Mihai Goțiu

Ponta l-a ”omorât” un pic pe Palada. Dar doar un pic

După ce s-a apucat să ”omoare jurnaliștii obiectivi prin blocare” sau să-i ”execute electric” (virtual) pe cei ”anti-guvernamentali”, Cătălin Tolontan, Alianța pentru o Românie Curată și alte voci din presă i-au solicitat premierului Victor Ponta să-l demisioneze din funcția de purtător de cuvânt al Guvernului pe Mirel Palada. Doar eu ce îmi doream să rămână în funcție – nu pentru că n-aș fi considerat glumițele lui Palada insultătoare și incompatibile cu fișa postului deținut, ci pentru că rămânând în prim-plan, Palada reușea să-i irite și pe criticii șefului său, dar și pe susținătorii lui mediatici (vezi aici). Așadar, daune pe toată linia.

N-a fost să fie: după ce s-a codit, gândit și răzgândit, după ce l-a urecheat public și l-a pus să-și ceară scuze, premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcția de purtător de cuvânt pe Mirel Palada. Dar prim-ministrul Victor Ponta l-a păstrat în funcția de consilier pe strategii guvernamentale. Sau viceversa (recunosc că nu mi-e foarte clar dacă premierul l-a demis și prim-ministrul l-a păstrat în funcție ori invers). Oricum, e tot acolo, chiar dacă n-o să-i mai vedem chiar așa de des fața, tot la Guvern rămâne domnul Palada, și chiar dacă se va abține să mai execute virtual jurnaliști obiectivi, va continua să execute bunul simț și logica, dar mai în umbra lui Ponta.

Rămân cu regretul că acest personaj nu va mai fi la fel de vizibil, la fel cum regret pierderea vizibilității lui Dan Șova după dezastrul gestionării marilor proiecte, ori retragerea din prim-plan a lui Blănculescu, după enormitățile emise toamna trecută, în dubla postură de avocat al cianurilor și de consilier al lui Victor Ponta. Să nu ne facem iluzii – oamenii ăștia nu au fost retrogradați, ci doar au fost retrași din fața camerelor de luat vederi pentru a nu-i produce deficite de imagine lui Victor-Viorel. Dar ei continuă să lucreze și să presteze. Și știți ce spune poporul despre hărnicia prostului.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Ponta l-a ”omorât” un pic pe Palada. Dar doar un pic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *