Dollores Benezic

Pentru lupta, culcat!

Ordinul pe care orice polițistă știe că l-ar putea primi cândva, încă de la angajare. Sau cum se vede din cabinetul unui psiholog ordinul ministrului de interne, pentru eradicarea violurilor din miliție

D in ordinul ministrului de interne, Radu Stroe, toată poliția în fustă din România s-a încolonat zilele astea la ușa psihologului trimis de la centru, ca să se spovedească. Ia spuneți voi, agentelor, ați păcătuit cu colegii de serviciu sau ați fost cuminți? Ați preacurvit cu șeful ca să vă avanseze sau ați ajuns pe funcții muncind cinstit?

„Conform unor polițiste din Cluj, unele întrebări care le sunt adresate sunt puerile, iar cea mai deranjantă este aceea dacă au avansat profesional în urma unor favoruri sexuale pe care le-ar fi acordat șefilor.“

Că e o acțiune pompieristică se vede cu ochiul liber. Nu ne așteptăm la altceva de la un ministru politic pus peste o structură încă destul de militarizată, în ciuda oricăror eforturi reale sau simulate de a o reda comunității. Tot scandalul a fost generat de polițista din Balș care și-a înjunghiat fostul șef, supărată că respectivul ar fi violat-o repetat și ar fi oferit-o ca obiect sexual și altora din structurile judiciare. Scandal care ridică niște semne de întrebare mai degrabă asupra cazului în sine și mai puțin asupra problemelor de sistem.

Dacă afirmațiile femeii sunt reale, este greu de înțeles de ce ea a acceptat violurile repetate în condițiile în care nu era captivă undeva, iar slujba în poliție nu e chiar ultima șansă pe care ți-o dă viața. Și de ce nu l-a înjunghiat pe nenorocit într-una din ocaziile care s-au lăsat cu viol, ci abia după ce plecase din subordinea lui?

În fine, nu despre cazul ei voiam să vorbesc, ci despre metoda ministerului de a încerca să afle „adevărul”. Azi am vorbit întâmplător cu un psiholog pe tema asta, întrebându-l cum vede (din perspectivă profesională) olimpiada asta psiho-socială la care sunt chemate să facă eseuri polițistele noastre? Omul are și competențe de psihologie militară și spune că a acordat consultații unor lucrătoare din sistem.

Problema pe care o vede psihologul este aceea că așa zisele testări de acum sunt făcute tot de niște oameni din sistem – fie ei și „specialiști din departamentul specializat din minister” – în vreme ce această facilitate, de a sta de vorbă cu un psiholog le era la îndemână angajaților din poliție și înainte, e drept, la nivel local, dar majoritatea preferau să n-o facă.

De ce nu mergeau ele la psihologul poliției și preferau – unele dintre ele – psihologul privat? Dintr-un motiv surprinzător: pentru că psihologii sistemului sunt înainte de toate funcționari publici și nu (prea) sunt legați de secretul profesional. A te destăinui psihologului MAI, zice interlocutorul meu, implică și riscul ca el să raporteze mai departe, ceea ce, probabil, nu se lasă întotdeauna cu „binele învinge răul”. „El este funcționar public în primul rând. Și dacă o tipă vine și îi spune că șeful a lăsat-o să își ia parte dintr-o <afacere> contra sex, psihologul militar e obligat să meargă în primul rând pe linie militară și abia apoi pe codul deontologic al psihologilor”.

Dincolo de asta, însă, ar mai fi un aspect. Acela că femeile cam știu întotdeauna în ce se bagă: „încă de la intrarea în sistem sunt <instruite> că, mai devreme sau mai târziu, vor primi o comandă de genul ăsta: <pentru luptă, culcat! >”.

Psihologul zice că și în ecuația asta, ca în oricare alta de putere, existența abuzatorului o presupune și pe aceea a abuzatului. Și că polițistele au și ele partea lor de <fake> în condițiile în care s-ar ști mai puțin pregătite pentru o anume funcție. Cu alte cuvinte, încearcă patul – sau biroul – superiorului, iar dacă ceva nu merge strigă „viol!”.

Tipul spune că în toată povestea e un amestec de sistem închis, cu porțiuni de viol și lipsă de profesionalism din partea victimei, dar și multe mituri și prejudecăți. „Din ce am eu la cabinet sunt câteva cazuri de fete mari cu copii mici, făcuți de șefi ierarhici sau de veșnice amante. Sunt într-adevăr și femei care știu că n-are nimeni curajul să se atingă de-o scamă de pe uniforma lor, (vezi profesionalismul) și care mai salvează din situație. Dar sistemul e copt și nu relevă decât o porțiune mică din adevărata amploare a lucrurilor. Ele nu depun sesizare pentru că știu că nu sunt competente și au intrat acolo pe pile, superiorii știu asta și profită. E un troc.”

Acuma, dacă eu am putut să aflu asta, mă gândesc că ministrului i-ar fi și mai ușor să afle chiar mai multe. După cum probabil și psihologilor de la centru le-ar fi la îndemână să pună întrebările corecte pentru despistarea adevărului în cazul care a declanșat scandalul, astfel încât prin el să se dea un exemplu de bună practică și să servească drept încurajare pentru eventuale alte situații. Că dacă le luăm pe toate la controlat, cu ordin, nu vom obține decât un teanc de hârtii cu răspunsuri standard și din categoria „nici usturoi n-am mâncat…”.

Or, dacă punem întrebări de genul „ați oferit favoruri sexuale contra avansare în funcție?” e ca și când l-ai întreba pe hoț „ai vrut să furi?”. Păi nu, dom șef, n-am vrut, dar m-a silit soarta!

Dacă așa lucrează poliția și când anchetează infracțiuni ar fi, așadar, un motiv mai mare de îngrijorare pentru noi, decât ăla că organele de ordine fac sex între ele în timpul programului. Că până la urmă hărțuirea sexuală nu a fost inventată de Poliția Română, statutul femeii în societatea românească în general predispune la atitudini din astea față de „sexul slab”, iar dacă tot ar vrea să eradicheze violurile din sistem mai bine ar face un control psihologic și agenților bărbați. Că doar nu vorbim de masturbarea polițistelor, ci de sexul pe care-l fac sau nu cu colegii lor. Bărbați, presupun.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Pentru lupta, culcat!

  1. George

    Foarte bun articolul, deşi tare bagator la idei.
    Dar, alo, domnii „menegeri” (sic!) de la poliţie, aţi auzit de sondaje anonime – în loc de interogatorii?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *