Alina Mungiu-Pippidi

Pensiile speciale militare, un succes al loviturii de stat

În ultimii doi ani ai regimului Constantinescu, prima președinție democratică din istoria României, ca atare și cam amatoare, domnea o mare teamă de o potențială lovitură de stat. Generali apropiați de PSD, unii aflați chiar în Parlament, amenințau aproape pe față că austeritatea se oprește la ei, prima încercare de a aduce armata la tribunal să ne explice de ce a tras la Timișoara a vulnerabilizat brusc clasa ofițerească, iar încercarea de a intra în NATO dăduse greș. Ofițerimea era cu Milosevic și generalul Mladic (condamnați la Haga între timp pentru crime contra umanității), iar susținerea de către președinte și CDR a poziției occidentale în chestia iugoslavă alienase și puțina simpatie care mai rămăsese a românilor, care nu vedeau cu plăcere bombardarea Belgradului ortodox de avioane NATO.

Cu toate astea, eu puneam în furcă telefoanele speriate care încercau să mă consilieze să nu mai provoace TVR pe generali, unu, că nu aveam cum să controlez ce vorbeau invitații și nu puteai scoate subiecte ca Revoluția din program, și doi, ceea ce mai și comunicam cînd aveam răgazul, că nu credeam că generalul Chelaru e capabil să ne dea o lovitură de stat. Armata română nu a mai dat lovituri de stat proprii  de la răsturnarea lui Cuza, și chiar și atunci aveau o înțelegere cu civilii. Nu suntem Turcia. Cel puțin așa credeam atunci, cînd mă mai pasiona istoria românească, acuma însă, cînd citesc mai ales ziare financiare din România, nu prea știu ce să mai cred. Că dacă e adevărat că pensiile MAI, MapN, servicii și justiție sunt per total la fel de mari ca fondul național de pensii și se plătesc din bugete separate, și că există un număr enorm de pensii de mii de euro fără nici o legătură cu contribuțiile, deși și fondul național de pensii e deja depășit pe față, atunci militarii nu mai au de ce să dea lovituri de stat. S-a făcut deja, eficient și discret. Sau poate nu discret, că am auzit cu toții ecourile de la ”Ieși afară, javră ordinară”, în momentul în care Băsescu și Boc au tăiat cu curaj pensiile speciale militare (față de restul austerității lor, reforma pensiilor speciale a avut integral sens), și vedem și azi agitația cînd e vorba doar să se plafoneze pe viitor, fără să le afecteze pe cele de zi. Următoarea guvernare, USL, în loc să profite că altcineva plătise costul, a dat la militari ce au vrut ca să aibă liniște. Evident, superficial și nu ca să le crească eficiența, că România nu are prea puțini polițiști, ci un raport anormal între cei din birou și cei de pe stradă. În rest, sunt chiar prea mulți pe alocuri, sau par mulți de prost ce sunt organizați.

Ei, asta numesc eu o lovitură de stat pe tăcute. Dacă mai pui și firmele asociate cu serviciile și ministerele de forță, care domină piața în unele sectoare, și presa deținută pe față de ramuri cu legături în Securitate sau DIE, oricum s-ar numi ele ca departamente în noile structuri, și faptul că unii antreprenori politici din servicii pleacă doar ca să vină alții, dar nici un partid nu are curaj să vină cu un nou draft al Legii Siguranței Naționale ca să schimbe regulile, nu oamenii, iar SRI oricum a colectat toate datele noastre personale și ne mai luptăm doar pe nesimțirea de a crede că le va manageriza din bani europeni și va pune doar miniștri nulități care fac frumos, indiferent că prim-ministru e Dacian sau un pesedist oarecare, atunci putem spune că a fost o lovitură de stat de succes. Una eminamente rațională, în care militarii nu vor neapărat puterea, ci doar să li se plătească o pensie privilegiată ca să nu o exercite ei.

De altfel, de unde să o ia (puterea), că nu o are nimeni. Și de aici haosul care se vede.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

58 thoughts on “Pensiile speciale militare, un succes al loviturii de stat

  1. CMC

    Exista o solutie (de fapt de la care a plecat problema cand s-a introdus cota unica). Impozitul progresiv aplicat smechereste la pensii. Adica, la un smecher, un smecher si jumatate.
    Se impoziteaza progresiv toate veniturile ajungand la peste 90% impozit pentru sumele ce depasesc echivalentul a 1800 Euro (referinta alocatia pentru mame). Actiunea se face in paralel cu gratificarea de catre stat a veniturilor persoanelor active in campul muncii cu un procent egal cu diferenta dintre impozitul datorat si 16%. Adica, cei activi nu pierd nimic.
    In felul asta se ma reduc nesimtirile in sistem, Asta in paralel cu desfiintarea pensiilor speciale. Persoanele cu pensii speciale sunt suficient de bine platite de stat ca sa poata cotiza la sistemul de pensii private, daca vor pensii mai mari.
    E singura solutie legala pe care o vad sa nu poata fi contestata.
    Magaria care se pregateste acum va fi la fel de murdara:
    10% la 2000 lei va fi 200 de lei
    10% la 13.000 lei va fi 13000 lei.

    Reply
    • Divide et impera

      Atentie la dezbinarea indusa potrivit dictonului latin Divide et Imopera.Adica de aia nu aveti voi profesori,ingineri etc. pensii mai mari pentru ca au cei din armata ori justitie niste pensii mai cat de cat.Si de aia ar trebui sa luam de la cel care are si sa dam la cel care nu are potrivit haiduciei si doctrinei socialiste.Adevarul este ca nu pot sa colecteze impozite decat de la comerciantii romani iar companiile multinationale ori bancile de regula straine se pricep prin experienta capitalista mai mare sa ascunda profitul in chetuieli si au influenta necesara spre a nu fi deranjati(imediat suna telefonul sefilor ca sa fie lasati in pace de inspectorii fiscali). Asa se explica faptul ca Romania este in topul tarilor profitabile dar cand sunt intrebati se plang de faptul ca trebuie sa acopere creditele neperformante(asa cum fac bancile austriece).Apropo,este adevarat ca o pensie a unui procuror ori a unui judecator cu vechime mare este de circa 2000 de euro(iar a celor cu vechime mai mica sub aceasta suma) insa daca e sa le comparam cu cele din Germania,ale magistratilor, sunt mult mai mici.Asa ca de ce sa ne mai obosim sa le crestem pe cele mici ca e mai usor sa-i intaratam.Ca doar pizma a stat la baza revolutiei socialiste.

      Reply
      • CMC

        Revin cu afirmatia ca salariile „specialilor” sunt suficient de mari, ca sa nu mai aiba nevoie de „pensii speciale”, pentru ca pot sa cotizeze la sisteme de pensii private daca vor pensii mai mari decat cele care rezulta din contributiile directe.
        In cazul militarilor, iar nu este nevoie de pensii speciale ca acum. Se poate calcula pensia in baza unei contributii corespunzatoare salarului/soldei avute pe durata activitatii si nu in baza altor feluri de calcule cat mai alambicate si preferentiale, care duc la aberatii.
        Avem si grefieri cu pensii speciale si functionari cu pensii speciale si cei de la Curtea de Conturi. Doar fraierii nu au pensii speciale. Pardon, iobagii… Ati auzit ca in alte tari grefierii sa aiba pensii speciale? Sau functionarii parlamentari?
        Pentru cei cu pensii deja calculate – simplu – taxa de solidaritate de 90% pentru ce depaseste 1500 de Euro. E suficient pentru un pensionar.
        Imi amintesc de armata, in care un coleg a intrebat un ofiter de ce are salar asa de mare. El a raspuns ca in caz de razboi el e chemat. Doar ca doctrina era a razboiului intregului popor.
        Si mai era un comentariu al cuiva care spunea ca a fost inginer care a ridicat nu stiu cate baraje in toata tara si are o pensie de 2.000 de lei, in timp ce ala care era capitan si trimitea soldatii la munca in timp ce el dormea intr-un birou are 8.000 de lei pensie.
        Daca salariile reflecta importanta muncii (si in prezent salariile sunt foarte mari in zona „special”), pensiile nu trebuie sa fie discriminatorii (mai ales ca exista posibilitatea pensiilor private).

        Reply
      • D.

        Vremea lui Divide et impera a trecut. Nici măcar epoca haiduciei socialiste nu mai e. (Șefii așa-zișilor socialiști sunt niște neoliberali feroce care de-abia se-acoperă cu discursul de stânga.)
        Așa că, vorba filosofului, nici să plângem, nici să râdem, ci să căutăm a înțelege.
        Cât de just este ca unora să li se dea pensii sub nivelul real de decență? (Aveți idee câți pensionari își permit să-și cumpere o sticlă de apă minerală pe zi? Adică 31 de zile x 2,5 RON/sticlă = 73.5 RON / lună?) Și cât de mari merite au avut alții încât să aibă pensii comparabile cu cele din Vest? Să nu luăm nimic pentru simpla idee de a da altora – mai bine să aducem puțină dreptate.
        La capitolul ăsta, cum deschidem subiectul, ar trebui să ne fie frică: câte-un liberal, userist, pemepist, chiar și câte-un udemerist ne-ar putea arunca-n cap un dosar cu proiectul partidului respectiv pe problema respectivă. Pentru că fiecare partid are proiectul lui politic, nu? Plus că mai există și sindicate (le-am văzut liderii în studio la Antena 3, deci trebuie să existe cotizațiile, pe cale de consecință și membrii), dar ele tac. Sindicatul este o mârțoagă pe care călărești ca să parcurgi Deșertul Prostimii și să ajungi în Parlament.
        Pot domnii pensionari militari (una dintre cele mai active categorii de pensionari) să facă o investigație să ne spună cum se petrec lucrurile prin lumea europeană cu casta războinicilor care nu mai luptă?
        Altfel ne luăm la bătaie, ne facem trimiteri la clasicii latini, la Machiavelli, la von Clausevitz și chiar la origini, de nu ne mai desparte nici Moise Guran!

        Reply
        • Aurel Mircea ROMOCIA

          Pensiliile militarilor, precum si salariile acestora nu sunt „speciale”, ati inventat acest cuvant pentru a manipula opinia publica si a ataca puterea statului roman. Denumirea dintodeauna a acestor drepturi financiare a fost – pensie militara de stat, adica obligatia este a statului nu a unui fond care poate fi piratat, manipulat, furat de catre politicieni vremelnici. Acum mai mult ca oricand putem observa acest lucru. Ratiunea pentru existenta acestor raporturi este simpla, statul trebuie sa dainuie, nu este vremelnic chiar daca este atacat si se urmareste distrugerea lui de catre inamici vazuti si nevazuti. Ei exista, stim asta si trebuie sa ne aparam. Cine e Pipidi ? O intrebare la care trebuie sa se raspunda. E tradatoare ? E in slujba cuiva ? Sau poate bolnavă. In acest din urma caz trebuie internata la spital, poate sa mearga chiar in strainatate sa se trateze, dar sa se trateze si sa se exprime public dupa aceea. Daca e in slujba cuiva atunci e treaba SRI, DIICOT etc. Oricum ce pune e cel putin ciudat. O sa fim cu ochii pe voi. Pana acum ne-a scapat.

          Reply
  2. Munteanu

    Doamna Mungiu am spus de multe ori ca doresc desfiintarea armatei Romane si a SRI si reducerea drastica a politiei si justitiei. Daca asta nu se intampla de vina nu sunt eu ci occidentali ca dumneavoastra care cred ca ne ataca Rushii, Chinezii, Martienii, etc. si nu Americanii si diavolul blond rasist si nazist Trump care a spus clar si raspicat cu gura lui ca uraste poporul Roman numit de el „inferior” de „rasa Latina”. Daca o armata si servicii secrete exista ceea ce eu consider nu doar ne-necesar ci chiar daunator ele trebue si platite. F-16 nu trebuiau cumparate si se economiseau 3 900 000 000 de dolari dar daca totusi au fost cumparate trebue platiti si pilotii si ei trebue sa aiba pensii speciale caci nu poti pilota F-16 la 80 de ani.

    Reply
  3. Rom.

    Țările care locuiesc mental în secolul XIX, investesc în armată, ca să apere poporul (volk) și țara (land). Rusia, Prusia etc. Militarul este de bază în societate.
    Țările din sec. XXI, ca să-și bată joc de viitor, dau unui puturos care nici măcar nu putea, prin natura postului, să-și riște viața pentru țară (chiar dacă ar fi vrut) o pensie echivalentă cu 4-5 pensii ale unui profesor. Care profesor, a propos, lucrează în plus încă 20 de ani.
    Să aibă pensii speciale cei care au fost în teatrele de război, cei care au fost în misiuni periculoase, nu cei care scot de la Vodafone lista convorbirilor mele telefonice și-l ajută pe deputatul X semi-analfabet să se mențină la putere!
    Este exact cum spuneți: suntem o suburbie anacronică a Europei care se structurează la modul mafiot în fraieri și șmecheri. O chestie primitivă și biologică de partaj de resurse în societățile de primate. Cu o esențială deosebire: în societățile de primate, masculii dominanți nu au nevoie de uniforme ca să se vadă că sunt dominanți, iar când sunt înlocuiți, își acceptă degradarea.
    De curiozitate: pentru faptele de izmene, doctorat plagiat și altele din aceeași categorie de onoare, generalul Oprea cât o să aibă pensie? La câți mai sunt ca el, fiecare român îi poate introduce în bugetul personal la capitolul „Să fie de sufletu’ tatii!”, vorba lui Creangă.
    Dar celebrul căpitan Soare? Dar generalul Coldea, care-a-mbătrânit brusc când duhoarea acțiunilor lui s-a răspândit prin presă? Dar deversoarele de diversiune care se produc zilnic prin studiourile de televiziune sub masca de experți?
    Asta e cu Securitatea: dacă nici n-o distrugi, nici n-o înlocuiești, o ai în continuare. E cât se poate de logic. Și dacă rezistă și-n capitalism, înseamnă că este rentabilă, atât pentru cei dinăuntru, cât și pentru cei din afară.

    Reply
    • marinel

      Un mic amendament…
      Care „teatre de razboi”? Ca eu nu-mi aduc aminte ca armata sa fi fost mobilizata pentru vreun razboi la granite in ultimii 70-80 de ani. Aaaaa, zici de cei care au dat spaga ca sa plece prin Afganistan sau Irak. Dar asta cu „voluntariatul” e alta poveste, …

      Reply
      • X

        Orice-ai zice, au luptat, luptă, iar unii cad sau vor cădea sub drapel. La propriu și la figurat.
        Nici soldații americani din Irak sau aiurea nu sunt toți albi, educați, din pătura medie și superioară, anglo-saxoni și protestanți.
        Și este oricum altceva decât să mănânci căcat la partid ca să primești mălai printr-un aranjament.

        Reply
      • Aurel Mircea ROMOCIA

        E usor sa vorbesti cand esti habarnist, ce stii dumneatale „Marinel” (poate esti si chel) despre mobilizare, aparare, stat, natiune, razboi ? SUA ar trebui sa nu aiba armata fiindca nu a dus lupte la frontiera inteligentule, poate o sa spui ca si americanii nu stiu ce e razboiul folosind aceleasi criterii. Du-te la culcare si dormi adanc … as spune mai multe dar vreau sa raman un bun crestin.

        Reply
    • Gabriel

      Cate ore lucrează un profesor într-un an?Armata este cea mai importantă pentru o țară așa a fost dintotdeauna,Egipul antic ,Grecia antica, imperiul Roman….până la SUA de astăzi sau dezvoltat datorită armatei.Pensionar militar este impropriu zis,el este trecut în rezervă și poate fi chemat oricând fiind plătiți in continuare din bugetul MApN și MAI. Asta este sistemul în toate țările NATO .

      Reply
  4. M. G.

    Bravo Alina, In putine cuvinte ati spus foarte mult!!! Cumpararea militarilor de cariera s-a realizat cu succes la intrarea Romaniei in NATO. Cu acest pret si cu sustinerea coalitiei impotriva regimului Milosevici am intrat in NATO la timp. Orce intarziere ar fi fost poate fatala. Guvernarea Basescu s-a sprijinit excesiv pe sustinerea serviciilor secrete. Numai asa se explica faptul ca sindicalisti adunati in Pta Victoriei dansau pinguinul ca la carnaval in timp ce le erau taiate salariille. Nu tu manie, nu tu disperare. Atunci cand un guvern se sprijina prea mult pe un element al puterii – in cazul Basescu serviciile secrete – acestea au pretentii. Aceste pretentii au fost legalizate de catre PSD pt ca privilegii necoantificate legal aveau deja. O mana de militari si mult mai multi sefi de servicii secrete au sesizat ca vremea privilegiilor nesfarsite care aveau la baza nevoia guvernantilor de serviciile lor au produs probabil manifestarile din ianuarie din Pta Victorie botezate apoi#rezist. Evident acolo au fost naivi cu miile. Acele manifestatii au fost pro institutiile de forta care au fost decuplate de actul justitiei si in acest fel isi pierdeau ratiunea de a mai fi rasplatite. Acum se joaca repriza a doua dar spre deosebire de fotbal acest meci va avea multe reprize!!! Felicitari Alina pt acest articol si pt ca atunci cand unii se temeau de posibilitatea unei lovituri de stat militare ati privit spre istoria acestei tari si ati sesizat corect ca lumea romaneasca nu cunoaste lovitura de stat militara in stare pura. Sarut mana si multumiri pentru toate articolele dvs pe care le-am gasit corecte si bine intentionate de fiecare data. Uneori lungi si cu note personale care nu erau necesare pt demonstratia pe care o faceati!!

    Reply
  5. Nelu Stiuca

    Dupa 1989 Romania a fost capturata de de mai multe MAFII si de catre GRUPARI INFRACTIONALE DE CRIMA ORGANIZATA intitulate Formatiuni Politice sau PARTIDE POLITICE, care au devorat ECONOMIA NATIONALA si AVUTIA NATIONALA alungand in acelasi timp populatia din tara. LEGILE IN RO AU FOST ELABORATE DE BANDITII POLITRUCI ,nu in interesul general sau NATIONAL cum spunea IZMENARUL Oprea, ci in favoarea HOTILOR.
    Singura solutie pana la iscarea unei revolte sau a unei ciomageli sociale este SOLUTIONAREA RAPIDA SI SIMULTANA A DOSARELOR REVOLUTIEI SI MINERADELOR ocazie cu care sa se identifice vinovatii si clanurile lor si sa li se aplice pedeapsa PENALA cuvenita. Totodata CA SI CONSECINTA SE VA PUTEA APLICA PRINCIPIUL LUSTRATIEI in cadrul institutiilor statului. FARA SA FIE SOLUTIONAT DOSARUL REVOLUTIEI IN ROMANIA EXISTA CRIMINALI carora li s-au atribuit titluri de REVOLUTIONARI SI CU MERITE DEOSEBITE carora li se platesc INDEMNIZATII CONSISTENTE DE PESTE 7.000 de lei lunar dar si facilitati (terenuri, spatii comerciale, reduceri de taxe si impozite, etc).
    Toate aceste anomalii sociale au dus la conducerea tarii in stil AFRICAN, TRIBAL, MAFIOT si duc la ingroparea Romaniei.
    Prin rezolvarea dosarului LOVITURII DE STAT din 89, se va constata ca putere politica de dupa 1989 a fost si ESTE ILEGITIMA!
    Prin rezolvarea dosarelor mineriadelor se va constata ca putere politica a fost si ESTE ILEGITIMA deoarece a organizat mineriadele pentru reprimarea opozantilor si ingroparea Ro!
    Prin rezolvarea dosarelor “privatizarilor frauduloase” se va constata ca ROMANIA A FOST JEFUITA CU SUTE DE MILIARDE DE DOLARI! CLASA POLITICA POSTCOMUNISM TREBUIE SA PLATEASCA PENTRU ESCROCHERIILE SI HOTIILE COMISE IN DETRIMENTUL POPORULUI ROMAN!

    Reply
  6. Sorin

    Daca in general tind sa apreciez luciditatea si profunzimea analizelor d-ni Pippidi, aici am impresia ca face niste confuzii majore si tulbura apele rau de tot. In primul rand, nu tine cont de faptul ca si armatia si celelalte servicii sunt structuri piramidale, in care varfurile, putine, sunt cei care ajung la salarii foarte mari si spera la pensii pe masura, iar baza, destul de larga, e constituita din numerosi executanti cu functii si grade mici, care nu ating nici macar in vis sumele vehiculate de mass media. Sistemul de pensii e acelasi pentru toti, si pentru soldat si pentru general, dar nu oricine ajunge genral la 40 de ani sau chiar la 50, asa ca multi din cei ce vor iesi la pensie vor iesi cu grade si functii destul de mici, iar ei reprezinta marea masa.
    Apoi ar trebui sa se inteleaga ca contributivitatea la nivelul armatei si serviciilor este un nonsens – sunt bani care pleaca de la buget si se intorc tot acolo, intr-un circuit inchis; ar fi altceva daca s-ar cotiza la fonduri private de pensii.
    Unii afirma ca nu avem nevoie de armata si de servicii, pentru ca riscul unei agresiuni externe e extrem de redus. Posibil sa fie adevarat. Dar ce e valabil acum ar putea sa nu mai fie in 5 sau 10 sau 20 de ani. Armata cere o continuitate pentru a putea fi functionala, iar ruperea acesteia ar putea duce la un dezastru. Exista apoi si alte nevoi pentru a detine trupe de interventie, suntem o tara cu risc de calamitati naturale si diverse rezastre, unde poate fi necesara o interventie pentru salvarea victimelor. Armata e destul de slab pregatita si subdotata, dar civilii sunt mult mai rau. Inundatii catastrofale au fost si ar putea sa revina. Un cutremur de peste 7,5 Richter ar putea injumatati populatia capitalei si ar produce zeci si sute de mii de victime daca nu se poate interveni rapid si eficient.
    Armata si serviciile, ca sa functioneze bine, sunt excelent finantate si retribuite peste tot in lume, de la tarile cele mai bogate la cele mai sarace. Inclusiv sistemele de asigurari si de pensii sunt foarte bine puse la punct. „Prietenii stiu de ce”.
    Ceea ce ar trebui la ora actuala ar fi o reorganizare a tuturor acestor structuri, astfel incat banii sa fie cheltuiti cu folos, nu aruncati pe apa sambetei.
    Sistemele de pensii sunt falimentare nu din cauza „pensiilor nesimtite” cum au fost mult prea usor categorisite, ci din cauza ineficientei economice si a slabei colectari a taxelor si impozitelor, precum si din cauza jafului care se face de sus si pana jos cu banii publici.
    Si ma surprinde intoarcerea la propaganda comunistoida a d-nei Pippidi. Pentru cunostinta dumneaei, si in SUA, si in UK si in Franta si in Germania un colonel are un salariu mult mai mare decat un profesor si iese la pensie cu cel putin 10-15 ani mai devreme, avand in continuare o pensie generoasa.

    Reply
    • Doru

      Problema nu este că un colonel are pensie mult mai mare decât un profesor. N-ar fi nici dacă un căpitan sau un maior au pensii mult mai mari decât un profesor. Un căpitan poate la noi avea pensia de 4 ori mai mare decât a unui profesor, iar socotind anii de muncă efectivi, de cca 8 ori. Ceea ce, în UK, SUA, Franța și Germania cred că li se întâmplă doar generalilor în rezervă. Dacă aveți cifre exacte, produceți-le !
      Pentru intervenții în caz de cataclism, mai plătim și ISU, Jandarmerie etc. Și nici UE n-o să ne uite (dacă le dăm coordonatele în sistemul corect!). Pentru manevrarea aparaturii noi a armatei, avem studenți buni la Politehnică. Pentru supraproducție de porumb, doar Porumboiu are atâtea combine performante care fac cât toată forța armată de muncă din Transnistria și Crimeea.
      Bine-ar fi ca acest subiect al pensiilor (de ce l-a aruncat PSD-ul pe piață, greu de spus acum… Cel mai probabil, vor aplica sistemul lor vechi din anii 1980: „Vă mărim pensiile și salariile de n-o să mai ajungeți să le luați întregi”) să devină unul minor, iar prin Tecuci și Bârlad să răsară vile de tineri pensionari, iar nu cruci în cimitire și nici orfani de decorați post-mortem!

      Reply
      • sorin

        Pentru interventii in caz de cataclism e nevoie de o forta de interventie suficient de puternica si de competenta, gata oricand si pentru orice. Noi nu mai avem de mult asa ceva, iar ISU si jandarmeria sunt cel mult o gluma. Cat despre interventia externa, pai pana vin ei au timp suficient sa moara cu zile nenumarati oameni. Isi mai aminteste cineva de inundatiile de la inceputul anilor ’70? Daca nu exista armata care sa evacueze oamenii, mureau ca sobolanii, cu miile. Dar de cutremurul din ’77? Atunci au cazut in Bucuresti vreo 20-30 de blocuri si au murit putin peste 1300 de oameni; un cutremur similar ar putea distruge acum de 10 ori mai multe, iar numarul victimelor ar ajunge usor la zeci de mii sau mai mult. Sansele celor prinsi sub daramaturi scad cu fiecare ora de intarziere si deja dupa 3 zile sansele de supravietuire sunt sub 10%. Azi, armata are doar o zecime din personalul anilor ’70, multi din ei oameni de birou, iar tehnica din dotare e cam tot de atunci. Jandarmeria, ISU si MAI au in total maximum un sfert din efectivele armatei. Iar populatia civila, total nepregatita, traieste de azi pe maine, intr-un „dolce far niente” sperand probabil in mantuirea sufletului.

        Reply
        • Doru

          La cutremurul din 1977 au scos morții și răniții și au dat cărămizile din mână-n mână cetățenii neprofesioniști care-și satisfăceau stagiul militar obligatoriu.
          Sunt de acord cu ce zici, că avem nevoie de o forță de intervenție în caz de forță majoră, dar rolul armatei în așa ceva ar trebui să fie secundar. Într-un astfel de caz, ar trebui să funcționăm ca societate și comunitate, nu ca turmă salvată de armată. Nu m-ar deranja ca specialiștii din armată să-și aducă contribuția la întărirea capacității de reacție în caz de. Dar și-aici trebuie să se pronunțe cineva de sus, mai întâi.

          Reply
          • marinel

            La Canal si mine, santiere hidrotehnice si Casa popoului tot de acestia au fost construite. Alde geamirache au stat la umbra si-au luat salarii babane si decoratii pe timp de pace pentru meritele altora.

    • sorin

      Ceea ce nu am scris este ca se continua si confuzia – deliberata – intre diferitele structuri beneficiare ale „pensiilor speciale”. Desi, teoretic, modul de calcul al soldelor si (in consecinta) al pensiilor este similar teoretic, in mod real sunt diferente enorme prin introducerea de diferite artificii care produc cresteri semnificative, mai ales la unele cadre din MAI. Exista diferite sporuri si alte „adaosuri” care pot determina cresteri enorme ale soldelor fata de altii incadrati pe functii echivalente si cu grade echivalente. Se mai aplica si diferite alte „suplimente” (premii, diurne, salarii de merit s.a.). Se ajunge astfel ca o persoana cu o functie de birou dar bine umflata sa castige de 2-3 ori fata de personalul operativ care nu rareori lucreaza in conditii foarte grele si care cel mai des e lipsit de dotarile tehnice si de echipament corespunzatoare. Nici macar toti generalii nu au solde atat de mari cat s-a afirmat in presa, o buna parte nu ajung, cu toate sporurile, la 10.000 de lei (adica putin peste 2000 euro). Stiu, suma pare uriasa la prima vedere, dar vorbim de cei care ar trebui sa fie varfurile armatei. Iar ei sunt doar cativa, pentru ca majoritatea se pensioneaza de pe functii (si corespunzator grade) mult mai mici, diferentele fiind enorme. Un colonel, sef de unitate operativa, daca nu are niste sporuri specifice pentru conditii grele de munca (si se obtin destul de greu aceste sporuri) nu ajunge la 5000 de lei pe luna. Si nici nu are cu ce sa faca un cumul, pentru ca serviciul nu-i permite o a doua slujba. Spre deosebire, un profesor universitar poate cumula pana la 4 norme didactice (daca activeaza in doua institutii diferite si sunt cazuri), adunand peste 20-25.000 lei numai din ele; daca mai adugam activitatea de cercetare (de regula sublima dar care lipseste cu desavarsire) si alte activitati curriculare, sumele se pot usor dubla, tripla, s.am.d.
      Sunt de acord ca s-au facut si se fac multe abuzuri cu pensiile, mai ales cu cele „speciale”, dar e gresit sa apreciem aisbergul doar dupa varf si sa nu privim problema in intreaga ei complexitate.

      Reply
      • F

        Vremurile în care profesorii universitari cumulau patru norme, au trecut. Cred că sunt puțini cei care mai au două norme. Și nici banii din cercetare (care este așa cum spuneți și se vede) nu mai curg râu. Colonelul poate face un alt job după pensionare. Și un colonel și-a ales un job în armată, adică sub ordine, pe când un profesor universitar se bucură de privilegiul de-a avea niște opțiuni profesionale mai neconstrângătoare. Plus că profesorii universitari pot fi răriți în doi timpi și trei mișcări cu un OUG.
        Mie îmi pare rău de profesorii buni de liceu, care-și fac onest datoria și scot în fiecare an câte-un pluton de bacalaureați. Și și dacă scot jumătate de pluton pe an, tot e mare lucru. Un astfel de lucrător la viitorul țării nu ajunge în veci la 5000 RON/lună (salariu, nicidecum pensie).

        Reply
  7. Dan Nicolescu

    Sintem deja la a treia generatie de generali care nu au mirosit praful de pusca.
    Distrugerea elitei ofiteresti a armatei regale romane si crearea ” armatei poporului ” ( imi aduc aminte de o gluma ce circula prin anii 50, a carei poanta era: ” Ofiter, Ofiterel, Ofiteras, O FI TARAN ? ” ) a fost un pas important spre distrugerea elitelor romanesti, asa ca sintm inca odata datori comunismului si pentru aceasta situatie.
    A propos, am aflat cu ocazia aceasta , ca siau cerut pensionarea in avans TREI CONTRA AMIRALI !
    Trei contra amirali existau pentru a conduce inexistenta flota romaneasca, cea care intr-o tara normala ar fi fost condusa de un simplu capitan de rangul 3, sau, mai rau, de un comandor. daca trei s-au cerut pensionarea anticipata, citi or mai fi inca activi !
    Dar, nimic nu este de mirare in tara in care uniforma de GENERAL AL ARMATEI ROMANE, este purtata de Ilie Nastase, Puiu Iordanescu ( oameni de toata stima, dar nu investiti cu aceasta calitate ) si / sau de hoti ca Ontanu sau Oprea !
    Stare deplorabia in care este conducerea armatei romane ne ia pina si speranta intr-o lovitura de stat care sa ne scape de ticalosi !

    Reply
  8. Lucian Davidescu

    O precizare – „Băsescu și Boc au tăiat cu curaj pensiile speciale militare” este mai degrabă mitologia care a rămas după boacănă.
    Concret s-a întâmplat pe dos. Pensiile au fost „recalculate după contributivitate” dar cu niște coeficienți arbitrari la vechime (1,5 – 2). Așa că majoritatea au ieșit mai mari.
    Au fost și niște pensii care au scăzut dar la sfârșitul operațiunii, adunând și scăzând, costul total cu pensionarii foști-speciali a crescut cu 30%.
    Sigur că ulterior cei puțini cărora le-a scăzut și au luat banii înapoi iar asta a umflat și mai mult factura, apoi s-a făcut restaurația ocazie cu care iar au crescut – de s-a ajuns unde suntem acum.

    Reply
    • geo

      „ieși afara javra ordinara” a fost declanșată de tăierea cu 25 % a salariilor bugetarilor și strigată de agenții MAI.

      Reply
  9. CMC

    Ia sa vedem de ce trebuie sa aiba pensii speciale securistii?
    Stiti probabil ca exista campanii cu „vin rusii”, folosite dupa caz impotriva lui Ponta (cand Dragnea era bun) sau impotriva lui Dragnea (cand nu mai era Ponta) respectiv in favoarea cumpararii de armament (cu acuzatii de troli rusofili impotriva celor care puneau in discutie oportunitatae achizitiilor). Campania e folosita masiv de agentii dreptei: „Alina Gorghiu revine si insista cu alegatiile privind “jocurile Rusiei facute de PSD” „.
    Chiar si pe Romania curata apareau comentarii din aceste categorii. Poate verifica editorii.
    Sa vedem care e modelul:
    „‘BOMBĂ’ în Coreea de Sud: Serviciile de informaţii recunosc că au încercat să manipuleze alegerile prezidenţiale şi legislative.
    Serviciile de informaţii sud-coreene au recunoscut că au încercat să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale şi legislative în favoarea conservatorilor cu ajutorul unei campanii de manipulare a alegătorilor pe internet, relatează AFP.
    O anchetă internă a Serviciului Naţional de Informaţii (NIS) a ajuns la concluzia că timp de peste doi ani, până la alegerile din 2012, departamentul său privind războiul cibernetic a înfiinţat circa treizeci de echipe, a precizat joi agenţia de informaţii într-un comunicat.
    Echipele respective angajau civili versaţi în materie de internet pentru a încerca să-i influenţeze pe alegători prin postări pe diferite site-uri şi pe Twitter. ”Echipele erau însărcinate să propage opiniile guvernului, să lupte împotriva opiniilor adverse prezentându-le drept tentative ale forţelor nord-coreene pentru a perturba afacerile statului”, potrivit comunicatului.
    În acea perioadă, Coreea de Sud era condusă de conservatorul Lee Myung-Bak. De fapt, alegerile prezidenţiale din decembrie 2012 au fost câştigate de conservatoarea Park Geun-Hye, în detrimentul candidatului de centru-stânga Moon Jae-In. Dna Park a fost destituită în acest an ca urmare a unui vast scandal de corupţie şi Moon a câştigat în luna mai alegerile prezidenţiale anticipate.
    Noul preşedinte a promis să reformeze NIS, în scopul de a împiedica serviciul să se amestece în alegeri şi de a-l determina să-şi concentreze eforturile pe strângerea şi analizarea informaţiilor privind Coreea de Nord şi afacerile externe.”

    Vi se pare ceva „deja vu”?
    Poate da. Mai putin faza cu „ancheta internă”…

    Reply
  10. Ghita Bizonu'

    Acest articol este mai degraba un act de credinta decat o parere avizata .
    Nu zic decat ca se „bate toba” cu privir la armata in timp ce grosul pensiilor mari sunt la SRI.
    Ca se agita fantoma unei imposbile lovituri de stat militare acum 20 de ani i9nsa se „uita” lista tinrilor gnerali pensionari … intre 40 si 50 de ani, adica in cel mai bun caz (ptr ei) erau capit6ani in 1997-98. Ce lagtura ar blonda Anaconda cu EMil ?
    Ma rog o legatura ar fi . Ca Emil a inventat „principiul” concordantei gradului cu fontcia si ne
    -am procopsit cu o liota de generali activi intr-un stil sudamerican…

    Reply
  11. Ghita Bizonu'

    A da… uitasem ..

    Emil si al sau regim au refuzat sa dotez FAR cu 96 de AH1 „Dracula” si nu a mai modrnizat insa a taiat pest 70 de IAR 93 capabile de CAS.
    A mai renuntat la S-125 Neva, cele mai moderne rachete AA cu raza medie aflate in dotarea Romaniei. Au fost scoase din dotare pe sest si…au disparut cu totul, desi am pastrat S-75 Volhov si SA-6 Kub, sisteme de rachete mult mai vechi si mai putin performante. Sistemul Pechora era gandit ca o completare a sistemului Volhov, mult mai rezistent la contramasuri electronice si proiectat sa angajeze tinte manevriere la altitudini mici.
    Au disparut brigazile de ROT (rachete operativ tactice) .

    Reply
  12. Vali

    In prezent sunt pensionar militar si recunosc ca imi este frica sa declar asta public. Nu imi este rusine cu ce am facut in toata cariera de ofiter. In perioada in care d-na Pipidi face trimitere (regimul Constantinescu) lucram in Statul Major General. Adevarat, nu ca general, ci un simplu colonel. In ’89 eram capitan intr-o unitate din Bucuresti. Nu ma simt cu nimic vinovat de ce s-a intamplat in ’89, nu am participat la operatiuni militare in Bucuresti, nici eu si nici colegii mei nu am tras un foc de arma nici impotriva multimii, nici a presupusilor teroristi. Nu stiu pe ce baza faceti aprecieri cum ca armata era pro-Milosevici, ca armata facea presiuni asupra societatii civile, ba mai mult, ca era posibila o lovitura de stat. Dupa ce faceti o pregatire a cititorilor, intrati in subiect si lansati, de fapt rostogoliti parerea cum ca totalul pensiilor platite catre MApN, MAI, servicii si justitie este mai mare decat bugetul de asigurari sociale, adica pensiile civililor, motiv pentru care armata nu mai are de ce sa dea lovituri de stat, ca deja si-a atins scopul. Pana acum apreciam atitudinea dumneavoastra in analiza societatii romanesti, si credeam ca ea se bazeaza pe o documentare si analiza facuta de un intelectual rasat. Dar sa afirmati ca Boc si Basescu au taiat pensiile speciale militare cu curaj, si le-a aliniat unor principii mai corecte… mi se pare o concluzie hazardata, sa nu-i zic altfel. Cititi, va rog, concluziile asa-zisei alinieri a pensiilor militare la sistemul contributivitatii – la recalcularea pensiilor militare pe sistemul contributivitatii 85% dintre ele au crescut. Mie, de exemplu, mi s-a calculat un punctaj mediu anual de aproape 6. Cati civili au 6 puncte de pensie??? Potrivit noii legi a pensiilor militare, ele s-au recalculat dupa alt algoritm, si acum am netul pe la vreo 6.500 lei/luna. Daca ramaneam la sistemul contributivitatii, cu noua valoare a punctului de pensie de 1.000 lei, iar de la 01 ianuarie 2018 as fi avut 6.600 lei, adica atat cat am si acum. Si atunci despre ce vorbim? Am coleg iesit la pensie cu gradul de maistru militar – in sistem contributiv avea 2.300 lei, recalculata ca pensie militara de stat are 920 lei, dar i se mentine in plata vechea pensie. De ce nu luati in considerare si comunicatele ministerelor vizate, cum ca pensia medie in MApN si MAI este pe la vreo 3.000-3.200 lei? De ce se vorbeste numai de varfuri, lasand opinia publica sa creada ca asa pensii au toti militarii si politistii? De ce se foloseste la gramada sintagma de „pensie speciala”, nicaieri definita ca atare in lege, si nu se tine seama ca cei de magistratura si personalul aeronautic au media pe la 10.000 lei/luna, iar cei din Curtea de Conturi pe la 6.400? Chiar si cea mai mare pensie mult fluturata de catre ministra muncii si Dragnea s-a dovedit ca este a unui fost procuror sef din Arges, care a mai fost si seful unui penitenciar, cumuland la pensie veniturile de pe cele 2 functii. Iar la preconizata reasezare magistratii nu vor fi afectati nicicum. Cu toate acestea, toata lumea nu vorbeste decat de pensii militare, dar nu se face distinctia intre pensiile militare de stat, care nu au nici-o legatura cu bugetul de asigurari sociale, deci nu secatuieste acel buget, si celelalte pensii socotite speciale. Care, apropo, la randul lor sunt alcatuite din 2 componente – o pensie de la Casa de pensii socotita conform contributivitatii, plus o pensie de completare pana la 80-100% din ultimile salarii, bani platiti de la fostele ministere. Si asta trebuia s-a stiti – s-a dat acum cativa ani o lege prin care magistratii condamnati pentru coruptie, mita si altele asimilate nu mai primesc pensia de serviciu, ci doar pe cea contributiva. Revin la pensia militara: potrivit legii ea porneste de la 65% si este limitata la 85% din baza de calcul. Cum poate cineva sa sustina ca pensia depaseste solda aflata in plata? A, ca prin Statutul cadrelor militare, Legea nr. 80/2001, se acorda pensionarilor militari un spor pentru ce perioada au fost militari, conform ordinelor militare primite, este altceva. Si inainte de ’89, pentru anumite ordine si medalii militarii aveau dreptul la oarece drepturi financiare. Dupa ’89 singurele care mai dramas erau cele 3 grade de Ordne Militare, asa-zisele praguri (denumite si rabdari), de 10, 15 sau 20%. Si astfel, la valoarea celor 85% se mai adaugau ceva procente, iar cei care aveau vechimea maxima ajungeau cam pe la 102% din media soldelor cat primeau ca activi. Deci pensia, ca atare, strict dupa legea pensiilor, nu depaseste 100% din baza de calcul. Nu mai zic de faptul ca ofiter fiind pana in 2001 mi s-au oprit 2% din solda pentru o pensie suplimentara, iar cand a venit timpul sa beneficiez de ea legea mi-a spus ca am deja prea mult, depasesc cei 85% ca limitare. Pana in 2009 sau 2010 ca ofiter nu am platit niciodata contributie pentru pensie sau pentru somaj. Si cu toate astea, mi s-a stabilit o pensie cu punctaj, ca la civili, pe principiul „ca si cum as fi platit” cotizatia catre Casa de Pensii. Pensia suplimentara era practic o pensie privata, bani retinuti potrivit art. 60, alin. (1) din Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat si reprezentau o pensie suplimentara bazata pe principiul mutualitatii intre militarii din cadrele permanente, care contribuie, in acest scop, cu 2% din retributia lor tarifara lunara. Adica un CAR al militarilor. Nu cumva a fost o nationalizare a unui fond pe care statul il administra, dar banii nu erau ai lui? Ce ati zice daca peste vreo 10-15 ani statul va spune ca pensia din pilonul II sau III nu se mai da, pentru ca nivelul pensiei este peste cel stabilit de acelasi stat? Aveti o mare deschidere catre tot ceea ce inseamna Europa, banuiesc ca va vine foarte usor sa va documentati cum sunt stabilite pensiile fostilor militari acolo. Militarii din Anglia, Germania, Franta, Italia, Spania au cumva pensiile militare caculate dupa contributivitate? Va spun eu ca nu. La ce varsta ies ei din sistem si cu ce nivel al pensiilor, comparativ cu a unui profesor, de exemplu? Potrivit logicii dumneavoastra armata a cam dat, pe tacute, lovituri de stat in toata UE, ba si in SUA si Canada. La diferite aplicatii sau cursuri in tarile NATO ca ofiter am avut ocazia sa ma compar cu omologii mei si eram jenat sa le spun adevarata mea solda de colonel si perspectiva la pensie. Noroc ca se mai ratacea cate un ofiter bulgar sau moldovean, de erau altii cu solde mai mici. Dar am socotit ca aceea era posibilitatea Romaniei la acel moment. Ca ofiter am fost mutat (nu ca as fi vrut eu) prin mai multe garnizoane, si mi-am carat familia (sotie si 2 copii) dupa mine. Inclusiv in Bucuresti am ajuns impotriva vointei mele, pe cand era declarat oras inchis, plus ca eram, si sunt, un provincial convins. Din articolul dumneavoastra, dar si din comentariile facute, se lasa sa se inteleaga ca Romaniei i-ar fi mai bine fara armata, politie, servicii. Ba mai apare cate unul care se intreaba de utilitatea armatei, de 70 ani nemaivand nici-un razboi prin zona. Considera cineva ca ar fi mai bine Romaniei fara armata? Crede cineva ca o armata poate fi formata, la nevoie, peste noapte? Stiti cumva vre-o tara membra NATO fara armata? Ca toate aceste structuri au minusuri, ca se poate si mai bine, ca banii, vesnica problema, pot fi cheltuiti mai cu folos… ramane de discutat. Apropo, 85-90% din bugetul anual al ultimei unitati unde am fost comandant erau cheltuieli de personal, restul cheltuieli curente (facturi utilitati), iar cheltuieli de capital ZERO lei. O perioada am lucrat si in planificare la nivel de stat major de categorie de forte armate, iar fata de necesarul de fonduri pentru mentinerea tehnicii militare in stare operativa niciodata nu mi s-a repartizat mai mult de 18%. Si atunci de ce ne mai miram ca un autocamion a cazut in prapastie, un elicopter a cazut sau ca un TAB s-a scufundat? Oare se vrea acum ca bugetul MApN sa fie orientat catre achizitii de tehnica militara? Eventual SH, de la aliati, precum fregatele de la englezi, sau F16 de la americani, prin intermediul portughezilor. Pensiile militare pe cati ani sa fie necesare pentru achizitia unui complet Patriot, pe 50 sau 100 ani? Oricum, apreciez ca textul scris este plin de exagerari si perceptii personale, deci subiective, si ma asteptam la mai mult de la dumneavoastra, ca analist care sunteti, si pe care va consideram un varf (poate chiar cel mai bun), mult deasupra mediei fatucilor sau baietilor care se autogratuleaza cu apelativul „analist politic”. Nu nivelul pensiilor militare este problema Romaniei, ci clasa politica, ea avand agenda ei dictata de interese personale si de grup (era sa scriu infractional), poate si cu ceva influente de pe „afara”. Acum, cand intreaga Romanie este indignata de pensiile militare (repet, cu media pe la 3.200 lei/luna), dar nu se analizeaza cum de parlamentarii incaseaza lunar 20.000 lei, primarii si toti angajatii din administratia locala si-au stabilit, normal, conform legii, salarii pe care n-or sa le poata sustine din bugetul local (multe localitati fiind deja pe minus), Romania s-a imprumutat in acest an cu 2,5 miliarde de euro, bani de pe piata financiara internationala, care trebuie returnati cu dobanda, dar nu au fost accesate in totalitate fondurile GRATUITE din fostul exercitiu financiar (2007-2013) al UE, iar din cele peste 30 de miliarde euro disponibile in cel de-al doilea exerciţiu financiar al UE absortia este 0% pentru România , în condiţiile în care a trecut deja jumatate din actualul exercitiu. Sa mai vorbesc de investitii publice? Care sunt marile investitii publice in ultimii 3 ani? Indraznesc sa prevad ca vor fi repercusiuni in ce priveste nivelul celor care vor intra in armata sau politie – daca pe vremea mea ca sa fii recrutat pentru scoli militare trebuia sa ai medii mari, in curand se va ajunge sa se roage de cei cu BAC-ul luat, indiferent de note, sa vina in armata. Nu mai zic de modul de completare a efectivelor specific celor din MAI – iau de pe strada civili si ii imbraca in uniforma si gata, au rezolvat promblema, ca si cum numarul conteaza, nu si competentele. Dupa care dumneavoastra sau altcineva se va mira de nivelul lucratorilor de politie cu care ati intrat in contact din diferite motive. Oricum, ma declar dezamagit de modul cum ati abordat acest subiect si sper ca este un eseu, ca exercitiu intelectual, si nu o analiza.

    Reply
    • CMC

      Pe seama militarilor au ajuns sa ia pensii speciale grefieri, soferi si IT-sti din justitie, functionari parlamentari si angajati ai Curtii de Conturi?
      S-au folosit militarii ca sa se cumpere bunavointa in institutiile de control.

      Reply
    • CMC

      Poate ne spuneti si de obiceiul de a avansa in grad la pensionare. Se calculeaza si actualizeaza pensia la noul grad (care – in fapt – nu a fost detinut in timpul activitatii)?
      Vi se pare normal ca un maistru militar sa aiba pensie cat un profesor universitar?
      Vi se pare normal ca personalul auxiliar din justitie (grefieri, inclusiv sofer si IT-st) sa beneficieze de pensii speciale. E normal ca cei de la Curtea de Conturi sa beneficeize de pensii speciale? dar functionarii parlamentari
      S-a profitat pe seama militarilor ca sa se extinda sistemul de pensii speciale la tot felul de categorii de forta si clientela parlamentara.
      E normal sa existe pensionari la 40 de ani? Pana la varsta asta tot spune ca e in formare, apoi trebuie sa iasa la pensie ca e deja extenuat.

      Reply
      • Vali

        Potrivit regulamentelor militare daca un ofiter ocupa o functie prevazuta cu un grad mai mare decat cel pe care il are, dar nu a fost avansat timp de 3 ani (de regula asta se intampla la trecerea de la gradul de colonel la cel de general de brigada), atunci cu ocazia trecerii in rezerva este avansat la gradul respectiv. Potrivit algoritmului de calcul al pensiei militare de stat sunt luate in seama elementele salariale aflate in plata in perioada aleasa de pensionar ca medie a 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate, deci pensia nu este influentata de o eventual avansare in grad la pensionare. Amuzant (si nu prea) este ca diferenta dintre soldele de grad de colonel si general de brigada este de 27 lei. Chiar credeti ca aceasta diferenta ar influenta decisiv cuantumul pensiei? Importanta este solda de functie, acolo sunt diferentele mari.

        Reply
        • MIB

          Departe de mine gandul de a va contrazice, dar sunt si nuante. Ma gandesc ca poti fi un „simplu” colonel doar intr-un Stat Major. Altfel gradul de colonel nu e chiar atat de simplu – cei doi ofiteri care au comandat unitatea militara de care-am apartinut in timpul stagiului obligatoriu erau maiori. Adica mai putin decat simplu. Un colonel poate fi „simplu” doar in conditii de inflatie de grade, ceea ce stim ca s-a intamplat – iar cauzele se stiu de asemenea. Stie tot militarul ca functia bate gradul, dar nici regulamentele militare nu le-a adus Moise de pe munte – au fost facute de militari pentru militari, iar legile aferente pensionarii au fost facute cu sprijinul valoros al politicienilor care nu-si doreau finaluri de cariera a la Ceausescu.

          Reply
    • Radu

      Vali, ai perfecta dreptate. Este foarte usor sa -ti dai cu parerea de pe margine ,fara sa cunosti realitatea. Din pacate pentru Romania vor veni vremuri grele daca vom gandi in continuare la fel . Parca suntem blestemati sa nu gasim solutii pentru problemele oarecum minore ale tarii ,in raport cu altele.Pensiile … o probleme minora in raport cu altele cu care se confrunta Romania, discutiile nefacand nimic decat vulnerabilizarea unuia din principalii piloni pe care se sprijina statul roman, armata in intregul sau.

      Reply
    • Dan_Bruma

      D-le militar, de ce nu vi se publica pensia pe internet? Toata lumea stie de exemplu ce salarii si pensii au medicii si porfesorii. De ce nu stim ce salarii si ce pensii au militarii?

      Reply
  13. Alexandru

    Mă întreb dacă finanțarea Institutului pentru Studiul Levantului ( sau cum s-o fi chemând el) și impunerea unui geolog la conducerea sa, sunt și ele tot victorii ale loviturii de stat, sau semne de amatorism întârziat ale primului Președinte democrat .

    Reply
  14. Pavel

    Stimată doamna Pippidi,
    V-am lecturat de cateva ori si asa am ajuns sa va citesc articolul de mai sus.Interesul pentru scriitura d_voastra a fost generata de faptul ca am ajuns , de ceva timp, la concluzia ca avem o presa aservita, dezinformata si care a reusit cu succes sa manipuleze marea masa a populatiei in directia vruta de stapanii lor.Asa ca v-am considerat o persoana care are capacitatea de a se situa deasupra meschinariilor din massmedia romaneasca printr o atitudine echilibrata si onesta. Ori din ceea ce ati scris va incadrati in acelas grup de oameni dezinformati si care scriti asa cum le place oamenilor sa auda.Sigur ca subiectul este gras iata PSD-ul a gasit dusmanul, motivul pentru ca nu le merge bine la romani-armata. Si d-
    voastra ati glutinat repede ideile pesediste. Nu aveti date de la sursa cu privire la pensii ci citati din clasici. Sunt exagerari si exemplificari date publicitatii de ministru sau alti politruci cu cateva persoane care au avut niste portite si au pensii anormale sau juristi militari cu pensii nesimtite dar majoritatea covarsitoare au pensii acceptabile nu exagerate.
    D-na Mungiu ca sa ajungeti la afirmatii ca pensiile militare sunt asa si asa veniti cu cifre : cat au deputatii cat au magistratii cat au minerii cat au sudorii cat au zidarii etc pe grupe de munca sau pe alte criterii nu otova.
    N-am putut vedea atata dusmanie si rautate la adresa Armatei.Vezi doamne armata nu face nimic. Ei bine armata precum sportivii se pregateste, transpira, in anonimat, pe vant ploaie ninsoare etc pentru un minut de glorie pentru prezervarea intereselor majore ale tarii.
    V-as raspunde si despre Revolutie sau conflictul din Serbia dar atata va permite cultura geopolitica asa ca las ca vinovatul de serviciu-armata sa va satisfaca orgoliile.
    In concluzie PSD-ul nu mai are bani si atunci sa le luam banii la cei din armata ca ei tac , nu au voie sa se exprime public. Eu sunt pensionar militar si mi s-a recalculat de 3 ori si am cam aceiasi pensie.In incheiere vreau sa multumesc PSD-ului deoarece ca sa faca rost de bani pentru salariile promise doctorilor mi-au schimbat tratamentul boli .Apropo, ati cobit cu pensiile militare deoarece din cauza serviciului militar-lucru cu substante toxice, expuneri la radiatii, etc am boli cronice asa ca pensia o dau la doctori si medicamente caci altfel o donam 50% la romania curata nu-i asa ca e prea mare ori militarul trebuie sa aiba onoare, demnitate si sa-si serveasca tara la greu.

    Reply
    • di livio

      E vorba da gusatii si burtosii da prin birouri. Sute da APV-isti care-au ajuns generali stind cu curu pa scaun in birou. Am zis sute da cred ca sint mii. Si la armata si la militie si la sri-secu, ca- s tat aia. SRI-u care doarme-n boconci cind astia devasteaza tara. Unde gaseste presa o afacere necurata tra sa fie implicat si un fost sau actual SRI sau SIE. Cu asta se ocupa serviciile, afaceri. Panimaesi?

      Reply
    • Ghita Bizonu'

      ” pentru un minut de glorie” ha! Noi, letii din regimentu de la Botosani numeam acest minut de glorie „mori ca un erou pe post de vaca la abator!” . Cinic dar adevarat (asta nu insemana ca nu am fi fi murit pntru Drapel, Tara si Neam)

      Reply
  15. Teo Marcu

    Nu mă refer la mi,itari ci la celelate categorii:
    De ce se menţin în plată pensile special actuale?Pentru a se menţine în continuare ecartul imens?
    Merită oare diplomaţii să aibe pensii speciale? NU sunt oare suficiente privilegiile de care se bucură când sunt în activitate? Nu ştiţi oare că aceştia în timpul cât lucrează la ambasade beneficiază de salarii de mii de euro de,care NU SUNT IMPOZITABILI,nu plătesc carburant,chirii,telefoane,întreţinere etc.Toate sunt suportate de către stat! Nai mult,mai primesc şi ceva bani în ţară,în lei!! Ce sacrificii au făcut pentru ţară să aibe asemenea salarii şi pensii special?!

    Reply
  16. ZZ

    Stimtă doamnă Mungiu-Pippidi,
    dacă vin aici cu comment-uri jucătorii români de pe World of Tanks, veți stabili un record la numărul de comment-uri, dar și la lungimea lor (unele rivalizează deja la numărul de caractere cu articolul în sine!).
    Dar vă recomand și-un blister de pastile contra durerilor de cap! Și, lucru foarte important, nu ripostați, mai ales pe timp de noapte și nicidecum cu proiectile trasoare!
    Succes! Articolul e OK, pune degetul pe o rană pe care n-o vindecă cine-ar trebui și de care unii țipă doar când e apăsată. În rest, pân-acum a fost OK.

    Reply
  17. Cetățean

    Paradoxul este că tocmai cei mai revoltați de ”pensiile speciale nesimțite” au contribuit prin manifestațiile de stradă din februarie la legiferarea lor. Adică au fost folosiți de sistem ca să le ”arate pisica” politicienilor, demonstrând că non-combatul (instituțiilor) lor poate dăuna intereselor mafiote ale parlamentarilor corupți. Așa că politicienii au băgat mâna în buzunarul țării și au plătit ”taxa de protecție” cerută de ”specialii” din sistem pentru ca data viitoare când parlamentarii vor mai încerca să abuzeze de putere manifestațiile de stradă ale cetățenilor să fie înăbușite din fașă prin intervenția conjugată a serviciilor, poliției, armatei și justiției (după modelul clasic din ’90). Dacă ”specialii” au blufat sau nu vom vedea cu prima ocazie. Cert este că taxa și-au încasat-o.

    Reply
  18. AlinaMP

    @ZZ, Imi pare rau , nu moderez eu comentariile. @ CMC. Da. impozitarea progresiva a pensiilor este o solutie care ar rezolva problema cu dreptul odata dat nu mai poate fi luat. Si o solutie mai putina haotica decat mutatul CAS de la angajator la angjat, si alte bizarerii.

    Reply
    • CMC

      E o problema cu impozitarea progresiva doar a pensiilor din cauza conflictului de interese in CCR.
      Poate fi reclamata pentru constitutionalitate. Si are sanse mari sa fie respinsa de un CCR direct interesat in sinecura pensiilor speciale.
      Modelul gandit de mine merge pe 2 legi in oglinda:
      1. Taxa de solidaritate/ impozit progresiv pentru toata lumea. E clar ca asa ceva nu poate fi declarat neconstitutional. Se iau bani de la toti, fara discriminare.
      2. Lege de stimulare a persoanelor active: se dau bani inapoi (se reduc taxele) la persoanele active in campul muncii, astfel incat sa nu piarda nimic prin Legea 1.
      Prin referendum national (ca sa nu mai poata fi contestat de CCR) sa se stabileasca imposibilitatea cumularii pensiei cu salarul in institutii finantate de la bugetul public.
      Trebuie doar sa vrea cineva sa faca asta. Sau sa fie fortat sa o faca.
      Pentru asa ceva chiar merita iesit in strada.

      Reply
  19. mihai

    Dna Mungiu ! ati crezuto pe Olguta cind a zis ca sint pensii mi
    Itare de 500 lei ? Daca nu, este timpul.eventual sa verificati. Calculul se face nu dupa parerea dvs, ci exact cum zice Vali. La 16 ani echivalenti am 573. Pentru diferenta lucrata la civil , voi âvea drept de pensie la 65 de ani i fara drept de pensie anticipata ca n am contribuit 35 ani. Si se baga ordonanta ca la speciale nu se mareste decat cu rata inflatiei. Deci voi avea o pensie SPECILA inghetata si una ordinara, ca orice palmas, dar. Ma scuzati, in crestere cu cresterea punctului de pensie. N ati vrea o pensie deasta speciala ? Ca eu as prefera/o pe aia ordinara, cu drept de anticipata, chiar si cu penalizare !

    Reply
  20. Dumitru Drinceanu

    Social-moral pensiile speciale sunt o eroare grava, care fractureaza si desolidarizeaza societatea, contrar si atipic democratiilor consolidate din vest. Politic, un fiasco si un act disperat de asigurare a pozitiilor omnipotente castigate prin confrererie cu sistemul de forta, coercitiv, desemnand, iata, un sistem cu semn mare de intrebare asupra caracterului si specificului democratiei romanesti. Diplomatic si militar, la fel de perdant, contracarand actiuni de coeziune sociala si asa nesesizabile. Financiar, o povara care nu se suporta decat public de catre populatia civila, sub triplu aspect: prin cresterea fiscalitatii si costurilor vietii peste nivelul paleativelor de cresteri de venituri acestei categorii; accentuarea indatorarii externe; deturnarea sumelor imense necesare sustinerii acestor pensii sociale de la prioritati nationale stringente precum: diversficarea si dezvoltarea economiei reale, cu orientare indeosebi spre export, reducerea importurilor, cresterea veniturilor de sub 500 euro/luna, crearaea de aziluri pentru batrani, copii aabandonati si cu handicap serios care nefericesc tinere famiilii nevinovate de lipsa unor teste medicale gratuite genetice, etc. Sistemul de forta cu care politicul incheie fatis, iata, o confrerie pentru asigurarea pozitiilor omnipotente – coruptibile de la sine -, nu este cu nimic mai asigurator, in conditiile strategiilor mondiale ale polilor de putere reaparuti, cu dotari redutabile, decat alte subsiteme, precum: economia, invatamantul-cercetarea, sanatatea, infrastructura rutiera, singurele realmente capabile sa asigure solidaritatea sociala, esentiala integritatii teritoriale, aliante si dotari militare. Si atunci, dupa aceasta graduare si comparatie cu standarde normale, nu cumva chiar vorbim de tradarea unor interese vitale nationale? Nu sunt un fan cu ochii acoperiti ai nimanui, dar analiza la rece socio-economica si politica asa arata, faptic, demonstrabil cu ceea ce exista la noi si in centrul UE. Perna pe care vor sa doarma linistiti, chipurile, politicienii si sistemul de forta care culege roadele dezbinarilor, eventualului plasament oportunist/partizanal al infiltrarilor si actiunilor/tergiversarilor/ devieriilor de tot felul, este una neinspirata, totdeauna corectata de istorie, chiar daca tot perdant pentru statele in cauze confundate cu arii politice si personale…

    Reply
  21. Dumitru Drinceanu

    Totul apare ca un troc al unui sistem cu puterea inasasi! Cum ar veni: ,,Va dam ca sa ne aparati pozitiile si sa nu va luati singuri ceea ce doriti”. Sau: ,,Va dam sa taceti si sa ascundeti ,,greșelile” inerente … ,,fonctiei” publice”. Astfel, mana legii se va scurta dramatic, dupa ce nu a fost egala si nici nu a dus la corectarea marilor infractiuni si la recuperarea coloanelor de miliarde de dolari.

    Reply
  22. Paun Al

    Pana la urma ce inseamna pensii speciale , salarii speciale , pensionari la varste speciale ?…Cui ar trebui sa li se dea si pentru care fapte , realizari exceptionale in interesul societatii romanesti ? De ce este atat d especial un militar care „ne apara ‘ pe timp de pace ?Cum poate fi evaluata contributia lui ?…. De ce cred unii ca merita pensii , salarii speciale , raportandu-se la ceilati romani , asemenea lor …De ce dascalii , medicii , taranii , muncitorii , ceilati care isi fac datoria la locul de munca in tara asta , nu merita tratament special ? …Nu merita si ei salarii si pensii speciale ?………….
    Asta arata o mentalitate de superior si un dispret pentru ceilati . Care sunt faptele , contributiile extraordinare ale militarilor , politisitilor , parlamentarilor , magistrasilor , celor de curtea de conturi …si care mai sunt……… la dezvoltarea , evolutia , apararea Romaniei … cand suntem ultimii din UE ? De nu le sunt suficiente pensiile dupa contributie , ca la ceilati romani , concetateni de ai lor , crestini si ei ? Si poporul trebuie sa-i subventioneze , sa fie solidari cu ei , sa le manifeste vesnica recunostinta …? Pentru care fapte , concret ? De cand nomenclatura unui stat este atat de speciala ?Nici macar pe vremea lui Ceausescu a a fost atat d especiala . Asta pe langa faptul ca obosesc foarte repede…  ..Asa ca dupa 40 de ani trebuie pensionati . Este forma moderna de oameni speciali , care in vechime se numeau „trimisi a lui Dumnezeu”,sau cu „sange albastru „, este forma moderna de „caste superioare „…adica superiori celorlati …

    Reply
  23. AlinaMP

    E ceva care nu am atins aici- piata muncii. Da, traim intr-o piata integrata a muncii, europeana, si uneori trebuie sa dai mai mult la categoriile cu valoare de piata- cine poate pleca si nu poate fi inlocuit. De asta inteleg sa dam la medici, de exemplu, de asta la piloti, etc. Dar trebuie sa le dam salarii, nu pensii, pensiile sunt ca si deficitul, un fel de a face promisiuni azi pe spatele generatiilor viitoare.

    Reply
    • Adrian

      Problema e una contabilă. Să admitem încă odată că marii finanțiști ai țării au generat/admis să apară această problemă. Ce au sperat acești oameni de bine, că pensiile/salariile speciale le vor trage în sus automat și pe celelalte? Până în 1995 magistrații, medicii și cadrele didactice se zbăteau în aceeași mizerie financiară. Au ajuns magistrații inamovibili și cu salarii mari (da, preș. E. Constantinescu), de câțiva ani și medicii sunt plătiți ceva mai bine, iar cadrele didactice sunt codașe. Vedem că un mare șef de jandarmi a dat împrumuturi (la început din salariu, de presupus) și nu a plătit impozit pe profit. SUNĂ CUNOSCUT?

      Reply
  24. Cinicul

    Nu e nimic nou sub soare. Sunt convins ca doamna Mungiu a citit acest discurs celebru:
    „we must guard against the acquisition of unwarranted influence, whether sought or unsought, by the military-industrial complex. The potential for the disastrous rise of misplaced power exists and will persist.”
    Autor Presedintele USA Eisenhower, 1961.

    Reply
  25. AlinaMP

    @CMC Evident, nu doar pensiile, dar vorbeam de pensii aici, taxele pe avere insa sunt greu de implementat, s-au incercat variante indirecte, pe mai multe masini (mari), pe mai multe proprietati, as fi curioasa sa stiu ce s-a strans din astea. E greu sa aplici o taxa de solidaritate! De citit Gabriel Zucman, care dovedeste ca in Europa de vest numai cine traieste din salariu plateste taxe (practic clasa mijlocie), in rest evaziune fiscala legala prin firme de avocatura care gasesc portite sa scoate banii in paradisuri fiscale. Merita sa pui taxa de solidaritate dupa cei inchis usile pe unde pot pleca cu banii, altfel degeaba o pui. Cf Zucman, top evazionisti in banci elvetiene sunt nemtii si francezii….

    Reply
    • CMC

      Eu ma refeream la faptul ca nu poti taxa doar pensiile, fara sa taxezi si salariile. Nu ma refeream deloc la taxa pe avere (pentru ca aici cand se afla ca se va pune, dispar toti banii din tara), care (teoretic) a fost impozitata deja.
      Daca pui taxa (impozit) pe venit (pensii si salarii), fara nimic altceva compensatoriu, lovesti in cei care muncesc. Din aceasta cauza, in modelul propus de mine, ii taxezi pe toti la fel insa pe unii (cei care muncesc si obtin venit taxabil din munca – salarii) ii recompensezi imediat cu valoarea taxei suplimentare (si practic nu pierd si nu castiga nimic – apare doar o operatie contabila pe fluturas). Sincer, nu vad alta solutie prin care poti aduce o pensie de 33.000 lei pe luna in limite normale (macar 7-8000 lei), intr-o perioada de timp rezonabila. Un exemplu: o pensie mai mult decat rezonabila ar fi 4000 lei/luna (multi profesori universitari o viseaza). Daca cei cu 33.000 ar fi impozitati cu 95% (pentru ce depaseste 4000) ar ajunge pe la 5500 lei /luna (hai sa zicem, 7.000 lei/ luna) – mai mult decat rezonabil. Sistemul s-ar echilibra cat de cat, macar din punct de vedere moral.
      Fata de prostiile care s-au facut in sistem, se impun masuri drastice si imediate. Este evident ca pensiile astea imense de la stat nu sunt obtinute pe baza muncii cinstite, ci in urma unui aranjament de speculare a sistemului.
      Politic, nu cred ca ar pierde nimeni capital electoral daca aplica rapid corectiile in sistem, pentru ca majoritate populatiei este oripilata de ce afla (abia) acum.

      Reply
  26. Cetățean

    În esență lucrurile sunt simple: parlamentarii (și nu ”statul” ca entitate abstractă) hotărăsc taxarea și premierea diferitelor categorii de cetățeni în funcție de importanța pe care ei cred că aceștia o au în menținerea lor la putere. Ori, când sunt atâția parlamentari corupți este normal ca aceștia să încerce să cumpere (prin salarii și pensii de lux) bunăvoința celor care lucrează în instituțiile care ar putea să îi demaște/pedepsească. Armata e ca o plasă de siguranță, în cazul în care se prinde/satură ”prostimea” de cârdășia dintre politicieni și ”speciali” și ar încerca răsturnarea regimului prin metode neconstituționale.

    Reply
  27. Alexandru Lazarescu

    Secretele lui Polichinelle
    1. Dragnea si Tel Drum
    Tel Drum nu a fost decat pusculita cu bani negri pentru PSD. Administrand pusculita cu bani normal ca Dragnea a condus campaniile electorale si a urcat toate treptele in partid. Toti primarii PSD erau obligati sa dea contracte la Tel Drum pentru a dovedi ca sunt membii de incredere si pot fi mentinuti pe liste pentru a fi realesi, iar ca bonus nu trebuiau sa mai faca alte donatii catre visteria partidului. Procurorii vor fi uimiti de inventivitatea cu care se spalau banii publici si se transformau in afise electorale…
    2. Interesul National
    Dupa alegerile parlamentare din 2008 Basescu, care fusese tradat de Tariceanu, a propus o guvernare PDL-PSD de lunga durata. Pentru ca electoratul nu trebuia sa prinda aceasta miscare au ajuns la urmatoarea intelegere : cine castiga prezidentialele din 2009 face guvernul iar celalalt partid ramane in opozitie dar se rupe cu numarul de parlamentari care sa asigure majoritatea si aceasta bucatica vine la guvernare. Daca va castiga Geona PDL-ul va fi rupt de Elena Udrea, daca castiga Basescu PSD-ul va fi rupt de Oprea. Intelegerea a functionat perfect !
    3. Pelerinajele la Athos
    Toba si Coldea au fost impreuna la Athos. Igor Dodon era la Athos cand Dmitri Rogozin a fost declarat persoana non grata in Moldova. Multi ministi rusi merg la Athos si tot acolo au loc intalniri discrete intre delegatii importante.
    Se stie ca muntele Athos a ramas cam singurul loc din lume unde nu exista conexiuni mobile si telefonice, unde pur si simplu nu poti fi interceptat sau ascultat. Asta este legenda si foarte multi merg pentru a putea vorbi lucruri care nu este bine sa le vorbesti in alta patre .
    Realitatea este ca pe Athos au cam pus stapanire calugarii rusi, si absolut toti sunt colaboratorii KGB-ului. Si tot pe Athos au loc intalniri intre structurile de informatii rusesti si colaboratorii lor raspanditi in lumea larga !

    Reply
  28. Antiteacă

    „…
    Acești ofițeri – și mulți alții – instruiau recruții întinzînd asupra lor o plasă de ignoranță și imoralitate, frîngîndu-le voința, hărțuindu-le valorile civile, făcînd praf mitul onoarei și al datoriei. Toată această strădanie perfidă era opusă ideii de armată. Lipsiți de cunoștințe, primitivi și violenți, slugarnici cu superiorii, abuzivi cu subordonații și înzestrați cu lașitatea universală a cazărmii comuniste, acești agenți ai absurdului dărîmau, pur și simplu, moralul armatei. Soldații îi disprețuiau atît de tare încît atunci cînd, într-o noapte, a explodat combinatul de la Brazi, iar noi am crezut că a început războiul, am fost convins că primii împușcați vor fi ofițerii.

    Ei bine, locotenenții și maiorii de atunci vor fi ajuns astăzi colonei și generali, beneficiari ai pensiilor speciale, care răsplătesc meritul, virtutea militară, curajul, vitejia. Au luptat destul în războaie, acum se cuvine să-și ungă cicatricile cu bani.
    …”

    (http://www.catavencii.ro/editorial/mafioti-de-merit-dezertori-de-lux/)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *