Mihai Goțiu

Pofta domnului Șerbănescu. Scene fabuloase din filmul verii ”Șpagă la ASE”

Autorul s-a mai jucat, pe ici, pe colo, cu indicațiile scenice și cu finalul. Secvențele de mai jos sunt, însă, absolut reale și nu sunt desprinse dintr-un film de ficțiune de Puiu, Mungiu, Sitaru sau Porumboiu, ci din dosarul procurorilor întocmit conferențiarului universitar Iuliu-Cosmin Șerbănescu (37 de ani) de la Academia de Studii Economice (ASE) București. Pentru conformitate, vezi aici.

Scena 1, cadrul 1. Acasă la domnul Șerbănescu. Seară, lumină artificială, de la bec. Domnul Șerbănescu stă la birou. Deschide un carnețel și alege un pix din paharul de pe masă. Începe să noteze. Panoramare pe notițele domnului Șerbănescu:

„18.03 Alexandra M. – Gestiunea datoriei publice a României – 200-300 euro=500 de euro, cu mențiunile „Verif” și „OK”.”, „08.04 Max. Cr.- Paradisuri fiscale- 200 euro+ 200 euro+ 100 euro= 500 euro, cu mențiunile „Verif” și „OK”, „17.06 Nicolae P- Perfecționarea la nivelul asigurărilor de bunuri- 700 lei, cu mențiunile „Verif” și „OK”.

Scena 8, cadrul 7. În biroul domnului Șerbănescu. Zi. Lumină naturală. În fața lui studentul Daniel, cu trei hârtii de câte o sută de euro în mână. Prim plan cu domnul Șerbănescu.

Domnul Șerbănescu: Vezi că e o vază în spatele televizorului, să o ia dracu’. Pune și tu undeva banii acolo, să nu se vadă, că nici nu vreau să-mi stea pe birou sau prin sertare”

Scena 8, cadrul 8. Studentul Daniel caută vaza din spatele televizorului.

Studentul Daniel: Îi las aici și-i ia el de aici.

Domnul Șerbănescu: Îi bag și îi ia el, că nici nu vreau să pun mâna pe chestiile astea. M-am spălat dracului… cu nebunii din asta. Tu ai înțeles, Daniel? Trebuie să citești chestia aia. O să-i zic că a venit Moșu’ în vază. Ok. Și nu discuți cu nimeni

Scena 8, cadrul 9. Studentul Daniel iese pe ușă, domnul Șerbănescu zâmbește, se ridică de la birou, se duce la vaza din spatele televizorului și verifică dacă Moșu i-a lăsat suma corectă. Mulțumit, introduce cele trei hârtii de câte 100 de euro în portofel.

Scena 14, cadrul 5. În birou la domnul Șerbănescu.Zi. Lumină naturală. În fața domnului Șerbănescu, studenta Georgiana. Prim plan pe studenta Georgiana, descumpănită.

Domnul Șerbănescu: 400! Nu, ți-am zis 200, nu, în niciun caz! Nu așa ne-am înțeles?

Studenta Georgiana: Da.

Domnul Șerbănescu: Pui aici într- un…aoeleu! Ce te scarpini în portofel! Dacă intră unu…du-te acolo! Mergi cu banii ăia.

Studenta Georgiana: Dar vi-i dau acuma!

Domnul Șerbănescu: Nu vreau, nu pun mâna! Dracu’, treci, mă, acolo! Intră cineva, mă vede…așa, treci la geam, asta e și mai tare!

Studenta Georgiana: Ha, ha, ha!

Domnul Șerbănescu: Nu știu unde să mai deschid.

Studenta Georgiana: Aveți cumva o foaie?

Domnul Șerbănescu: Poftim! Așa, cu chestia aia, nu?

Studenta Georgiana: Da.

Scena 14, cadrul 6. Domnul Șerbănescu iese din birou, studenta Georgiana bagă banii în buzunarul unei haine din cuier.

Scena 14, cadrul 7. Domnul Șerbănescu reintră în birou.

Domnul Șerbănescu: Să-mi dai și stick-ul. Unde ai pus minunea aia? Să nu rămână pe aici, naibii!

Studenta Georgiana: Ha, ha, ha, ha! Aici, sus.

Scena 14, cadrul 8. Studenta Georgiana iese, domnul Șerbănescu ia banii din locul indicat.

Scena 134. Biroul domnului Șerbănescu. Zi. Lumină naturală. Domnul Șerbănescu urmărește relaxat, la televizor, transmisiunea EuroSport, cu Turul Franței. Se aude sirena Poliției. Deranjat, domnul Șerbănescu, se ridică, se îndreaptă către geam și îl închide. Mulțumit, domnul Șerbănescu se așează înapoi pe fotoliu și dă sonorul televizorului ceva mai tare. Se aud bătăi în ușă. Iritat, domnul Șerbănescu se duce să deschidă. Mascații…

Scena 135. Hol de așteptare, cu fotolii. Lumină artificială. Licențiatul Daniel și licențiata Georgiana așteaptă. Studentul Daniel e chemat înăuntru.

Scena 136. Interior, sală de ședințe. Lumină artificială. Comisie de interviu formată din trei persoane, toate la costum și cravată.

Șeful Comisiei: Domnul Daniel, ce studii spuneți că aveți?

Licențiatul Daniel: …ăăă, am absolvit ASE București…

Scoate din mapă diploma și o întinde Șefului Comisiei. Șeful Comisiei începe să râdă.

Șeful Comisiei: Ha, ha, ha! Vezi că e o vază în spatele televizorului. Pune-o acolo. O să se uite Moșu peste ea… mulțumesc… Ha, ha, ha…

Șeful Comisiei se întoarce către secretară.

Șeful Comisiei: Cheamă-l, te rog, pe următorul…

Reiau: exceptând ultimele secvențe și câteva indicații scenice, totul este real: domnul Șerbănescu, caietul lui de notițe cu sumele datorate de studenți, dialogurile cu aceștia… 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Pofta domnului Șerbănescu. Scene fabuloase din filmul verii ”Șpagă la ASE”

  1. taunul77

    Asta a avut ghinion. Daca Parchetul ar dori sa investigheze mai serios invatamantul universitar, i-ar livra mai multi colegi de arest lui Mircea Basescu. Am facut acum cativa ani un masterat la Facultatea de Finante Banci de la ASE. Acum imi explic cum anumiti colegi primeau cu usurinta note mari sau cum prezentau studii de caz si proiecte de cercetare ce le depaseau cu mult capacitatea intelectuala si cunostintele de specialitate dobandite.

    Reply
  2. barciug

    foarte tare articolul astia de la finante sunt nesatui rau la economie generala rezolvi usor cu o sticla de orice decanului care nu e pretentios si o sutica lu doamna secretara ca na ea da sticla si nu uita sa puna nota.daca si asta era ,odest ca ailenei nu se mai afla da a urcat pretul prea mult pentru posibilitatile noastre de student ca na nu toti lucram pe timpul facultatii

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *