Povestea primei mele vize Schengen și de ce o spun acuma, după Brexit

Ce vedeți în imaginea de mai jos e o viză Schengen. Cei trecuți de o anumită vârstă știu despre ce e vorba – au avut nevoie de ea în pașaport dacă au vrut să călătorească, în diferite scopuri, în anii 90, în țări Schengen. A fost prima mea viză Schengen, dar nu acesta e motivul pentru care are povestea ei aparte. Era toamna lui 1998 și colaboram cu Radio Cluj și Transilvania Jurnal, ca reporter special – adică reporter bun la toate, de la cultură, la actualități, divertisment – în toate acestea intrând și transmisiuni și cronici de la meciurile de volei, cu atât mai mult cu cât greutatea campionatului masculin se mutase în acea perioadă în Transilvania, la Cluj, Zalău, Baia Mare ori Dej. Așa se face că, prin noiembrie, am primit o invitație să merg la meciurile pe care Elcond Zalău, campioana României, urma să le joace la Treviso, cu campioana Italiei, Sisley.

WP_20160626_19_59_03_ProPe atunci Sisley Treviso era un fel de Real Madrid sau Barcelona în fotbal, în perioadele lor de apogeu, sextetul de bază fiind format în totalitate din campioni mondiali, cu Italia, ori medaliați cu argint și bronz, din Olanda ori Serbia. Cum șansele Elcondului de a se califica în turul următor al Cupei Campionilor Europeni erau, practic, inexistente, conducerea sălăjenilor a acceptat propunera celor de la Sisley de a juca ambele partide în Italia. Era o practică destul de frecventă în primul tur al cupelor europene la handbal și volei în special, unde echipa mult mai slab cotată reușea măcar să nu cheltuie cu organizarea uneia dintre partide, ba mai și beneficia de o mini-vacanță de două-trei zile în orașul echipei favorite. Pentru a ajunge însă de la Cluj la Treviso, mai aveam de făcut un drum și la București, la Ambasada Italiei, pentru… viza Schengen.

Așa am avut ”șansa” să experimentez direct, poveștile legate de modul în care se obținea o astfel de viză spre dincolo. Pe la 5 și jumătate dimineața, când am ajuns pe străduța din fața Ambasadei, primele aproximativ zece locuri erau deja ocupate. În ciuda frigului de afară (era deja către final de noiembrie), eram însă liniștit: între orele 8.00 și 12.00 (cât dura programul de interviuri la Ambasadă) nu avea cum să nu-mi vină și mie rândul. După mai bine de șase ore de așteptare, s-a dovedit că mă înșelasem. Dar asta nu pentru că funcționarii din Ambasadă s-ar fi mișcat prea greoi la interviuri ci, pentru că, pur și simplu, numărul meu de ordine era prea mare (în jur de 60-70), numerele mai mic fiind… comercializate. Atenție, numerele de ordine nu erau distribuite de personalul Ambasadei, că nu era treaba lor ce se întâmplă dincolo de poartă, ci era o invenție de tip mafiot, constituită și supraviețuind sub ochii autorităților române (jandarmi și polițiști care asigurau perimetrul). ”Oamenii de ordine” îți râdeau în nas dacă invocai cumva că ar fi fost rândul tău și nu al unuia venit pe la 8.00, pe la 10.00 sau chiar 11.30 și care, mai mult decât evident, își cumpărase bonul de ordine de la ei. Aveam să-mi dau seama în orele de așteptare că sistemul era teribil: aveau oameni infiltrați în coadă (în special în partea din spate unde, evident, nu exista vreo șansă să se ajungă la rând), care intrau în discuții căutându-și victimele: cine avea mai mare nevoie de viză, cine părea dispus să plătească și cine era dispus să plătească mai mult. Iar sistemul știa să se adapteze: pe un bon de ordine ”câștigător” se încasau de la o sută sau două sute de mărci germane (marca germană era etalonul pe atunci) până către 500 de mărci (după cum îl ghiceau de disperat sau cu resurse pe cel care visa viza). Dintre cei care au așteptat pe bune n-au intrat mai mult de zece și nu m-am numărat printre ei. Norocul a făcut însă ca fratele meu să lucreze în Jandarmerie, în București, tot la departamentul care se ocupa de paza de ambasade și a doua zi dimineață a venit cu mine la prima oră. În momentul în care m-am așezat la rând, ca și în ziua precedentă, erau maxim șapte-opt oameni în fața mea, frate-miu s-a dus la fruntașul, sergentul ori caporalul (ce-o fi fost) care era șeful de perimetru și i-a zis că de mai intră vreunul peste rând, în fața mea, o să-l ia mama lui proces verbal. Apoi a plecat, că la ora 8.00 trebuia să fie într-o altă zonă a Bucureștiului*. Dintr-o dată am devenit centrul atenției, doamnele și domnii care vindeau ceaiuri fierbinți și vinuri fierte celor din rând se întreceau care să-mi ofere un pahar pe gratis, soldații care cu o zi înainte împușcau în Lună când erau băgați alții înainte mă invitau să stau în ghereta lor până când urma să se deschidă Ambasada, iar când, în sfârșit s-a deschis, m-am trezit efectiv împins în față, pentru a-mi fi clar că și majoritatea celor care fuseseră la rând înaintea mea făceau și ei parte din ”sistem”, îl desăvârșeau, pentru că, pe de o parte, cei care ajungeau mai ”târziu” erau din start alarmați de cât de lungă e coada (fiind mai predispuși să cedeze și să cumpere intrarea), pe de altă parte așa se explica de ce toți cei care intrau în față cu bonuri de ordine cumpărate nu stârneau revolte. După două întrebări de rutină, verificarea scrisorii invitație, pe la 8.30, părăseam Ambasada cu viza de ”Stati Schengen”.

Treviso (și Veneția, cu care deplasarea a venit ”la pachet”) face parte dintr-o altă poveste. Gerul, zâmbetele complice, tupeismul și sistemul prin care grupul de mafioți reușea să estorcheze câte 10-15.000 de mărci în fiecare zi (sumă enormă în acea vreme, chiar și acum n-ar fi de neglijat) mi-au rămas însă în minte. Cu atât mai mult cu cât cei care așteptau în fața ambasadelor Schengen nu erau din categoria celor care vroiau să vadă meciuri de Liga Campionilor la volei masculin, ci erau oameni pentru care obținerea vizei reprezenta o problemă de supraviețuire. Mai mult, unii dintre ei nu erau veniți doar de la Cluj, ci și de la Baia Mare ori Satu Mare, și nu aveau nicio garanție că nu plătesc biletele de tren și ”bonurile de ordine” degeaba, din cauză că cine știe ce act le lipsea la dosar – intrarea în Ambasadă nu garanta obținerea vizei. Să cumperi o viză Schengen cu totul (ceea ce însemna că n-aveai nici invitație și nici altă legătură/conexiune cu țara în care vroiai să muncești) era o altă afacere, care avea alte filiere, în care ajungeai să scoți din buzunar și 4-5.000 de mărci.

Să nu vă fure prim-planul boem al poveștii de mai sus – cu jurnalistul care vrea să ajungă la niște meciuri de volei – și, astfel, să vă scape dramele din fundal. Sistemul era într-atât de cinic, încât îți punea taxă pe nevoie, pe suferință și pe ultima speranță! Că nu de bine ce le era pe aici, vroiau să ajungă oamenii să muncească prin Italia și Spania, de la cules căpșuni la spălat bebeluși și bătrâni la fund. Asta era viața la periferia Europei: una care te supunea unor situații umilitoare pentru un lucru care astăzi pare a fi banal (călătorie, frate, prin UE, doar cu buletinul!), asta dacă nu-ți punea de-a dreptul piciorul pe gât și te buzunărea în momente în care mai aveai trei răsuflări și de doi bani sperană.

***

Fie n-au trăit asemenea momente, fie au o incredibilă adaptare la mediu care îi face să uite lucrurile cu adevărat triste pe care le-au trăit, dar mi se pare impardonabilă veselia cu care unii români aplaudă ieșirea Marii Britanii din UE ori văd asta ca pe o… oportunitate. Tuturor celor care cred că României i-ar fi fost mai bine (sau i-ar fi mai bine) fără integrare, nu pot să le doresc decât ”somn ușor și vise plăcute, că le trezire nimeriți direct în coșmarȚ. A, că nu a fost raiul visat ori că UE are și problemele ei reale, e altceva. Da, am și eu motive (nu doar simple cârcoteli) să-mi displacă o construcție în care Comisia Europeană are mai multe prerogative decât Parlamentul European. Nu, nu e normal ca o rezoluție a PE, adoptată cu o majoritate de aproape 80% dintre reprezentanții cetățenilor europeni, în 2010, împotriva cianurilor, nu s-a transformat în directivă a CE după 6 (șase) ani. Nu doar pentru o națiune, ca cea engleză, care de 8 (opt) sute de ani învață ”Tatăl nostru” simultan cu Magna Carta e frustrantă o asemenea situație, ci chiar și pentru noi. Dar să fim cinstiți până la capăt: cu legea anti cianură am ajuns prima dată în Parlamentul României, nu în cel european, și tot degeaba. Există deja state europene care au transpus deja rezoluția anti-cianură a PE în legislațiile proprii, nu însă și România. Așadar buba mai mare e tot la noi, că e greu să ceri mai multe puteri pentru un Parlament European reformat, când faci parte dintr-o nație care i-a trimis în post pe Eba, Vadim, Becali, Severin, Daciana și Vălean, adică două neveste, o fiică, doi țicniți și un profitor (dintr-o listă altfel doar exemplificativă, nicidecum exhaustivă). Că între principiile parlamentarismului reprezentativ și problemele lui stau asemenea specimene pe care ne-am supra-depășit în a le promova în funcții.

Să faci parte din UE nu e un moft și nici măcar nu e răul mai mic pentru români și România, cum se încearcă a se mai sugera pe la colțuri. Asta nu înseamnă să stai în poziția ghiocel ori a calului când bea apă în fața mai marilor din UE, și, de altfel, nici nu se întâmplă așa ceva: mișcările civice autohtone fiind conectate cât se poate de firesc cu cele europene în diferitele lor lupte de mediu, împotriva super-birocratizării, pentru drepturile agricultorilor, pentru drepturi sociale, împotriva corupției ori a măsurilor financiar-bancare și, nu în cele din urmă, pentru reformarea instituțiilor UE.

Atenție însă la instrumentalizarea problemelor UE (că asta au făcut și stupizi precum Cameron și Farage, care vroiau să obțină maximul din supărările reale și/sau închipuite ale britanicilor fără să-și pună problema în mod serios că un asemenea referendum va și trece). Doar astăzi puteți citi pe România Curată (aici), cum un personaj ca Adam Crăciunescu, fost șef la Romsilva și cercetat penal în Dosarul Retrocedărilor, vine și afirmă despre legislația europeană de mediu că ar fi ”tâmpită”, pentru că nu prevede compensații pentru proprietarii și localnicii care nu sunt lăsați să-și masacreze pădurile din parcurile naturale. Ce nu spune domnul Adam Crăciunescu e că UE a prevăzut compensări pentru asemenea situații, însă România (și alte state) nu au implementat un asemenea sistem de compensări (!) până când lobbyștii din UE au ajuns să declare sistemul ca fiind… ineficient (din moment ce nu a fost implementat!!!). Privind în ce dosar e implicat domnul Adam Crăciunescu, nu e greu de înțeles de ce România n-a implementat sistemul de compensări: fie pentru ca diferite grupuri de interese să cumpere pe bani puțini pădurile, fie pentru a-i convinge pe localnici să accepte să-și taie pădurile pe doi bani. O asemenea instrumentalizare nu e cu nimic deosebită de cinismul bandiților care le luau ultimii bani în ani 90, în fața ambasadelor, sărmanilor care vroiau să-și încerce norocul la muncă în Italia sau Spania.

Că aici vreau să ajung: cât de mult am avea de reproșat Uniunii Europene – că nu-i atât de dulce, de frumoasă, de deșteaptă, de plăcut mirositoare pe cât ne-am dori-o – problemele majore tot aici le avem. Și trebuie să ni le rezolvăm, indiferent de scenariu. Ba cu atât mai mult avem nevoie să ne rezolvăm problemele de acasă, cu cât perspectivele dezmembrării UE (sau a trecerii UE pe două ori mai multe viteze) sunt mai amenințătoare.

Dacă nu vrem să ajungem iarăși la mâna unor mafioți cinici și jegoși, atunci trebuie să acționăm ca și cum România ar fi ultima șansă pentru fiecare dintre noi. Dacă reușim să schimbăm România și UE nu se dezmembrează, n-am pierdut nimica (dimpotrivă, modernizarea României ar ajuta și ea nu doar la supraviețuirea, ci și la reformarea instituțiilor UE). Dar dacă UE ajunge bucăți și bucățele, cu garduri și ziduri la fiecare răspântie, atunci va fi vai și amar de mamele noastre dacă n-am apucat să modernizăm pe bune țara asta. Nu știu cum să vă mai spun altfel: pur și simplu va fi o țară din care n-om mai avea unde pleca, nici măcar dându-i mită toate economiile noastre celui care împarte bonurile de ordine. No, înțelegeți acum de ce nu mai a rămas vreme de pierdut? Și că Brexitul nu ne oferă vreo oportunitate, ci ne impune o necesitate?


Recomandări

15 thoughts on “Povestea primei mele vize Schengen și de ce o spun acuma, după Brexit

  1. catalin

    Asta e singurul “avantaj” simtit de cinci milioane amarati ce au fugit din propria tara de saracie. Restul care am avut ghinionul sa ramanem vedem dezastrul ce a urmat intrarii in UE, ne-au facut praf cot la cot securistii interni alaturi de corporatiile europene sub bagheta asasinilor economici de la Bruxelles.
    Saracie extrema si devalizare totala a intregii tari. Orase intregi nu mai au acces la caldura iarna, Galatiul a ramas fara apa potabila din cauza saraciei extreme si pretului prohibitiv al apei, conlucrarea perfecta intre monopolurile farma occidentale si securistii autohtoni au facut un genocid si o tinem asa pina miine!
    Nu mersi, m-am saturat de “binefacerile” UE, saracie aveam si inainte dar parca nu eram si sclavi economici ai unor monopolisiti ca acum.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ catalin: chiar credeți ceea ce scrieți? ce mai era în picioare în România, în 2007? să înțeleg că până în 2007 curgea lapte și miere în Ro, apoi a venit dezastrul?

      Reply
      • catalin

        Dezastrul a continuat sau mai degraba s-a accentuat. Sunt printre altele si economist, daca doriti putem discuta fara patima. In 2007 a fost doar formalitatea birocratica de integrare in UE, Romania era deja integrata in UE, incepind cu 2004 -2005 viza schengen nu mai era necesara pentru romani.
        Petrol OMV, preturi mai mari ca in Europa la combustibil pe cheltuieli de trei ori mai mici, economie de monopol total pe piata de comert in special alimentar cu o evaziune fiscala uriasa facuta de companiile germane si franceze, zona de mediu doar interventia populatiei si incaierarea cu jandarmii au facut sa nu ajungem la o calamitate, zona bancar financiara in care am si lucrat este prapadul total indurat de milioane de romani, mugur isaresci si bordul bnr au scos in 2007 pe sest limita de indatorare care in 2003 era sustenabila de maxim 30% din venituri. S-a ajuns la cea mai mare escrocherie financiara la care am asistat vreodata mai mare chiar decit devalizarile din anii 92-95, romanii cazind victime sigure; apa nova, enel, cez, gdf suez, mafia farma inclusiv genocidul hexifarma, eads, schweighofer etc. Pur si simplu trebuie sa scriu o carte intreaga.
        Nu doar cred dar am si dovezi. Doua milioane de sclavi din zona privata ale caror venituri scad fara oprire duc in spate tot acest sistem mixt de furt: securisti si mafioti politici interni plus organizatii de capusare economica din zona corporatista occidentala (majoritatea fiind chiar companii de stat germane, franceze, italiene, austriece).
        Domnule Gotiu, celor carora va este mai bine acum in aceasta tara sinteti minoritari in procent foarte mic, restul care mai locuiesc in tara le este cel putin la fel de rau ca inainte de integrare iar multora chiar mult mai rau. Noroc pentru cei putini ca Romania nu a fost si nu este o democratie functionala in care majoritatea sa-si poata impune vointa.

        Reply
      • catalin

        Nu am exagerat cu nimic, mergeti in spitale daca nu credeti, mergeti iarna in turnu severin, mangalia, mergeti acum in galati.
        Nu sinteti majoritari cei care traiti mai bine acum in Romania ci profund minoritari, pe mine nu ma intereseaza aspectele politice ci doar cele strict social economice unde dezastrul este urias.
        Nimeni nu are curaj in Romania sa faca macar un sondaj real printre cei aproximativ 15 milioane de romani care mai traiesc acum in tara pe care sa-l dea publicitatii cu privire la integrarea in UE.
        Sper sa-mi fie aprobat macar acest comentariu cu speranta ca sinteti adeptii libertatii de opinii!

        Reply
      • mihai

        – hexipharma;
        – au inceput pana si bucurestenii sa aiba probleme mari la plata intretinerii iarna;
        si putem adauga, incepe sa fie din ce in ce mai sumbra situatia financiara a romanilor (cei care nu fac parte din sistemul de capusare gen servicii, politica, ministere speciale, contracte la buget, presa aservita…)
        Nu inteleg poitica lui Ciolos care a pus impozite sporite pe spinarea populatiei si a micilor intreprinzatori adica exact cei care duc greul crizei economice odata cu protejarea si cresterea profiturilor neimpozabile in afara legii pentru marile corporatii!!!

        Reply
    • Roman

      @catalin
      Mesaj de trol estic. Nici macar indoctrinatii a3 nu au ajuns atat de jos.

      Intrarea in UE (si in NATO) este mai bun lucru din istoria Romaniei. Societatea perfecta nu exista, dar UE a fost si este o sansa uriasa pentru Romania.

      Reply
    • Miu

      Stimate Catalin, nu mai manipulati in stil PCR-ist. Pentru romanii cinstiti si competenti, UE este o sansa si un model, doar pentru lenesi, hoti si incompetenti UE este vinovatul de serviciu. Nu este UE de vina ca romanul isi vinde singur tara si alege niste incompetenti sa il conduca! In orasul unde eu am trait pana sa plec ,oras care avea fabrici cu mii de muncitori, nu era caldura, nu era apa calda, nici inainte, nici dupa Revolutie. Nici nu vreau sa imi amintesc de stadiul in care se aflau strazile si blocurile. De abia dupa 2007, pentru ca oamenii au avut posibilitatea sa vada ce inseamna civilizatia si mai ales au si-au ales primari buni, orasul s-a schimbat la fata cu ajutorul fondurilor europene. S-au reparat strazi si blocuri, s-a inlocuit sistemul de alimentare cu apa. Am mers vara trecuta la spital si am ramas surprins de ce curat si dotat este, se compara cu orice spital de provincie din occident. Romania se va schimba cand fiecare roman isi va asuma responsabilitatea pentru propria viata si isi va face datoria la locul de munca si in societate.

      Reply
  2. catalin

    Multumesc frumos mihai pentru pumnul in gura in fata unora care ma injura, adevarata democratie stalinista la romania curata!!!

    Reply
  3. Emil Stoica

    Foarte bun articolul si ma regasesc in experienta cu coada la viza Schengen.

    Si cred ca ai pus punctul pe i. Un motiv pentru care avem Brexit este ca atat politicieni at si oameni de afaceri si ziare populiste au atacat Uniunea Europeana pentru toate relele spunand doar minciuni pentru ca UE nu are instrumente de aparare (fiind doar o insitutie). De exemplu, daca o fabrica inchidea portile se dadea vina pe UE, etc.

    Si cred ca trebuie sa ne trezim si sa intelegem cum functioneaza UE si daca suntem nemultumiti de ceva sa cerem reprezentantului Romaniei (adica presedintele Klaus Johannis acum) sa intervina in rolul sau de conducator UE (alaturi de ceilalti 26-27 de sefi de stat / guvern). Caci asa functioneaza UE: institutiile UE raspund politic celor 27-28 de sefi de state / guverne.

    Reply
  4. vladut

    Dar cu spaga de la coada s-a rezolvat? A facut cineva reclamatie sau prietenul fratelui a intervenit doar punctual! Sunt curios daca prin “noi” se intelege intotdeauna “oricine dar fara mine” sau ati facut ceva atunci pentru ca sa se normalizeze situatia? Ca la reportaje si subiecte de presa publicate si gata avem deja alergie.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ vladut: fără reportajele la care aveți deja alergie nu s-ar fi rezolvat nimic din lucrurile care, cât de cât, s-au rezolvat; n-ar plăti nimeni să încerce să controleze presa dacă n-ar conta; iar jurnaliștii de investigație nu se plâng, dar citiți doar rapoartele ActiveWatch din ultimii ani ca să vă faceți măcar o idee vagă care sunt presiunile și amenințările la care sunt supuși jurnaliștii care scriu articolele la care aveți ”deja alergie”

      Reply
  5. Georgiana

    Wooww… Asa e!…
    Imi doresc sa citeasca articolul pana la capat cat mai multi si sa il si inteleaga!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *