Federal Media Partener SRL.
21. Future Comunication Tehnologies SRL (fostă Foto Tehnologies) – administrator Alina Daniela Iordăchescu.
22. Glar Construct SRL- administrator Gabriel Anghel zis Ceaţă, fratele avocatului Adrian Anghel, cel care a înregistrat firmele lui Sebi Ghiţă.
23. Idilis SRL.
24. Infratel Net SRL – administrator Ovidiu Romulus Văleanu
25. IT Infocons Services SRL – administrator Adina Liana Stan.
26. Master Software Info SRL – administrator Răzvan Ionuţ Chirilă, fratele lui Sorin Adrian Chirilă, veri cu soţia lui Sebi Ghiţă.
27. Media Fantasy Solution SRL – administrator Ionuţ Alexandru Iordăchescu.
28. Mediata Consulting SRL.
29. Merconsult Team SRL – administrator Mariana Meri Dimulescu.
30. Muntenia Furnizare SRL.
31. Network One Distribution SRL.
32. Nxtel Solutions SRL.
33. Ploieşti Import Export SRL.
34. Viile Budureasca SRL (fostă Podgoriile Tohani).
35. Q Net Internaţional SRL- asociaţi administrator Marius Corneliu Vladu – 53,85%, Marius Emilian Tulea – 26,92%, Bramerton Investments Limited Cipru reprezentată de Orest Robciuc – 19,23%.
36. Ridzone Computers SRL.
37. Budureasca SRL(fostă Rotherfield Properties Romania).
38. Rtv Satellite Net SRL- administrator Alex Iacobescu.
39. Senior Consulting Group SRL.
40. Sport Arena SRL.
41. Star Soft SRL.
42. Studio Harry SRL.
43. Sungard Systems SRL (fostă Softbit Services) – administrator Valentin Neacşu.
44. Sunsmart Integrare IT SRL(fosta Sunsoft SRT Serv Consulting) – administrator Cristian Săndulescu. Potrivit procurorilor DNA, în 2011, acţiunile lui Sebastian Ghiţă la această firmă au fost preluate de off-shore-ul Northusia Enterprises Ltd din Cipru. Compania off-shore a fost înfiinţată în decembrie 2010 şi era deţinută în întregime de Ghiţă. Ulterior, l-a împuternicit pe vărul soţiei, Sorin Adrian Chirilă, să reprezinte interesele firmei.
45. Teamnet Internaţional SA – acţionari Bogdan Padiu, Radu Nedelcu, Ovidiu Traşcu, George Stan, toţi foşti colegi de liceu şi foşti angajaţi ai deputatului Sebi Ghiţă. Acesta a finanţat cu 100 de mii de dolari start-up-ul companiei de software în 2001şi avea 80 la suta din acţiuni. Ulterior, s-a retras din firma.
46. Tohani SA.
47. TVMP SRL.
48. Viewpedia Soft SRL.
49. XOR IT Systems SRL (fosta Expert One Research).
50. 2 K Telecom SRL – administrator Alexandru Ghiţă, fratele deputatului.
51. 360 Revolution SRL – administrator Daniel Iulian Buduluş. A fost înfiinţată în anul 2007 de asociaţii Sebastian Ghiţă  – 51% şi Anton Gabriel Roescu – 49%. În 2011, Ghiţă s-a retras din firmă. Buduluş a devenit asociat unic.

Alex Ghiţă – fratele mai mic al deputatului, administrează firma 2K Telecom. În februarie acest an, procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul acestei firme într-un dosar de fraudare a fondurilor europene legat de proiectul “Internet în şcoala ta” gestionat de Ministerul Educaţiei.

Maria Ghiţă – mama deputatului. Potrivit unei notificări depuse la CNA, Maria Ghiţă a deţinut un pachet de 20 la sută din acţiuni la TVMP SRL care operează postul tv local generalist Prahova TV. A cedat acţiunile lui Sorin Adrian Chirilă, vărul soţiei lui Sebi Ghiţă. 80 la sută sunt deţinute de Vlad Iacobescu, fratele lui Alex Iacobescu, locotenenţi ai lui Sebi Ghiţă. Mama deputatului a deţinut 60 la sută din acţiunile firmei Ploieşti Import Export SRL, iar fratele lui Alex Ghiţă – 40 la sută. Ploieşti Import Export SRL operează postul local de radio Prahova. La începutul anului trecut, societatea a fost preluată de Sorin Adrian Chirilă cu 80 la sută şi Vlad Iacobescu cu 20 la sută.

Dumitru Cârstea – socrul deputatului, ziarist, director la ziarul local Prahova, patron al editurii Prahova.

Cristian Anastasescu – 34 de ani, cumnatul deputatului, soţul surorii soţiei lui Ghiţă, Adina Anastasescu fosta Cârstea. Anastasescu este administrator executiv şi director general la Asesoft Internaţional, reprezentant al Asociaţiei Basket Club Asesoft.

Sorin Adrian Chirilă – 37 de ani, vărul soţiei deputatului, Mădălina Ghiţă fosta Cârstea. Reprezentantul în România al Minasee Holding Limassol Cipru care deţine Asesoft Internaţional, administrator neexecutiv şi membru în CA al Asesoft Internaţional, membru fondator al Asociaţiei Basket Club Asesoft, reprezentant al A&S World Travel, acţionar la Radio Prahova şi Prahova TV.

Alex Iacobescu zis „omul cu banii“ – 35 de ani, managerul România TV, administrator neexecutiv şi membru în CA al Asesoft Internaţional, membru fondator al asociaţiei Basket Club Asesoft, reprezentant al A&S World Travel, prieten bun al premierului. Este cel împrumutat de Sebi Ghiţă cu 90 de milioane de euro şi 9 milioane de dolari.

Vlad Iacobescu zis Picolo – fratele lui Alex Iacobescu, administrator Asesoft Technologies, acţionar la Radio Prahova şi Prahova TV. Potrivit rechizitoriului fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, Asesoft Technologies a închiriat în 2013 un spaţiu de 40 de metri pătraţi în clădirea Primăriei Blejoi, o comună de lângă Ploieşti, colegiul deputatului Sebi Ghiţă. De altfel, Ghiţă este acuzat că, la alegerile din 2012, din banii primiţi mită pentru direcţionarea de contracte, a mituit alegătorii din Blejoi cu diverse produse, printre care şi tigăi. Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăţilor controlate, în concret  Media Fantasy Solution Bucureşti”, notează procurorii.

Mircea Cosma zis Presidente (în interceptările din dosar) – baronul PSD de Prahova, 70 de ani, preşedinte suspendat al CJ Prahova la al doilea mandat. A fost suspendat de la şefia PSD Prahova de noul preşedinte interimar al PSD, Liviu Dragnea, care l-a impus pe fostul peremist Codrin Ştefănescu.

Vlad Cosma zis Vlăduţ sau Ăla Micu – deputat PSD de Prahova, fiul lui Cosma senior.

Acuzaţi de corupţie în două dosare penale. Cei doi au fost trimişi în judecată în aprilie 2014 de DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită – Cosma senior şi trafic de influenţă – Cosma junior. Ei ar fi luat mită un milion de euro pentru a atribui contracte de deszăpezire şi asfaltare. Mai multi oameni de afaceri apropiaţi lor i-au denunţat la DNA. La începutul lui 2014, amândoi au fost vizaţi de cereri de arestare. În cazul seniorului, Înalta Curte nu a emis mandat din motive de sănătate, iar juniorul a fost făcut scăpat de colegii deputaţi care au refuzat să îi ridice imunitatea în vederea arestării.

Cei doi Cosma sunt anchetaţi sub control judiciar, alături de deputatul Sebastian Ghiţă, şi în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta privind fraudarea fondurilor europene pentru lucrările de canalizare din judeţul Prahova. În acest al doilea dosar cei doi sunt acuzaţi de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei de partid.mircea-cosma_0

A pupat galaxia. În septembrie anul trecut, Mircea Cosma îi recita ode premierului Victor Ponta, considerat deja noul preşedinte al României:

„Victor, o galaxie română-n devenire,
Răsare în universul zidit pe răstigniri
Pe temelie veche, de piatră şi jertfire,
El reînalţă o ţară a vechilor români!”.

Cosma se consideră om de cultură, iubitor de istorie şi unionist în relaţia cu Republica Moldova. Iată ce discuta în ziua primului tur al prezidenţialelor, pe 2 noiembrie 2014, la ora 22:58:14, cu Sebi Ghiţă – stenogramă a procurorilor:

‘Sebi Ghiţă – Presidente…!
Mircea Cosma – Î!
Sebi Ghiţă – Am sunat să vă mulţumim. Sunteţi cel mai tare…pe Moldova.
Mircea Cosma – De unde ai aflat? E, na!
Sebi Ghiţă – N-am aflat. Ştiţi că vă iubim de mici, eu şi Vladuţ.
Mircea Cosma – Nu, da cum e prin Moldova, ia?
Sebi Ghiţă – Dar vrem să vă spunem următorul lucru…
Mircea Cosma –  E?
Sebi Ghiţă -… ” nu degeaba ne-aţi băgat în cap să punem statui, să facem biblioteci în Moldova, pentru că pentru prima oară după ce …”
Mircea Cosma – Pentru prima oară în istoria patriei…
Sebi Ghiţă – …”Mareşalul a spus: soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”
Mircea Cosma – Da.
Sebi Ghiţă – Am trecut Prutul şi vom câştiga Moldova!
Mircea Cosma – E, na!’

Deputatul Sebastian Ghiţă este acuzat şi de coruperea alegătorilor din Republica Moldova. La prezidenţialele de anul trecut ar fi pus la bătaie 350 de mii de euro cu scopul obţinerii de voturi pentru Ponta.

Iulian Bădescu – fost primar al Ploieştiului (2012 – februarie 2015 când şi-a dat demisia după ce a fost arestat). Înainte a fost senator PDL, migrat apoi la PSD. Este judecat în doua dosare penale. În primul este acuzat că ar fi primit mită o vilă de la deputatul Sebi Ghiţă ca să acorde o finanţare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei către echipa de baschet Asesoft Ploieşti. În al doilea este acuzat că a primit mită 300.000 de euro ca să acorde o finanţare nerambursabilă Clubului de fotbal Petrolul Ploieşti.

Dan Besciu – administrator Euroconstruct, prieten bun cu deputatul Sebi Ghiţă. Iată o interceptare savuroasă cu cei doi:

“Sebi Ghiţă – Alo!
Dan Besciu – La mulţi ani, domnu’! Să fiţi sănătos! Să ai un an bun!
Sebi Ghiţă – (n.n. – pe un fond muzical puternic) Ooo, tu eşti, mă? Băă, te iubim! Te pupăm! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate. Azi l-am(?) sunat pe Alex toată ziua: Daan! (n.n. – râde) Bă, ce faci? Zi o melodie! Stai aşa. Zi o melodie care vrei tu să-ţi cânte. Marea albastră…
Dan Besciu – Marea albastră, mă.
Sebi Ghiţă – Bă,  zi ce vrei tu să-ţi cânte! Ce vrei tu. Suntem cu Fane, cu Mariana (n.n. – muzicieni), cântă ce vrei tu acum! Deci, zi. Gândeşte-te la o melodie, care vrei tu.
Dan Besciu – Marea albastră.
Sebi Ghiţă – Deci, fii atent! Pune-mă pe speaker! Pentru cel mai bun prieten al meu – Marea albastră – care vreau să-i zic La mulţi ani!
Dan Besciu – (n.n. – râde)
Sebi Ghiţă – Bă, a mai fost de şase ori, dar nu contează. Pentru tine o punem a şaptea oară. (n.n. – râde) Bă, fii atent! S-a oprit tot revelionul! Stai aşa! Ia, ascult-o! Zi! Mariana! (n.n. – în continuare, cei doi ascultă melodia cântată de muzicieni)
Sebi Ghiţă – Dane!? Alo! Bă, ne auzi? La mulţi ani! Să trăieşti, să fii sănătos şi puternic! Şi să ai încredere în noi!
Dan Besciu – Doamne ajută!
Sebi Ghiţă – Te pupăm, Dane! Numai bine! Te pupăm! Să trăieşti!”

dan besciuDan Besciu (foto dreapta) făcea parte din celebra grupare de la Golden Blitz. Presa susţinea că este unul dintre „asfaltatorii lui Băsescu“. Euroconstruct este deţinută de Sorin Şerban Vulpescu cu 60 la sută şi Dan Besciu cu 40 la sută. Besciu este şi administrator. El a fost asociat în firma West Tour 98 cu Dorin Cocoş, fostul soţ al ex-ministrului PDL al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, judecaţi acum pentru corupţie. În decembrie anul trecut, Besciu a fost arestat în cadrul unei investigaţii DIICOT privind spălare de bani, delapidare şi evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la peste 7,5 milioane de euro.

Euroconstruct, în dosarul cumnatul premierului. La jumatatea lui februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat pentru presupuse ilegalităţi cu fonduri europene de peste 1,7 milioane de euro. Banii ar fi fost deturnaţi în contractul privind extinderea reţelei de canalizare din orasul prahovean Comarnic, câştigat de firma lui Herţanu – Grossman Engineering Group şi Euroconstruct. De altfel, finul lui Besciu, Răzvan Vladimir Ciorbă a fost arestat şi el alături de cumnatul premierului.

Vehicul financiar pentru Ghiţă. RiseProject.ro a dezvăluit că Lukoil a virat bani prin intermediul firmei Euroconstruct patronate de Dan Besciu către companii înfiinţate şi controlate de către Sebastian Ghiţă. Dan Besciu era clasat pe locul 146 în Top 300 Cei mai bogaţi români cu o avere estimată la 45 milioane de euro.

Darius Meşca – fin al lui Sebi Ghiţă, consilier judeţean din partea PSD, fost secretar de stat în Ministerul Economiei din partea PUR (PC). Iată cum apare numele lui în rezoluţia de punere sub acuzare a deputatului Sebastian Ghiţă:

După câştigarea contractului de consultanţă de către Romair Consulting Bucureşti au început discuţiile în mediul politic cu privire la cine urma să câştige contractele de lucrări de construcţie în cadrul proiectului, astfel încât factorii politici să beneficieze de un comision în medie de 10% din valoarea fiecărui contract de lucrări, suma care putea fi câştigată în modalitatea arătată fiind de aproximativ 12.000.000 euro. Discuţiile s-au purtat, între Semcu Adrian – din partea PNL şi o persoană foarte importantă din interiorul PSD Prahova care pe parcurs şi-a exercitat influenţa prin intermediul lui Darius Meşca, Ghioc Ciprian şi membrii familiei Cosma (n.n. Ghiţă Sebastian Aurelian). Caietele de sarcini urmau să fie şi au fost ulterior adaptate, astfel încât procedurile să fie câştigate de către societăţile agreate. Parte a înţelegerii a fost şi Boeru Gheorghe, care trebuia să se ocupe de întocmirea caietelor de sarcini.”

Bugetar bugetofag
. Meşca încasează aproape 5.400 de euro pe lună de la Electrica Muntenia Nord unde e director general şi membru al CA. Mai ia 1.000 de euro pe lună ca membru al CA la Conpet. Soţia lui încasează salarii de peste 1.200 de euro de la firmele controlate de Ghiţă, Asesoft Internaţional, Asesoft Technologies şi Sunsmart Integrare IT.

Ciprian Ghioc – director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, departamentul din cadrul Ministerului Mediului responsabil de gestionarea fondurilor europene pentru mediu. Până în 2008 când a intrat în sectorul public, Ghioc a fost director tehnic la Asesoft Smart şi la Avitech Co. În februarie acest an, companiile Avitech şi 2 K Telecom (administrată de Alex Ghiţă, fratele deputatului) au fost percheziţionate în dosarul “Internet în şcoala ta”.

Are pe mână fonduri de 5,6 miliarde de euro

Potrivit site-ului AM POS Mediu, autoritatea de management „are un buget alocat de aproximativ 5,6 miliarde de euro, din care aproximativ 4,5 miliarde euro reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC), iar diferenţa reprezintă cofinanţarea naţională (cca.1 miliard Euro).“

Riseproject a dezvăluit că firmele controlate de Ghiţă, Asesoft şi Teamnet, au câştigat contracte de 20 de milioane de euro după ce Ghioc a devenit director la AM POS Mediu pe vremea Guvernului Boc. Contractele au fost adjudecate în noiembrie 2009 când ministrul interimar al Mediului era Elena Udrea. Potrivit declaraţiilor de avere, soţia lui Ghioc a încasat salariu ca director economic de la firma 2 K Telecom, administrată de Alex Ghiţă, fratele deputatului.

Mihail Fâcă  – secretar de stat la Ministerul Mediului, fost şef al Agenţiei pentru protecţia mediului, fost deputat PSD de Prahova, fost city manager al judeţului Prahova. Este cel care a aprobat afacerea “Flaminia”. Nava încărcată cu deşeuri a intrat în apele româneşti şi a fost descărcată parţial pentru decontaminare de o asociere de firme printre care şi Glar Construct, firma administrată de Gabriel Anghel zis Ceaţă, fratele avocatului lui Sebi Ghiţă.

Răzvan Alexe – oficial om de afaceri, considerat interlop pentru că în anii 2000 a fost implicat într-un incident armat. A fost împușcat cu două focuri de armă la Casino Plazza de Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, condamnat acum la 27 de ani pentru omor. Alexe este judecat pentru trafic de influenţă şi dare de mită în dosarul de corupţie al familiei Cosma. A fost arestat alături de Marcel Păvăleanu, fost consilier guvernamental, în dosarul Parchetului Curţii de apel Ploieşti privind o evaziune fiscală de 35 de milioane de euro.


Recomandări