Ioana Lupea

Piata Universitatii priveste inapoi cu manie

Piata a raspuns cu violenta violentei puterii. Taierea salariilor si impozitarea pensiilor, diminuarea prestatiilor sociale si reducerea numarului de beneficiari ale acestora, concesionarea sau vanzarea catre clientela de partid a bunurilor publice, adoptarea unor legi ce schimba fundamentul statului printr-o procedura ce ignora parlamentul, reprezentantul legitim al suveranitatii poporului, anuntate sau sprijinite cu un zambet sarcastic de catre Traian Basescu, toate acestea au fost receptate ca violenta.

Chiar daca politicieni si comentatori deopotriva au numarat in Piata Universitatii doua proteste, unul pasnic si unul violent, interpretarea este o eroare fie premeditata, pentru a-i dezbina pe manifestanti, fie pentru autolinistire. Scandarea „Du-te Basescu dupa Ceausescu” contine la fel de multa violenta ca piatra care a facut tandari vitrina unei banci. Piatra e un semn.

Aroganta cu care actuala putere a incercat sa-si impuna viziunea, fara un acord social si politic asupra obiectivelor, a fost scanteia. Dar frustrarea e mai veche si vocea strazii se ridica impotriva unei directii pe care 82% o cred gresita. Lumea noastra a fost construita stramb, spune Piata: omul gras e in varful sistemului si ii striveste pe oamenii slabi de la baza lui, nu invers asa cum ofensator sugera Basescu. Cei care au contribuit la constructia acestei lumi strambe si la perpetuarea statu-quoului creator de polarizare, discriminare, marginalizare si alienare sunt astazi acuzati.

Ce ati facut in 22 de ani? Cum ati permis sa se ajunga aici? Sunt intrebari pe care in 90 tinerii le adresau parintilor lor. Acum ne sunt adresate noua, parintii lor, politicienilor, sindicatelor, societatii civile, presei. De la zero, am auzit in piata formulat in diverse feluri. De aici si ingrijorarea , exprimata de toti politicienii, de cancelariile occidentale si de presa straina, fata de violenta implicita sau explicita, in orice caz neasteptata de la Bucuresti. In Romania, atat de diferita de Grecia, Italia sau Marea Britanie unde exista si participare cetataneasca si protest, violenta individuala este rezultatul unei acumulari periculoase pentru statu-quo.

Frustrarea neexprimata sau neauzita si nerezolvata se converteste fie in tristete, poate de aceea in strada se afla doar 0,01% din cetateni, fie in furie. Furia descatusata poate aduce, mai devreme sau mai tarziu, schimbarea profunda, in forme pe care inca nu le cunoastem, dar le putem intui. Mesajul „Acesta e doar inceputul” e un avertisment cat se poate de real.

Nemultumirea e adanca, durabila si cere masuri radicale, fara ele va exploda in fata tuturor, mai ales a acelora care se amagesc ca in Piata sunt doar basisti sireti, uselisti sub acoperire si diversionisti in civil. Protestul reprezinta o supapa de eliberare a presiunii sociale, la fel si alegerile anticipate. Acestea pot preveni aparitia, nesanatoasa pentru democratie, a unui salvator, un fel de Orban Viktor continator al frustrarilor, care sa-i ia locul fostului salvator din 2004, cazut in dizgratie . Dar sunt insuficiente. Deja in societate se poarta un razboi civil latent pe care 15 ianuarie l-a facut doar putin vizibil. Ultrasii sunt tapul ispasitor, discursul inteligibil livrat de autoritati pentru a manipula si calma. In spatele lor sunt altii, un ceva neclasificabil si nelinistitor pentru putere, oricare ar fi aceea.

Cred ca Traian Basescu si PDL, dar nu numai ei, privesc ninsoarea si frigul cu usurare si cu gandul ca foarte curand vor scapa de obligatia de a intelege si de a raspunde, ca tensiunea sociala va fi dezamorsata, iar status-quoul restabilit. Opozitia trebuie sa fie multumita pentru ca strada i-a strigat agenda, cu mai multa forta si legitimitate decat a facut-o ea insasi. Iar Dan Diaconescu, cu maimutareala lui anti-sistem, isi freaca mainile de bucurie plescaind cu gandul la recolta de voturi. O mare greseala. Piata a devenit subiect politic, scanteia s-ar putea reaprinde oricand si cine rade la urma rade mai bine.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

12 thoughts on “Piata Universitatii priveste inapoi cu manie

  1. SERVITORUL

    Dupa decembrie 1989 poporului roman i s-a deschis calea, pentru a reduce la maxim riscurile de amenintare, spre suveranitate si autodeterminare totala. Putem constata cu stupoare cuvenita ca aceste deziderate nu se pot realiza din cauza propriilor semidocti, incompetenti (paranoici) care se vor prin impunere propie, a fi numite elite sau “genii” care au favorizat generalizarea imoralitatii ce stapineste Romania in toate domeniile vietii sale (invatamint, sanatate, administratie, justitie, etc.)
    Pentru a-si dovedi SUVERANITATEA poporul roman trebuie sa reduca pe cat posibil din spatiul public, dilentantismul, impostura si flagelul CORUPTIEI pe care le exercita nonvalorile (ASA ZISELE PERSONALITATI ELITISTE ) asupra sa. In acest scop este nevoie mai intai de toate de o PUTERE POLITICA formata din CAPABILITATI UMANE comparabile cu cele existente in statele emancipate ale lumii si unde exista un grad ridicat de ONORABILITATE si MORALIATATE.
    Alegerile parlamentare (nationale si europene) nici dupa aplicarea metodei “votului uninominal”, nu ne-a oferit romanilor sansa ca si in cazul unui proces de dializa, sa fie ELIMINATE REZIDUURILE SAU GUNOAILE POLITICE ORI CIOCLI NATIUNII din viata publica romaneasca.
    Politica publică, in Romania, dovedeste in fapt ca aceasta nu mai e decât o încercare disperată de a obţine venituri băgând mâna în buzunarul oricarui sarac şi sub orice pretext, pentru că statul e reprezentat de jecmanitori si nu de ganditori.
    Suntem intr-o forma de societate, zisa democraţie, fără variante optimiste de alegere, în care indiferent cine vine la putere face – sau nu face – acelaşi lucru, cum s-a demonstra a fi mai toată tranziţia catre o directie necunoscuta? Mereu a existat nevoia disperată de alternativă la guvernare şi niciodată nu s-a obtinut una salvatoare! Acum sunt iluzii ca scoaterea lui DIACONESCU din TOMBERONUL unde l-a aruncat TOLEA ar fi o solutie salvatoare sau mai bine zis de CACAO

    Reply
  2. Lupul Monarhist

    Una dintre cele mai reusite si rafinate analize de la declansarea crizei. Felicitari, Ioana. Desi imi displace profund intreaga clasa politica, inclin sa cred ca alegerile anticipate reprezinta singura solutie pentru detensionarea situatiei create de…ghici, ghicitoarea mea… chiar Presedintele tarii…acest Jake LaMotta al politcii dambovitene (cate similitudini de temperament cu celebrul si controversatul boxer). Pacat ca a dezamagit pe atat de multa lume! Cu bine.

    Reply
  3. Ania

    Sunt perfect de acord,doamna Lupea cu ce ati scris.Probleme grava este ca nu avem nici o alta varianta de partid care sa fie mai buna,in care sa avem incredere.
    Clasa noastra politica este..varza.Societatea civila este cea care ar trebui sa se implice ,asa cum n-a facut-o niciodata pana acum,altfel….n-avem nici o sansa ca sa schimbam ceva in tara asta.
    Uitati-va la justitie,la politie,la educatie,la sanatate sau la armata,toate sunt devotate doar castiguluipropriu,nu respectarii legii,a omului,a bunului simt.Din pacate…

    Reply
  4. 7Doors

    Vreau sa realizez un proiect cultural-uma
    nitar ce se va compune dintr-un album de
    autor cu 12piese muzicale pop pentru UNICEF.Am trimis acest proiect la mai mult3e institutii din tara inclusiv TVR,dar
    resping orice colaborare.Toate acestea pentru ca niste banditi mi-au furat muzica si au vadut6-o afara.Pedeapsa
    LUI o resimte tot poporul pentru ca EL nu da cu paru.Pana in 89 cand a fost ucisa am trimis pe benZi de mag.peste 20 de
    piese muzicala Mihaelei Runceanu in vedserea unor colaborari.

    Reply
  5. petrica alexa

    daca,sub presiunea strazii,vom avea alegeri anticipate din care va rezulta o noua majoritate cu un nou guvern si dupa2-3 luni va fi si acesta contestat in strada,vom organiza din nou anticipate? Sunt de acord ca s-a fortat nota cu comasarea alegerilor dar ce ne facem cu precedentul care ar putea fi creat prin fortarea de alegeri anticipate de catre o minoritate aflata in strada.Cred ca este o exagerare sa spunem ca acestia chiar,,reprezinta poporul’.Pe mine ma surprinde faptul ca in situatii mult mai grave pt democratie nu reactioneaza nimeni.De exemplu,nimeni nu analizeaza,sau le analizeazape dos,consecintele legii care interzice migratia politica care ,mai nou se doreste a fi extinsa si pt parlamentari;daca un consilier local are o alta parere decat cea a liderului de partid,parere care contravine intereselor personale ale acestuia si voteaza altfel decat vrea partidul,este exclus di partid si implicit din consiliul local.Vad ca nimeni nu sesizeaza capcana intinsa de catre liderii de partid…daca se va extinde si la parlamentari,atunci de ce nu ar merge la vot doar liderii de partid? Daca imi veti spune ca dezbaterile la nivel local si parlamental au loc in comisii ,va inselati pt ca acolo functioneaza doar comanda de partid.Poate ar exista o justificare a acestei modalitati de reprezentare daca alegerile interne ale partidelor ar fi corecte (de la nivel local pana la nivel national) dar stim f bine ca nu este asa,liderul nefiind asa reprezentativ precum pare.Va pot da numeroase ex de alegeri judetene cu lideri impusi de la centru la toate partidele (nimeni nu pote deveni lider judetean fara acordul centrului) si atunci inerzicerea migratiei politice reprezinta de fapt interzicerea dreptului de a vota in concordanta cu propriile convingeri,argumente si apara interesele liderilor de partid care pot elimina pe cei care uneori pot vota altfel…poate in conformitate cu interesul national

    Reply
  6. Victor Olaru

    Astept un sfat de doamna Ioana Lupea.:
    Cu ce partid ar fi bine sa votez la viitoarele alegri parlamentare, ca sa fiu sigur ca, daca va castiga alegerile, va adopta urmatoarele masuri:
    1.-Toleranta zero fata de incalcarea legii in orice domeniu, toleranta zero manifestata de administratia publica, de politie, procuratura si de catre judecatori.
    2.-Aplicarea pentru functionarii publici, care incalca legea, a sanctiunii de destituire insotita de interdictia, pe viata, de a mai ocupa o functie remunerata din bani publici. Le va ramane libertatea de a munci in mediul privat.

    Reply
  7. Vasi

    Incercarea doamnei Lupea de sugera ideea ca actualele proteste vizeaza intreaga clasa politica, toate erorile comise in cei 22 de ani de la Revolutie este contrazisa de cele trei scandari care se aud fara incetare: „Jos Basescu”, Jos guvernul”, „Alegeri anticipate”! Ultima, cu varianta „Alegeri necomasate”!
    Este evident, cred, ca actuala putere este vizata direct, iar atitudinea sa autista, sau prefacuta, conform careia, vezi Doamne, nu intelege ce se spune in Piatza, si, in general, in pietze, nu este de natura sa calmeze spiritele!
    Astept cu interes ceea ce este inevitabil, demisia/demiterea guvernului Boc, drept prim rezultat concret si semnificativ al actualului „vant de libertate”!

    Reply
  8. MVasile

    Petrica Alexa are dreptate.
    Schimbarea regimului la presiunea strazii ne-a adus in aceasta situatie. Este bine cunoscut faptul ca in sistemul de schimbare cu violenta apar in fata mai ales persoane de calitate indoielnica. Astfel a fost posibil sa avem consilier prezidential si senator un Dan Iosif, sau parlament colcaind de smecheri.
    Vom avea o noua generatie de „revolutionari” cu avantaje numai de ei justificate.
    Astfel a fost posibil sa falimenteze bancile statului fara sa se ia masurile necesare.
    Astfel a fost posibil sa se aplice legile de reparatie in urma exproprierilor numai in folosul smecherilor.
    In urma legilor de reparatie, majoritatea pagubitilor au ramas in asteptare iar hotii au iesit in randul din fata.
    Cunosc persoane respectabile care, potrivit principiului „Ce-am avut si ce-am pierdut”, au afirmat ca „problema restituirilor este deja istorie”. După revolutie tembelii din parlament au votat cele mai stupide legi pentru a saraci tara ca, reducerea numarului de ore de lucru, privatizari dubioase, etc., iar tembelii din Guvern construesc bugete anuale care nu au sustinere financiara. Ca la balamuc.
    Saracia de aici vine tatae, si de la lipsa autocontrolului. Daca fura un senator ar trebui sa fie condamnat cu o pedeapsa de 5 ori mai mare decat un oarecare, etc., etc.
    Tara se clatina din radacini pe o mare de reziduuri. Pentru a redresa situatia nu trebuie sa numim in frunte un muzician, filozof, sau mare intelectual, vezi ce-a patit Emil Constantinescu. Aici nu trebuie pus un „baiat subtire” ca Emil.
    Pentru a drena haznaua trebuie adus un dur care nu se sfieşte sa intre in mirosuri pestilentiale si animale ale intunericului, pentru a deschide robinetele de evacuare a murdariilor.
    Nastase ne da lectii de civilitate dar nu este in stare sa ne spună ce e cu matusa Tamare iar iliescu se face ca ploua.
    Ne plangem ca nu avem clasa politica dar cand unii intelectuali se „coboara” pana acolo facem misto de ei.
    Trebuie sa intelegem ca, avand in vedere motoarele civilizatiei de care dispunem, nu putem „merge” mai repede deca atat.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu.

    Reply
  9. Nick Sava

    Dna Lupea, sunteti in eroare. Piata Universitatii priveste INAINTE cu minie!. Priveste inapoi cu NOSTALGIE. De aici vine marea problema a acestor proteste. Cum ati sesizat bine, sunt doua manifestari: una violenta (care nu isi propune prea multe teluri, decit sa poata avea violenta pe stadioane) si una „pasnica”, care se impotriveste oricaror forme de reforma. TOT INAINTE… ERA MAI BINE! Se are in vedere revendicari marunte, personale: salarii, pensii, beneficii, sporuri, indemnizatii, ajutoare sociale – toate MAI MARI. Absolut nimeni nu cere mai multe autostrazi, irigatii, infrastructura, parcuri, terenuri de sport. Se impotrivesc reformelor in Invartamint, in Sanatate, in Administratie… Vor egalitate sociala dar mai ales economica – ceea ce este imposibil! Se ridica impotriva elitei, dar deplinge faptul ca nu avem elita. Injura clasa politica dar asteapta de la societatea civila solutii – ori, aceasta are tot atita nevoie sa fie reformata. USL bate moneda pe aceste „nevoi”, populist desigur, pentru ca ori nu pot, ori nu vor sa intoarca tara in comunism. Culmea este ca populatia nici macar un comunism „bolsevic” nu doreste. Vrea un „trai decent” fara efort. O tara de asistati de care Statul sa aiba grija la standarde vest-europene. Ori, asta nu se poate! Nu vreau sa fiu excesiv de pesimist, dar asta e cea mai sigura cale spre un faliment de proportii. Nimeni nu va putea si nici nu va mai dori sa ne ajute. Trebuie sa ne ajutam singuri. Nu putem astepta de la altii (clasa politica, societate civila, vecini…) sa o faca in locul nostru. Probabil dupa mai multe violente, pina cind si cei care ar mai indrazni sa faca ceva BINE isi vor lua talpasita, o sa plecam in bejenie sa cersim mincare in Vest – sau vom muri de foame. Poate atunci sa incepem sa facem CEVA. Daca nu va fi prea tirziu. Fara o elita responsabila, nu se poate. Ea este cea care trage caruta societatii inainte, Ori, sunt deja doua decenii de cind ea pleaca sau e marginalizata.

    Reply
  10. Theodor

    Intr-adevar este nevoie de alta clasa politica.
    Dar pentru a face posibila aparitia unor politicieni care sa apere interesele Romanilor,o noua lege electorala trebuie sa faca transparente(publice)toate sponsorizarile si donatiile,si sa interzica inscrierea pe listele partidelor a unor persoane care se autofinanteaza.
    Banii multi nu asigura competenta,atata timp cat nu se stie cum s-au obtinut acei bani.
    Cumpararea locurilor pe liste este cauza tuturor relelor.

    Reply
  11. Puiu

    Ioana, draga

    Daca oportunismul si slugarnicia „elitei intelectuale” si a „ziaristilor deontologi” nu ar fi incurajat devenirea basescului, nu cred ca ar fi fost nevoie de acest articol…

    Si asa, nu inteleg de unde atatea jigodii; sunt comentarii stupefiante…

    Schimbarea regimului Basescu nu se ( mai poate ) face pasnic; ultrasii nu sunt o categorie ce trebuie stigmatizata ci o categorie larga de cetateni nemultumiti si, poate, needucati…

    Daca comentatorii tai il citesc pe Liiceanu, cu filozofia lui materialist-dialectica si nu blogul lui Ciutacu, ultrasii nu citesc, in cea mai mare parte, nici afisele meciurilor de fotbal…

    Pentru ca, in mare, mi-a placut ce ai scris, da-mi voie sa te rog sa mai scrii un articol; unul in care sa pui in discutie legea „dragomir” o lege neconstitutionala, discriminatorie si, in cea mai mare parte, ineficienta.

    Pentru ca, la violenta potentiala si nu manifesta, nu se raspunde cu violenta si incalcarea drepturilor omului!

    O seara buna!
    Un viitor, posibil, admirator

    Reply
  12. Anonim

    itrebari pe care toti trebuie sa ni le punem.
    -Cine s-a bucurat de pensionare inainte de termen si pensionari medicale ilegale.
    -Cine se bucura si striga jos si afara personalul T.E.S.A,noi muncim nu gandim.
    -Cine s-a bucurat cand s-au inchis toate santierile de investitie ,s-a inchis canalul Siret-Baragan si s-a facut o sosea Bucuresti Iasi care a inbogatit indivizi ca Umbrarescu,Mitrea,Oprisan,Rebenciuc si alti catei.
    -Cine a vandut si privatizat fara nici un studiu a tuturor mijlocelor de productie de la sapa pana la avion inlocuind totul cu un bazar Europa transformand romania intr-un bazar si jumatate din romani in negustori pentru necesitatile pensionarilor.
    -Cine se lauda cu odraselele lor cu plecarea in strainatate incepand cu Israel,Turcia via Italia spre tot vestul
    -Cine se lauda cu odrasele care erau inscrisi la facultatile particulare cu plata din pensii.
    -Cine se ducea cu curcanul la doctor ca sa devina bolnav pentru pensionare.
    -Cine a votat fara sa gandeasca.
    -Cine se ingramadea sa duca tote economiile la Caritas si Gerald cu trenul si nu cu microbuzul pentru a infiinta televiziuni platite tot de ei pe care vezi numai analfabeti odraselele voastre.
    Asa ca mancati peste congelat prins de altii ,friptura din carne de animale si pasari crescute de altii,legume si fructe cultivate de altii,uitanduva cum la Tv cum analfabetii crescuti de voi va minte cu actele de bunavointa a hotilor din banul public.
    Pe noi romanii dupa cum am mai scris nu ne uneste decat nasterea,nunta,moartea si intre timp petrecerile cat traim nu gandim decat sa moara capra vecinului si vorba romanului Toata lumea sa moara numai noi sa traim.Stim sa ne vaitam cu nu stim ,nu vrem sa ne gandim,nevaitam ca toate analfabetele dela tv (fara o pagina in fata nu stiu sa vorbeasca sau sa traga vre-o concluzie plauzibila pentru ascultator)se mai lauda si cu statutul de FITA(a fi mofturos,a se lasa rugat)oare asa sunt toti ziaristi, i-am urmarit si pe cei care au revenit din vest aceiasi aroganta si prostie ca o cata de la marginea satului.Incearca sa dea povata unui popor furat,prostit,fara nici un drept si mai presus de toate mort de foame deoarece se incearca sa i se ia si ultimul drept de mostenire asupra pamantului mostenit de la parinti fiind obligat la arendari futuite din cauza lipsei mijloacelor de productie si mai mult silit la vanzarea pamantului mostenit pentru a-si prelungi viata cu o luna -doua sau pentru a lasa un ban pentru inmormantare uitand ca poate de acel pamant mostenit de la inaintasi va avea nevoie si urmasii lui.
    Vorba presedintilor si guvernantilor dupa 1989 DUPA NOI POTOPUL.Vai de parintii care nu stiu sa-si creasca copii,ce a semanat asta culege.I-am alungat facandu-i slugi in strainatate,am mai fost slugi dar macar eram la noi acasa.

    Reply

Lasă un răspuns la Lupul Monarhist Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *