Romania Curată

Poliția și Jandarmeria conduse de Doctori în Științe

După acuzația de plagiat adusă Ministrului de Interne, Petre Tobă, atenția cade din nou asupra doctorilor din domeniul Științelor Militare care se află în fruntea instituțiilor noastre. Aceste titluri provin mai ales de la școlile profesionale de poliție și informații, ridicate în timpurile din urmă la titlurile ridicole de ”academii”.

Astfel, două dintre cele patru persoane care alcătuiesc echipa managerială din Poliția Română sunt doctori ai Academiei de Poliţie “ Alexandru Ioan Cuza”: Dumitru Pîrvu – Chestor șef de Poliție (a cărui lucrare a fost coordonată de Gabriel Oprea, fiind suspectată de plagiat) și Vasile Viorel – Chestor principal de poliție.

Și în echipa Inspectoratului General al Jandarmeriei Române titlul de doctor pare a fi ceva comun, care nu lipsește niciunuia dintre generali și colonei. Astfel, generalii Mircea Olaru, Ovidiu Vasilică și colonelul Robert-Iulian Vîța sunt doctori în Științe Militare și Informații, iar colonelul Ion Peligrad deține titlul ştiinţific de „doctor” în inginerie. Titlurile de doctor în informații provin de la ”Academia” SRI, urmașa Școlii de la Băneasa, unde mulți tineri politicieni fac masterate pentru a-și avansa mai rapid cariera politică (vezi aici)​.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Poliția și Jandarmeria conduse de Doctori în Științe

  1. Stan

    Pai daca invatamantul in general dar cel universitar in special au ajuns la o asemenea performanta de a scoate doctori pe banda, de aici si necesitatea de a inmulti numarul de universitati. Suntem pe „cele mai inalte culmi” in topurile internationale, in curnad vom iesi din topuri.

    Reply
  2. KASSOVITZ TOMA

    In perioada interbelica, Germania vindea titluri de doctor. Trebuie sa simplificam si noi procedura.
    Cel mai simplu ar fi ca intr-o zi „Neagra” poate fi si Vineri, sa scoatem la mezat titlurile de doctor. Merge si cu licitatie, ca sa obtinem preturi mai bune.
    Asa – macar – am sti ca titlul a fost cumparat „cinstit” si nu prin frauda.
    Tare mult as dori sa aflu cum au fost transformate scolile de partid in Academii si cum au aparut primii dotori cu drept sa perpetueze specia lor.

    Reply
  3. Dottore

    Titlurile sint luate pentru sporul de 15% la salariu, si se dau intre ei, ca vorba aia, se cunosc….
    Si minunea de Ababei, fostul adjunct al directorului D.G.P.M.B., arestat pentru spaga, era doctor, cu o lucrare intitulata „Asigurarea materiala a societatilor comerciale” sau ceva pe acolo, sustinuta la ASE, ca probabil ca acolo avea intrare…
    Gurile rele spun ca i-ar fi ordonat unui negrisor si verifice lucrarea si s-o „aranjeze”, negrisor care a constatat ca in lucrare erau vreo 6 formatari diferite, 4 feluri de fonturi si 3 tipuri de spatieri…..

    Reply
  4. alex

    Eu tot timpul am avut impresia ca jandarmeria si politia inseamna oameni de o integritate morala exceptionala astfel incat bulanele simtite pe spate la protestele civice de fapt erau ca niste palme prietenesti de la niste adevarati parinti ai societatii. Pana acum nu a platit nici un jandarm sau politist pentru abuzurile de la protestele din 2012, 2013, 2014 cand multi oameni au fost calcati in picioare in dube sau chiar in propriile case cum s-a intamplat la Pungesti!

    Daca se face un test adevarat psihologic si unul cu poligraful nici macar 10% din actualii jandarmi si politisti nu-l trec!
    Politia si Jandarmeria sunt structuri ce aduc foarte mult cu grupari mafiot-militarizate ce se lasa inchiriate pentru diversele grupari politice ce ajung la ciolanul puterii, meteahna ce este adanc infiripata in subconstientul colectiv al acestor organizatii cu radacini in negura comunismului antiromanesc din 48 si pana in 89.
    Principiile morale sunt o gluma proasta pentru cea mai mare parte a angajatilor ce se apuca de aceasta meserie pentru siguranta materiala si superioritatea in fata semenilor data de puterea gruparii. Din experienta proprie indelungata nu a existat nici macar un singur jandarm sau politist care la intrebarea „Te ghidezi dupa principii morale in timpul serviciului?” sau „te-ai angajat sa servesti societatea?” adresata in cadru privat sa nu inceapa sa rada cu gura pana la urechi!

    Reply
  5. Enache

    Politicanții au reușit să arunce în derizoriu și titlul de doctor care a ajuns un fel de luare peste picior. Mare păcat fiindcă sunt multe doctorate cu adevărat remarcabile obținute cu muncă de o viață care sunt amestecate cu gunoaiele nomenclaturii. Toți semidocții și agramații se laudă cu „doctorate” iar pușcăriașii analfabeți fabrică în pușcării „opere literare” în serie . Plutocrația și cleptocrația semidoctă și nulidoctă domină politica. Am ajuns și fie o rușine să te prezinți doctor. Halal societate!

    Reply
  6. Emil

    De cinci ani cercetează DNA scandalul doctoratelor de la Universitatea Naţională de Apărare. Cinci ani…..

    Reply
  7. POPOVICIU DORIN

    Absolventii academiei de politie trebuie „onorati ” cu titlul de ACAD., nivelul DR. pare depasit!

    Reply

Lasă un răspuns la POPOVICIU DORIN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *