Alina Mungiu-Pippidi

Pisi are ghiare

O doamnă veterană a PSD a strigat acum cîteva zile, la adresa lui Ponta & Şova: voi sînteţi pisi! După victoria lor contra lui Mircea Geoană, un gol în poarta electoratului USL, e clar că pisi ăştia au ghiare. Dar îi face asta mai puţin pisi?

Acum un an Ponta beştelea Comisia Europeană cu rapoartele de monitorizare ale justiţiei. Şase luni mai tîrziu îl dădea afară pe Severin din partid, recunoscînd că acuzele europene la adresa corupţiei parlamentarilor noştri sînt întemeiate. Acum un an ameninţa DNA, afirmînd că e controlat politic – azi îl felicită pentru arestarea adversarilor săi politici la Cluj şi Braşov. Acum trei zile îl suspenda pe Băsescu că nu dă pensii pe datorie, azi spune că a vrut să dea doar un semnal.

Nu fac parte dintre cei care cred că dl. Ponta e prea tînăr – are aproape patruzeci de ani, după mine la 35 un om contemporan e perfect copt să conducă. Dar Ponta, Şova şi compania îmi aduc aminte de vreo săptămînă de Octavian şi trupa lui de imberbi ambiţioşi portretizaţi în Roma, seria a II-a BBC-HBO. Nu prea scrupuloşi, nu prea maturi, prea de tot grăbiţi, dînd impresia că o dată pe zi, dar prea tirziu, spre seară, se întîlnesc şi cu un adult care le spune: dar asta nu e bine, Bruxellesul o să spună că… sau opinia publică de fapt nu e cu noi… şi tot aşa. Urmează retractarea şi pe urmă ciclul se reia.

Înţeleg perfect că se feresc de adulţii din jurul lor, că îi consideră nişte protectori abuzivi, gen Marc Antoniu, ok, putem înţelege, dar aşa nu mai merge. Nu poţi da semnale care reverberează pe pieţele financiare, cum e începerea suspendării lui Băsescu, doar ca să-ţi rezolvi o problemă de imagine internă, decît dacă eşti George Papandreou şi atunci e ultimul tău gest politic. Oricît ar conduce USL în sondaje şi ar fi de revoltătoare încercarea PDL de a manipula sistemele electorale în avantajul său, Ponta nu îmi dă impresia că poate şi merită să fructifice avantajul.

Povestea cu Geoană a lăsat impresia unei insecurităţi de om de 20 de ani, nu de 40. Ideea că acuma se dau explicaţii post-factum la BXL şi DC e şi mai penibilă şi trebuie să nu ştii cum funcţionează Occidentul ca să nu îţi dai seama că asta merge într-un cont negativ comun, nu al lui Geoană, la capitolul canibalii din Carpaţi. Oricîte am face noi prin România, unii ca noi, care ne-am făcut cariera prin străinătate am învăţat devreme că niciodată, dar niciodată, nu îţi externalizezi problemele şi nu muţi bîrfa de aici, acolo, pentru că se întoarce contra ta.

Acuma, ce sfat poţi să le dai la băieţi, respectînd emanciparea lor? Unul singur: dacă nu eşti încă înţelept şi atotştiutor – şi cine este – construieşte, frate, un sistem de proceduri şi analize, un sistem de consultare pentru uzul tău personal, ca lider. Cu cine se sfătuieşte Ponta pe teme de Europa? De America? De corupţie? De creştere economică? De acces la educaţie? De politică sanitară? Nu ştiu şi nu ştiu pentru că un asemenea aparat, indispensabil unuia care vrea să ajungă prim ministru, nu există în jurul lui Ponta. Geoană avea unul, şi oamenii lui erau Andrei Postelnicu, Liviu Voinea, Sorin Moisă (între timp la Comisia Europeană). Năstase avea şi el, pe Alin Teodorescu, pe Hurezeanu, pe consilierul european Ravazzio şi o întreagă trupă care lucra pentru el. Nu are aerul că ăştia tineri au moştenit ceva, nici măcar conceptul că ai nevoie de tehnocraţi, şi cît mai europeni dacă e să fii lider de partid socialist în Europa.

Şova are o personalitate agreabilă pentru televiziune, nici o obiecţie, dar de ce la vîrsta lui şi cu handicapul că e fiul unei mame care apără pe marii corupţi în instanţe se apucă de contracte cu statul? Nu o fi nimic ilegal în ele, dar dacă vrea să ajungă ministru al Justiţiei nu e poate cel mai bun început de carieră şi nu arată o judecată tocmai matură? Ponta cum poate fi aşa infantil să se rişte la sponsorizări care de fapt nu sînt sponsorizări pentru maşina lui de raliu? Bine că are timp de raliu (de unde ?) Sigur, nu sunt nici eu de acord ca şeful fiscului să iasă să îl demaşte la televizor pe un şef de partid, dar faptul rămîne. Sunt cam pisi băieţii ăştia.

Ca atare ideea că e o mare socoteală să pierzi Senatul acum ca să te întăreşti mai tîrziu, cum spune dl. Ponta mi se pare, pînă să se dovedească o mare strategie care va percuta în viitor, ur argument foarte pisi.

P.S. Ca să fie clar, mi-e egal dacă dl. Ponta ajunge sau nu prim ministru. Poate nu ar trebui să-mi fie, dat fiind că e unicul om politic român care a încercat serios să închidă SAR, nu mai departe de anul 2009 – şi nu cred că se va prăpădi nici după romaniacurata.ro cînd va fi la guvernare, că situri din astea sînt totdeauna mai incomode pentru guvernări decît pentru opoziţii.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Pisi are ghiare

  1. Paul M

    Ca Dl Sova are … „handicapul că e fiul unei mame care apără pe marii corupţi în instanţe” – mi se pare un argument FOARTE discutabil. Si din punct de vedere democratic si liberal (pana la urma, daca o luam pe panta asta pana la cate grade de rudenie ii judecam pe oameni ? 2 ? 3 ? 5 ?) – dar si din punct de vedere practic – in general un avocat bun nu apara doar hoti de buzunare. Iar daca vrem in politica numai avocati care au aparat hoti de buzunare, ne umplem de mediocritati. Sunt absolut de acord ca Dl Sova sa fie atacat si judecat pentru ca a facut sau a spus el, dar nu pentru mame si alte rude…

    Reply
  2. ivi

    Criterial doamna Mungiu Pippidi!

    …si fara ipocrizie si dubla masura!?!

    Spuneti: „Nu poţi da semnale care reverberează pe pieţele financiare, cum e începerea suspendării lui Băsescu”, insa nu v-am auzit niciodata sa spuneti de reverberatia aberatiilor Basiste si a incompetentului sau guvern (ati fost una care a criticat pe buna dreptate afirmatiile presedintelui Iliescu din 1995 despre justitie si atunci opozitia a declasat operatia de suspendare pe care ati sustinut-o din toata inima…) …care-i diferenta dintre Basescu si Iliescu? …repet, criterial, nu impresionist (adevaratul critic impresionist a fost unul singur G. Calinescu, care din pacate a facut pactul cu diavolul rosu – un mare critic un mic caracter)
    Sa cerem cu totii responsabilitate celor care ne guverneaza – reverberatiile puternice sunt cele de la oamenii care conduc – presedinte, premier, ministru finantelor, ministrul internelor, etc.
    Un principiu de tip „lege Pareto” spune ca o critica adecvata si pertinenta a politicienilor este de structura urmatoare: 80% – critica puterii si 20% critica opozitiei …si din pacate, inclusiv de la dumnevoastra, o faceti pe invers…
    Critierial deontologic dar si epistemologic doamna Mungiu, altfel totul devine „curat murdar”…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *